… adică povestaş. Dap, un cuvânt foarte frumos găsit de Coman Lupu pentru a îl traduce pe El Hablador al lui Llosa.
Am citit cartea ieri, după mai bine de un an de când mi-am cumpărat-o. Are într-adevăr legătură cu Vorbitor în numele morţilor şi cu purceluşii, cu triburile aşa-zis primitive (“numite astfel de oamenii care poartă mai multe haine pe ei”, vorba lui Terry Pratchett) şi cu demersurile “civilizatoare” ale omului alb.
Mie mi-au plăcut mult legendele machiguengas pe care le povesteşte vorbitorul (deşi sunt foarte violente şi pline de tristeţe şi durere cele mai multe) şi mi-a plăcut mult, in intervenţia finală a povestaşului, istorisirea despre poporul evreu văzut ca un alt fel de trib machiguenga.
Pe scurt, e vorba despre o populaţie migratoare din selva amazoniană a cărei poveste ajunge la urechile unui tânăr literat peruan. Tânărul nostru află că triburile machiguengas sunt extrem de fragmentate (practic, doar familiile locuiesc împreună) şi că legătura între ele o face un povestaş, adică un om care călătoreşte de la un grup la altul povestindu-le despre originea şi legendele lor şi menţinând astfel, într-un fel identitatea tribului. Evident, naratorul nostru visează să fie şi el un astfel de povestaş, chiar daca între timp (adică în cei 25 de ani care trec între începutul cărţii şi capitolele finale) povestaşul, în mod foarte bizar, dispare cu totul din notele etnologilor şi din documentele despre machiguengas.
E o carte frumoasă, în care mie mi-a plăcut foarte mult ceea ce am aflat despre machiguengas:
- încearcă să evite cu orice preţ furia şi mânia, pentru că se crede că o exprimare prea puternică a sentimentelor poate zdruncina temeliile pământului şi produce calamităţi naturale.
- numără doar până la 4, tot ceea ce vine după 4 numindu-se, simplu, “mult”.
- îşi pictează feţele şi trupurile în aşa fel încât să exprime starea civilă (casătorit, burlac, ba chiar “pe moarte”).
- nu au nume proprii, ci doar nume provizorii care exprimă o stare de moment: cel care a sosit, cel care pleacă, soţul celei care tocmai a murit etc.
N-am citit Povestasul, dar o s-o citesc, ca m-ai facut curioasa.
Da, e frumoasă. Pe mine m-a făcut curioasă să mai citesc şi alte cărţi scrise de Llosa – până acum n-am reuşit să citesc decât Elogiu mamei vitrege, fragmentar, şi mi se părea un autor deloc pe gustul meu :D
Merită să mai citeşti şi trilogia lui Ender, de Orson Scott Card, unde apare ca personaj un “vorbitor în numele morţilor” inspirat, se pare, tot de la Llosa. Cele trei cărţi sunt: Jocul lui Ender, Vorbitor în numele morţilor şi Xenocid. E SF, dar un SF profund uman :)
aa, si eu citit ‘povestasul’ acum citiva ani buni, pe o plaja superba din Tunisia…mi-a placut mult. poti incpe cu Casa Verde si termina! cu Sarbatoarea tapului, dupa care nu mai ai chef de citit o vreme.. :)
da’ de “Paradisul de după colţ” sau aşa ceva ce zici? Că e singurul Llosa pe care-l mai am în casă momentan :)
Aaaa, :D pe ala nu l-am citit…inca! M-am gindit la Casa verde pentru ca seamana oarecum cu Povestasul, adica locuri exotice pe Amazon, triburi de bastinasi cu mitologie fascinanta, oameni stranii, povesti, etc. Dupa ce am citit am dat un search pe Google cu Piura si Iquitos si am gasit chiar si imagini din satelit ale Amazonului si toate locurile cu incarcatura din Piura…
Iti recomand(in caz ca intre timp nu ai citit-o) “Ratacirile fetei nesabuite”, de acelasi autor. Pt mine e la capitiolul carti citite pe nerasuflate, mi-a placut si m-a intrigat in egala masura..
n-am citit-o, multumesc de recomandare.