Dupa ce am citit blogul Ancutzei de azi, am descoperit un text minunat al Preotului Staniloae despre nevoia de alti oameni, courtesy of WordPress top pages :) De la o vreme patesc des coincidente din astea si-s tare fericita de ele. Cititi mai jos fragmente din ce zice parintele Staniloae despre relatiile de cuplu… ideale, as adauga. Sublinierile imi apartin :)
Fiecare trăieşte reuşitele celuilalt ca pe ale sale şi se simte responsabil faţă de celălalt ca de sine, pentru că îl trăieşte pe celălalt ca dat lui de Dumnezeu. [...] Eu am nevoie de cineva să mă descopere, să mă înţeleagă, să mă întregească şi întărească cât mai deplin; nu-mi ajunge să mă descopăr numai eu; sau nu mă pot descoperi deplin fără să-mi fiu descoperit cu dragoste şi de altul în cele bune, dar şi în cele în care trebuie să devin şi mai bun.
E o descoperire a unuia de către celălalt, care e, în acelaşi timp, un ajutor reciproc pentru înaintarea în bine. Şi numai soţii permanenţi, care se bucură împreună şi se tolerează în mod deosebit, pot împlini această funcţie. E un alt sens în care bărbatul are nevoie de femeie şi femeia de bărbat.
Si, fiindca tot vorbeam de coincidente, Erich Fromm, citit astazi in tramvai, despre cele 4 componente ale iubirii: grija, responsabilitatea, respectul si cunoasterea:
Daca iubesc acea persoana, ma simt una cu el sau cu ea, dar asa cum este, nu asa cum as avea eu nevoie sa fie pentru ca s-o pot folosi. Este clar ca respectul devine posibil numai daca eu mi-am castigat independenta; daca eu pot sa exist si sa ma misc fara proptele, fara sa am nevoie sa domin sau sa exploatez pe altcineva.
Ain’t that beautiful? Daca sunt geloasa sau uracioasa sau egoista este pentru ca nu mi-am castigat independenta. Nu pentru ca “asa sunt eu si asa a fost si mamaie, iar eu seman cu ea” :-) Ptiu, se vede ca ma apropii de 30 de ani! O sa ma maturizez before u know it :)) Voi fi o roscata matura. Si sa nu-mi ziceti ca suna a site de dating!! :p
de multe ori am avut ocazia sa observ comportamente in/dupa relatie…si am observat ca exista o schimbare f mare a oamenilor in perioada DUPA relatie…de curand o prietena din copilarie s-a despartit de prietenul ei…motive prostesti si copilaresti zic eu (de la ea a inceput toata cugetarea asta…in special de la luuunga discutie pe care am avut-o cu ea o zi intreaga, discutie care a avut ca idee centrala “oare cat o sa ma mai doara chestia asta, unde s-au dus prietenii nostrii comuni”). to de curand ea a inceput sa isi updateze hi5-ul sa comuice mai mult cu restul oamenilor…nu mai avea obiectul obsesiei ei cotidiene…
ma gandesc ca, in cazul in care oamenii ar invata sa se centreze mai mult pe ei si mai putin pe altii n-ar mai exista ruptura asta in comportament care mie, cel putin din ceea ce am vazut printre prietenele mele, mi se pare extrem de evidenta..
incerc sa lupt cu asta pt ca sunt sigura ca asa…ruptura de care vorbeam nu ar mai fii de tot universul…ar fii de o singura persoana (sunt in proces de intelegere a ideii de relatie :)
da, si mie mi se pare ca tindem sa ne pierdem pe noi atunci cand ne implicam intr-o relatie… dar asta e chestie de inceput, cand e si normal ca cei doi “porumbei” sa fie lasati singuri :)
pe urma lucrurile se mai aseaza, incepi sa reiei relatii cu prieteni pe care i-ai abandonat o perioada (iar ei te-au inteles, ca de-aia sunteti prieteni!), el mai baga o bere cu baietii, tu mai iesi cu fetele la un suc… mai radeti de ultima tipa din gasca care e mega-indragostita si nu iese nicaieri fara iubitul ei ;))
pana la urma ai nevoie si de EL si de prietenii tai (si de prietenii comuni) si de lume in general si de activitati separate (mai ales daca tie nu-ti place pescuitul, ca sa iau un caz clasic :)) si fiecare cuplu isi gaseste propriul echilibru.