Y algunas veces suelo recostar
mi cabeza en el hombro de la luna
y le hablo de esa amante inoportuna
que se llama soledad.
Cineva a cautat pe blogul meu o chestie care m-a iemotzionat profund: “cel mai frumos baiat pe nume Sorin”. Eheeeei…
Cel mai frumos n-as zice ca este, dar mi-a placut mie mult de un Sorin cand eram tanara (15-16 ani), iar el era proaspat absolvent de facultate si deja insurat. Drama adolescentei mele: imi placea numai de barbati insurati. Dupa ce trecea un timp de inevitabila gelozie, ma indragosteam si de neveste :lol:
Sorin asta avea peste 1.90, era slab, negricios si vorbea un pic impleticit, de parca nu putea deschide bine gura. O data ce treceai peste acest defect, era unul dintre cei mai destepti oameni pe care i-am intalnit vreodata. In timp si-a imbunatatit foarte mult prezenta si vorbirea; se inregistra de fiecare data cand vorbea in public (avea o meserie de asa natura; nu va inchipuiti ca se inregistra cand ieseam la bere :)) si incerca mereu sa se perfectioneze. Era un tip destul de tacut si absent, poate de aceea cand deschidea gura ramaneai uimit sa vezi cat de prezent era de fapt. Si poate tacand intelegea mai multe decat noi cei care ne inghesuiam sa sa spunem opinia.
Nevasta lui, prin contrast, avea poate 1,60 si era o tipa grozav de vorbareata si prietenoasa. Era mai mare decat el si a fost singura sursa de venit a familiei, pana si-a terminat el facultatea. La inceput mi se parea obositoare, dar cu timpul mi-a devenit draga si a ajuns sa-mi placa de ei asa, ca un tot, “familia Sorin”… pe care nu i-am mai vazut de mai bine de 10 ani. Dar stiu ca sunt bine… toti trei :-)
Si-l salut pe aceasta cale pe cel mai frumos baiat pe nume Sorin pe care l-am cunoscut :-)
0 Răspunsuri to “Que se llama Soledad…”