Intr-o zi am fost Sigmund Freud. Aveam 17 ani, un pulover rosu si blugii negri pe care mi-i dorisem 2 ani si care aparusera in sfarsit in viata mea multumita verisoarei Claudia din Germania, de la care am mostenit cele mai misto haine tot liceul.
Ar fi trebuit sa am si niste ochelari rotunzi, dar nu i-am gasit si am renuntat la ei.
Asta s-a intamplat in clasa a 11-a, cand eram membra intr-un Drama Club organizat de minunatul nostru prof de conversatie, Andrew. Spectacolul s-a numit “Billy, Waggle Your Dagger” si a fost prezentat cu succes in doua ocazii: la serbarea de Craciun din 1995 si la conferinta BETA din ‘96. A fost evenimentul pentru care am citit eu prima oara Shakespeare in original: Hamlet, pentru ca-l aveam si-n manual si ne punea Melinda sa comentam diverse monologuri; Macbeth - pentru ca eram curioasa; Romeo & Juliet - pentru ca si dupa asta era o parodie in spectacolul nostru si A Midsummer Night’s Dream, pentru ca apaream si eu acolo si ziceam doua vorbe, in rolul lui Bottom(si iar ma gandesc la Hugh Laurie, dar asta e starea mea naturala, deci no wonder. Everyday is Hughsday, cu gargarite grase si c[e]ai verzi pe pereti :p).
In parodia dupa Hamlet in care jucam, eu eram Sigmund Freud, iar colegul meu Leo era Hamlet in versiune moderna, torturat de ganduri si negasind unde sa le descarce decat la psihiatru. El isi recita cu pasiune monologul, iar eu, cu o carte mare deschisa in brate (ideea lui Andrew), dadeam din cap si faceam hmmm, mmmmh. Un rol foarte demanding, trebuie sa recunoasteti. :)) Dar a fost genial, la toate repetitiile si la cele doua spectacole si toata echipa a fost geniala si am chiulit pana si de la dna Alboteanu ca sa merg la repetitie, ceea ce a fost probabil cea mai curajoasa chestie pe care am facut-o in tot liceul.
Iar azi mi-am adus aminte ca intr-o zi am fost Sigmund Freud si ca sa nu uit, am scris pe blog.
sau: c(r)ai verzi pe pereti :p
adica ce vrei sa spui, ca e inca verde? :p