Steierdorf - o aşezare în creierii munţilor cum spun cei care au crescut la oraş, dar pentru cei născuţi acolo este un loc de vis, cu amintiri de neuitat.
Astăzi este Ostersonntag, duminica de Paşte, şi, deşi au trecut foarte mulţi ani, amintirile din copilărie revin mai vii ca niciodata.
Mai întâi Karwoche, când se mergea, în Vinerea Mare, pe Calvarienberg şi se reconstituia, pas cu pas, drumul Gogotei.
Acasă începeau pregătirile de Paşte.
Se vopseau ouăle, neapărat cu frunze de pătrunjel sau alte frunzuliţe existente la vremea respectivă, mielul era umplut cu măruntaiele lui şi cusut, cuptorul sobei Vesta cocea neîncetat nenumărate feluri de prăjituri – Ischlerkrapfen, Nüssenstangl, Ein-Ei-Würfel şi, încoronarea supremă, celebrul miel din aluat de cozonac, copt într-o formă neagră, grea de fontă. Era plăcerea şi datoria noastră, a copiilor de atunci, să-i definitivăm aspectul: ochi şi gură de bomboane colorate, fundă roşie la gât şi pregătirea cuibului, iarbă din hârtie creponată verde, pe care se aşezau ouă vopsite, iepuraş (de zahăr, pe vremea aceea, de ciocolată aveau doar cei cu rude în Germania), drajeuri colorate, în vederea expunerii lui în geam, cît mai vizibil pentru orice trecător de pe stradă. Îmi amintesc că era chiar un fel de concurs, cine are mielul cel mai frumos. De mâncat nici vorba, abia după doua trei zile aveam voie să-l devorăm, deşi, recunosc, în timp, îi cam dispărea decorul din jur, sau chiar şi un ochi…
Bucuria supremă era în dimineaţa duminicii de Paşte, când ne sculam cu noaptea în cap şi urcam în grădină să căutăm cuibul iepuraşului, ascuns de mama cu puţin timp înainte, în locuri cât mai puţin vizibile. Asta era şi plăcerea, cine-l găseşte primul, pentru că, teoretic, ştiam ce conţine: ouă, drajeuri colorate si, în cel mai fericit caz, o ciocolată.
Urma, bineînţeles comparatul şi ciocnitul ouălor şi apoi, noi copiii, îmbrăcaţi cu hainele cele noi, aduse de iepuraş şi încălţaţi cu pantofii de lac (negru sau alb) mergeam la biserică cu întreaga familie.
Luni urma stropitul fetelor. Băieţii veneau cu parfum (sticluţă în formă de maşinuţă, costa 1,50 lei pe vremea aceea) să ceară permisiunea părinţilor să stropeasca die Rose ( dacă spun trandafir e irelevant, pentru că în limba română este de genul masculin) şi, după ce ne stropeau, erau recompensaţi cu ouă şi prăjituri.
Nu ştiu dacă aceste obiceiuri se mai păstrează şi azi, dar ştiu că pentru mine rămîne nişte amintiri plăcute.
Marele meu regret este că ai mei copii le vor cunoaşte doar din povestiri.
Pentru toti cititorii care astazi sarbatoresc Invierea Domnului, Paste fericit!
Fröhliche Ostern!
Autor: Mama lui Chris :)
De ce ‘le vor cunoaste doar din povestiri’? Daca le vei pune in aplicare, le vor cunoaste ‘first hand’. :)
Mi s-a parut foarte interesanta traditia cu stropitul ‘rozelor’. Se vede inca o data cum s-a pastrat asocierea simbolica dintre trandafir si feminitate, ca punct central al eros-ului si sursa a vietii, atat in antichitate cat si mai tarziu in crestinism (e.g. http://www.gardenstrusts.org.uk/Archive/rose.html, http://campus.udayton.edu/mary/rosarymarkings36.html).
Interesant si cum oamenii transmit din generatie in generatie niste traditii simbolice, cum ar si cea cu mielul din cozonac, dar fara sa mai cunoasca continutul adevarat al simbolului, ce vrea el sa reveleze…
Multe multumiri mamei lui Chris pentru ca a impartasit cu noi aceste amintiri!
Paste Fericit!
Ce frumos!!!:)
thank u :) i-am transmis mamei :)
Alex, si eu am remarcat si mi-a placut treaba cu roza! cat despre traditiile simbolice, cred ca in momentul in care ajung sa fie transmise ca traditii “asa se face la noi”, cand se ritualizeaza, automat isi pierd si continutul.
Ceea ce inca nu ma lamureste: cum a ajuns Iepurasul sa faca parte din Paste?
ah…si mie imi pare rau ca in timp traditiile tind se dilueze si se ritualizeaza intr-un fel care pierde semnificatia initiala…mi-a placut mult povestirea mamei lui Chris..felicitari!
si o precizare: obiceiul cu ‘udatul fetelor’ se practica mai peste tot in ardeal…si in comunitatea maghiara! am vazut asta in targu mures si chiar am fost si eu stropita! sunt familii in care inca se pastreaza aceste traditii, asa ca sa nu pierdem speranta!! ;)
Mi-ai adus aminte de traditii de mult uitate, de imagini si senzatii din copilarie… Ti-am mai spus ca ai un stil de scris de reusesti sa imi aduci la suprafata senzatii nemaitraite de zeci de ani (se pare ca de la mama ai mostenit talentul asta). Eu fiind asa de departe, totusi incerc sa raman ancorata in traditii pe cat se poate, sa ii transmit si juniorului cate ceva din comoara sufleteasca pe care o car cu mine, nu stiu daca am reusit foarte mult anul asta, pentru ca e prea mic sa inteleaga, dar oricum pentru ca am reusit mai mult decat anul trecut (cand era nou nascut, asa ca nu se pune la socoteala), speram ca la anul va fi si mai bine si mai mult. Daca n-am avea mostenirea asta pe care o transmitem din generatie in generatie cred ca viata noastra ar fi mai seaca si mai lipsita de repere…
Dupa cum spunea Shimmo, traditiile in timp se mai dilueaza si isi pierd din semnificatia initiala (au mai mult semnificatii comerciale lately), dar sta in puterea noastra sa le inviem, sa le tinem vii in suflet si sa incercam sa le transmitem mai departe (sper) :-)
Cu intarziere tuturor, Paste Fericit!