Weekendul are o liniste speciala, pe care celelalte zile ale saptamanii nu o au si pe care am regasit-o doar in diminetile – foarte rare – cand reusesc sa ma trezesc devreme, inainte sa inceapa viata, claxoanele din intersectie si foiala prin casa.
Imi place ziua lunga, de vara, cand la ora 6 te gandesti ca nu poate fi mai mult de 3 si cand poti sa pleci de la serviciu pe lumina, incercand sa te convingi ca ti-ai vandut corporatiei doar serviciile, nu si persoana.
Se apropie Pastele, desi mi se pare ca mai ieri a fost Anul Nou si iarasi imi dau seama ca nu putem opri timpul, ci doar sa-l folosim intelept.
Astept vacanta de 1 mai, ca sa retraiesc sentimentul de “viata noua”, sau “viata de imprumut” asociat oricarei plecari intr-un loc strain.
Si-mi rasuna in cap Eminescu si Lucian Blaga, in vreme ce coc pateuri 7 days in cuptorul incins la 220 de grade.
Nimic nu vrea să fie altfel decât este.
Numai sângele meu strigă prin păduri
după îndepărtata-i copilărie,
ca un cerb bătrân
după ciuta lui pierdută în moarte.
0 Răspunsuri to “Poezie cu forma fixa”