Cartea Smillei

Din seria freaky things happening to normal people, azi doua chestii:

1. in Tico, cu Livia, pe la piata muncii. Eu povesteam aprins despre Grecia (hehe, cred ca voi fi obsesiva toata viata; pur si simplu descopar-ador-innebunesc-ii innebunesc pe altii-imi trece, story of my life). Povesteam despre mare, sat si casele cu barci la poarta. “Ce chestie, sa aiba barci la poarta”, zice ea. Ma desfasor, ii povestesc ca era sat de pescari, ii povestesc de vecinul din josul strazii care-si parca pe plaja barca cu motor in fiecare seara si dimineata pleca cu ea in larg. La un moment dat Livia face ochii mari, da’ mari de tot: “Bai, nu pot sa cred! Ia uita-te!”

In piata muncii facea rondul o masina care tragea… o barca!

A fost ceva atat de insolit, atat de neasteptat in peisajul de Bucuresti, atat de “sarit” brusc din povestile mele, incat am ras amandoua uimite.

Azi am aflat ca in piata constitutiei e ceva targ de barci, dar momentul ramane unul memorabil.

2. aseara am pus pe net pozele de la Grecia. Azi la serviciu le mai aruncam ocazional cate o ocheada. In pauza de pranz m-am uitat si pe celelalte albume pe care le mai am pe Picasa, sa mai fac curat prin ele, acum ca stiu sa umblu mai bine cu site-ul. Am ajuns pe cel cu Lisabona.

Si am gasit poza asta, facuta in iunie 2007.

Ca in povestea cu “el seu vell cant de cop se m’aclareix” mi-am dat seama brusc ce reprezinta stencilul respectiv. Si ce reprezinta pentru mine acum personajul de care mai aveam vreo 6 luni pana sa aud, atunci cand am facut poza.

Mi s-a parut super-freaky.

Si totodata super misto si ridicator de par pe spinare si emotionant.

Like a wink from the universe.

Cred ca am citit prea multe carti new age.