Al vent

Am ceva cu titlurile in catalana in ultima vreme. Ascult “Al vent” si de cum i-am dat drumul m-au lovit doua amintiri: Alexandru si traducerea. Dar brusc, asa, mi-am amintit de Josep Pla si m-a apucat o mare nostalgie. Iar acum ca scriu cuvantul “nostalgie”, ma gandesc la Kundera, fireste.

Totul se leaga. Ieri am fost paranormala: m-am gandit la Mihai si m-am intalnit intamplator cu el la metrou; aproape ca nu l-am recunoscut, pentru ca nu ma asteptam sa-l gasesc acolo. M-am obisnuit sa fie un nume pe ecran, mai degraba decat o persoana in carne si oase.

Azi am fost iar paranormala: am vorbit la clasa a 10-a de “Camasa lui Hristos”, o carte pe care am citit-o in liceu si la care nu m-am mai gandit de atunci. La metrou, insa, cand am plecat acasa, am dat de o doamna care citea cartea asta si am tipat de surpriza.

Mi-e dor sa mai traduc o carte. Mi-e dor de Elvetia. Azi am luat intamplator din biblioteca “Bartleby & Co.”, Enrique Vila-Matas, o carte pe care am cumparat-o demult si n-am citit-o niciodata de un autor de care, de asemenea, nu mai auzisem. Pe prima pagina se lafaia numele la-fel-de-celebrului prieten al lui Vila-Matas, Luis Landero, de care am auzit prima oara anul trecut si a fost una din descoperirile misto ale anului in literatura. Cand am cumparat Bartleby habar n-aveam cine e Luis Landero. Am inceput sa citesc primul capitol si mintea imi fugea la Elvetia si la cat mi-as dori sa ma intorc acolo. Dau pagina si citesc ceva de un copist din Zurich.

Cand ma gandesc la coincidente n-am in cap decat replica lui Jacquot in “Cartea Mironei”, de Cella Serghi: “La mine in fabrica lucreaza doua muncitoare pe care le cheama Apriliane. Lumea e plina de coincidente.”

Mi-e dor, fara nici un fel de ordine, de:

• Jocul lui Ender, Xenocidul si Vorbitorul;
• Kundera ala care m-a facut sa plang si nu mai stiu care era;
• Wuthering Heights ala citit in liceu, cu inima cat un purice si cu ochii inotand in lacrimi;
• Saramago, de la varsta cand puteam sa citesc Saramago;
• Moab is my Washpot ala din Grecia;
• Mirona aia de la 13 ani, cand voiam ca pe fiica mea s-o cheme Mirona-Emima si pe baiat Victor [pe urma am vrut Andreea].

Mai ales de Wuthering Heights mi-e un dor sfasietor. As vrea sa fiu iar in facultate, obligata sa citesc, cu bibliografii cat o zi de post, cu zile intregi petrecute la biblioteca si British Council si Cervantes, de dimineata pana seara.

Toata luna februarie am intins de o carte despre teaching English, pe care nici n-am inceput-o, nici n-am terminat-o; am frunzarit-o.

Ieri am citit Aurel Baranga – o carte cu cateva piese de teatru pe care o stiu pe dinafara, fiindca am tot citit-o cand eram mica. Chiar si dupa ani de zile, inca stiu replicile din “Siciliana” si am in cap si confuzia de la varsta la care am citit-o, cand habar n-aveam ce va sa zica “imixtiunea in habitudinile omului”.

Ar trebui sa mananc legume si peste.

I amb el somriure, la revolta

Deci leapsa de la Octavian despre 6 situatii in care zambesc:

1. imi zambesc in oglinda! aproape intotdeauna.
2. zambesc cand vad copii, de fiecare data.
3. zambesc de multe ori, de foarte multe ori, cand intru si ies de la ore. Pentru ca e contagios, pentru ca copiii ma fac sa zambesc si mi-s dragi si orele cu ei sunt mereu o surpriza si, de multe ori, una extrem de placuta.
4. zambesc cand vorbesc cu Jose la telefon, intotdeauna. Zambesc mereu cand ma gandesc la Jose, cam de 4-5 ori pe saptamana (uneori mai rar).
5. zambesc pe strada, cand e vreme frumoasa si sunt fericita.
6. zambesc cand cer nota, cand multumesc si in alte interactiuni sociale in care mi se pare ca zambetul “unge” lucrurile. Desi nu e mereu adevarat.
7. zambesc cand o vad pe Meli cea minunata.
8. zambesc in general tuturor oamenilor care ma privesc, zambesc cand ma uit in gol si-mi incrucisez privirea cu altcineva.
9. zambesc fara rost cand mi-aduc aminte vreunul din momentele de mai sus, cand ma gandesc la lucruri frumoase sau la oameni frumosi.
10. cel mai mult imi place sa zambesc cand vad nori si avioane.

Din 6 situatii s-au facut 10. Dau leapsa oricui o vrea, dar mai ales lui Suzi (ofcors), Mih, Vio, Ynes. Si lui Jose.

Cuvintele care conteaza

In afara de “te rog”, “multumesc”, “poftim”, “cu placere” si “te iubesc”, cuvintele care conteaza azi sunt urmatoarele:

Aprendre
que res no acaba si dintre meu abans no acaba,
que el sol no es pon sense tornada si en el teu cor esclata l´alba,
aprendre que l´esperança és mentida si no hi ha cada dia un esforç pel nou demà,
aprendre a estimar-se la vida quan la vida fa mal.

Aprendre
que, si un infant mata, la meva mà no és massa estranya,
que n´és de trist si un infant mata, enllà i aquí mor la tendresa,
aprendre que potser aquesta tristesa és nomès un refugi per no dir-se a un mateix
que és tant més trist, perquè és tan necessari, és tant més trist.

Aprendre
que en certesa res no tinc si no m´ho dones,
a fer que el cor sempre es commogui pel fràgil gest de la bellesa,
aprendre que sóc només si existeixes i és aquesta mesura la que vull i em defineix,
aprendre per saber-se desprendre, vet aquí el vell secret.

Aprendre…

(Lluis Llach i Feliu Ventura, de aici)

si

Que tothom diga prou,
que tothom siga lliure,
que tothom trobe el lloc
i el seu motiu de viure.

Del fons del fons del nucli del que sóc,
dels anys patits on tot ha estat perill,
del vell impuls, del clar bressol del crit
que ens ha fet junts i m’ha fet ser com sóc,
naix aquest cant que vol fer-se presagi
i anunciar com als pregons antics
els signes nous que ja veiem venir:
els pobles van sortint del dur naufragi.

Que tothom diga prou,
que tothom siga lliure,
que tothom trobe el lloc
i el seu motiu de viure.

Aquest serà, segons tots els indicis,
el darrer temps de por i de malson:
comença ja ben fort el gran inici,
anem posant les vides al seu lloc.

De bat a bat obrim totes les portes,
que entre el desig més gran de llibertats,
que les presons siguen contrades mortes
i que el silenci no ens siga imposat.

Que tothom diga prou,
que tothom siga lliure,
que tothom trobe el lloc
i el seu motiu de viure.

(1976)

(Raimon, de aici)

In comentarii gasiti traducerea.

Sunt reflexiva, obosita, depresiva.

Asta fuse

Trebuia sa aiba un titlu, dar l-am uitat. In Elvetia, pe scurt, a fost asa:

==zapada.copii.galagie.bani.shopping.bagaje.geaca rosie.da-mi mana.teacher Christina.scoala.relaxare.magazine. scari verzi.teppich boden.zurich.psihologi. tramvaiul 6.oras.pod.urechi infundate.bomboane.zapada.patinaj. doamna diriginta.interior.asternut verde pe un pat ingust. foehn.obositor.frumos.alb.alb-negru==

Pe lung, a fost asa:

Ziua 1 – cazare la hotelul Buchserhof; plimbare in jurul hotelului cu uimire zgomotoasa in fata linistii si a curateniei de pe strada. Identificat strada cu magazine.

Ziua 2 – patinaj si curling intr-o statiune montana. Copil transportat la dispensar. Tobogan in zapada si colegi prietenosi.

Ziua 3 – Scoala. Ore de germana, muzica, sport, arta. Mici cumparaturi in drum spre hotel. Intoarcere la hotel cu intarziere la cina si dat peste cap mecanismul elvetian. Ninsoare abundenta toata ziua.

Ziua 4 – Excursie la Zurich. Scoala inchisa din cauza zapezii. Excursie la Kuhr pentru copiii mici. Shopping.

Ziua 5 – Scoala. Serbare. Turai si turai. Crazy lil thing called love. Sweet child o’mine. Petrecere de Fasching. Bagaje.

Ziua 6 – Bagaje. Autocar pana la Zurich. Avion pana acasa. Copiii predati safe and sound catre parintii lor.

Pe repede inainte a fost asa (bughi mambo rag):

Teacher Christina, da’ daca e frig mai mergem la schi? Si salopeta cand o port? Nu tipa! De ce pui mana acolo? Avionul a aterizat intr-o pista mare. Pilotul a trebuit sa fie foarte atent sa aterizeasca corect. Mergem cu tramvaiul 6. Biletele se composteaza in statie. Gruezie! la revedere! Copii, nu acolo. Va rog sa stati langa doamna diriginta. Teacher Christina, tu ma intelegi, nu? Da’ n-am aruncat eu. Pai daca n-am fost eu? Ce cauta sapca asta aici? Pai l-am lasat pe tejghea… teacher, ma ajuti la bagaje? Mi-a ciordit menjera banii! Uite, iti place? Si aici am o peruca. Poti sa mergi cu pantofii astia. Ariana! Ale cui sunt? Nu mai am loc. Da, spune. Adica i-am gasit.. erau in buzunar. Vezi ca ne suparam. Strange mizeria. Jocul asta e plictisitor. Mie-mi place de Alex. Ralfi, caciulita! Ramaneti aici, copii! Unde e Razvan? Hai sa mergeeeeeem. Mai sunt cereale? Ciocolata vrei? Teacher Christina, cat inseamna 76 de franci in euro? Dar in lei? Si asta e mult? Pe cine? Ti-ai uitat punga la scoala, desteptule. Doamna, ziceti-i sa nu mai zica asa! Unde e caciula? Am vrut sa facem o farsa. Teacher Christina, ea de ce are voie? Ce lebede frumoase! Sa-i spunem Dinaricris. Nu vrea nimeni la castel? Si totusi, cand e masa? S-au suparat pe noi. Mecanismul elvetian a fost naruit. Nu mergem si noi pe-afara? Se mananca aici? Teaaaaacher, mergem la Mc Donald’s? Unde ai fost ieri? Alo. Da, poti sa mergi. Copii, aici suntem. Arunca sticla, te rog. Regulile le face fiecare aeroport si se respecta. Unde e mama? Ai vazut-o? Hai, fugi!

Acum e liniste. Doar ca vacanta s-a terminat. Si – atentie! – in Elvetia n-am avut alergie.

A nins pe la noi si zapadaaaa

(acum peste tot s-a intins)

In Buchs a nins toata ziua cu fulgi uriasi si zapada e alba si curata, de-ti vine sa musti din ea, ca-n copilarie.

Sunt acum convinsa ca Elvetia e tara perfecta. Nici alergie nu-mi iese aici :)

Abra era gata inainte de a o chema

Abra was ready ere I called her name; And though I called another, Abra came. (Matthew Prior via John Steinbeck)

Plec o saptamana in Elvetia.  Pentru ca mereu am confundat Suecia cu Suiza, evident ca zic tuturor ca plec in Suedia. In Suedia la Zurich – ce va mirati asa? Stockholm? Ala e in Suedia, e altceva! :))) Cam asa se deruleaza dialogurile mele paralele cu realitatea. Uneori ma simt ca un computer batran, care raspunde mai greu la comenzi pentru ca undeva in spate se copiaza niste poze, sau se face un download si trebuie sa aloce resurse si acolo.

O saptamana de vacanta-munca dupa care voi avea nevoie de o saptamana de vacanta-odihna, dar ia-o de unde nu-i. Deci trebuie sa-mi aranjez cumva niste odihna printre toata munca si printre munca asta alta munca (pregatirea pentru semestrul 2… so many ideas & great things to do, so lil time, ca de obicei).

Incep pregatirea pentru vacanta-munca si munca-munca uitandu-ma la episodul 13 din Doctor House. Nu-mi place de Cuddy cu copil, nu-mi place de Cameron in charge si mi se pare ca House incepe sa devina propriul lui cliseu, probabil din cauza ca de la o vreme are o singura fata: cea de doctor; nu mai merge cu motocicleta, nu mai joaca poker cu oamenii strazii, nu mai canta la pian, nu mai are preocupari si sentimente extra-work, de aceea e foarte monoton. Iar Wilson are un rol de 2-3 replici si a devenit asa de moale si sentimental, incat la fel de bine ar putea sa dispara.

Sunt intr-o pasa oarecum “hormonal” si ma amuz singura de cum reactionez la lucrurile care mi se intampla. Mantra mea azi e: “Taci din gura!” si o adresez gandurilor negative, fricilor si panicilor care ma gadila in stomac. Taci din gura, taci din gura, taci din gura, taci din gura!

Every cloud has a silver lining.

NB: I’m writing this post because I’m a sworn procrastinator, as usual & just now I have LOTS of other stuff to do – starting with shopping, packing, hair dying… oh, hell, starting with getting dressed to go shopping (or getting up from the couch in order to get dressed and go shopping!!)

Sometimes I wish I had a BOOK that told me where to start.

Dor marunt (Miniature Melancholy)

Abandonul. Cea mai mare teama a unei persoane cu schema abandonului este aceea ca ceilalti il vor lasa singur, cum poate ca l-a lasat odata un parinte, o persoana in care avea incredere sau cineva iubit. Confruntata cu o situatie asemanatoare sau cu un abandon simbolic (“raceala” afectiva, prezenta inconstanta), aceasta persoana se va “agata”, va accepta relatii nesatisfacatoare doar pentru a nu ramane singur sau va deveni un mic tiran care pretinde pana si ultima secunda din timpul partenerului sau.

Continuarea, intr-un articol excelent de Daniela David, pe Empower.ro.

Ca de obicei, articolul vine exact la fix, intr-o zi cu doruri marunte si mari, soare si nori, vineri 13 si ultima zi de scoala, plecare in Elvetia si teama de frig, bucurie si suparari. Dar “bucurosi le-om duce toate”… pentru ca vor veni si vremuri mai bune!

Pur si simplu… el

Primul lucru pe care l-am stiut despre el a fost ca e alergic. La tot felul de lucruri, dar ultima oara ii aparuse ceva alergie pe gat de la carat o scandura (?!?) si ne povestea asta cu multa verva, incat ne tineam de burta de-atata ras. Pe urma a venit vorba si de alergiile la polen si de “barna” (aka “nasul”) care ii curge mereu primavara si se umfla din cauza unor chestii din aer de care eu, una, nici nu-mi dau seama ca exista. Vorbea mult si alambicat, sarea de la una la alta, povestea si se povestea cu atata dezinvoltura, incat mi-a fost drag inca de-atunci, din prima zi, cand mi se parea prea slab, cu capul prea chel si gura prea mica.

Simpatic de tot mi-a devenit insa cand am mers intr-o zi la Jolie Ville, iar in zona cu frigidere eu m-am umplut de bube pe maini.

- Ioai, ce alergie misto ai! a exclamat cu o sinceritate care m-a dat gata. In multe feluri fusese descrisa alergia mea (unii isi intorceau capul, scarbiti, cand ma vedeau plina de bube – si nu-i condamn; altora le-a smuls tipete), dar “misto” nu-mi mai zisese nimeni ca este. Normal ca era misto pentru un alergic sa intalneasca un tovaras de suferinta [da' las' ca mergem noi la terapie:))], iar pentru mine a fost super tare sa primesc asa o reactie deschisa si pozitiva la bubele cu care de bine de rau ma resemnasem.

A trecut de-atunci un semestru, acu’, iaca, incheiem medii, scriem carnete si deja primavara ne bate la geam cu muguri de copaci, matisori si fluturasi in stomacelele unora ;)) Colegul care in prima zi vorbea prea mult, povestea enorm, de nu-l puteam urmari (mai ales ca nu prea stiam personajele: tata, fratele, iubita, dar si niste amici din Iasi, altii din Cluj, colegi de la scoala si cine mai stie?) si ma striga “cea mai simpatica colega!” (probabil fiindca nu-mi invatase inca numele :p) este, el insusi, cel mai simpatic si, pe deasupra, foarte minunat. Pleonastic spus. Logoreea lui proverbiala a gasit o noua forma de expresie – blogul -, iar intre timp am descoperit ca mai exista cineva pe lume care are ceva haios de povestit pana si cand vine de la baie!

De la el am invatat si despre plante si despre pasari si despre PH-ul solului care schimba culoarea la flori; stie o tona de chestii si – mai ales – stie sa priveasca norii, sa rada si sa se faca iubit de copii. Mai mult de-atat nici ca se poate.

Iar cand il apuca artagul, sa te tii! O fi ketotifenul, n-o fi (:)))), cert e ca odata te trezesti ca se ambaleaza si vorbeste, si se ambaleaza, si vorbeste, si se ambaleaza si atunci din doua una: ori ii trece, pentru ca-si da seama ca viata e prea frumoasa ca sa-ti faci sange rau din lucruri pe care nu le poti controla, ori – cine stie cum – altceva ii distrage atentia si uita de suparare. Ca un cer pe care se plimba norii, cand albi si pufosi, cand negri si amenintatori – asa e dispozitia lui. Iar in spatele acestui peisaj schimbator e mereu “cer albastru”, o “mansarda” extrem de bine mobilata, mult suflet si generozitate si un simt al umorului remarcabil.

Pur si simplu – el. Vior(el). Zis si “colegu’ Vio”, “sono io, Vio”, “domnu’ domnu’ “, “profu de geogra”, sau Vio, pur si simplu.

Colegul fara de care lumea ar fi mai tacuta si si-ar pierde mult din farmec, ciorile s-ar aduna pe copac fara sa fie nimeni sa le fotografieze, norii s-ar imprastia si-ar face forme indescifrabile pe cerul Piperei (fiindca numai el stie sa ni le desluseasca, de l-ai asculta o vesnicie povestind), iar noi n-am mai afla niciodata de originala localitate Bucile Curului, sau de ispravile papagalului Miticutza Arsinel, care tine cu sufletul la gura pasagerii din spatele bus-ului lui Nae.

Draga colegu’, iata ca m-ai molipsit cu descrierile tale de personaje si fiindca prea ne-ai incondeiat pe toti, nu se putea sa ramai tocmai tu nepovestit. :p Sper sa mai vorbesti maine cu mine si sa nu ma judeci prea aspru, pentru ca – vezi bine – n-am talentul tau la descrieri de persoane!

Cu drag,

Chris (“cea mai simpatica”)

Franci elvetieni?

Cine poate sa-mi spuna de cati franci elvetieni am nevoie ca sa nu mor de foame o saptamana in Elvetia? Fiind prima oara cand ma duc, ma duc cam caine surd la vanatoare, nu stiu la ce sa ma astept si clar nu cunosc nici preturile, nici valoarea banilor elvetieni.

Deci pls help.

P.S. somehow I feel it’s utterly wrong ca n-am ajuns inca la Paris, deci cred ca anul asta se lasa cu plecari multe…

Topaind pe mingea medicinala

Mingea medicinala e albastra si mare si vine de la Kaufland. Imi place sa sar pe ea in sus si-n jos, sa ma tavalesc cu ea prin casa si sa sed pe ea la birou, cand corectez teste. Nu o folosesc eu chiar pentru gimnastica, dar tot sunt multumita ca o am, pentru ca am citit ca face bine la coloana sa sezi pe ea. Asa cum voi face acum [se ridica de pe pat si se muta cu fundul pe minge].

Asaaa.

Mi s-au intamplat lucruri mai mult decat minunate: incepand cu cafeaua si pizza de vineri si terminand cu cadourile de azi, unul mai frumos ca altul. Pentru ca ziua mea tine toata luna februarie!! (si un pic din ianuarie, cred ;)) Am primit de la colegi niste cescute mici de la Carturesti in care am papat grisulet cu lapte (ce bun!) si am mai primit un tricou alb, un stilou “de profa” de la colegele lu’ mama si o super haioasa, simpatica si minunata felicitare cu gargarite, pentru care le multumesc lui Vio si lui Rodi! Did I tell you recently that I love you, guys?

Maine e ziua colegei umaniste si co-varsatoare, Georgiana, careia am sa-i doresc la multi ani, pax, amor si glorie ;)), asa cum am invatat de la ea! Si o surpriza, care speram sa apara, desi cam din scurt, pe blog la Vio ;)

Mi-am luat in sfarsit examenele de admitere in minunata lume a utilizatorilor de torente, asa ca Dr. House e doar la un click distanta si tot acolo sunt si multe alte seriale, pe care le adun constiincios pe calculator, fara sa stiu cand voi reusi sa le vad.

Te iubesc!

Azi am spus te iubesc sincer si spontan de doua ori. Nici unul dintre “adrisanti” nu se astepta la asta (desi, fireste, stiau prea bine ca-i iubesc), asa ca reactiile au fost de surpriza si, oarecum, de amuzament. Ce te-a apucat? Dragostea! M-a apucat demult si e acolo si ma gadila si merg pe strada si zambesc cand ma gandesc la tine si te iubesc. Si anul asta inca nu ti-o spusesem ;-) Nici tie, Iulius, nici tie, Josecin.

Si in afara de cei doi despre/cu care am vorbit, mai am un sac de teiubescuri pufoase, ca in povestea aia pe care am citit-o demult si n-o mai tin minte, stiu doar ca era cu teiubescuri pufoase si cu analiza tranzactionala.

A venit primavara, da?

Am la fereastra un ghiveci de narcise si un pahar de ghiocei!

Mai mult ca perfectul

Past Perfect azi la clasa a 5-a. Cum se traduce in romaneste? Mai mult ca perfect, adica memecepe. Exact! Ia sa vedem cine stie sa-mi spuna ce exprima mai mult ca perfectul? Stati sa-mi caut caietul de romana, zice unul. Pai asa, pe dinafara, nu stiti? Se dovedeste ca nu, asa ca le zic: mai mult ca perfectul exprima o actiune trecuta si terminata inaintea altei actiuni trecute si terminate. Asa e!! striga victorios cel cu caietul. Asa scrie si-n caiet!! Da’ de unde ati stiut?

Mai copii, le zic, eu stiu asta de la doamna mea profesoara de romana din clasa a 5-a. Am invatat si eu, ca si voi, timpurile indicativului intr-a 5-a.

Ce tare! zice Edith catre colega ei de banca. Are 30 de ani si tot mai stie lucruri din clasa a 5-a!

Tusea si junghiul

La 30 de primaveri am racit groaznic si ma dor toate cele. Din cauza urechilor infundate am un sentiment acut de irealitate – sunt la scoala, dar parca as fi la o scoala paralela, unde totul se misca in reluare si cana lui Vio ma surprinde cand imi apare in fata.

N-am prima ora, dar dupa asta nu mai scap; oricum e o saptamana usoara: pun note, fac medii, semnez carnete, imi curge nasul, ma doare capul, am gatul rascait de tuse si visez de azi-dimineata la o supa calda, care sper sa se materializeze la pranz.

Happy b-day to me! :)

- Cum te cheama?

- Chitina Agheina.

- Cati ani ai?

- Doi.

- Unde stai?

- Pe buievadu iepubicii numaul otutateisase.

- Si cand te-ai nascut?

- Ia intai febuaie.

Asa suna o inregistrare veche – iata – de douazeci si opt de ani, pe o caseta verde la care mama tine ca la ochii din cap.

Yours truly a fost intotdeauna vorbareata, iar de cand a invatat sa scrie a devenit si grafomana. De ziua ei ii place sa fie inconjurata de lume multa, sa vorbeasca, sa rada si sa ii faca si pe altii fericiti :)

Pentru ca viata e frumoasa si pasarelele canta, as I always say!

Sa aveti o zi minunata [eu momentan sed pe canapea ca un pasa, in jurul meu creste stiva de cadouri si cand nu suna fixul sau mobilul raspund la mesajele de pe mail si Facebook! :) Veeeeery happy!] Maine duc praji la scoala si bomboane la copii (am luat jeleuri in forma de dinti!!)

Gata, fug ca a venit tortul!!!

loveeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee,

Chris