Day trips: Segovia si El Pardo

“Ce ma bucur ca vii,” mi-a zis Jose cand i-am anuntat intentia de a petrece o bucata de vacanta la Madrid. “Voiam de ceva vreme sa merg la Cuenca, sa vad casele atarnate (las casas colgadas) si asa putem merge impreuna.” Asa a ramas vorba si pana vineri seara eram ferm convinsi ca mergem la Cuenca sambata. Se anuntase ploaie, dar weather.com zicea ca nu va ploua decat sporadic si maxim vreo 3 ore.

Vineri a fost ziua cand eu mi-am dat seama ca nu vazusem inca Paseo del Prado si Cibeles. Nu vazusem nici La Mordida, barul mexican al lui Joaquin Sabina ascuns printre stradutele din Chueca. Nu vazusem Retiro, Neptuno, nimic din Goya, Colon, Atocha si tot nordul (exceptand las cuatro torres, care se vad de oriunde aproape!). Am purces sa reparam aceasta lacuna, strabatand la picior Chueca in cautarea barului lui Sabina, apoi restul strazilor din centru, cu la casa de las 7 chimeneas, el Congreso de los Diputados, statuia lui Cervantes, leii de bronz din tunuri topite, calle Huerta, Senatul si Jose povestindu-mi istoria Spaniei de la vizigoti si romani pana in zilele noastre. A fost o plimbare mai mult decat minunata, pe un cer senin si instelat, cu 20 de grade la 12 noaptea. Singura problema a fost insa ca o data ajunsi acasa, pe la 2 that is, autobuzul ala de Cuenca de la 8 dimineata ni se parea absolut odios.

Segovia – locul unde purcelusii sunt arta

Fara sa fi fost vreodata nici macar Plan B, Segovia a devenit “the new Cuenca”, cand am citit pe net orarul autobuzelor – din ora in ora, foarte lejer, statia aproape si biletul mai ieftin decat la Cuenca. Plus ca voiam de ceva vreme sa vad apeductul si Jose stia deja orasul.

Ce mi-a placut la Segovia:

- triada Catedrala – Apeductul – el Alcazar (castelul cu sant de apa cocotat pe un deal verde)

- orasul vechi si zidurile de aparare, cu turnuri si porti (mi-a amintit mult de Sibiu si mai ales de Sighisoara)

- biserica Vera Cruz, in mijlocul unei campii granitice, izolata ca o casa bantuita. Se spune ca a fost construita de templieri si apartine acum ordinului de la Malta. Mai mult decat o biserica, e un templu inchinat la origini unei bucati de lignum crucis - o aschie presupusa a proveni din crucea lui Hristos si care acum se pastreaza in alta biserica, tot din zona. Are un aer spooky si pare foarte singura.

- tabloul “El arbol de la vida” din Catedrala din Segovia. Foarte spooky si el: in arborele vietii oamenii beau si mananca si petrec. Ajutata de un drac, moartea taie copacul. In partea dreapta, Iisus incearca sa ii avertizeze pe oameni batand cu ciocanul intr-un clopot. E o pictura baroca a unui pictor zis de mana a doua, Ignacio de Ries, elev al lui Zurbaran.

- los almendrados, adica biscuitii cu migdale traditionali si super deliciosi.

- procesiunea de San Marcos, cu oameni veseli dansand pe strada in costume populare.

- piatra gaurita despre care presupuneam ca e calcar si care forma parti din zidul cetatii.

- casele cu flori (las casas florecidas), tipice din Segovia; bisericile (aproape identice toate, foste romanice sau romanico-gotice); statuile si pietele, portile din zid, turnurile si crenelurile, dealurile si Sierra de Guadarrama acoperita de zapada; raul Eresma, pomii, vegetatia, cantecul pasarilor, scara pe care am scurtat un drum enorm de ocolit si de lung. Galbenul alburiu care era culoarea dominanta si care facea un frumos contrast cu verdele dealurilor.

A fost frig rau, intre 10-12 grade, dar nu ne-a plouat. Nici n-am avut curiozitatea sa incerc celebrul cochinillo con judiones de la granja, un fel de mancare tipic ce consta in purcelus de lapte cu o ciorba de fasole cu boabe foarte mari. Vitrinele restaurantelor erau asa pline cu acesti purcelusi din ceara/ plastic, cu ochisorii inchisi si limbuta pe afara, de parca ar fi supt, sau gata transati si culcati pe burta in farfurie, incat mi se facea o mila teribila sa mananc asa ceva! Pana si magazinele de suveniruri erau intesate de purcelusi; mai ceva ca-n Xenocid :))

Nu uit frigul din catedrala (ingrozitor, mumificant, ti se lipea pielea de oase, iti patrundea in fiecare fibra), nu uit capela incalzita in care simteam ca l-am prins pe Dumnezeu de un picior, nu uit sentimentul combinat de durere si entuziasm pe care-l aveam cand urcam si coboram ceea ce parea a fi un infinit de dealuri pentru a vedea inca un loc si inca unul si inca unul… Intotdeauna merita drumul si oboseala si durerea de talpi locul pe care-l gaseam, fie biserica, turn, castel sau piata, sau pur si simplu un mirador de unde puteam sa admiram panorame care-ti luau piuitul.

Vorba tabloului cu Pomul vietii:

MIRA QVE TE AS DE MORIR/ MIRA QVE NO SABES QVANDO

MIRA QVE TE MIRA DIOS/ MIRA QVE TE ESTA MIRANDO

El Pardo merita o poveste separata, pentru ca e cu totul altceva: un satulet mic in jurul palatului unde locuia Franco si pe care acum familia regala il foloseste pentru receptii si evenimente oficiale. Multa armata, un raulet si o manastire de los Frailes Capuchinos cu cel mai trist Crist pe care l-am vazut vreodata.

To be continued.

Mult mai mult verde – acum si in varianta cu leadership

Vreau sa va povestesc despre un proiect MaiMultVerde – tabara de formare de lideri de voluntari, Busteni, 4-30 mai. Imi place foarte mult tabara asta, la care i-as invita si pe elevii mei sa participe (conditia e sa ai peste 18 ani, da?). Se invata chestii misto: orientare in natura, prim-ajutor, coordonare de voluntari si comunicare pe teme de mediu. Se face si putina curatenie pe valea prahovei, de unde probabil ca se vor aduna PET-uri pentru mai mult de patru plute (din pacate), dar cel putin 4 plute din peturi se vor intrece intr-un show cu vedete in luna iunie. Invatare si recreere, cum ii zice Tic comandantului de tabara, ca sa-l convinga sa-i lase pe pionieri sa vina sa-l ajute sa gaseasca Palatul.

Si nu trebuie sa fii dus cu pluta ca sa participi, mai ales ca sunt 4 serii de cate o saptamana, nu tine toata luna.

Comunicatul oficial de la PR-ul MaiMultVerde, Miruna Cugler (pe care eu o stiu de Runbaby si mi-e tare draga):

MaiMultVerde si Heineken Romania organizeaza la Busteni, in perioada 4-30 mai, tabara de formare de lideri de voluntari Recycle, Raft & Race, la care vor participa 100 de persoane (4 serii saptamanale X 25
participanti/saptamana). Participantii vor invata sa se orienteze in
natura, sa acorde primul ajutor, sa recruteze si sa mobilizeze
voluntari la actiuni de mediu si sa comunice eficient. Ulterior, ei
vor beneficia de asistenta MaiMultVerde pentru a organiza propriile
actiuni de mediu, cu voluntari, in comunitatile lor. Toti
participantii vor lua parte si la actiunile zilnice de curatenie in
locuri turistice de pe Valea Prahovei. Din PET-urile colectate se vor
realiza patru plute care se vor intrece, sub coordonarea a patru
echipe de vedete, intr-o competitie finala organizata in luna iunie,
pe un lac de langa Bucuresti. Toate cheltuielile legate de
participarea la tabara sunt acoperite de organizatori. Detalii pe
www.maimultverde.ro. Termen limita pentru inscriere: 28 aprilie 2009.

Madrid 2009 ["teles telenta"]

28 de grade spre 30, anillo verde ciclista strabatut pe o portiune de 30 de km, intre diverse parcuri verzi, in care cantau pasarele si mirosea a primavara.

Cu asta am ramas de la Madrid (cea mai frumoasa zi!), dar si cu batranicile frumos imbracate si coafate, insotite de domni la costum (foarte Rodica Ojog-Brasoveanu-like), cu cartile citite in metrou si cu BiblioMetro – o biblioteca localizata chiar in statiile de metrou, de unde se pot imprumuta carti pentru perioade de pana la o luna, dar numai daca esti rezident in Madrid sau imprejurimi – cu statia de autobuze de la Moncloa (subterana, pare un terminal de aeroport) si cu cea din Paseo de la Florida, la fel de futurista si cu calitatea serviciilor din magazine, de la buticul chinezilor de la coltz (“Frutas secas”), pana la Corte Ingles. Sunt, in continuare, impresionata de infrastructura capitalelor europene, de autostrazile suspendate, de strazile si trotuarele fara gropi, de pasajele si parcarile subterane super-utile si aproape invizibile, de orasul de sub oras care e metroul. In Madrid poti sa ajungi cu metroul practic pe orice strada (citisem undeva ca are cam 250 de statii), ceea ce-i face pe localnici ca atunci cand isi dau adresa sa precizeze aproape automat si statia de metrou. La fel fac si firmele care apar cu reclame pe la TV sau prin ziare.

A propos de TV, m-am uitat un pic la Fama (un reality show la moda, cu niste pustani care danseaza), la Buenafuente (ofcors, dar fara Berto) si la niste stiri. Totusi mare pare din “noticias” mi le-am luat tot de la metrou, care transmite informatii locale din diferite zone ale Madridului. Imi place aerul comun pe care-l are fiecare cartier (sau ar trebui sa zic aerul aparte, comun doar lui insusi) si mi se pare simpatic cum le zic ei localnicilor “vecinos”, ceea ce oarecum iti da un sentiment de comunitate. De altfel la ei platesti “la comunidad”, adica “intretinerea”. Ieri, din cate am vazut la TV, “vecinii” din zona de nord a orasului erau suparati ca s-au taiat niste copaci ca sa se construiasca o pasarela peste M30 si iesisera cu mic cu mare la protest.

In continuare imi place enorm cum vorbesc, mai ales cei mai in varsta, care mi se pare ca au o spaniola de-aia “ca din carte”, cum am invatat eu la scoala. Cuvinte noi cu care m-am intors: la coreo (coreografia), cambiar de chip, “lo que es” (un fel de “deci” de-al nostru).

Se construieste foarte mult si in martie a inceput un celebru PlanE, care presupune reconstruirea si remodelarea mai multor zone ale orasului cu bani de la UE in doar 8 luni. Se pare insa ca orasul e in reconstructii de atata vreme (mai ales celebrul parc care urmeaza sa fie construit de-a lungul raului), incat Danny de Vito – avand de mai multe ori drum prin Madrid – l-a intrebat odata pe primar dac-a gasit naibii comoara aia sau tot mai sapa dupa ea! :))

Revelatia excursiei: restaurantul chinezesc de sub Plaza de Espana. Jalnic, nu dai doi bani pe el, un butic mai insalubru nici n-ai zice ca exista – si totusi mancarea e exceptionala, cozile se intind in tot pasajul, iar marketingul chinezilor e de invidiat; iti iau comanda chiar cand stai la coada si, astfel, cand ajungi si tu – dupa o lunga asteptare – sa te asezi la masa, deja vine si mancarea… si daca repet ca te lingi pe degete si-ti vine sa pupi bucatarul de buna ce e, o sa ziceti ca-s eu fan chineji… ceea ce e adevarat! Oricum, o mare bila alba pentru micutele chinezoaice care gatesc, curata, servesc si totul cu o super amabilitate si super viteza intr-un local cat un degetar. Dialog celebru: “Supa e mare?” “Supa?” “Supa [aratat pe meniu] e mare? [mainile caus]” “Supa male tleizeci”, ne zice foarte prompt chinezoaica. “Tleizeci de ce?” “De wantan tleizeci male, cinsplesece mica”. “Dar aia mare – cat e de mare?” “Destul, asa [si ne arata cu doua degete ceva minuscul]“. Cand a venit supa male, era “uliasa”! Supa mica ne-ar fi fost mai mult decat suficienta.

In numarul de maine, “tocan” Segovia si El Pardo.

P. S. In aeroport am inregistrat din nou cu malitie imbracamintea pitzi/cocalareasca a fratilor romani, sacosele de rafie burdusite cu produse duty-free, imbulzeala de la poarta de imbarcare, glumele proaste si micile ticuri de limbaj inerente (gen “venga”, cand vorbesti la telefon in romana, sau o fraza foarte dramatica a unei doamne blonde care vorbea cu sotul (tare!): “Taticul trebuie sa inteleaga ca daca vine aici, vine para toda la vida! Sa nu-l aud dup-aia ca se plange.”)  Voi credeti ca o sa invatam vreodata sa stam la coada fara sa ne impingem? Sa ne zambim si sa fim constienti ca de la poarta de imbarcare toate drumurile duc in avion, deci panica aia de sa-l calci in picioare pe baiatul care imbarca pentru ca tu te temi ca ramai fara loc nu-si are rostul? Vom ajunge oare vreodata calmi, flegmatici, binecrescuti, cu simtul ridicolului si al masurii, autoironici si intelepti? Mi-ar placea sa se abroge odata legea junglei :)

Din dragoste

Mi-am dorit intotdeauna sa am copii si am stiut intotdeauna, instinctiv, cum sa ma port si sa vorbesc cu copiii, oricat de mici. Ba chiar as putea spune ca relationez mult mai bine cu copiii pana in 10-12 ani decat cu adolescentii. Am fost baby sitter of choice pentru multe familii care stiau ca la Chris copiii se joaca cel mai frumos si isi doresc mereu sa revina. Iar cel mai drag dintre copiii pe care i-am vazut crescand mi-a fost Andy, “bebele meu” din Germania.

Sa-l ajutam pe Stefanut!

De Stefanut mi-a placut deindata ce i-am vazut fotografia, pentru ca seamana cu Andy. E un pusti frumusel foc, cu o privire isteata si un ciuf blond adorabil. Mai are nevoie de aproximativ 65,000 Eur pentru o operatie in Italia care-l va ajuta sa scape de o boala de sange numita talasemie, cu care s-a nascut. Pana acum a strans peste 100,000 euro, deci este foarte aproape de a-si atinge tinta. Eu am dat sms la 877 pentru el (2 euro).

P.S. Stefanut are si blog si scrie foarte frumos! Hai sa-l ajutam sa fie sanatos si sa creasca mare!

P.S. 2. Bebele meu Andy are acum 15 ani… a ajuns la varsta la care nu mai stiu cum sa ma port cu el, hihi ;))

Doilasuta pentru Caritas Romania

Dupa doi ani in care am sprijinit participarea Romaniei la raliul Dakar, anul asta ofer 2% din impozitul pe venit Asociatiei Caritas Bucuresti. Am participat de curand la un concert umanitar in folosul copiilor cu sindrom Down si am facut cunostinta (direct sau indirect) cu membri ai acestei asociatii care are ca scop ajutorarea copiilor si nevoiasilor, in spiritul valorilor crestine.

Daca vreti si voi sa dati 2% pentru Caritas, descarcati si completati formularul de aici!

La Ramona es la más gorda de las mozas de mi pueblo

Pe urmele lui Albanosirominapauer pe youtube, am găsit această bijuterie, minunăție de cântec, despre care abia acum îmi dau seama cât e de haios. Needless to say, cântecul lui Fernando Esteso era și el înregistrat pe acea fabuloasă casetă audio din copilărie pe care aveam și cântecele lui Al Bano.

Multă vreme am crezut că e în portugheză, fiindcă tot ce-mi aminteam era partea asta (firește, reconstitutită și despărțită – relativ – în cuvinte doar ulterior și nici atunci prea clar):

Va dando zarpazos pensando en su salvamento
Pero no hay cristiano que pueda con tanto peso
A lo lejos viene un barco de balleneros
Han tirao las redes, la remolcan por los pelos

(de aici)

Vă las cu Ramona, despre care când eram mică credeam, desigur, că este chiar vecina mea Ramona, cu care mă jucam zi de zi:

Al Bano și Montserrat Caballe… așa da!

Hristos a înviat!

Două lucruri:

1) concertul cu Al Bano și Montserrat Caballe a fost minunat!

2) Bucureștiul de Paște e delicios de pustiu…

Mi se șoptește în cască să nu mai fiu așa superficială pe blog. Se pare că de la o vreme am devenit mai superficială, am abandonat stilul personal și scriu rar și prost. Recunosc asta și pot să afirm în deplină cunoștință de cauză că e o fază în care mă aflu și din care nu știu când/cum voi ieși. Ca să compensez, iată o poveste:

La întâlnirea cu Mădălina, programată pentru ora 6, am mers pe jos, pe străduțe, fermecată de parfumul primăverii, cu Raimon în urechi (am reușit să scap ipodul pe jos și s-a crăpat. Acum am și ipodul și telefonul crăpate), cu o basma la gât pe care o tot desfăceam, fiindcă mi-era cald.

La Piața Constituției am ajuns pe la 6 jumate și aveam revelații peste revelații, gen: ce frumos e! uite, sunt tribune! sunt și scaune! ce mișto e scena! ce drăguțe flori! ce amabili badigarzii de la intrare! uite, sunt locuri aici în spate… putem să mergem și mai în față etc.

Într-adevăr, piața arăta bombonică – nu era scena aia pe care mi-o imaginasem eu, aruncată în mijloc, cu lume îngrămădindu-se pe lângă ea, ci era un mic aranjament de tribune și scaune albe de plastic, ca o sală de concert în aer liber, cu mochete verzi, plăntuțe, ecrane și o scenă elegantă. Se vindeau și sucuri, la intrare primeai o brățărică cu Primăria Municipiului București, frumos de tot. Lume drăguță, grad mare de bun-simț, foarte frumos totul. Până a început să plouă.

Mădălina avea umbrelă, dar la un moment dat ne servea drept duș, pentru că turna cu găleata și orice mișcare a umbrelei ne trimitea șiroaie reci pe spinare. Noroc cu Tosca și aria preferata a Mădălinei, care ne-au ținut pe loc când ne hotărâseram să fugim undeva la adăpost. Profitând de faptul că Mădălina era în extaz și nu mai simțea ploaia, am tras mai bine umbrela spre mine și mi-am mai acoperit nițel spinarea, care oricum era murată. Îmi inghețase și mâna stângă, iar pe picioare țineam geanta în chip de pătură. Noroc că, fiind de cârpă, ținea puțintel de cald.

Apoi a venit Al Bano. De aici încolo nimic n-a mai fost la fel și-am uitat cu totul de ploaie care, ignorată, s-a și oprit. Nu mai știu ce a cântat, pentru că a cântat de toate: Liberta, Felicita, Funiculi-funicula, Nessun dorma. Știu că la Liberta s-a ridicat toată lumea în picioare și până n-a cântat bis nu l-au lăsat. Acolo m-am simțit exact ca-n copilărie, când ascultam Al Bano și Romina Power la casetofon în cameră și cântam toți cu ei:

Libertà
Quanti hai fatto piangere
Senza te
Quanta solitudine
Fino a che
Avrà un senso vivere
Io vivrò
Per avere te
Libertà
Quando un coro s’alzerà
Canterà
Per avere teeeee

Dacă cu Al Bano am dansat,  bătrâna doamnă catalană, la Munsarrat, ne-a țintuit pe scaune cu vocea sa atât de plină și de melodioasă. Am aflat cu ocazia asta că există soprane lirice și soprane dramatice, ceea ce explică de ce unele soprane îmi plac, iar altele mă zgârie pe creier. La Munsarrat cântă divin – și asta de la un om nedus la operă și fără pretenții de muzică cultă.Și e simpatică, cu simțul umorului, divă și bunicuță.

Am plâns la concertul ăsta prima oară când Daniela Nane a citit o poezie despre umilință, a doua oară când Montserrat Caballe și-a început recitalul și i-am auzit vocea, apoi la final, când la bis cei doi au cântat Nabucco.

E greu să povestești un concert de muzică clasică. Am tremurat, am zâmbit, am râs, am plâns, am dansat, am cântat, am strigat, ne-am distrat când Al Bano i-a mulțumit președintelui Iliescu (??), ceea ce a făcut ceva valuri în public. Am uitat de ploaie, de oră, de vântul rece care ne usca apa din haine. A fost ca o vrajă. Dacă ar fi durat toată noaptea, cred că nu am fi simțit nici somnul, nici oboseala.

Așa da, domnule primar!

House, again

Aseara am vazut episodul cu Meat Loaf si n-am avut nici habar ca mosulica ala e Meat Loaf. Deci i s-a implinit dorinta.

M-au luat prin surprindere cu moartea lui Kutner – a trebuit sa opresc filmul sa ma duc pe net sa aflu ca da, Kal Penn a renuntat de bunavoie (se face PR la Obama), sa ma linistesc, sa continui. Nu-mi place de Cameron blonda, nu-mi place si nu mi-a placut niciodata de 13, aud ca vor s-o aduca inapoi pe Amber si nici asta nu-mi place. Nu stiu de ce ma mai uit… cred ca din obisnuinta. Adorm uneori pe la mijlocul episodului, ceea ce la primele sezoane nu se intampla niciodata.

Cred ca ar trebui sa se termine. Mi-e dor de Hugh Laurie in alte roluri. Mi-e dor de Hugh Laurie with a British accent. Oare i s-o fi stricat accentul de 5-6 ani de cand face pe americanul?

Mi se pare ca House nu mai e ce-a fost.

Vrei sa pleci dar numanumaei

oaia aia e a ei, numanumaei, numanumanumaei

celebrul hit “dragoste-a din tii” al trupei ozone

ozone, ca stratul de ozon (vio stie!)

stand up, baby stand up, give me your heart, give me give me your heart, give me give me :-)))

a iesit soarele, e frumos, e vacantaaaaaa!!!

estic feliç

Inviere de mana a doua. Ceai de flori de cires

“Invierea la catolici” titra ieri Realitatea TV, sau vreuna din Antene – un post care transmitea slujba de la Sf. Iosif. Comparativ cu circul care se face de “Sfanta Sarbatoare a Invierii Domnului” (aia de duminica viitoare… ortodoxa, adica dreptcredincioasa), “Invierea la catolici” parea sa fie asa o “invierutza” mai de mana a doua, ca un fel de “Pastele la sectanti” – o curiozitate, dar in nici un caz o sarbatoare enorma, pentru care milioane de oameni s-au pregatit prin post si rugaciune, facand drumul crucii si meditand la viata si moartea lui Hristos.

Eu cred ca ar trebui sa existe o singura Inviere, asa cum exista un singur Craciun.

Azi e duminica, dar saptamana viitoare e aproape vacanta, asa ca nu sunt prea stresata. Ma doare in gat, ma gandesc cu melancolie la Barcelona si nu am chef de nimic. Mi se pare ca e nevoie de o cantitate enorma de energie chiar si ca sa scriu pe blog. Poftesc la cafea cu lapte si mi se pare cam tarziu ca sa mai beau. Voi face un ceai verde.

La Floriile de la muzeul satului/taranului/geologie a fost foarte frumos. Am ajuns la geologie la spartul targului (era si f frig in curticica aia din spate unde-i parcase pe bietii targoveti); la muzeul taranului a fost minunat ca am gasit kurtos kalacs de la doamna din Tg Mures care de obicei era la muz. satului langa bisericuta; erau pomi in floare si un vant rece, rece.

La concertul cu Sistem a fost si mai tare – Rodi ne-a dat peturi si-am batut in ele, ca niste percutioniste adevarate. Ba chiar zicea Cristiana sa luam si la scoala, ca-s bune sa faci liniste in clasa cu ele :)) Mi-a placut f mult concertul; am urlat de m-a durut in gat toata noaptea, acum ma simt cam racita (de aici lipsa de chef) si ma doare gatul cu nasul cu tot.

Of. Pentru maine am “tadouri”. E opt si am inca de pregatit niste lectii. Tare nu vreau sa racesc.

La multi ani la Florini, Florine, Floriana, Florentina (colegutza mea de banca din liceu! >:D<), Meli cea minunata si Vio(r)el cel minunat de simpatic, Flori de la clasa a 12-a, Florentina de romana, Florin “dom’ dirigu”, Narcisa, Lacramioara, Crenguta, Bradut, Codruta si Codrin, tanti Fitzu, tanti Florica si celorlalti sarbatoriti de azi! Sa fiti fericiti, sanatosi si sa infloriti tot anul!

Vin Floriile cu soare si soarele cu Florii. Dar cam frigulescu pentru gustul meu acest soare cu dinti, care musca din carnea mea frageda si-mi lasa pete rosii de alergie.

Am bilete la Depeche!

Incepand de ieri am doua bilete la concertul Depeche Mode din Bucuresti, in zona B! Multumesc Adrianei care mi le-a vandut, Ipsosului care mi-a daruit-o pe Adriana, lui Dave ca exista si mie ca ma plictiseam asa de tare incat am tot dat click pe “older posts” pe facebook pana a aparut anuntul cu biletele!!

Long story short: ne vedem la concert!

P.S. Azi si maine e targ de Florii la Muzeul Satului. A inceput si targul de cadouri de Pasti de la Dalles. Maine spunem la multi ani la Florini, Florentine, Floriane, Narcise, si alte flori. Si lui Vio :)

P.S. 2. Diseara in piata revolutiei e concert cu Sistem si inca doua trupe. In deschidere canta CRASH, o trupa de elevi ai scolii noastre. Canta la butoaie si PET-uri si sunt super tari! Va invit la concert.

Gura de aer

De la cineva care semneaza “C3l mai tar3″ am primit cererea pentru o compunere “pisaj amrin” – ceea ce vrea sa zica, presupun, “peisaj marin”. Mi s-a parut caraghios, desi probabil e doar banala dislexie.

Am scos capul azi de sub apa sa iau o gura de aer. De duminica visez la ziua de azi si in sfarsit e aici. Saptamana viitoare am vacanta – ne vedem?

Am sperat sa fie azi si un episod din House, dar nu mi-a iesit figura. :>

Tomor0v.

Je vous embrasse de tout mon coeur.

Din auzite

La piata Lahovary traverseaza un domn si-o doamna la vreo 50-60 de ani. Doamna e foarte aranjata, buclata, rujata si vorbeste aprins. Cand ii depasesc aud si ce spune:

- Parerea mea este ca acum, dupa Becali, urmatorul care-ar trebui bagat la zdup e Mircea Badea!

*

Au inflorit magnoliile, iar statuia lui Rosetti are basma. Seamana cu o babuta sezand sa croseteze in poarta casei.

Intamplare haioasa cu muncitori din constructii

In plimbarea mea romantica spre capatul strazii (locul numit popular “la bariera”), am ajuns aproape de o constructie cu muncitori pe schele. Eu fumam, cu gandul la ale mele si mai ales la cerul albastru de afara. Ei munceau cam fara chef, probabil tot cu gandul la cer. Cand m-au observat, fireste ca au inceput:

- Frumoasa, alo, fata, alo, alo, guapa guapa! Ce te-as mai…. si …. sa te … alo, fata, guapa, hola, hola!

Eu am dat ignore automat, doar la partea cu hola mi s-au ciulit urechile, din obisnuinta. Si aud urmatorul dialog:

- Cum se zice, mai Adriane, “te iubesc’ in spaniola?

- Te quiero, ba!

- Holaaaa, hola, guapa, guapa, te quiero! Te quiero mucho!

- Te quiero muy, ba!

- Holaaa, te quiero muy muy muy, hahahaha, holaaa…

De unde se vede ca baietii erau intorsi din Spania, nu?

Vacanta

Trecerea de la un sistem de munca – concediu la scoala – vacante a fost usoara. Da, am mai multe zile de vacanta acum, dar le am la date fixe si nu mai pot in nici un caz sa ma trezesc azi ca iau bilete de avion pentru saptamana viitoare la Budapesta si-mi cer repede 3 zile de concediu si fug. Calatoriile acum se stabilesc intre coordonatele vacantei … asta daca nu cumva se programeaza in aceeasi perioada excursii cu elevii.

Pana acum am avut o singura vacanta in care am stat acasa – cea de Craciun. Au fost zile lungi de citit, de scris, de relaxare – absolut minunate.

Am avut cateva excursii, la Busteni si in Elvetia, in care am avut mai putin timp sa citesc si sa visez, dar m-am distrat de minune cu copiii, care sunt absolut inepuizabili in dragalasenia lor.

Urmeaza o vacanta de Paste in care voi sta din nou acasa. Si ma bucur pentru asta.

Visez la vacanta de vara! Mi-am propus sa recitesc Ciresarii ;)