Laringita

Daca joia trecuta ma taram la baie sa vomit dupa fiecare ora de rau ce-mi era, azi am fost perfect valida, doar ca complet afona. Si nu ma refer la cantat [addadaseeeeeeeeeeeeeea], ci la vibrat corzile vocale ca sa scot sunete gen “Hello, children,” de care am atata nevoie!

Asa ca am scris pe tabla: Good morning. I lost my voice. How are you today? si toate paginile la care trebuia sa deschidem cartea, raspunsurile la exercitii si temele pentru acasa. La un moment dat, cand sopteam instructiunile pentru o activitate pe perechi,  o fetita mi-a intins o foaie pe care scria: Write here what you cannot say. Mi s-a parut aproape o invitatie la confesiune formularea ei. Partea buna a fost, desigur, ca in scurta vreme copiii vorbeau si ei in soapta (tonul face muzica :>) si am avut o liniste deplina fara sa fie nevoie sa o cer.

- Te rog sa-ti iei cartile repede, ca a inceput ora, i-am soptit unui copil.

- Poftim? s-a mirat el in gura mare.

- Cartile, repede.

Iar el, soptit:

- Dar de ce vorbiti asa? (si luminat): Aaaaaa, sunteti ragusita?

Si nu mai stiu cine (Vio? Georgiana?) mi-a zis: “Cand soptesti asa am impresia ca ne spunem nustiuce secrete.”

Patru ore si nspe ceaiuri calde later, am prins un pic de glas, mai ales multumita unui remediu pe care l-am gasit pe net: zeama de la o lamaie fiarta pe foc cu doua lingurite de miere si bauta calda. Bine zicea Fraila: unji pe beregatz. Totusi o pauza de voce e necesara. Deci tac.

Si poate cu ocazia asta o sa scriu mai mult, dar nu promit. Pur si simplu m-am rupt de net si nu deschid cu zilele calculatorul.