jejun (tu juns, il jun)

Ola kala kai ola wraia, adica totul e frumos si bine. Doar ca nu deschid calculatorul decat in uichend; c’est la vie, c’est la guerre (asta-i via, asta-i gara). Nu am timp. Este scoala, sunt meditatii, este somn, sunt iesiri la condus prin Capitala tarii noastre (raul cu D care o strabate se numeste mai nou Dunarea, asa ni s-a soptit in casca de la clasa a opta), este cautare febrila dupa rochie pt Prom (deh, sunt profa) si este (adica a fost si sper ca va mai fi) si TEDx miercuri – o seara splendida pe care inca nu am rumegat-o cum se cuvine.

Deci este neshte chestii, cum zice tata, care ma impiedica sa scriu pe blog.

Dar deunazi m-am intalnit cu Inozza, pe care o stiu de pe net de vreo 2-3 ani si care e la fel de dulce in realitate ca si pe blog si m-am bucurat mult de tot s-o cunosc. Virtualul se incapataneaza sa-mi intre in real chiar si cand nu am timp de el.

Jose e deprimat, iar eu sunt obosita rau de tot dupa 4 nopti de dormit 6-7 ore si una de 4 ore. Azi la concertul (simfonia?) foehnurilor de la coafor ma luase un somn de vedeam puncte albe de lumina care ma absorbeau. 11 ore mai tarziu sunt inca treaza si proaspat revenita de la banchetul clasei a 12-a. Unde nu am avut rochie (exista probabil o lege de care nu stiu in care se cere explicit fabricilor de confectii si caselor de moda sa nu creeze modele marimea 46-48), ci pantaloni. Totusi, multumita C&A, am reinceput sa umblu in fusta.

De banchet nu vorbim acum, pentru ca ne ia plansul. A fost un eveniment deosebit, cu mult suflet. Iar copiii care dau anul asta bacul, nascuti in 91-92, sunt probabil ultima generatie cu care noi, fostii pionieri si soimi ai patriei, mai vorbim o limba cat de cat comuna. They will be greatly missed.