Steve Pavlina a scris mai demult niste articole despre valori si Living your values. Valorile dupa care ne conducem ne dicteaza prioritatile si modul de a actiona, de aceea e bine sa ni le constientizam si chiar sa le supunem unei judecati critice, daca e cazul si sa le schimbam/adaptam.
Prima data am facut o selectie din trei sute si ceva de posibile valori listate de Steve. Am lasat lista la dospit o luna si jumatate, iar acum am ajuns la cele 15 valori cu care rezonez. Cifrele reprezinta ierarhizarea valorilor.
15. Care – inteleg prin “care” si altruism si compasiune si ecologie si, in general, interes plin de bunavointa pentru semenii mei, pentru lumea in care traiesc si pentru planeta.
4. Commitment – prima data m-am gandit la commitment in relatii. Am zis odata ca sunt monogama prin definitie si inteleg relatia ca pe un commitment constient si o asumare a faptului ca vom evolua, ne vom schimba si va trebui sa redefinim si relatia.Cred in happily ever after.
3. Consciousness – multe trec pe dinainte, in auz ne suna multe, dar trebuie sa avem ochii deschisi, urechile atente si sa traim constient. Cred in reflectie, in constientizarea a ceea ce ni se intampla, in “cranieri” pe marginea vietii si in meditatie. Incep sa cred in planuri pe termen mediu si lung si in obiective si masuratori.
14. Education - vreau sa nu ma opresc niciodata din invatat. In acelasi timp, cred in educatie ca bun simt si 7 ani de acasa.
1. Family – Pentru ca e celula de baza si inca cred asta.
13. Freedom – am si libertate si independenta pe lista, desi cred ca in mintea mea se confunda. Hai sa zicem ca prin libertate inteleg libertate politica si respectarea drepturilor omului.
12. Health – “toate sunt bune cand e omul sanatos.” Deci da, focus pe sanatate. Atentie: include si alimentatia…
11. Humor – m-am nascut cu simtul umorului, sunt pasionata de jocuri de cuvinte si de poante si pur si simplu nu pot sa ma abtin. Deci da, umorul e o valoare pentru mine, il apreciez la cei din jur si inteleg prin umor si autoironia si simtul perspectivei si faptul de a nu te lua niciodata prea in serios.
7. Imagination – daca poti sa-ti imaginezi, poti sa realizezi. Nu?
6. Independence – paradoxal, pentru ca in realitate sunt relativ dependenta de oameni si de lucruri. Dar pun mare pret pe independenta, pe lasatul in pace si pe posibilitatea de a-mi face singura o mare parte din program, fara sa ma conditioneze nimic.
5. Optimism – sunt fericita ca traiesc, ca sunt sanatoasa, ca cunosc oameni pe care-i iubesc si ca totul va fi din ce in ce mai bine. ![]()
10. Recognition – functionez cu cuvinte bune si cu recunoasterea meritelor, fie ca e vorba de umor, cultura generala sau de merite profesionale.
9. Success – am o toleranta mica la esec. Inca invat ca nu exista esec, ci doar feedback. Am fost crescuta pentru nota 10 si perfectiune in toate. Dar au uitat sa-mi spuna ca perfectiunea e un ideal.
8. Trust – ofer incredere pe gratis si de la inceput. Retrag increderea greu, ofer second chances si in general cred in oameni. E foarte important, daca vreau sa am o relatie autentica cu cineva.
2. Wisdom – de mica am invatat sa ma rog pentru intelepciune. Cred ca e mai importanta si ca inteligenta si ca tot. Inteleg prin intelepciune capacitatea de a analiza lucrurile si a lua deciziile cele mai bune, dar si capacitate de sinteza, de corelare a datelor pentru a ajunge la cele mai potrivite concluzii pe baza carora sa actionezi. Mai cred ca un om intelept nu are nevoie sa le incerce pe toate ca sa stie ce e bine si ce nu, invata foarte mult din experienta altora (uneori mai mult decat ei), are o cultura vasta, e modest, scrie bine, gandeste limpede si fara prejudecati.
Lista arata deci:
1. Family / love/ happiness/ fulfillment
2. Wisdom/ knowledge/ intelligence/ insight
3. Consciousness / awareness / being a good listener
4. Commitment
5. Optimism
6. Independence
7. Imagination
8. Trust
9. Success
10. Recognition
La final, am doua intrebari: una pentru cei care ma cunosc si una pentru toti cititorii.
Dear ppl who know smilla, care e feedbackul vostru: traiesc in acord cu aceste valori, sau din comportamentul meu reiese ca am alte valori pe care (poate) nu le constientizez?
Dear readers, care sunt valorile dupa care va conduceti voi viata?

Cred ca iti subestimezi cititorii.
Unul din multimea restransa este cam livid la ora asta, prea multe lovituri, prea intens trainingul, am scris bine?
Lista simplificata de 10 din 15 e concludenta, pana si eu pricep.
Cred ca stii foarte bine ce spun si ti-e teama de parerile celor despre care crezi ca lipsa prezentei tale… fizice ii poate face destul de obiectivi. Gresesti.
Sa respect catedra, totusi, eu sunt, pardon, eu m-am bagat la capitolul readers, m-am facut ca nu vad detaliul cu dear. Nu-mi conduc viata dupa valori, am vazut si am inteles cum oamenii folosesc aceste pretexte pentru a-si justifica si explica multe esecuri, manifestari egoiste si minciuni. Pot sa mint, sa esuez si sa fiu egoist si fara aceste valori care sa-mi justifice actiunile.
Alambicat comentariu, ca de obicei. Citesc de trei ori si de fiecare data inteleg altceva :) Asa ca te intreb: de ce imi subestimez cititorii? Si de ce mi-e teama de parerile lor? Eu cred ca iti conduci viata dupa valori, indiferent daca esti constient de asta sau nu. Si daca tot e asa, e mai bine sa fii constient.
Probabil oamenilor le place sa creada ca isi conduc viata constient.
Iti subestimezi cititorii pentru ca le adresezi intrebari diferite. Oamenii nu se pot ascunde dupa texte, bloggerii cu atat mai putin. Faptul ca nu ti-ai intalnit cititorii si deci se presupune ca nu te-ar cunoaste nu ii poate impiedica sa intuiasca niste detalii. Cum nivelul inhibitiei este scazut atunci cand se scriu comentarii pe net aiurea cititorii ar putea sa nimereasca niste… puncte, apropiate de sfera feedback-esec. De aceea cred ca ai optat sa ii intrebi despre valorile lor, si nu despre ale tale.
Daca intrebarea este de ce iti subestimezi cititorii in sensul ca ar trebui sa-ti spun eu ce te determina sa faci acest lucru… apeleaza niste psihologisti, ei sunt mereu la datorie.
n-am nici cea mai vaga idee daca traiesti dupa valorile enuntate mai sus, insa sunt niste valori pe care eu le apreciez si cu care ma si identific mai mult sau mai putin. poate o sa am mai mult timp intr-o seara sa analizez lista si sa vad care e ierarhia mea. eu cred ca ne conducem viata dupa valori si e foarte bine sa fie asa. si e foarte bine sa-ti intrebi cititorii care le sunt valorile. ii cunosti mai bine asa :)
În cazul meu prima valoare este cu siguranţă toleranţa (faţă de aproape orice – mai puţin faţă de intoleranţă celorlalţi – încă mai lucrez la punctul acesta). Apoi ar veni libertatea şi independentă, pacea, iubirea, sănătatea, succesul, intimitatea.
A trăi după nişte valori mi se pare nu numai important, ci şi preferabil. A avea nişte valori înseamnă a ştii ce vrei şi de ce. Înseamnă a hotărî ce vrei, şi a urmări acel lucru nu numai când te atrage (tentaţii), ci tot timpul (valori). A avea valori nu înseamnă a nu fi dispus să le revizuieşti şi eventual să le schimbi, fiind liber.
Cred în valori nu numai pentru că aşa au spus Steven Covey, Steve Pavlina şi foarte mulţi alţi oameni din domeniul dezvoltării personale. Şi ăsta este un motiv foarte important pentru mine – îi respect pe aceşti oameni şi admir felul în care au ajuns unde au ajuns. Cred că mulţi dintre ei sunt destul de conştienţi ca să poată spune şi altora căror aspecte se datorează succesul lor – iar valorile sunt în general unul dintre elementele esenţiale.
Dar mai este un motiv în care cred, şi anume principiul (hai să nu zicem legea) atracţiei, sau pur şi simplu ideea că ceea ce facem – se reflectă asupra realităţii – şi nu numai în sensul relaţiilor cauză efect, ci şi dincolo de ele. De aceea, dacă vrei sinceritate este contra-productiv să minţi, de exemplu. Gândind raţional şi logic, ar fi situaţii în care e avantajos şi chiar indicat să minţi. Poţi chiar să ajuţi un prieten minţindu-l, ferindu-l astfel de un adevăr dureros despre care nu trebuie să ştie în acel moment. Dar este contra-productiv dacă principiul atracţiei funcţionează – dacă mint “uneori”, voi atrage mai multă minciună în viaţa mea. Dacă asta vreau, e ok, dar este în avantajul meu să ştiu că dacă mint, mă îndepărtez de ceea ce vreau eu, şi anume sinceritate (în general, între oameni). Sunt mai puţin capabil, mai puţin eficient în a atrage sinceritate în general, dacă mint în câteva cazuri particulare. Asta aşa, pe scurt :)
mie-mi pari in acord cu valorile din lista, cat despre mine, imi place sa cred ca traiesc in acord cu ceea ce consider important.
multumesc, runbaby. ;)
Drautza mea, imi plac foarte mult. Cand ti-ai setat valorile te-ai gandit ca poti sa le modifici dupa cum vei vrea tu pe viitor (eu asa mai fac) :)? Dar pe primul loc…as pune iubirea…”unde dragoste nu e …nimic nu e”…sau nimic nu-mi foloseste :). Si e o valoare care te caracterizeaza, my humble opinion.
independance si freedom…nu sunt una singura? Independenta suna un pic asa: eu nu ascult decat daca-mi convine :). Iar libertatea o vad mai degraba ca libertate de alegere, insemnand lipsa de dependenta si cred ca include si munca, tigarile, bautura, o anumita persoana (de obicei iubit(ul)a ), libertate pentru care luptam in fiecare zi…cu noi insine…pe principuil “ochii vad, inima cere, dar cine-i moderatorul? :).
Si chiar vreau sa ne vedem si f2f…ca tot singura sunt la calculator, chiar daca am impresia ca vorbesc cu o lume intreaga. Si vreau sa vorbesc cu tine personal pentru ca mi-e dor de tine. :)