Eu cine sunt?

Leapsa furata de la Eliza Rogalski, al carei blog imi place mult.

“Dacă ar fi să fac un muzeu al propriilor mele accesorii sociale*, ce exponate aş vedea pe raftul meu?”

(*Accesorii sociale = Lucruri, relaţii, oamenii, atitudini care nu mă definesc şi de care m-am înconjurat pentru că „aşa trebuie”. Sau, într-un cuvânt, „etc-uri”.)

Pantofi cu toc, farduri si haine de ocazie, pe care ma simt obligata sa le port la zile mari, ca sa fiu cine nu sunt. Astea ar fi cele mai numeroase exponate din muzeul meu. Ar urma discutii de complezenta pe messenger, la telefon si live. Urasc sa raspund cand nu vreau sa raspund, dar uneori… trebuie.

As mai avea acolo multe hartii, scrisori, colectii de reviste si o multime de alte prostii pastrate pe principiul ca lucrurile nu se arunca, ca cine stie cand ai nevoie de ele. Sincer? Niciodata. Mai ales ca imediat uiti ca le ai.

“De ce le mai ţin încă în viaţa mea?”

Pentru ca mi se pare ca oarecum tin de educatie si vreau sa fiu/par educata. Pentru ca mi-e greu sa spun nu. Pentru ca cuvantul meu e ascultatoare. Si, paradoxal, sunt surda :)

“Care ar fi acele experienţe, oameni, relaţii, obiecte pe care le-aş lua într-o carte despre mine?”

Copilaria mea, cu toate personajele ei: mama, tata, pe Iulius, bunicile, vecinii, florareasa, frizeritele, scoala de la Cernica, delegatiile lui tata, “comunismul” in care am crescut, toate scolile mele si pe unii colegi si profesori, Spania si Catalunya, Germania, laptopul la care scriu, iesirile la bere cu Ipsosul, busul lui nae si colegii de la scoala (pentru ca fiecare e un personaj), blogul meu, Tico si pe Livia si cine mai stie?

Edit: Am uitat sa dau leapsa mai departe. Fireste ca oricine poate s-o preia :) si mai ales Suzi (fireste!), femeia simpla, Ciupercutza si Gramo.