O carte-fenomen: Vraciul

Standard

Pe vremea cand eram prieteni cu marele popor sovietic, eram buni amici si cu polonezii de la care luam filme si carti. Stiam ca Pane inseamna Domnule si citeam cu totii Vraciul.

Vraciul era, in copilaria mea, un fenomen aproape la fel de important ca Shogun si alte cateva carti care circulau prin toate cercurile sociale si le comenta toata lumea, indiferent de sex sau opinie politica. Viata sarmanului profesor chirurg care-si pierde nevasta, fetita si memoria si traieste douazeci de ani ca vraci intr-un sat din nordul Poloniei ne impresiona pe toti, pe fiecare la nivelul lui de intelegere. Eu eram uimita inca de pe atunci de fenomenul amneziei – cum poti sa uiti cine esti? Si daca uiti cine esti, devii altcineva sau ramai tot cine erai, doar ca nu mai stii? Argumentele pledau pentru prima varianta. Profesorul Rafal Wilczur printr-un furt de identitate a devenit taranul Antoni Kosiba si ma obisnuisem asa de bine cu el ca parca nici nu ma mai interesa sa-si recapete memoria. Imi placea discrepanta intre aspectul lui barbos, neingrijit si finetea cu care punea la loc oase si opera bolnavi. Imi placea sa-i surprinda pe oameni cu cunostintele lui de medicina, care nu se stia de unde ii veneau. Aveam satisfactia cititorului care a primit mai multe informatii decat personajele si care se simte puternic pentru ca stie ca Vraciul, Antoni, e de fapt Profesorul Wilczur.

Am citit cartea acum mai bine de 15 ani si acum vreo 2 mi-am cumparat-o de la un anticariat, pentru ca stiam ca-mi placuse. Aseara am luat-o din biblioteca s-o rasfoiesc. Are 600 si ceva de pagini si nu am adormit pana nu am terminat-o. Se lumina de ziua, muncitorii isi incepusera lucrul la constructie, iar eu inca nu puteam sa adorm de bucurie ca mi-am cumparat-o, ca am citit-o si ca o carte atat de frumoasa mi-a taiat calea pe neasteptate. Tadeusz Dolega Mostowicz a fost un Dickens al vremii lui: scriitor celebru inca din viata, care-si castiga banii numai din scris si publica cate doua romane pe an. De invidiat imaginatia lui si poate si disciplina. Cu tot realismul [si "samanatorismul"] ei, cartea nu e niciodata plictisitoare, ba chiar se joaca excelent cu imaginatia si emotiile cititorului, iar Rafal Wilczur este un personaj statuar, aproape o icoana, un Jean Valjean polonez, pentru care sensul vietii il constituie filantropia, un Doctor House mizantrop si nesuferit, care face bine si nu vrea sa vorbeasca prea mult despre asta.

Mai ales in primul volum, in “Vraciul”, mi-a amintit mult de Jean Valjean (pe care il vad de cand am citit cartea cu chipul lui tataie, nu stiu de ce, iar uneori peste el se suprapunea figura lui Jean Marais): respins de lume, nimeni nu are nevoie de el, traind in conditii potrivnice care ar fi facut un caracter mai slab sa devina hot sau criminal (si amandoi ajung sa fure la un moment dat), se intoarce totusi spre aceasta lume ca sa-i faca bine. Si, desi e iubit, respectat si toata lumea il binecuvanteaza pentru binele pe care-l daruieste, inima lui e rece si singura  pana o intalneste pe Marysia (iar Jean Valjean pe Cosette) – copila care reuseste sa-i deschida sufletul, dar il paraseste curand si fara remuscari pentru a se marita cu un tanar de varsta ei. Si da, la galeria personajelor din carti de care am fost indragostita trebuie sa-l adaug pe Leszek Czinski!

In al doilea volum, profesorul e deja o legenda si un supraom. Pana si caraghiosul de Jemiol, ale carui discursuri le saream cand eram mica pentru ca nu intelegeam o iota si cu care acum m-am delectat teribil, este mai uman si mai firesc decat el, chiar daca ramai cu frustrarea ca nu ti se dezvaluie si misterul lui. In al doilea volum, profesorul e urias, atat prin statura, cat si prin caracter si atitudine. Nu mai exista decat pentru a face bine altora, iar acesti altii nu sunt filfizonii de la oras, care-au uitat sa asculte natura si colcaie toti in mizeria fizica a betoanelor si-n cea morala a intrigilor si calomniei, ci oamenii simpli din nordul Poloniei, satul unde Antoni Kosiba si-a descoperit talentele de “vraci” si cu asta o frantura din vechea identitate. Reapar personajele cunoscute in prima carte – cu o singura exceptie, bizara dealtfel: parintii lui Leszek, despre care aflam ca au murit. Hmm, daca intre volumul 1 si 2 au trecut doar 3 ani, iar Wilczur e in plina putere (ba are si o doctorita colega care vrea sa-l ia de barbat, vezi House-Cameron), parintii lui Leszek ar trebui sa fie la fel de ok. Dar, pe de alta parte, inteleg ca incurcau actiunea povestii, Intors in Radoliszki, n-ar mai fi putut sa traga la moara lui Prokop Mielnik – ar fi trebuit sa se duca la cuscri! Pe de alta parte, cuscrii ar fi putut sprijini cu banii lor construirea dispensarului. In fine, m-a mirat moartea lor asa, dintr-o singura trasatura de pix. Parca pentru ei timpul a trecut altfel decat pentru Wilczur. :-)

Ei, daca ieri nu deosebeam tarile baltice, acum stiu ca Vilnius e in Lituania, pentru ca oamenii din Radoliszki se duc adesea la Vilnius cu treburi sau la studii, fiind mai aproape decat Varsovia.

Si sunt impresionata de gratia si talentul cu care e tradusa cartea (pentru asta trebuie sa-i multumim domnului Ion Petrica), de cuvintele frumoasa pe care le-am redescoperit acolo, de cat de curgator suna totul, de stil. Orasul vorbeste si suna altfel decat satul; presa are limbajul ei si moara are limbajul ei, iar Jemiol/Obiedzinski este un tur de forta in sine, cu discursurile lui care amesteca referinte culturale, limbi vechi si noi, idei filosofice si alcool.

N-am mai citit 638 de pagini intr-o noapte de foarte multa vreme cu atata placere.

About these ads

12 responses »

  1. Cred ca ar trebui sa initiezi o scoala pentru copii sau un cerc de literatura pentru copii, lumea e plina de tot felul de oferte de la UE sau poate chiar de la patriciu daca nu da ala faliment pana la urma, deci, scrie un proiect : ). Sunt convins ca ar apreciat si ai avea posibilitatea sa spui ceva oamenilor mai mici dupa cum iti doresti, in mediul pe care ti-l doresti.

  2. Pingback: Citit, recitit, de citit « Cartea Smillei

  3. Pingback: Cartile lui doomiinoo « Cartea Smillei

  4. Superba carte,dar inca nu am citit al 2-lea volum,insa pot sa presupun ca o sa fie la fel de plin de emotii si stari sufletesti..Au fost situatii in care simteam ca ma apuca plinsu( si sint baiat :) )l,ma inegream citind la cita nedreptate si cruzime da dovada soarta,dar care in timp iti intoarce inapoi binele pe care l-ai facut, restabileste echilibrul echitatii,un fel de Bumerang(efectul bumerang)

  5. Mi-as dori tare mult sa pot termina de citit cartea!Volumul al doilea!Din pacate aici nu am acces la ea!De aceea am cautat ca o citesc online,dar din pacate nu am reusit!Daca stiti un site va rog sa imi spuneti!Multumesc anticipat.

  6. Extaordinara cartea,si eu sunt pe pnctul de a termina lectura.M-ar interesa de unde as putea sa cumpar si alte opere ale lui Mostowcz.Ma juta cineva?

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s