Au innebunit salcamii

“Inceput contradictoriu” (mi se sufla in casca). Imi place cum suna. Sfarsit si inceput. And, boy, you will be missed!

Vremea a fost azi tipica pentru prima zi de scoala. Ploaie, nor, noapte la 6 jumate dimineata, fris si urat, ca sa nu-ti para rau ca s-a terminat vacanta, sa nu te intorci din lungile luni de concediu cu o strangere de inima.

Vama a pecetluit foarte frumos incheierea vacantei de vara. Am ajuns repede, am gasit imediat o cazare minunata, apa era calda, hamsia absenta – o suplinea foarte bine un alt peste la fel de mic – , borsul bun si mamaliga potrivit de sarata. De puiul copt in lipie m-am lecuit, in schimb pestele sub orice forma imi place din ce in ce mai tare.

Am citit “Doamna si licornul”, care mi-a placut mult, mai ales ca tocmai ce-am vazut tapiseriile la Parigi si m-au incantat. Mi-am luat Musicophilia in romaneste, dar in schimb am citit un japonez, Inoue, cu “Dragostea, si moartea, si valurile”, o carticica mica cu trei povestioare, dintre care prima nu mi-a placut, a doua mi-a dat o satisfactie extraordinara, iar a treia a fost cea mai draguta.

Am facut turul de onoare in Stuf si Expirat si-am constatat iar ca nu inteleg oamenii care beau si arata de parca asteapta ceva, acolo in fata la Stuf. Nu inteleg cluburile, muzica tare, bautul de dragul de-a bea (dar fara o conversatie alaturi, pentru ca ce conversatie poti sa urli peste muzica aia?) si hanging  out cu oameni cu care abia daca schimbi o vorba. Cred ca nu traiesc muzica =))

In Paipira nu s-a schimbat nika, nici macar gropile de pe strada eroului demult decedat. S-a astupat un sant, dar in locul lui a aparut o groapa in mijlocul soselei. A fost aglomeratie toata ziua si abia maine e 1 sectembrie. L’ecole arata cum am lasat-o, oleaca zurgavita (cum ziceam cand eram mica) si in continuare cu mult verde, nori si avioane, lucru pentru care ma bucur. Tot asa cum ma bucur ca mi-am revazut colegii, ca ne-am pupat si ne-am povestit vacantele si mi-e drag de ei.

Spre sf saptamanii va fi si-un examen pe care trebe sa-l iau, apoi incepe scoala.

Ma tot gandesc daca sa merg cu masina la Obor, sau cu ratb. Poate o combinatie de amandoo.

Here’s to a lovely autumn!

A fost odata

A fost odata

vacanta

si, cu nisip pe talpi (si bors de peste),

in Vama cea Veche

(pereche, ureche)

s-a terminat.

*insert sigh*

Me love siameza mea

Eu am o sora siameza cu care nu seman. Eu sunt linsa, ea e creatza. Eu sunt Smilla, ea e Balaura. Si asa neasemanatoare cum suntem, cand ma gandesc la ea ma suna; cand mi se face dor de ea, vine un mail neasteptat; cand vreau s-o vad, ma trezesc cu ea in poarta :) Telepatie curata. De aceea nu suntem gemene, ci siameze.

Cu siameza am invatat franceza pe pervaz la Ciprian (cum nostalgic rememoram pe fb acum cateva zile). Am mancat covrigi in Poterasi si ne-am vazut in Ayash din joi in Pasti si am fumat pe balcon in Unirii, cand mi-a zis ca pleaca.

Din cauza ei, Olanda a urcat in primele locuri pe lista de destinatii de calatorie 2010 :p

Si ma bucur foarte mult ca am vazut-o azi!

Ik hou van jou, siamezo :x

Domnul vorbea romaneste

In Marsilia (despre care n-am scris niciodata cartea promisa, dar am povestit fragmente de multe ori) locuiam la hotel si primeam diversi panelisti la inregistrari. Faceam o baza de date pentru un soft de voice recognition. Inregistrarea dura vreo 15 minute, aveam o norma de oameni pe zi si cu toti trebuia sa faci si conversatie, sa le dai o apa, un suc, sa-i organizezi cand se incalecau programarile si ne trezeam cu mai multi la aceeasi ora [aceia carora eu le spuneam sentez-vous in loc de asseyez-vous si ei imi ziceau ah, vous etes espagnole :))] si sa te asiguri in acelasi timp ca microfoanele erau pozitionate corect, ca MONA era bagata in priza si ca pe ecran frazele apareau la timp si stateau cat era nevoie ca sa fie citite in microfon. Damme-jeane-gnouf.

Domnul a venit prin ultimele zile. In varsta, cam rapanos si raspandind oarece mirosuri grele. S-a asezat, a citit, eu am avut ceva eroare la aparat si l-am rugat pe Ciprian sa ma ajute si-am vorbit in romaneste. La finalul celor 15 minute, domnul s-a ridicat, mi-a pupat mana si-a intrebat daca suntem din Romania. Putin mirati, am raspuns da. Surpriza! Domnul era profesor, liceul lui era infratit cu un liceu romanesc, domnul fusese de multe ori in Romania cu ajutoare si era sa nu mai plece de bucurie ca a gasit cu cine sa vorbeasca in romaneste. Si chiar vorbea binisor!! Ultima oara fusese in Romania chiar in vara acelui celebru an 2003. Am schimbat adrese de mail, numere de telefon, toata dragostea noastra, vive la France, traiasca Romania, sa auzim de bine si s-a dus.

Cand am inchis usa dupa el, Ciprian a oftat usurat: “Doamne, bine ca m-am abtinut, ca de cateva ori mi-a venit sa-ti zic ca omul asta pute de-ti muta nasul!”

Asta de la o patanie similara povestita de Vio pe blogul lui :)

Citit, recitit, de citit

In vacanta asta am citit in franceza, pentru prima data dupa 10 ani. Lista pe iulie-august arata asa (recitirile marcate cu *):

• Vintila Mihailescu – Socio hai-hui prin Arhipelagul Romania
• Edmond Constantinescu – Dumnezeu nu joaca zaruri
• Gabriel Liiceanu – Usa interzisa* [inainte si dupa Paris, fireste]
• Georges Simenon – Prietena doamnei Maigret*
• Michael Crichton – Sfera + Prisonnier du temps
• Victor Hugo – Les Miserables [ambele volume in franceza, Les Classiques de Poche, foarte bine adnotate]
• Francoise Dolto – Le cas Dominique
• Fr Dolto – Paroles aux adolescents ou le complexe du homard
• Fr Dolto – Enfances + Autoportrait d’une psychanalyste
• Alice Miller – Revolta trupului *
• Stephen Fry – The Stars’ Tennis Balls
• Tadeusz Dolega Mostowicz – Vraciul
• Josep Pla – Strada Ingusta
• Milan Kundera – Ignoranta*

Am inceput “Ghidul autostopistului galactic”, “Pianistul” si inca cateva carti pe care le-am abandonat la jumatate. Mi-am luat de la Parigi “L’Africain” a lui Le Clezio pentru ca inca n-am citit nimic de el si o carte numita “Encahntment”, de Orson Scott Card, pana astept sa se traduca al doilea volum din trilogia cu “Amintirea pamantului”.

**

Faza zilei: vin doi domni de la Romtelecom sa ne puna niste fire de telefon. Lucreaza, mesteresc, se urca pe scara, intreaba de numere de telefon si ne cer sa verificam daca merge. Ajung cu firele pana la doamna Cioplea, care-i priveste cu atentie, sprijinita in matura, si intreaba:

- Auziti, nu tot dumneavoastra ati venit acum 30 de ani cand ne-a bagat astia telefon? Ca parca tot dvs ni l-ati instalat.

Dupa un moment de surpriza, domnul grizonat de pe scara raspunde razand:

- Ba da, eu am fost. Da’ ce, nu m-am schimbat de atunci?

Talk about employee loyalty, frate. Domnul lucreaza la Romtelecom de 30 de ani.

(Ieri am fost la posta sa-mi iau un pachet de la amazon. Si doamna de la posta lucreaza acolo tot de 30 de ani.)

Pyce

- Alo, sefu, si-acuma incotro?

- Spre Ruse, fratele meu, spre Ruse. Uita-te pe indicatoare – Pice scrie, Pyce cu igrec.

Din Bucuresti pana la Pyce nu faci decat o ora jumate; e mai aproape ca marea si ca muntele si mai exotic decat Ploiestiul. La podul de la Giurgiu (1952-1954) platesti o taxa de 6 euro (5 eur fara chitanta) sau 25,22 lei (adica 26, dati-mi un leu sa va dau cinci), de vigneta n-ai nevoie pentru ca nu folosesti drumurile publice bulgaresti, iar Ruse, cu 130 000 locuitori, e mai mare decat Giurgiu. In piata centrala, cu restaurante, terase si magazine, cu primarie si monument, se mananca bine si ieftin. Si inghetata arata foarte bine, dar n-am incercat-o.  In magazine se cumpara genti, pantofi si haine la fel de ieftine, doar ca duminica nu prea sunt multe magazine deschise. Casele sunt un amestec de stiluri, e toamna cu frunze galbene pe jos si se pare ca rusenilor nu li se pare degradant sa conduca masini vechi, patratoase, de pe vremea copilariei noastre: Skoda si Lada vechi, Dacia papuc si Peugeot, Renault, Opel Ascona cum numai in vederile din fostele tari comuniste mai vezi. Am vazut blocuri dragute, cu 4 etaje si gradinita in fata. Am vazut case imbracate in iedera, ulite si bulevarde, un supermarket si multe banci. Am descifrat cu greu literele ca sa compun nume de strazi b-o-r-i-s-o-v-a, de directii tz-e-n-t-r, de banci r-ai-fai-zan, pro cre-dit-bul-bank, sau de chestii care ma amuzau z-a-c-u-s-c-a!

All in all, la Ruse e curat si liniste, arata ca un orasel din Oltenia copilariei mele, se vorbeste bulgareste (tot ca in copilaria mea), se ajunge usor acolo si e o promenada placuta duminica si, probabil, un loc bun de-un mini-shopping abroad in alte zile. Chelnerita de la restaurant vorbea romaneste :)

Leapsa din trecut

said 37 months ago

Yahu 360 a murit. S-a nascut un Yahoo Pages care e mult mai naspa, dar macar imi stocheaza aberatiile din tinerete. Ar trebui sa updatez si linkurile la 360 de pe blog. Coming soon.

De 23 august, imi dau leapsa la care-am mai raspuns odata:

Four Things you may not have known about me

Four movies I could watch over and over

1. Todo sobre mi madre — ramane in top :)
2. 21
3. The Sound of Music
4. Jeeves & Wooster

Four musicians or musical groups I love to listen to:
1. Raimon
2. Edith Piaf
3. Joaquin Sabina
4. Lluis Llach, Depeche Mode, Ada Milea.

Aici nu s-au schimbat multe. Dar nu stiu cum am uitat-o pe Ada Milea prima oara.

Four TV shows I love to watch:
1. HOUSE MD
2. Friends
3. …si atat.

Nu ma uit la TV; mi-e frica de stiri. :D

Four Pet Peeves
1.close skies/ weather
2. insolence
3. bees / wasps
4. cold stuff

Thirty-seven months ago I wasn’t even dreaming I would be allergic to cold one day. Oricum, mi s-a vindecat frica de intuneric, singuratate si inaltimi intre timp; am scapat de obsesia ca nu pot fi atenta la detalii si am invatat sa le tai macaroana celor care-mi pierd timpul. Iar rainy days, de fapt inseamna cer inchis si cenusiu, care-mi sta exact pe frunte.

Four places I love to go or would love to go on vacation:
1. New York
2. Dublin
3. Madrid
4. Prague

Urmatorul insa e Dublin. Suzi, get ready :)

Four Websites visited frequently:
1. www.google.com
2. Facebook
3. Twitter
4.  my blog

Four of my favorite foods:
1. eggplant salad — still #1 and having one as we speak!
2. tomato & cheese salad
3. watermelon
4. Coca Cola :p

Four places I would rather be right now:
1. on a cruise in the middle of the ocean
2. watching the sunset on Ile de la Cite
3. in London, for a veeery long time
4. in New York

Imi dau leapsa mie, peste 37 de luni [i.e. 23.09.2012]. Si tuturor celor care mai vor s-o preia :-)

Stirile de la ora 1, 2, 3, 4, 5

5 persoane cu cagule au furat un bancomat pe care n-au reusit sa-l deschida. Bancomatul a sfarsit-o intr-un sant din judetul Giurgiu. Reporter catre directoarea spitalului de unde s-a furat masinaria facatoare de bani: “Vi se pare normal ca un spital asa de mare sa fie pazit doar de o femeie?”

Un sofer de tir bulgar beat a accidentat in lant masini pe la Timisoara. Transporta ceva dragut, dulciuri sau ursuleti de plus.

Un minor a decedat in urma unui accident rutier soldat cu traumatism cranio-cerebral si toracic. Pe scurt, mama a scapat bebelusul de 1 luna din caruta. Si nu l-a dus la doctor dupa ce l-a cules de pe jos, pentru ca parea intact.

O femeie a cazut in putul liftului de la etajul 5. Liftul fusese reparat de curand. Reporter intreaba vecinii: “O sa mai mergeti cu liftul?”

Pentru ca se apropie septembrie, incep sa apara stiri cu scoli: scoala darapanata din Racos, BV cu garsoniera confort 1 la etaj + scoala unde renovarea costa cateva miliarde si sa vedem ce-o mai aparea.

In timpul asta fac misto de Mih pentru ca citeste BBC-ul :p

Parintii si tehnologia

Acum ceva vreme descoperisem pe internet “Fata galbena care rade”, un scenariu de scurtmetraj de Doru Lupeanu. Acum am descoperit pe twitter si filmuletul.

Va invit sa-l vedeti pe blogul lui Mihnea Maruta, aici. E la fel de emotionant ca si textul.

Link direct pe Vimeo: http://vimeo.com/5985294.

1, 2, 3… Paris

La semnalul urmator urmeaza statia Bir-Hakeim (Tour Eiffel), pe linia 6. Un  soi de metrou de suprafata pe care-l luam din Charles de Gaulle. Cand iesea din tunel la Passy intotdeauna se gasea in vagon cineva care sa strige de uimire cand vedea Turnul! In prima zi am fost noi, apoi erau alti “turisti” (noi eram deja familiarizate cu ideea).

Amestecate, din Paris:

• intrarile la muzee costa in jur de 7-8 euro oriunde. Exista un card de 50 si ceva de euro care-ti da acces la TOATE muzeele din Paris. Cica ar fi peste 170.
• Luvrul e in centru, eu credeam ca e in afara. E un fost palat regal si arata ca atare. Poate voi stiati. Pe mine m-a surprins profund.
• se conduce atent, in august sunt masini putine, trecerile de pietoni sunt respectate, claxoane se aud f rar
• se parcheaza numai pe locurile de parcare, majoritatea sunt cu plata (dar in august e gratis) si exista parkinguri subterane peste tot
• se inchiriaza biciclete de oriunde, 1 euro/zi + 150 euro garantie. se restituie si in alte locuri decat de unde le-ai luat.
• Pere Lachaise e un oras, nu un cimitir. Are o harta si strazi!
• metroul e imens si ca sa schimbi linia la Chatelet sau Nation faci kilometri intregi de trotuare si scari rulante, tunele si scari. Gara Montparnasse e imensa; de acolo se pot inchiria masini – Europcar si Avis au preturi foarte mari si limita de km e 170/zi. La Hertz nu exista limita de km, masinile ieftine sunt disponibile doar cu rezervare.
• Gradina Luxembourg e minunata!
• in cartierul latin se mananca bine si ieftin, mai ales in jur de Eglise de Saint Severin si boul. Mich.
• exista o cantitate infinita de biserici gotice – apparently oriunde te intorci dai de una si nu-s parohii oarecare, biserica sfintii petru si pavel, neeh, toate-s catedrale! St. Sulpice, St. Germain des Pres, St. Eustache, St. Severin, St. Martin, ca sa nu mai vorbim de Notre Dame, Sacre Coeur si Ste Chapelle plus o biserica flamboaianta intrezarita pe cheiurile Senei
• la Musee du Quai Branly exista un perete plantat de sus pana jos, acoperit cu iarba si verdeata – la fel ca in Madrid la Caixa Forum
• in Montmartre suvenirurile sunt mai multe si mai ieftine. Si bautura e mai ieftina.
• orice suc, bere, cafea, apa costa 5 euro la local; exceptie: expresso minuscul ultra-negru cu 1 euro la bar si expresso cu 2 euro la masa (tot negru, scurt). si berea greceasca Alpha, cu 4.5 eur
• pe Pont des Arts se merge la picnic, cu branze frantuzesti si vin :x
• la Versailles sunt albine (asta stiati deja)
• cand mergi 12 ore/zi nonstop te trezesti dimineata cu degetele amortite si umflate. Apa rece si se rezolva. Alergia sa astepte; avem alte treburi!
• la Tour Eiffel urcarea la ultimul nivel (300 m+) costa 12 euro. De mers dimineata, pana in 9, cand coada abia se formeaza.
• langa Champ de Mars, la capatul lui de fapt, putem manca sarmale la resto romanesc, La Doina. Cu stergare si papusi traditionale in costum national.
• pain aux raisins e delicios la Paris
• pe rue de Rivoli sunt multe magazine + un asa-zis mall, du Carousel, sub Luvru
• cartile in franceza sunt foarte ieftine. o carte = o bere (in jur de 5 eur)
• buchinistii merita o vizita prelungita! dau suvenire ieftine si frumoase, iar la carti te poti uita cateva zile.
• in Paris exista FNAC :x
• eglise de la Madelaine seamana cu un templu grecesc
• Galeriile Lafayette, Champs-Elysees, Arcul de Triumf… sunt zonele unde Parisul poate fi si el numit Marele Bucuresti. Charles de Gaulle al lor seamana [pastrand proportiile] cu al nostru. Lipseste televiziunea :))
• turnul Eiffel NU acopera tot Parisul cum am crezut eu. Dar daca mergi sa-i faci poza de pe Trocadero o sa ai exact aceasta impresie :)
• biletele de metrou sunt valabile si la autobuze (tichet t+) si ai parte de o frumoasa plimbare pe strazi pentru care picioarele iti vor fi recunoscatoare
• multe strazi au sens unic, de aceea statiile de autobuz de dus nu sunt pe aceeasi strada cu cele de intors. ceea ce, venind din Bucuresti, poate sa te zapaceasca nitel
• semaforul are omuleti unul langa altul, rosu si verde :)
• din Mizerabilii exista inca strada Filles du Calvaire, unde statea bunicul Gillenormand!

Mai adaugati si voi. N-am zis nimic de crepes si melci, de muzee si de Place des Vosges. N-am vazut la Defense, les egouts, mult din Montparnasse, niciun cimitir in afara de Pere Lachaise (la Edith Piaf era coada, faceai poza si te uscheai; mi-a luat 2 ore s-o gasesc!!) si prea putine magazine :>

Sous le ciel de Paris

Abia la Paris mi-am lamurit treaba cu cerul. Nu e niciodata la fel. In fiecare dimineata cand deschideam ochii spre o noua zi (dormeam langa o fereastra ca de tren, care nu se deschidea pentru ca aveam aer conditionat) aveam o surpriza: cerul era fie albastru ca oglinda, fie cenusiu si jos ca o zi de toamna grea, fie bleu si presarat cu norisori pufosi si grasi, fie alb si indescifrabil ca un chip de Sfinx. Dupa ce m-a plouat in prima zi, am carat doua zile umbrela degeaba, intr-un ghiozdan de minim 2 kile care mai continea sticla de apa, o carte (am citit 2 carti in metrou), fular si bolero in caz ca se face frig, ochelari de soare in caz ca se face soare, aparat foto si telefon, portofel gemand de monezi, ghidul si harta Parisului plus cumparaturi ocazionale.

Curand m-am prins ca cerul amenintator si cenusiu era de fapt inofensiv si-am inceput sa las umbrela acasa. Ploaia n-a mai revenit, ba chiar spre ultimele zile incepuse sa iasa un soare glorios, care ardea de-a dreptul.

Cel mai frumos cer l-am vazut de pe Sena, la apus. Avea toate culorile, de la albastru la violet intens, trecand prin alb si roz si galben si bleu.

In ziua in care simteam ca cerul imi sta fix pe frunte, la muzeul Rodin, dupa-amiaza s-a inseninat si-au aparut niste nori de as fi mers tot Parisul cu ochii numai in sus.

Inca din prima zi mi-au placut mansardele si hornurile caselor. Apoi semafoarele unde rosu si verde sedeau alaturi, nu unul deasupra altuia ca la noi.

Cand am vazut prima oara Turnul Eiffel am exclamat: “Cat e de mic!”  Credeam ca e urias, strivitor de mare, ca acopera tot Parisul, asa cum vedeam eu in vederile luate de pe Trocadero.

Si mai credeam ca pe sub Turn trece l’avenue des Champs-Elysees si tot acolo, printre enormele picioare, se inghesuie laolalta Arcul de Triumf, Notre Dame si Galeriile Lafayette, in vreme ce prin fata lui curge mandra Sena, cu-ale sale poduri din care doar Pont Mirabeau mi-era cunoscut din poema lui Apollinaire.

Realitatea avea sa ma contrazica in mare parte.

Dar in ultima zi, trecand ca de obicei pe langa el in drum spre hotel, Turnul nu mi s-a mai parut mic, nici mare. Mi-am dat seama ca e exact asa cum trebuie sa fie si ca asta inseamna ca m-am obisnuit deja cu el.

O galerie cu cerul Parisului si fereastra de tren:

Lluís Llach

Il iubesc de aici

pana aici

and back.

L’abeille

Albina a venit cand ma uitam la inghetata. Am simtit o intepatura mica in brat, m-am uitat si o strivisem acolo, intre brat si corp, cand am miscat mana sa arat ce inghetata vreau. Primul gand cand am vazut-o a fost, “Sper sa nu ma intepe,” dar dupa usturimea din brat am inteles curand ca deja ma intepase. A zburat si m-am intrebat daca avea sa moara, cum stiam ca mor albinele cand pierd acul, sau daca cumva era viespe. Nu le deosebesc.

Ce tare! Prima si singura data cand ma mai intalnisem asa “violent” cu o albina fusese , la Anina, acum multi ani, cand mi-am bagat nasul in vaza sa miros un buchet de flori si albina ascunsa acolo mi-a infipt acul fix in nas. Mi-aduceam aminte durerea, dar nu si alte simptome (umflatura? roseata? cat a durat?). Inghetata n-am mai vrut; eram ocupata sa urmaresc intepatura. Pe de-o parte speram sa-mi faca bine, un boost de imunitate, nu asa se zice? Alergica la albine  nu sunt; dimpotriva: speram ca intepatura otravita sa ma vindece de alergia mea la rece.

I-am zis “albina de la Versailles”; dealtfel bazaiau multe albine/viespi pe intinsele domenii ale Regelui Soare.

Mana m-a durut pana seara. Intepatura s-a umflat, s-a dezumflat, s-a inrosit, s-a albit si spre inserat s-a stabilizat intr-o pata rotunda rosie, ca IDR-ul pe care mi-l tot repetau in copilarie. Azi ma mai mananca putin, dar nu se mai vede nimic.

Vorba memorabila pe care-am auzit-o la Paris a venit de la o rusoaica, extaziata intr-un magazin de suveniruri:

- Aliosha, vot Mona Lisa!

Je m’en vais

Llega el momento, me piro. Exact ca in cantec. Maine incepe vacanta mea pariziana. Ma indrept spre marele oras cu o valiza maaare (“Chris, tu stii ce-ti da? :O” :)), careia i se mai zice prieteneste si dulap, cu un ghiozdan mic si cu cateva carti, in caz ca ma apuca cititul in Jardin du Luxembourg.

Vreau sa fie soare si abia astept sa ma urc in “turna” Eiffel!

Mi-e dor de Vio si de Meli, mai ales de Meli-cea-minunata care a fost minunat de plecata din Bucuresti din a doua zi dupa ce am luat vacanta. Si de Mih si de Iulia si de Uwe. La Paris ma vad cu Francine (yay!) si cu Ana :x

C’est si bon…

Aberatia

Ieri am cunoscut un domn profund arogant. Nu primul, dar avand in vedere ca a fost a brief encounter n-am avut timp sa-mi dau seama daca dincolo de enorm de plin de el mai avea si alte calitati.

Fara nicio legatura, m-am hotarat din toamna sa invat germana si greceste. ;)

Procrastinez

De la 11 fac diverse chestii care ma impiedica sa fac ceea ce am de facut. Nu e atat de dreadful, dar e o chestie pe care nu stiu de unde s-o apuc si astept divine guidance on it.

Intre timp am citit The Stars’ Tennis Balls a lui Stephen Fry [si cred ca e dedicata lui M'colleague pentru ca Hugh Laurie zice de multe ori ca ii plac cartile cu spioni si urmariri si sange pe pereti, iar Fry ii face pofta -- overdoes it, if you ask me!!] si mi-am strans rufele de pe sarma si-am mancat de dimineata si-am baut 2 cafele si am stat pe facebook, twitter si bloguri si mi-am amintit ca nu mai am toner la imprimanta, dar nu vreau sa ma gandesc inca la asta (desi am de tras la xerox pt diseara).

Si uite-asa s-a facut ora 2, am inca traista de scoici in camera si n-am nici cea mai vaga idee ce sa fac cu ele, mi se pare ca e dezordine indiferent de cate ore petrec facand curat, am 5 tricouri de calcat si trebuie musai sa ajung la posta si sa mai iau ceva de mancare, sau macar paine.

Sambata plec la Parigi, n-am nici valiza, sunt in dubiu daca sa-mi cumpar sau sa imprumut, pana la ora 6 mai sunt doar 4 ore si e momentul sa ma mobilizez.

There, I said it.

First time

Leapsa de la Jane, despre prima oara :)

Care a fost primul/prima:

maşină pe care am condus-o: Dacia 1300 de la scoala de soferi, in toamna-iarna lui 2002. Era o Dacie galbena, mergea foarte bine (comparativ cu Dacia celui de-al doilea instructor, care avea o acceleratie si-o frana de sareai prin parbriz). Si, la 7 ani de la asta, prima masina pe care am invatat de-adevaratelea sa conduc e Tico :)

călătorie în perimetrul ţării: am poze in carucior (cam pe la 1 an, asa) de la Anina, in Caras-Severin, unde locuiau bunica si strabunica. Am o poza cu mine mica de tot si cu strabunica. Acolo, mi se spune, aveam 1 an jumate. Mergeam foarte des la Anina, stiu ca prima mea calatorie a fost acolo, dar totusi prima de care mi-aduc aminte a fost la mare! Cand aveam vreo 5 ani am mers cu ai mei la mare si am stat la adresa pe care o repetam zilnic, ca pe-o mantra, in caz ca ma pierd: Hotel Delta, camera 3, Jupiter.

călătorie în afara ţării: in ’91, cu mama si frate-meu am mers in Germania (RFG), tara unde si iarba era mai verde. In gara din Muenchen mama a coborat sa ne ia ceva de mancare, pentru ca proviziile ni se terminasera dupa 2 zile de tren (am mers prin Praga, unde-a trebuit sa schimbam si gara si-a venit sa ne astepte prietena mamei Jindra, care ne-a dus de la o gara la alta cu masina… mi s-a parut o aventura ca-n filme!). S-a intors cu 2 hotdogi. Iulius si cu mine am ramas cu gura cascata: “Mama! Cand ai fiert crenvurstii?” Si mama, inca buimacita de abundenta de produse si de multitudinea de culori, ne-a raspuns: “Aici ii vinde gata fierti, cine-a mai pomenit asa ceva?” N-am sa uit niciodata calatoria aia!

amintire: am mai povestit-o… nu stiu daca e prima, dar e veche rau. Dormeam intr-un fotoliu tapitat cu dungi mari negre, albe, portocalii si dungute mici negre si portocalii. Iar jocul meu preferat inainte de a adormi era sa urmaresc dungile cu degetul si sa le dau personalitate: “asta-i mama” (dunga alba :”>), “asta-i tata” (dunga neagra), “asta-i mamaie” (dunga portocalie). La tataie era o problema, ca se terminau dungile groase Asa ca tataie saracu’ mereu se ivea ca o combinatie de dungi subtiri, portocalii si negre.

animal de casă: pisica Mitzi (sau Mitza-Pisa), alba cu negru, care imi rupea cartile cand citeam si se juca ore intregi cu sfoara cu motocei. A murit otravita, la fel ca multe alte pisici pe care le-am avut pe urma… O gasise mamaie in curtea bisericii.

îndrăgosteală: la gradinita eram profund si definitiv indragostita de colegul Radu, dintr-o grupa mai mare, caruia ii puneam nisip in cap si care ma alerga prin toata curtea sa-mi ia lopatica galbena ;)) Am si azi o poza de final de an cu toti colegii de gradinita, in care apare si Radu.

descoperire: tot la gradinita am descoperit ca fundul se increteste cand stai pe WC (aveam o sala mare si ne puneau pe toti la comun si ma amuza sa vad ce creturi facea funduletul colegei de langa mine). Mi-aduc aminte ca asta m-a surprins tare. Eram foarte curioasa si imi placea la gradi, pentru ca aflam tot felul de lucruri.

job: Prin liceu dadeam meditatii la engleza si franceza. Primul job la negru a fost la un francez care avea o firma de dezvoltare web. Era prin 99-2000, deci totul era enorm de chineza pentru mine si nu pricepeam nimic din traducerile care-mi soseau pe banda rulanta: portabilitatea pe backbone, servere, sisteme de operare si muuulti termeni de retelistica. A dat faliment in acelasi an si m-a lasat fara primul meu telefon mobil: un Ericsson numit Thomas, mare, albastru, cu antena. Primul job cu carte de munca a fost la scoala, profa de engleza si spaniola.

idol: fara indoiala primul meu idol a fost Stefan Banica Junior, pe care il adoram inca din scoala primara si, fiind vecin cu mine, il urmaream adesea cand mergea la facultate, pe Matei Voievod.

creaţie: un roman politist al carui erou-detectiv se numea, ghiciti! – Stefan :) L-am scris pe foi de dictando si l-am legat ca pe-o carte, adica i-am cusut cotorul cu sfoara si-am facut si pagina de coperta fata si spate. Ca sa-mi scrie tata pe el ca e dezlanat si fara logica, cuvinte care m-au facut sa ma las de scris pentru urmatorii 20 de ani.

Trimit leapsa la Madelin, Ciupercutza, Octavian si Mara.

Parcare subterana sub piata Universitatii

E prima data dupa 25 de ani ca se construieste o parcare subterana in Bucuresti. Licitatia a castigat-o o firma spaniola (jejeje) si se lauda ca o avem sub statui 300 de locuri de parcare si deasupra un parculet. Dar se pare ca parcarea de la Ciclop care deja exista in zona si are sute de locuri e semi-goala, iar proiectul pentru asta de la statui dateaza de pe vremea lui Videanu.

Parcheaza bucurestenii in parcarile cu plata, sau prefera sa isi lase masinile pe unde apuca? Care e criteriul: sa parchezi cat mai aproape de locul unde vrei sa ajungi? Sa nu dai bani la parcare? Amandoua?

Parcarile cu plata costa 1,5 lei/ora si eu le folosesc. Mi se par ok, mereu apare un nene/o tanti care eventual ma si ghideaza sa ies, daca am nevoie si nu o data mi-au spus ca nu mai am nimic de plata, desi trecuse bine de o ora.

Imi place tunelul circular pe care urci in parcarea de la sosiri, de la Aeroport. Si mi se par challenging rampele de intrare/iesire in parcarea de la Real.

I guess I love driving my lovely Skoda :)

“Se merita fiecare kilometru”

“Aglomeratia de pe plaja se muta incet-incet pe autostrada, dar turistii spun ca se merita fiecare kilometru,” ne spune – asezata pe un sezlong din Mamaia – o reportera Antena 1. Au fost in uichend pe litoral 125 000 de turisti, dar asta e doar cifra oficiala, continua o voce din off. Azi stirea asta mi se pare mai interesanta decat in alte duminici, pentru ca vin de la mare :) Si am nisip pe picioare, o sacosa de scoici de-alea mari, frumoase, din Vama, am cercei noi (fireste) si vreo 500 de poze.

Si am si nedumeriri, de cautat pe google:

• daca litoral vine de la lithos? — se pare ca nu
• cate viteze are o masina de curse? [answer: masinile de formula 1 au 6-7 viteze]

Am condus pe autostrada, pisicuta a mers foarte bine, a baut multa benzina (o parte a ajuns si pe pantalonii mei, long story), in 2 mai am gasit o cazare buna, in Vama era plin de lume si n-am mancat hamsii, dar puiul copt in lipie de la Lyana [fost(a) Mitocanu -- o fi divortat?] e foaaaaarte bun!!

Poze, ofcors: