In Marsilia (despre care n-am scris niciodata cartea promisa, dar am povestit fragmente de multe ori) locuiam la hotel si primeam diversi panelisti la inregistrari. Faceam o baza de date pentru un soft de voice recognition. Inregistrarea dura vreo 15 minute, aveam o norma de oameni pe zi si cu toti trebuia sa faci si conversatie, sa le dai o apa, un suc, sa-i organizezi cand se incalecau programarile si ne trezeam cu mai multi la aceeasi ora [aceia carora eu le spuneam sentez-vous in loc de asseyez-vous si ei imi ziceau ah, vous etes espagnole :))] si sa te asiguri in acelasi timp ca microfoanele erau pozitionate corect, ca MONA era bagata in priza si ca pe ecran frazele apareau la timp si stateau cat era nevoie ca sa fie citite in microfon. Damme-jeane-gnouf.
Domnul a venit prin ultimele zile. In varsta, cam rapanos si raspandind oarece mirosuri grele. S-a asezat, a citit, eu am avut ceva eroare la aparat si l-am rugat pe Ciprian sa ma ajute si-am vorbit in romaneste. La finalul celor 15 minute, domnul s-a ridicat, mi-a pupat mana si-a intrebat daca suntem din Romania. Putin mirati, am raspuns da. Surpriza! Domnul era profesor, liceul lui era infratit cu un liceu romanesc, domnul fusese de multe ori in Romania cu ajutoare si era sa nu mai plece de bucurie ca a gasit cu cine sa vorbeasca in romaneste. Si chiar vorbea binisor!! Ultima oara fusese in Romania chiar in vara acelui celebru an 2003. Am schimbat adrese de mail, numere de telefon, toata dragostea noastra, vive la France, traiasca Romania, sa auzim de bine si s-a dus.
Cand am inchis usa dupa el, Ciprian a oftat usurat: “Doamne, bine ca m-am abtinut, ca de cateva ori mi-a venit sa-ti zic ca omul asta pute de-ti muta nasul!”
Asta de la o patanie similara povestita de Vio pe blogul lui :)
0 Răspunsuri to “Domnul vorbea romaneste”