House, sezonul 6

Am vazut 3 episoade intr-o zi. E clar ca e vacanta. Acum sunt la zi cu tot sezonul 6 – slabut sezon. Nu e totusi chiar asa jalnic cum ma temusem dupa vizionarea episodului 2, Epic Fail. Ma temeam ca titlul prevesteste soarta sezonului, dar s-a reparat pe parcurs si e digerabil. Pana acum tot primul episod e cel mai bun din serie. Asteptam sa ne surprinda si cu altele la fel de wow. Pana una-alta, Chase si Cameron joaca prost si sunt foarte falsi in calitate de soti, Foreman se chinuie ca un peste pe uscat si Wilson e la pamant din punctul meu de vedere – mai lame n-a fost ca personaj in toata existenta lui de 5 sezoane de pana acum. Ma bucur ca House-Cuddy a luat o pauza (multumesc Academiei, mamei, lui tata si producatorilor si scenaristilor), pentru ca sunt contra acestei relatii si nu-mi place de Cuddy. Ma intreb daca mai are copil – unele fire s-au pierdut pe parcurs.

Nu stiu de ce am impresia ca au inceput sa cam ramana fara diagnostice ciudate… sa treaca la pojar, varicela, gripa A si alte parascovenii. Oricum nu mai conteaza demult pacientul si diagnosticul si-au devenit cazurile atat de far-fetched incat putem sa credem orice.

 

 

Pleaca… dar stai sa vezi cum ma zdrobesc de stanci

Pleaca… dar stai sa vezi cum mi se casca rani adanci (*)

Azi avem petrecere de jaloguin la scoala (outdoors party) si s-a lasat asa un frig, incat nu mai stiu cu ce sa ma imbrac. Costumul pe care mi-l pregatisem nu presupunea nici palton, nici pufoaica, dar cred ca pana la urma o sa ma imbrac bine si renunt la costum in favoarea unui face-painting la fata locului.

Cu cat se apropie vacanta, depresia incepe sa dea inapoi. Cred ca era doar o mare oboseala, dupa un inceput de semestru intens, cu ore noi, myp coordinator si engleza high level si examene care bat la usa si uichenduri pierdute prin excursii (minunate, ce-i drept, dar obositoare si ele!).

Ieri, la ziua lui Alex, mi-am dat seama cat imi e de dor de colegii de la Ipsos! Imprastiati care incotro, poate ca nu ne vom mai aduna niciodata toti in fata unei mese de la Picadili sau in Becker, sa dansam si sa bem si sa radem si sa spunem, la nesfarsit, aceleasi povesti si in-jokes, in care eu acum ma simt tot mai out :) Mi-e dor de Raluca, de Diana, de Simo si Corina, de Giani… Mi-e dor de Marius (in noiembrie ne vedem, da?), de Ciprian, de Jimmy, de echipele de la productie, de Andra si departamentul ei, de serile cand impachetam cadouri si stateam pana la miezul noptii sa le punem fiecarui coleg pe scaun, ca sa aiba o surpriza frumoasa cand va veni dimineata la birou… de party-uri. Poate anul asta ma duc la party, ca anul trecut am dormit :)

Si mi-e dor si de timpurile alea mai mult ca perfecte (adica trecute si terminate inaintea altor timpuri trecute si terminate ;)) din Poterasi, cu masa de pranz, balaurica si ore intregi la taclale pe mess cu Mihai, cu Silviu-Smurf Dad, cu mexicanul sau Alberto. Era frumos tare!

Nuff said. Ma duc sa ma pregatesc pentru Halloween. Have a spooky one! ;)

><

ieri m-am plimbat pe autostrada, cu viteza! am mers pana la primul pod (fundulea?) si m-am intors. cu 100-120. era ploaie, autostrada era goala si m-am gandit ca asa vreau sa merg la scoala!

In tinerete am fost adventista

M-am botezat la 14 ani si m-am lasat de adventism la 24. Povestea e mult mai lunga, implica tot felul de oameni, relatii si sentimente contradictorii si, pana la urma, nici nu mai conteaza.

Ceea ce conteaza e ca imi lipseste muzica, cantarile cu care se deschidea si “inchidea” fiecare intalnire la biserica. Si ma bucur tare mult ca le pot asculta online pe intercer.ro.

In continuare sunt rupta de mine si prabusita in haos. Ma agat insa de tot ce pot, pana ies!

Optimista pana la depresie

Nu ma bucur deloc ca s-a dat ora inapoi, chiar daca plec dimineata pe lumina. Ma cuprinde o tristete iremediabila, vorba poetului, cand ies la 5 de la metrou si deja se intuneca.

Nu mai vreau zile lungi de iarna. Nu mai vreau frig. Nu mai vreau geaca. Nu mai vreau ghete. Nu mai vreau noapte si zi si praf si mizerie.

Nu mai vreau Bucuresti.

as cores dunha arbore

My mom loved valium and lots of drugs
And that’s why I am like I am cause I’m like her

Copacii. Pentru ei am zis da. A meritat :)

bunatatea si romania

azi in 79 soferul a oprit si a redeschis prima usa pentru o doamna care alerga saraca sa-i iasa sufletul.

- Multumesc, a strigat gafaind doamna, care purta palton si mii de plase.

asezata pe primul scaun din dreapta, am zambit imaginii mele [varianta cu falcute in care exist de la o vreme] reflectate in geam. uite dom’le ca mai exista oameni pe lume. ce multa caldura iti picura in suflet un astfel de gest: un moment de asteptare, un multumesc, o zi frumoasa pentru trei oameni daca incluzi si spectatorul reflexiv. romania o fi ea vai steaua ei, dar oamenii n-au murit. cum ar fi sa zambim toti? sa ne asteptam toti? sa zicem toti multumesc?

deja visam la romania utopica, cand soferul a pus frana la o trecere de pietoni pe care traversa un cuplu tanar cu un bebelus si-a inceput sa le strige pe geam:

- hai, miscati-va, pizda mamii voastre, ca nu stau aici pana maine!

in bucati cu zgomot s-a spart iluzia mea si-am ramas doar cu un chip serios [varianta cu falcute] care ma intreba din oglinda:

- mai stam?

cu totul si cu totul de aur s-ar putea sa nu fie asa bine

Simt ca sunt cu un pas inaintea mea si asta ma scoate din minti. Cand ajung acasa raman in urma mea pe facebook, timpul se desparte in fasii, iar zilele saptamanii incep sa-mi joace in cap o hora (o jota?) ametitoare. Din cand in cand am momente de fulger, tampla mi se zbate, ochii vad lumini prabusite in haos cam ca-n strofa a paisprezecea din Luceafarul, iar mintea elaboreaza cu iuteala gandului to-do-list-uri.

Apoi recad in apatie si delasare, pe blog, pe facebook, pe twitter.

Uneori o cadere libera, zice Cristina Bazavan de la Tabu, te poate duce in sus. Eu, dimpotriva, simt ca urcusul ma trage cu tot mai mare putere in jos. Legea pendulului?

small steps

n-am facut ordine, doar am rearanjat dezordinea. am scos un cuier si-am bagat o noptiera. am aruncat o tona de reviste (sweet 90′s, Viva 2000 cu nunta Andreei Esca si Salut Generatia Pro cu editorialele lui Andrei Gheorghe). am pastrat o jumate de tona de reviste, carti, caiete si foi xeroxate de acum cel putin 10 ani. am ras cand am citit ce prost scriam in clasa a 9-a in engleza si-am ramas uimita cate lucruri misto faceam cu Melinda si nici nu ne dadeam seama.

am sters praful si-am baut sampanie pentru copii castigata ieri la rapirea miresei :))

maine iar e luni. in fiecare zi e luni.

am obosit.

Extreme moral decisions

After two days of hard fighting, three divisions of enemy soldiers have taken over a small town. They have been ordered to kill any civilians that they find. To avoid being caught, some of the townspeople, including Richard, have hidden in the cellar of a large house. Richard is holding a baby that begins to cry loudly as a group of soldiers approach. Richard covers the child’s mouth to block the sound of the cries. If he removes his hand, the crying baby will alert the soldiers to the fact that there are people hiding in the cellar, but if he keeps his hand over the baby’s mouth, he will smother it to death. What number of people, if any, would have to be in the cellar for it to be obligatory for Richard to keep his hand over the baby’s mouth?

VS.

Jesse is a doctor who is working closely with thirty-four different patients. A patient who was diagnosed as HIV positive forty days ago, and is about to be released from the hospital. Prior to leaving, this patient tells Jesse that he intends to infect as many people as possible when he is released. Since Jesse is bound by doctor-patient confidentiality, there is no legal way to stop this man from carrying out his plan. However, Jesse can contaminate his medication with an untraceable poison that will kill this person before he gets a chance to infect anyone else. What number of people, if any, would have to be saved for it to be obligatory for Jesse to contaminate the medication?

Daca spun hotarat ca Richard trebuie sa fie barbat si sa-si asume riscul de a fi descoperiti in loc sa ucida copilul, nu sunt la fel de decisa in privinta doctorului Jesse. Pacientul lui e un bad guy si nu e un pacat chiar asa de mare sa scapi lumea de idioti ca el. Sau nu e asa?

Moral Sense Test ii ajuta pe invatatii de la Harvard sa traga niste concluzii globale si locale despre “gena morala” pe care se presupune c-o avem in noi. Iar pe noi ne face sa ne punem intrebari asupra propriilor noastre concepte de bine/rau, moral/imoral.

eliberadio

am intepenit de cand stau in pat cu ochii in calculator, in asteptarea petrecerii de diseara

Balauro, abia astept sa te vaz! :x

il iubesc cand

cred ca am obosit…

inchid ochii sa ma adun, sa vorbesc cu mine si mintea imi fuge, sau adorm

il iubesc cand e vulnerabil

S-ar putea sa fii trecutul

Vantul bate, frigul musca din picioarele fara sosete si din vene nu curge nicio picatura de sange.

Toamna cea aurie a devenit azi toamna cea intunecata, care aduce tristeti si melancolie.

De aceea imi recit poezii de Blaga, scriu blog si beau ceai.

Psalmul 150

Ai fost cândva prin primãveri, prin ierni, prin toamne,
al semintiilor si-al regelui David erai.
Ai fost cândva, dar unde esti acum ?
Te’ntreb, cãci s-ar putea sã fii trecutul, Doamne.
Unde-ai cãzut din lume rupt, Tu care câteodat’
Te alegeai si’n fata mea cu soarele din mare,
Tu care-ai fost cândva si-al meu prin toate.
În golul ce-l lãsasi cãzând, ceva mã doare,
aducere aminte, Tu, puternicã si mare.
Nu te mai vãd, dar te mai simt în noapte,
te simt Dumineca si toatã sãptãmâna
cum ciungul simte o durere-n mâna
pe care n-o mai are.

Lucian Blaga

Si arribeu

Am o problema cu perfectiunea. Ma obsedeaza. Tot ce iese din mana mea trebuie sa fie perfect. Examenele trebuie sa le iau cu 10, altfel nu se pune. Masina mea nu are voie sa fie zgariata. Laptopului nu se poate sa i se strice boxele. Daca nu pot fi perfect de slaba, mai bine nu ma mai stresez cu dietele. Si e greu sa gasesti barbatul perfect, asa ca mai bine lipsa.

Cam asa suna filosofia mea – constienta sau inconstienta – de viata. If it ain’t perfect, it ain’t good for you.

Ay, there’s the rub: is anything ever perfect? Eu cred ca nu. Mai ales cand vad ca rareori produc lucruri absolut perfecte (lol, dar o sa vedeti de ce), cand vad ca ecranul de la telefon e spart, iar laptopul nu mai canta decat prin casti.

Nu am ajuns la luptele absurde ale lui J. cu imperfectiunile lumii, ba chiar incep sa suspectez ca perfectionismul meu e doar o masca, sub care imi permit sa fiu profund imperfecta & enjoy it in a guilty way. Nu stiu daca intotdeauna am fost asa de complicata, sau am innebunit acum, dar mi-e din ce in ce mai clar ca ma obsedeaza nu perfectiunea, ci perceptia mea asupra lucrurilor perfecte. De exemplu, laptopul mi se pare in continuare super-perfect, chiar daca nu-i mai merg boxele. S-au vazut si lucruri mai rele si, oricum, se poate repara. Dar nu chiar acum. Asadar nu mi-e greu sa ma adaptez la ne-perfect. In fond, am telefonul spart din martie, ipodul spart din august si tot universul conspira sa-mi arate ca exista fisuri in armura mea :)

Oare cand o sa ma obisnuiesc cu ideea siluetei imperfecte, o sa cunosc si barbatul perfect pentru mine?

Deocamdata sunt inca in faza “si arribeu” si Lluis Llach a spus-o mai bine ca mine:

Si arribeu en la vida mes lluny d’on pugui arribar
Moriré molt gelós de que m’haureu avançat
Que no em sabre resignar a no ser el millor vianant
L’atleta mes fornit i el mes frondós amant

(Si arribeu, 1972)

[dac-o sa ajungeti in viata mai departe decat am ajuns eu/o sa mor plin de gelozie ca m-ati intrecut/si n-o sa fiu in stare sa ma resemnez cu ideea ca nu sunt cel mai bun trecator/ atletul cel mai dotat, amantul cel mai focos]

Si ma pregatesc sa ajung aici:

I perquè sé que vosaltres
anireu més lluny que jo,
estic gelós i content,
molt gelós i content
de la sort que heu tingut,
de la sort que tindreu,
que tanmateix sé que mai
no he estat fornit atleta,
ni tan sols digne amant,
només un vianant.

si, fiindca stiu ca o sa ajungeti mai departe decat mine/ sunt gelos si multumit/ foarte multumit si gelos/ pe soarta pe care-ati avut-o/ pe norocul pe care-l veti avea…/ chiar daca stiu bine ca niciodata/ n-am fost vreun atlet de vaza/ nici macar un amant demn de acest nume/ ci doar un trecator…

Scriu, desigur, pentru ca am multe lucruri de facut si niciun chef sa ma apuc de ele.

dansati lambada cu noi

Pisicutza e curata si lucioasa. Am dus-o la spalatorie, apoi am infulecat o supa crema de ciuperci foarte buna la tratoria Verdi, de pe Popa Nan. Maine e luni si voi merge la scoala fara ea. As vrea sa mergem intr-o calatorie lunga, cu viteza, dar inca nu s-a ivit ocazia.

La Targoviste n-am mai ajuns.

Laptopul a innebunit  si nu mai canta. Are ceva la boxe sau la driverele de sunet, ceea ce ma enerveaza. Nu-mi place sa se strice nimic ce nu pot repara singura. Nu-mi place sa depind de nimeni, nu vreau sa cer ajutor.

De fapt de la o vreme as vrea doar sa dorm si atat. Cred ca am obosit deja; bine ca la sfarsitul lunii e vacanta!

In ultimele 5 saptamani am mers la un grup de terapie care s-a terminat. Imi va lipsi. E minunat sa vezi cum se schimba oamenii. Ce resurse formidabile avem in noi. Ce diferiti suntem. Ce poveri absurde sau ingrozitoare purtam. Si ce greu ne vine sa ne lepadam de ele.

Incepe o noua saptamana. Sa va fie frumoasa si buna!

Din nou despre toamna si ceaiul-spectacol

Azi am baut un ceai-spectacol. Venea sub forma unei bilute verzi (legata cu fire verzi, ca o tumoare :)) pe care o aruncai in ceainicul transparent, plin cu apa fierbinte. Biluta incepea incet-incet sa se desfaca intr-o minunata floare, care ocupa la finalul serii tot fundul ceainicului. Like, wow!

Ieri cand conduceam Tico spre Drumul Taberei am vazut toamna. Era in Cotroceni – lunga, slaba si zaluda, invartejind frunzele de pe jos. Am urmarit-o pana la Academia Militara, apoi a disparut, sau a ramas in urma si n-am mai regasit-o decat azi, cand imprastia frunze uscate, galbene si rosii, pe Nicolae Caranfil.

- Ia te uita, am exclamat, a venit toamna, iar Pisicutza a incuviintat. Ii scartaie franele de la o vreme, ca unei batranici genunchii si mi-e mila si sunt recunoscatoare ca exista in viata mea.

Maine as vrea sa merg sa caut toamna la munte, dar muntele e departe si Mahomed singur nu se poate duce acolo. As mai vrea sa ma duc la castelul lui Hasdeu de la Campina (si poate ma voi duce, candva). Printre amintirile mele de toamna, se numara o excursie pe care a facut-o Iulius in clasa a 5-a cu diriginta si cu clasa lui de la scoala 71. Am mers la Targoviste – eu intr-a noua si fiica dirigintei cu un an mai mica – fete mari intre puriceii de-a 5-a care umpleau autocarul. I-am urmarit alergand printre ruinele curtii domnesti si era un cer plumburiu strapuns rareori de cate o raza de soare, iar toamna era roscata si calda, la fel ca parul celei mai frumoase dintre fetitele de la a 5-a – o pustoaica creatza si pistruiata in pulover verde de la care cu greu imi mai puteam lua ochii. Pluteau in aer frunze, iar eu visam la aventurile Ciresarilor.

Intr-o alta viata fusesem si eu la randul meu puricel de autocar si mersesem cu doamna invatatoare in excursie la Targoviste, iar doamna (inca Tovarasa la vreme aceea) ne povestise despre turnul chindiei si mircea cel batran.

Orice s-ar spune, e ceva in noi care rezoneaza profund cu caderea frunzelor. Poate povestea aia din abecedar: s-a desfacut din mugur intr-o dimineata calda a inceputului de primavara. Cea dintai raza de soare s-a impletit pe dansa ca o sarma de aur, facand-o sa tremure de fericirea unei asemenea atingeri… In mine toamna si scoala nu vor sa se separe. Nici toamna si bancile, manualele, doamna Tudoran, cojile tepoase de castane, doamna Sofian si “cacata” ei de rusa, tabla liniata si halatul de la chimie.

Prin aceste randuri vreau sa iau tot acest trecut in brate, sa-i spun ca-l iubesc si ca nu e din alta viata, ci chiar din viata mea, mi-l asum si sunt fericita ca mi-a ramas invalatucit in circumvolutiuni si ca din cand in cand ma mai viziteaza. Am citit la Octavian ca narațiunea continuă a existenței e o minciună. E o iluzie fara de care am fi ciopartiti, amputati, incompleti. Sa luam, asadar trecutul cu noi, lasandu-l totusi unde-i este locul: in trecut.

Viitorul ne aduce/ ne duce tot (la) Targoviste: maine, in cautarea noilor toamne :)

Festivalul de Film Spaniol si bicicletzica Tico :)

Aseara am vazut la Gala de deschidere a Festivalului un film argentinian.

Titlul,“Una novia errante”, m-a dus prima data cu gandul la povesti de dragoste cu happy end, in care cei doi se cauta si se gasesc dupa multe peripetii, sau la filmele de Hollywood (din care am vazut de curand The Hangover) unde orice s-ar intampla la final se tine nunta si todos los errantes vin sa-si ocupe locurile/rolurile in viata de pe ecran.

Dar n-a fost asa. Ines si iubitul ei (de cuyo nombre no puedo acordarme) nu se cautau, pentru ca se gasisera deja – ba chiar plecau si-n vacanta impreuna, in frumoasa statiune Mar de las Pampas, langa Gesel. La inceputul filmului ii vedem pe-amandoi in omnibusul care-i duce la mare, iar putin mai incolo in film aflam si ca acolo urmau sa-si sarbatoreasca aniversarea. Doar ca Ines plange, iar iubitul ei cu barba (in continuare nu-mi amintesc numele lui) e tot mai incomodat de lacrimile ei amestecate cu rimel, de suspinele care fac capetele din autocar sa se intoarca si de vorbele soptite printre suspine: “Dar mi-ai promis… ne iubim… ce s-a intamplat… de ce… hai sa incercam…”. Lui i-ar fi bine daca ar putea cumva sa se faca nevazut, pentru ca n-o mai iubeste pe femeia asta care plange langa el, dar ii pare rau si s-o abandoneze (eu cred ca iubit-o candva), desi il face de ras cu smiorcaiala ei. Ocazia se iveste cand autobuzul opreste in Mar de las Pampas, Ines coboara, iar el profita de ocazie ca sa ramana si s-o stearga inapoi la Buenos Aires.

Pentru ca regizoarea e femeie (Ana Katz;  fratele ei, asistent de regie, Daniel Katz a fost cel care ne-a prezentat filmul aseara si-a raspuns la intrebari), camera nu-l urmeaza pe Miguel (nu mi-am adus aminte, ci m-am uitat pe imdb!!) in noua lui postura de barbat liber, ci ramane cu Ines-cea-parasita, care intai nu-si revine din soc, pe urma incearca sa-si carpeasca viata, se enerveaza, se razbuna copilareste pe Miguel stergandu-i mailurile, merge la petreceri, incearca fara succes sa agate un alt barbat, plange, spala rufe, i se face rau, incearca sa plece, se imprieteneste cu German, vede marea… totul in slow motion oarecum, cu multe taceri si pauze in care pui tu de la tine sentimente si interpretari pana te cam plictisesti :-)

M-am plictisit la filmul asta. Multe cadre prea de aproape, cu o camera care se misca de te lua ameteala; multe taceri in care nu stiai de ce se tace si ce urmeaza, toate vorbele sunau a gol si mi s-a parut ca Ines nu stia sa comunice si ca ceilalti nu stiau s-o inteleaga si m-am enervat. Si m-am gandit ca e cazul sa facem si filme cu oameni inteligenti emotional, care comunica eficient si isi rezolva problemele mai usor si mai rapid in felul acesta.

Filmul a primit la San Sebastian premiul “Cine en construccion”. Acum nu stiu daca asta inseama ceea ce cred eu, dar eu cred ca si-l merita, pentru ca e un film neterminat :)

Dar ce frumos suna spaniola argentiniana (“Dale!” plasha, cabashos, uruguashos, vos pensas, plata, pibes…) si ce frumoasa este marea in Mar de las Pampas si cum imi doresc (iarasi) sa ajung si eu acolo! Simt Argentina ca pe o tara calda si prietenoasa, unde am trait candva, intr-o alta viata. E singurul loc de pe lume pentru care simt asa ceva… inca de cand am citit “Toate panzele sus” si mi-am dorit sa merg in Tara de Foc.

Si pentru ca Liviei i-a fost rau aseara, am condus eu Tico, cu urlete de surpriza fiindca mi s-a parut minuscul, foarte usurel, parca zbura, parca era o bicicletzica la care eu dadeam la pedale… pe langa fitzoasa mea de Pisicutza, care-i mare si are o frana de te-arunca prin parbriz. I love driving!

la horoscop scrie asa

Your horoscope for October 9, 2009 There may be a battle between the old and the new going on in your world now, smilla. The more staid, reserved, and old-fashioned perspective has a strong hold on the prevailing sentiment of the day. This feeling is more than likely going to hit you square in the face as you lean towards a new, unconventional, and more revolutionary approach to life. So out with the old and in with the new. Review past lessons you can learn from and that are worth keeping as you build the future.

P.S. Cand zic “horoscop” ma gandesc la pizza si penne siciliene al forno…

P.S. 2 Horoscopul de azi se potriveste.

P.S. 3 In acest uichend voi vedea ep 2-3 din House, altfel ma supar rau!!

Acestea fiind zise, ma duc sa dau nas in nas cu festivalul de film spaniol.

je vous desire un bon week-end et on se revoit plus tard.

(a warm welcome to my blog to Madalina ;))

lluita d’avui pel dema viu i lliure

Cafeaua tare sparge și porțelanul în bancurile vechi comuniste, iar la Bușteni e soare și se vad munții.

Așa începe romanul meu.

I de nit a casa

Alerta vius, jo sé que si caiguesses
tants anys, molts anys, massa anys et demanaven.

Ma obsedeaza acest cantec, pe care la Busteni l-am desenat si-am rupt desenul.

Entre els sorolls dels cotxes, del carrer
i de la gent que atrafegada passa,
he vist molt clar que són molts els que lluiten
i que com tu calladament treballen.

Am fost intr-un timbilding friguros, din care-am revenit racita, cu durere de gat, cu nasul in pioneze si cu senzatia neplacuta ca mi s-a amputat uichendul si-am ramas cu doua saptamani sudate, drept pentru care vreau uichendul meu inapoi!

T’he conegut sempre igual com ara,
els cabells blancs, la bondat a la cara,
els llavis fins dibuixant un somriure
d’amic, company, conscient del perill.

Sense parlar m’has dit “tot va creixent”,
lluita d’avui pel demà viu i lliure,
que es va forjant aquests dies terribles,
temps aquests temps de tantes ignoràncies.

Am ascultat cu Lisa la ipod, eu la o casca, ea la o casca. Am citit Tess ca pe Biblie, cu atentie la fiecare cuvant, cu sfintenie (de-aia se zice ca citesti cu sfintenie). Am invatat de la Ben Zander despre one-buttock playing si frazare in muzica. Tema, motiv si fraza. Am niste colegi grozavi pe care-i iubesc nespus! :x

No m’he girat mentre serè em creuaves,
he sentit fort un gran orgull molt d’home,
no em trobe sol, company, no et trobes sol
i en som molts més dels que ells volen i diuen.

Pe geamul mansardei se vedeau norii si muntele si crucea. Si ploaia. Drept pentru care am fost melancolica si argheziana (nu stiu sa fiu bacoviana nici pe ploaie!) si n-am apucat sa muncesc mai nimic… Ma simt de parca azi incepe uichendul.

Aquest meu cant és teu, l’he volgut nostre;
aquest meu cant és teu, l’he volgut nostre.

Vreau sa citesc o carte care nu exista inca.

Alerta vius, jo sé que si caiguesses
tants anys, molts anys, massa anys et demanaven.

T’he conegut sempre igual com ara.

(1973)

Have a nice week!