Doamna Tudoran

Invatatoarea mea a fost doamna Tudoran Alexandrina, careia i-am spus patru ani “tovarasa” si pe urma – cu oarece eforturi de adaptare la noua realitate care aducea cu sine un nou vocabular – “doamna”.

Doamna Tudoran ne-a invatat sa scriem, sa cititm, sa socotim, ne-a dat primele notiuni de istorie si geografie si ne-a supravegheat intr-a opta la simularea examenului de admitere la romana, unde ne-a suflat locutiuni substantivale in care aparea cuvantul “inima” :)

Mi-aduc aminte din prima zi de scoala faptul ca am vomitat chiar inainte sa ajung in curtea mare unde se facea “careul” de inceput de an, apoi am stat cuminte in careu, cu mama alaturi, pe urma am intrat in clasa si mama n-a venit cu mine, pentru ca trebuia sa mearga la scoala. Era imbracata intr-o haina verde. In clasa era lume multa, erau prea multe flori, doamna Tudoran parea rea si eu stateam in banca cu inca doua fetite. “Ce sa le fac, doamna? Sunt 42 in clasa, n-am atatea banci”, spunea doamna Tudoran. Peste tot erau insirate cartoane cu literele alfabetului si mici poezii cu fiecare litera. Scria pe undeva si Bine ati venit, la usa se inghesuiau mamici in haine de blana sau pardesiu (dar a mea nu, pentru ca plecase la scoala), pe tabla erau trase linii de dictando si de matematica si nu mi se parea nimic nou, pentru ca oricum crescusem la scoala la Cernica si eram obisnuita cu bancile si cu tabla si cu pixurile si cu caietele si cu catalogul. Stiam deja sa citesc, asa ca nici asta nu era o noutate si nu asteptam nimic de la doamna Tudoran, nici de la cei 12 ani de scoala care aveau sa urmeze, ma gandeam doar “Oare o sa ma imprietenesc cu vreuna din fetitele astea? Care mi-ar placea sa fie prietena mea?”

Din clasele 1-4 imi amintesc serbarea abecedarului, unde am fost litera X in alfabet am locul fix, si toate serbarile unde trebuia sa cantam si sa spunem poezii si sa jucam teatru si unde eu nu aveam niciodata rolul principal pe care mi l-as fi dorit (mi se pare haios ca pe atunci inca nu stiam ca sunt raraita!) si pe domnisoara Catalina, invatatoarea de la A, bufleie si rujata cu rosu aprins. Orele mele preferate erau cele de “Dezvoltarea vorbirii”, cand doamna Tudoran ne citea povesti dintr-o carte care mi se parea magica si pe care am gasit-o si eu mai tarziu la biblioteca si-am devorat-o din scoarta in scoarta.

Aici suntem in clasa a II-a, 1986. Nu e chiar ziua cand ne-a facut pionieri, mie-mi cam iese camasa din pantaloni si cu greu nimerisem sa-mi prind centura aia la fusta, dar e o poza cu toti colegii mei si cu doamna Tudoran :)