In momentul acesta lumea se imparte in before and after Friday. Am inspectie de definitivat. Am hartiile pregatite, lectiile mi le-am facut, pregatesc si o mica tratatie cu ceai-cafea si fructe si astept ziua de sambata, care va after.
Sambata voi merge la Campina, la parastasul de 6 saptamani al Danei… Pentru si acolo e un before and after si, din pacate, ne-am trezit aruncati in after parca fara sa ne fi dezmeticit prea bine before. Incerc de atunci sa-mi inchipui random ca azi e ultima zi cand vad pe x sau pe y si senzatia e intotdeauna aceeasi: nu-mi intra in cap un asemenea gand. E mai usor sa crezi in accident ca accident, adica ceva neasteptat, improbabil sa se repete prea curand si absolut intamplator. Dar seara, inainte sa adorm, mi se deruleaza adesea in minte scena din acea joi dimineata cand am aflat ca Dana si Adina nu mai sunt; vad farfuria cu senvisuri cu cascaval, plicurile de la DHL si filele mele de plastic indosariate cu grija; o vad pe Irina stresata de EE la fizica si pe Doru in capul mesei. Vad apoi teancul de copii dupa buletin si peretele de faianta de la baie, unde m-am ascuns ca sa pot plange. Si-mi dau seama ca momentul ala e fix intre before si after, poate chiar momentul cand am constientizat ca Dana nervoasa ca nu mergea imprimanta sa scoata revista si Adina vesela ca gasise pe net un curs de la Oxford pentru profesori sunt un before.
Mi-e asa de dor de ele!
Imi pregatesc lectiile pentru inspectie cu gandul la Adina, care-mi spunea mereu ca va fi bine si ca ea va fi acolo sa ma ajute cu orice am nevoie.
Si am acest gand, pe care l-am avut din prima clipa cand am aflat vestea, o intrebare al carei raspuns il stiu: oare Dana era imbracata frumos in ziua aceea? Sunt sigura ca da, pentru ca urma sa fie gazda unui eveniment de la 14:30 la 16:00 si sigur isi alesese cu grija tinuta…
Mi-e greu, vedeti bine. Imi suna in cap versurile din “Julius Caesar” al lui Shakespeare, un monolog pe care l-am memorat – intre atatea alte versuri – in ultimii ani de liceu:
(Act 3, Scene 2) Bear with me.
My heart is in the coffin, there, with Caesar,
And I must pause till it come back to me.
Si mergem inainte. Masina e la reparat, vineri – inspectie, iar azi un party de ziua domnului Stefanescu (Eugen pentru prieteni :)), caruia ii doresc lamulteaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaani fericiti, alaturi de minunata lui sotie! :x
Azi mi-a facut placere sa-mi amintesc de Hamlet.
Succes la inspectie. Tin pumnii.
You will pass with flying colors…
bafta! bafta multa de tot
Dar ti-ai amintit grozav de bine mai toate citatele importante din Hamlet.:) am ramas nu-stiu-cum cand am vazut:)))oricum…bafta chris!:* after-ul inspectiei o sa se transforme in after party..:))>:D<
baftă cu definitivatul! :*
Multumesc, sa fie!!!
Ynes, pe noi la scoala ne punea sa invatam versuri pe derost… si ne asculta… de-aia stiu si sonete, si Macbeth, si Romeo & Juliet si Julius Caesar :) Bine, la Hamlet a fost si alta faza: eram intr-o trupa de teatru (v-am mai zis) si-l jucam pe Dr. Freud, intr-o scena cu Hamlet la psihiatru. Si atata am repetat, ca am invatat si rolul pacientului :))
Va multumesc ca-mi tineti pumnii >:D<
bafta!!! Tin pumnii!
Imi place imaginea . E de la muzeul satului ?
Stii cum as “traduce” eu “Lumea se imparte in before and after” = Carpe diem. Daca reussesti sa faci asta si cu sufletul pereche e perfect. Chiar daca bei doar “un ceai”.
Las-o pe prietena ta sa sa se odihneasca.
Imaginea e din Irlanda, Malahide se numeste locul.
Catalin, perspectiva ta suna bine! Multumesc pentru mesajul din final :)
Buna. Voi ajunge curand la Breaza. As vrea sa ajung si la mormantul Danei. Daca ai putea, lasa-mi te rog cateva cuvinte cum ajung acolo. Iti multumesc.
In Campina , la noul cimitir , sus pe muscel (am vazut ca iti este cunoscuta zona).Venind dinspre Breaza , pe vechea varianta , pana in scoala de politie , pe prima strada la stinga si-n capat din nou la stinga. La capatul acestei ultime strazi e cimitirul nou . La cimitir , cum intri , in dreapta , prima alee, a patra cruce . O vei recunoaste dupa trandafirii albi.
Am inteles, e pe Campinita. Multumesc foarte mult.
pentru nimeni .. ceva!
fix 11…
pentru anna ,
un gand bun !
Mă iartă Andrei . Nu am ştiut că eşti aici. Am încercat doar să ajut .
Anna, ma bucur ca ti-a raspuns Nimeni fiindca eu n-as fi stiut sa-ti explic. Dar de maine voi sti…
Nu stiu cand ajung la Breaza. De cand am aflat de Dana o durere incredibila ma sfarseste si simt nevoia sa merg la ea sa-i duc o floare si sa ma rog acolo. Stiu ca de fiecare data cand o sa ajung prin zona o sa-mi amintesc lumina iernii in care ea visa. Si mai stiu ca drumul spre Breaza va fi altfel. Asa cum simt ca voi privi lebedele din drumul spre Vama cu nostalgie pentru ca ei ii vorbisem despre ele. Ii deschid paginile si nimic nu se intampla, cuvintele mele pe care i le tot scriu au inghetat parca undeva si ma sfasie ca totul s-a sfarsit. Acolo. Mi-e dor de ea. Foarte dor.
Stiu cum e sa privesti un corp gol, un trup pe care l-ai mangaiat, l-ai alintat, l-ai mirosit, l-ai gustat si-ai facut dragoste cu el. As fi vrut sa uit , dar n-am uitat cum e sa iei de mana mainile cuiva si sa nu poti pur si simplu separa sufletul de trupul acela. Stiu cum e sa-ti moara cineva pe care l-ai iubit. Dana a lasat in fiecare din noi ceva. Pentru ca sunt oameni care asa sunt, vin sa spele cerurile. Inca nu ploua, dar sper sa ploua sa curete lacrimile care imi cad siroaie pe mainile cu care scriu. Plang. De fiecare data cand ma gandesc la ea plang. Oare de ce?
Astazi am fost la Dana…mi-era tare dor de ea si m-am dus…i-am auzit numele ei si numele Adinei rostit in rugaciune…”moarte nespovedite, neimpartasite si fara lumina, moarte de moarte naprasnica…”, cuvintele preotului (tatal Danei, de altfel)…cuvinte care s-au intiparit in mintea mea…si am plans, ca toti care am fost acolo in biserica…suntem multi care o plangem pe Dana, suntem la fel de multi cei care o plangem pe Adina…copii de la scoala le plang pe amandoua, le vor inapoi, ar fi preferat sa le stie ca s-au mutat la alte scoli, dar sa nu fi murit…nu as vrea insa ca blogul lui Chris sa se transforme in “valea plangerii”…cu totii ni le dorim inapoi…in fiecare dimineata ma astept sa vad masina in parcare, port la gatul meu elefantelul din argint filigranat pe care mi l-a daruit de martisor, pastrez fiecare hartiuta pe care am primit-o din mainile ei…mi-a facut bine astazi sa-lvad pe Bogdan, pe Andrei, pe Anca si mama Danei…e liniste si frumos in cimitirul de pe Muscel…voi mai merge la Dana sa-i duc flori si ma voi ruga pentru sufletul lor in fiecare zi!
Dana. De cand m-am intors de la Campina ii recitesc blogul si incerc sa suprapun imaginea autoarei acelor randuri peste amintirea colegei mele. Cat de putin ne cunoastem unii pe altii!
Pe mormantul Danei sunt multe multe flori, in ghivece vesele si vaze elegante. Si mai este o vedere de la Bruxelles si cartea Micului Print. Dar cred ca pentru Dana trebuie sa ne uitam in sus, nu in jos. Sufletul ei era deja pe un colt de stea :)
Dumnezeu sa le odihneasca pe colegele noastre dragi si sa-i intareasca pe cei ce au ramas sa le planga si sa-si traiasca viata mai departe. Andrei si Bogdan sunt acum si ei colegii nostri si le suntem alaturi, macar cu gandul.
Anna, te imbratisez.
Crezi ca-i o nebunie gandul meu de-acum citind asta ?
http://www.bibliofagia.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=125:debut-literar-editia-a-treia&catid=51:debutatreiaeditia2010&Itemid=105
cine stie?
O noapte liniştită tuturor .
Un gând (http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/suferintei.php ).
Şi … mulţumesc .
Iti multumesc, Nimeni. Poate ca e deja momentul sa devii si tu… cineva?
O seara buna.
O să încerc .
multumesc celor ce au un gind bun pentru dana
cu mare drag.
Eu la asta mă gîndeam -”Azi, in mijlocul oceanului de carti din jur, m-am simtit naufragitul straniu de fericit, care n-as mai fi vrut sa se-ntoarca acasa.
Normal, era deja. ”
Blogul ei , discuţiile voastre ,interventiile ei pe blogurile voastre suficinet material pentru un text scurt .Vorbeste despre asta cu Andrei . Poate aventura condeiului ar trebui sa continue .
Probabil ca Andrei are deja ceva in minte. Daca va avea nevoie de ajutorul meu, stie unde sa ma gaseasca. Eu sunt un cititor bun, dar un prost editor. Si nu mi-as permite s-o editez pe Dana.
Stiam ca intr-acolo bati, dar cred ca pur si simplu nu e treaba noastra.
Cu siguranta nu ma cunosteti, dar adesea va citesc ultimele postari! Am fost una dintre elevele doamnei diriginte Dana Tudorache atunci cand a predat la Campina. Intr-adevar pot spune ca a fost si ramane in amintirea noastra drept o persoana deosebita, un adevarat mentor ce ne-a calauzit pasii catre viata de liceu! Imi place foarte mult modul in care discutati despre dansa si ne pare nespus de rau ca noi dupa terminarea generalei am mai pastrat foarte putin legatura cu dansa. Acum incercam sa ne luam revansa, daca se poate spune asa, printr-un articol in amintirea dansei in revista liceului nostru. Mi-a facut o placere deosebita sa descopar blogul dumneavostra desi nu am avut onoarea sa va cunosc personal. Cu respect, o eleva a fostei dumneavostra colege ce doreste sa-i pastreze o amintire vie celei care a fost diriginta noastra Dana Tudorache.