Arhiva pentru august, 2010

Si eu m-am pierdut in Bucuresti

De ajuns la piata Resita n-a fost greu, dar de intors de acolo… hmmmmm. Desi se zice ca Drumul Taberei e circular, eu am adaptat asta si la Berceni si-am inceput sa merg rabdatoare in cerc, sperand sa dau de piata sudului.

Inchipuiti-va scena: noapte, ploaie, blocuri si taxiuri si eu, dand ture in cautarea nicaieriului.  Nu aveam nici pe cine sa intreb unde sunt. Citeam nume de strazi si de statii si nu auzisem de niciuna. Treceau autobuze si nu recunosteam niciun numar. In schimb era puzderie de benzinarii Lukoil. Not my favorite.

Am o istorie cu Berceniul; cand eram mica bunica-mea ingrijea de un unchi care locuia vizavi de spitalul 9. Cand eram in liceu, dadeam meditatii unei fete la piata sudului si banii ii lasam inevitabil in piata, la plecare. Am ajuns de cateva ori pe la Selgros, la Marinela si prin niste alei ciudate unde locuia Vlad (pe acolo am ajuns si in seara asta, nu stiu cum). Am dus-o pe Ana acasa, in Brancoveanu, mai an. Am condus si-am fost condusa prin Bereceni de multe ori pe ziua. M-am plimbat cu metroul la imgb (bine, asta nu e relevant, dar e misto!!). Deci nu era logic sa ma pierd.

Dar m-am pierdut.

O parte din mine a intrat nitel in panica, dar gandul ca hei, sunt in Bucuresti, sa fim seriosi, a invins. Moment in care m-a lovit si inspiratia salvatoare: ce-ar fi sa ma iau dupa placutele cu Ploiestiul ca sa ajung in nord?

Si uite-asa am iesit eu in seara asta din Berceni… pe la Pieptanari. Din pacate de Piata Sudului n-a fost chip sa mai dau ;))

Paipira siti

A venit toamna, au cazut frunzele, s-a facut frig si a inceput scoala. Voiosi, ne-am indreptat la ora 8 catre busul frumos colorat, am urcat, am coborat si-am inceput sa strigam de fericire (si sa ne indopam cu prajituri) pana la ora 4, cand ne-am aburcat iarasi in busuri sa plecam acasa.

Ce frumos a fost in prima zi de scoala!

Acuma, pe lung, a fost super si vremea si compania. Suntem mai maronii (unii, aia de-au ajuns pe la 2 mai :p), mai maritati (apanajul divelor), mai grasi, mai veseli, mai odihniti. Din vacanta cea mare a ramas doar o amintire – ca vantul si ca gandul s-a dus, printre examene si plimbari ici si colo, dupa buget, deh. Ne gandim iarasi sa pregatim clasele, manualele, salile si orele si pe buze ne rasuna vorbe uitate: myp, dp, arii curriculare, optionale, catedra, human ingenuity (din care prima data intelesesem ceva cu genunchi, intr-atat eram de odihnita :)))). E al treilea an pe care il incep la minunata scoala si anul asta imi iubesc jobul si colegii chiar mai mult decat anul trecut. Si mi-e dor deja de copii!

“We live, as we dream—alone”

Romania in 2010 este o gluma proasta, cel putin la cateva niveluri: politica, presa si drumuri.

Ne raman peisajele de vis, manastirile din Moldova si delta, dar ceva minuscul insesizabil (poate o vanzatoare, poate o cladire, poate o piata sau o sosea) iti soptesc si acolo ca esti tot in Romania.

Fiindca trebuie sa mai stau nitel aici, ma straduiesc in mica mea sfera de influenta sa exemplific niste valori in care cred. Corectitudinea. Onestitatea. Cuvantul dat. Seriozitatea. Amabilitatea. Credinta ca “fiecare om are o inima”. Bunul simt. Respectul.

Si sa nu uit ca eu am ales Romania, nu ea pe mine. Asta trebuie sa insemne ceva.

I’m your biggest fan, I’ll follow you until you love me

Daaaaa, am luat deful, m-am linistit, m-am reintors la Lady Gaga si la facebook si la Judging Amy, care intotdeauna mi-a placut, dar vara asta l-am redescoperit.

Azi universul a incercat sa-mi faca doua cadouri si eu nu, batman batman. Sa vedeti cum:

1) la o terasa cu pizza buna in centrul vechi, cand am cerut nota chelnerita ne-a spus ca deja s-a platit nota noastra. In loc sa zicem mersi, sa ne ridicam si sa plecam in glorie ca trei doamne ce eram, noi nu si nu, ca e o greseala, ca vrem nota. Juma’ de ora si un milion de nervi mai tarziu, am lasat pe masa banii ficsi calculati dupa meniu si am plecat, fiindca ospataritele inca nu reusisera sa descalceasca misterul notei noastre (sincer, nu mi s-a parut ca se straduiau prea intens) si deja incepeam sa ma simt ca si cum eu as fi fost de vina ca nu le apare lor nota in calculator.

2) de la terasa am luat un taxi spre casa. M-a dus pe drumul cel mai lung (ceea ce pentru mine inseamna intotdeauna ca s-a lins pe bot de bacsis), iar cand am ajuns acasa nici nu-i mergea ceasul. Greseala mea ca n-am verificat inainte sa ma urc. Fireste ca era taxi de firma si cursa fara ceas e gratuita. Eu zic totusi sa-i dau omului, mai ales ca si-a luat tzeapa. I-am dat cat stiam eu ca ma costa de la unirii pana acasa, iar replica lui a fost: “Nu credeti ca sunteti cam nesimtita sa-mi dati asa putin?” Surpriza, nu credeam :d

Ma simt de parca am dormit 5 zile si acum ma dezmeticesc. Examenul a fost nepedagogic in cel mai inalt grad, tintit pe greseli si pe umilirea candidatilor, foarte stresant, foarte greu la engleza, accesibil la pedagogie. Exact invers decat ma asteptam. Bonus, partea cu umilirea – la aia nu ma asteptam si m-a cam intristat, dupa care am iertat-o ca sa pot ramane idealista.

Am castigat foarte mult in termeni de pedagogie si literatura, am citit Jane Austen si Forster pe care nu-i citisem niciodata, am inteles altfel teoria literaturii si critica literara. La limba, ce sa zic, paradigma generativa nu ma multumeste; sunt convinsa ca exista o explicatie mai simpla :)) Stiu ca Laura nu e de acord cu mine :P

Am o intrebare: daca aduci suvenir din Olanda acadele cu marihuana se cheama ca treci droguri peste granita?

Bine, am doua intrebari: Balaura, de ce nu mi-ai adus niciodata acadele din Olanda? =))

Over and out, mi-e somn.

Close your eyes, let’s walk

Drumul, calea, oamenii, norii, lucrurile pe care le vezi, vorbele pe care le spui, mailurile pe care le scrii, programa si stiva crescanda de foi si caiete, cafeaua la 5 dimineata (amarrra!), holurile din Pitar, avizierele disperarii si ale sperantei, stiloul cu cerneala neagra zgariind gandacei pe foaie, salvarea cu chip de pisi si, peste toate, o enorma, coplesitoare oboseala. Azi i-am inteles pe oamenii care adorm la volan, mi-a fost frica pentru mine si am fost cat pe-aci sa las masina la romana. Dar adormeam daca veneam pe jos.

Multumesc Laurita, pentru tot >:D<

Vreau sa-ti spun decat ca sper sa ne mai vedem :P [o sa-mi fie dor de petcu, cred (cateva zile)]

Si o pup si pe Cata :***

Examenul mi-a adus cititori, deh. :p

21 august 2010

Zilele astea se fac doi ani de cand am parasit Ipsosul in favoarea scolii. Cu entuziasm, inca de la inceput. Din noaptea in care m-am chinuit sa adorm, nefericita ca de luni incep iarasi un serviciu unde nu vreau sa ma duc, din noaptea aceea cand ma chinuiam sa ma conving ca vreau jobul de PR Manager fara viata personala care mi se oferise pentru ca e cea mai buna oferta, din noaptea aia cand mi-am strigat: ok, daca pr nu vrei, ce vrei? si m-a lovit revelatia: vreau sa fiu profa! – din noaptea aia de ianuarie 2008 a inceput totul.

Asa ca doi ani mai tarziu sunt asezata fix pe acelasi pat, in jurul meu plutesc pasive, tranzitive, unergative si subjonctive impletite cu Edwardian Age si lista lui Ihab Hassan si altoite pe managementul calitatii in educatie, personalitatea elevului, invatamantul incluziv, scopurile, obiectivele si finalitatile educatiei, iar eu privesc acest examen ca pe un commitment ca da, am ajuns unde trebuie, drumul a inceput sa urce si e de bine.

P.S. Partea cu “fix acelasi pat” will also take care of itself. Sa zicem ca n-a fost o prioritate :)

Cut the crap

A fost foarte greu la examen. Nu ajuta cu nimic sa ma vaiet, dar pot sa fiu suparata pe ei pentru ca una predica si alta fac :) A fost un examen subiectiv, dificil, necalibrat pentru trei ore (timpul a fost mult prea scurt pentru multimea de subiecte din sfere foarte diferite), exact genul de examen pe care nu ar trebui eu niciodata sa-l dau la clasa – un examen care testeaza atentia distributiva, viteza de scris, rezistenta la caldura si la stres si abia in ultimul rand cunostintele. Si mai urmeaza oralul, luni. Si pedagogia, care deja mi se pare mai prietenoasa, macar acolo stim din start ca se merge pe sistemul de memorare-redare impotriva caruia luptam cu totii :))

Trecem prin niste examene absurde de tip selectie la NASA pentru un plus de 50 lei la salariul de profesor de 7 milioane si apoi ne vedem la stiri: incompetenti, profitori, parte dintr-un sistem falimentar, lacomi dupa meditatii si uneori neglijenti. Noi am fi putut fi poate in locul  asistentelor de la maternitatea Giulesti. Din tragedia acelor copii nu avem ce invataminte sa tragem – oare a fost un accident sau un simptom? Stie Andreea Esca de ce naste la Paris. In Romania nu ai unde, nu ai cu ce, nu ai cu cine. Stim, asta e, astia suntem si altii mama nu mai face. Dar suntem toti asa?

Ma doare Romania si nu stiu cum s-o ajut, in contextul in care a o ajuta pe ea nu mai e sinonim cu a ma ajuta pe mine.

Sunt trista si dezamagita.

Va place sa cititi?

- Buna ziua, zice la telefon vocea de femeie fals prietenoasa, usor speriata. Va place sa cititi?

- Buna ziua, cine sunteti dvs?

- De la editura RAO. Va place sa cititi?

- Fiti draguta, faceti cumva un sondaj? Nu inteleg rostul acestui telefon.

- Nu, nu, e un concurs. Puteti castiga un premiu constand in carti in valoare de 3000 de lei premiul 1, 2000 lei premiul 2 si 1000 lei premiul 3, recita ea repede. Va place sa cititi?

Eram intr-o dispozitie rabdatoare, ba chiar usor amuzata.

- Da, imi place.

- Ce cititi cel mai des: beletristica, literatura de specialitate…

- Beletristica.

- Ati auzit de cartea “Istoria frumusetii” de Umberto Eco?

- Da.

- Aveti deja acesta carte?

- Nu.

- V-ar placea s-o aveti?

- Sa zicem ca da. Continui sa nu inteleg despre ce e vorba.

- Avem o oferta pentru dvs. Pachetul de carti “Istoria frumusetii” si “Istoria uratului” este acum oferit la un pret promotional de numai 130 de lei. Daca il achizitionati acum, veti primi gratuit o carte despre speciile de animale pe cale de disparitie publicata de RAO. In plus, o data cu achizitionarea pachetului veti fi automat inscrisa la tragerea la sorti pentru premiile despre care v-am vorbit.

- Am inteles. Multumesc pentru oferta, dar nu ma intereseaza.

- Sa va trimit asadar maine pachetul cu cele trei carti? Puteti sa-mi dati adresa?

Disperata sau surda?

- Nu, nu-mi trimiteti nimic.

- Dar ati zis ca v-ar placea sa aveti cartea.

- Sigur, ceea ce nu presupune ca am si bani sa o cumpar. Va multumesc pentru telefon si pentru oferta, sunt convinsa ca e foarte buna, dar in momentul acesta nu dispun de 130 lei pentru achizitionarea de carti.

- Dar e superoferta. Nu veti gasi nicaieri cele doua carti la pretul asta in librarie si…

E clar. Disperata. Sa nu-si piarda jobul.

- Am inteles. De data aceasta am sa va refuz si va multumesc pentru oferta.

- Dar pierdeti sansa de a va inscrie la tragerea la sorti pentru a castiga…

- Vedeti dvs., e criza. Si cred ca stiti la fel de bine ca mine ca pe criza banii de carti din pacate se redistribuie spre alte cheltuieli si datorii. Telefonul dvs. din pacate vine intr-un moment nepotrivit. Nu vreau sa cumpar nimic si in nici un caz doua carti la 130 lei.

- Atunci va multumesc si la revedere.

Si inchide.

Sistemul de invatamant din Romania

Curg apele pe mine. Sunt ca un delfin proaspat iesit din valuri. Dupa dus nici nu mai trebuie sa ma sterg, fiindca imediat sunt uda la loc. Nu pot sa spun ca am 30 de grade in casa, totusi, dar se pare ca 27 sunt suficiente.

Si invat. E ultima saptamana, din care am doar azi, miercuri si joi. Vineri e primul examen: specialitate si metodica predarii ei. Adica:

Shakespeare. Enlightenment. Victorian novel. Modernism. Postmodernism. Death of the author. Values of tenses. Situational aspect, viewpoint aspect. Verb classes. Finite and non finite clauses. Syntax I and II.

Pe scurt.

Gramada de foi de pe birou a crescut. Ma preocupa acum arhetipurile, simbolurile, negrul Jim, contextele istorice, literare, personale si incapacitatea mea momentana de a retine toate definitiile si exemplele la gramatica.

Ca o forma de distragere a atentiei de la aceste subiecte, o sa va povestesc azi prima tema din programa de Pedagogie, alintata “peda” sau “psihopeda” in exemplele “la peda nu-mi intra nimic in cap”, “toate ca toate, dar la psihopeda e crima!” :))

Prima tema este: Sistemul de invatamant din Romania

O tema dureroasa, if u ask me.

Sistemul de invatamant e parte a unui mai larg sistem de educatie, care ofera contextul pedagogic al educatiei/ instruirii in Romania. Pentru ca educatia nu e numai ce se face la scoala, ci si ceea ce primim din familie, din grupul social, de la mass-media etc. Sigur, vorbim de educatia informala (cei 7 ani de acasa, sau regulile de buna purtare), de educatia formala pe clase si lectii [asta se termina cand termini scoala] si de educatia non-formala, care la noi inca se taraste, realizata prin activitati optionale, “cercuri”, tabere, cursuri, ateliere, competitii etc.

Sistemul de invatamant, asadar, este contextul specific in care are loc educatia de tip formal si non-formal. Este organizat pe niveluri, trepte, cicluri etc. si componenta sa dinamica este procesul de invatamant. In cadrul unui proces de invatamant se realizeaza diverse activitati de educatie/ instruire intr-o varietate de contexte educative care, in perspectiva actuala, trebuie sa fie centrate pe elev. In cuvinte simple, voi preda aceeasi lectie altfel la clasa a VI-a A decat la VIB, la primar decat la gimnaziu si ma voi simti mai libera sa-mi aleg o bibliografie care-mi place pentru cercul de engleza, decat pentru ora de gramatica cu clasa a 8-a.

In sens restrans, sistemul de invatamant cuprinde reteaua de institutii scolare publice si private organizate la nivel primar, secundar si superior, pe trepte si cicluri de instruire. Vorbim de gradinite, scoli, licee, facultati, seminarii teologice, dar si de scoli speciale, profesionale si postliceale, de scoli doctorale si de institutii de perfectionare. Sistemul are o dinamica interna determinata de finalitatile stabilite la nivel politic. Resursele sale sunt de tip metodologic, formal (formele de organizare a activitatilor de invatare: generale, particulare, concrete) si continuturi (stabilite prin programa scolara, comunicate prin manualele structurate pe ciclu, nivel, an scolar), dar mai ales de tip uman, educatia nefiind posibila in absenta principalilor ei actori: educatorul si educabilul. [da, chiar asa se cheama, educabil. strange!]

In sens larg, UNESCO propusese in 1974 termenul de “cetate/ societate educativa” pentru a sublinia rolul pe care toti actorii sociali il au in atingerea scopurilor educatiei. Acuma cu idealul, scopul si finalitatile e o intreaga povestire (si un punct separat in programa), pentru ca istoric acestea s-au schimbat (magistrocentrism – profesorul e in centrul educatiei; pedocentrism – copilul e in centru; azi – paradigma curriculumului – cei doi “eroi” sunt inseparabili si totodata esentiali amandoi), scopul suferind fluctuatii intre “educatia ajuta societatea sa progreseze” vs. “societatea guverneaza educatia”.

Ei, dar ce se intampla cu sistemul de invatamant? El intra in relatie cu tot felul de institutii sociale care ii sprijina misiunea: familia, organizatiile de tineret, mass-media, agenti economici care primesc elevi in practica, comunitatea locala. O parte din aceste institutii se pot considera ca facand parte din sistem prin consens (familia, de pilda), in vreme ce altele, mai ales cele de tip economic sau politic, pot intra in sistem prin parteneriate de colaborare. Iar daca lucrurile merg bine, se poate ajunge chiar mai departe, la inovatii institutionale: scolile duale (un semestru invat, un semestru fac practica in intreprindere), scoli alternative, mass-media scolara (care poate incepe cu ziarul scolii, ajungand ulterior sa atinga intreg campusul sau chiar comunitatea locala) etc.

Mai trebuie sa adaug ca in Romania sistemul este gestionat de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (un minister care a schimbat pana acum nenumarate alte denumiri) prin legislatia specifica fiecarei trepte in parte, ca puteti citi totul pe larg aici si ca acest articol nu s-ar fi scris fara contributia unei “caramizi”, cartea de “psihopeda” pt definitivat si gradul 2, namely capitolul despre “Proiectarea, organizarea si functionarea sistemului de invatamant din Romania”, autori Prof. univ. dr. Sorin Cristea si Lector univ. drd. Laura Serbanescu, carora le multumesc.

Pride and Prejudice (1813)

Povestea de dragoste, orgoliu si prejudecati dintre Elizabeth (Eliza, Lizzy) Bennet si Fitzwilliam Darcy m-a prins si pe mine din urma, dupa ani intregi in care i-am rezistat cu succes. Am ras, am tresarit, am stat cu sufletul la gura, am fost surprinsa placut si neplacut, am exclamat “asa-i trebuie!” sau “ma asteptam!”, iar la final am zis, cu un zambet cat toate zilele, “multumesc, Jane Austen!”

Asteptarile mele de cititor au fost satisfacute cu varf si indesat. Povestea in care, la un moment dat, aveam senzatia ca toti dorm si numai Elizabeth e treaza, s-a terminat asa cum trebuie sa se termine orice basm cu printi frumosi si trufasi si printese frumoase, destepte si waaaay ahead of their times: cu o casatorie (de fapt doua! bonus!) dupa care, fireste, “au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Mandria a fost constientizata si uitata, prejudecatile au fost si ele date la o parte ca inutile, fata fara zestre s-a maritat din dragoste cu “printul” si toti au/am oftat usurati: si mama, si tatal si matusile, si vecinii, si sora cea mare si eu.

Chiar si pentru un cititor al secolului 21 povestea e actuala si puternica; nu pot sa-mi inchipui cum trebuie sa fi fost pentru inceputul de secol 19. Elizabeth este un personaj modern, liber in gandire, care nu da atentie prejudecatilor de clasa si pare sa ignore voit regulile de buna purtare care faceau din femeile timpului niste gaini proaste si supuse. Printr-o mare de doamne si domnisoare cu capul plecat, cazute in admiratia domnilor, Elizabeth trece ca un vas mandru, cu toate panzele sus, privind oamenii in ochi, exprimandu-si punctul de vedere asertiv (Elizabeth nu e agresiva, dar simti ca stie ce vrea si politetea cu care se exprima contine o hotarare de la care nu poate fi deturnata) si privind cu umor lucrurile pe care nu le poate schimba sau influenta. Intr-o lume de femei care barfesc, uneltesc si sufera de sindromul fetei batrane la 17 ani, ea vorbeste limpede si deschis, isi supune la discutie planurile si refuza (la 21 de ani trecuti fix) o casatorie cu un barbat pe care-l dispretuieste, apoi dovedeste suficienta flexibilitate pentru a-si schimba parerea atunci cand apar argumente in favoarea caracterului bun al lui Darcy si pentru a-si reconsidera hotararea.  Intr-o lume de femei care stau in casa, ea iese si strabate la picior campiile pentru a ajunge la Netherfield, calatoreste s-o viziteze pe Charlotte si pleaca cu unchii ei in voiajul care-o va duce la Pemberley. Intr-o lume in care femeile sunt la mila barbatilor lor, ea stie sa ceara, dar si sa refuze si nu considera ca lucrurile i se cuvin, ci incearca sa negocieze si nu uita sa spuna multumesc.

Nu m-ar suprinde deloc sa aflu nici ca poarta pantaloni, fumeaza, conduce masina si si-a depus candidatura sa devina politician. Elizabeth integreaza cu succes trasaturile “masculine” si pe cele feminine, fiind un personaj complet si admirabil. La fel cum admirabila este intuitia Janei Austen de a-i harazi un partener puternic si inteligent, care nu se simte amenintat de libertatea sotiei lui. Darcy si Elizabeth sunt, fiecare, personaje puternice, complete, dar intuim ca impreuna forta lor va fi de cu totul alt calibru.

Chiar si Charlotte, care se marita din calcul rational si necesitate, nu din dragoste, are o sansa la fericire in paginile lui Jane Austen. Cu atat mai mult Elizabeth, care refuza sa se marite din alt motiv decat dragostea impartasita pentru un barbat pe care sa-l poata admira si respecta si care sa fie demn de ea. Poate ca “Mandrie si prejudecata” e doar o carte romantica pentru femei, deloc realista si usor de incadrat la categoria povesti de adormit copiii. Accept. Mi-as dori sa-mi adorm copiii cu imaginea unui personaj ca Elizabeth si poate, atunci cand ipoteticii copii vor creste, lumea lor nu se va mai imparti in femei si barbati, in “cratita” si “fotbal”, in carti de femei si realitatea frusta a barbatilor, ci in fiinte umane complete, care, impreuna, pot schimba lumea in cel mai bun si frumos mod cu putinta.

Robinson Crusoe Day

Notite fervente pe marginea “cursului” (intre ghilimele, pentru ca tot eu mi l-am facut, din scattered notes si critica):

Enlightenment ideas >> independence, self-examination, hard work

ch V: shipwreck on “the island of despair” [si cum sa nu aud in cap "everybody died on the ship, he's alone on the island...", numai Ada Milea am avut in cap toata ziua]

ch XI – ill with a fever, has a vision & repents > conversion, born again, island becomes home (formerly a place of punishment & misery)

ch XII – appoints himself “king and lord of all this country”, builds a country bower for retreat — deci fitze de fitze: Robinson e singur pe insula, singur-singurel. Si-a facut casa, gradina, culturi, tarc de capre, are pisici, face branza si paine, isi impleteste cosuri… cativa ani o duce bine. Apoi descopera o vale superba, in care-si trage o “resedinta la tara”! Asa, fiindca se simte el aristocrat. Mie mi se pare ca asta suna foarte tare a modern-day Romania si acum realizez ca de fapt manelistii si badaranii din trafic sunt niste aristocrati in mintea lor, de aceea li se cuvine spatiul public fara drept de apel. Ei au descoperit o vale frumoasa, deci trebuie sa-si faca acolo o coliba din termopan.

In mod paradoxal, acest Robinson care traieste 28 de ani in natura, nu stie decat sa-si recreeze cu mijloacele pe care le are la indemana propriul spatiu “civilizat”. Si ma intreb daca omul sfinteste locul, sau il distruge?

from survival to colonization, successful land-owner - ditto. Eu l-as vedea mai degraba ca pe-un naufragiat adoptat de o insula prietenoasa. El se vede latifundiar. Avantaj el?

obsessed w/ numbers and exact quantities – si lipsit de sentimente!

Friday vs Queequeg?? – stiu ca Melville se joaca cu multe opere clasice ale literaturii engleza. Fr si Q au foarte multe in comun, dar le bon sauvage, canibalul, primeste un tratament diferit in America secolului 19: e diferit, dar nu inferior. E drept ca Q nu e negru :D

Eurocentric attitude, imperialism, colonialism ["governor"] – discurs politic cat cuprinde in aceasta frumoasa poveste pentru copii (care, daca adorm in cele douazeci si ceva de capitole cat R. face si drege pe insula, risca sa piarda chiar finalul in care eroul, din naufragiat delusional, devine latifundiar autentic, bogat si sef de insula). Dupa 28 de ani in singuratate, el functioneaza in societate la fel de eficient ca inainte si, ce e mai interesant, firea nu i s-a schimbat deloc.

Niciodata pana acum nu mi-am dat seama ca Robinson isi schimba numele dintr-un nemtesc Kreutznaer in Crusoe, ca e atat de vain si lipsit de sentimente, ca povestea e atat de politica si de rasista, ca atatea lucruri sunt trecute cu vederea ca insignifiante (ex. stim in detaliu cate scanduri a luat de pe corabia esuata si sunt capitole intregi in care-si enumera “averea”, dar ni se spune intr-o propozitie ca R. s-a insurat si nevasta i-a murit), ca dupa plecarea lui R. pe insula se creeaza o colonie si este adjudecata de Anglia. Ce simpla era politica externa pe vremea aia! Si cata lume mai era inca nedescoperita!

Sa nu se inteleaga totusi ca am ramas cu o aversiune fata de Robinson Crusoe. El este omul epocii lui: muncitor, perseverent, priceput si extrem de rational, dar totusi temator de Dumnezeu. Si este, mai ales, intruchiparea unei idei despre puterea civilizatoare a omului. Nu societatea te umanizeaza, pare sa spuna el, ci omul creeaza societatea – fie ea si una de pisici, papagali si capre. Tarzan exprima si el aceeasi idee, poate chiar mai clar, pentru ca el e crescut in afara societatii si totusi nu se dezumanizeaza.

Studiile arata, din pacate, ca societatea oamenilor are totusi un rol esential si copiii-lupi rareori mai pot fi umanizati daca sunt descoperiti la varste mari.

Si m-a amuzat intotdeauna paralela intre Defoe si Crusoe; acum stiu ca autorul se numea in realitate Daniel Foe si si-a adaugat un “de” fitzos, ca sa para mai nobil. Madame Bovary c’est moi.

Toata marea literatura e un continuum, un trompe l’oeil, o mare de picaturi separate care vorbesc intre ele, se ciocnesc si se amesteca pastrandu-si totusi individualitatea. Faptul ca pot sa vad asta ma umple de fericire.

Shakespeare today

Astazi, zi de Shakespeare. Multe de citit, multa critica in jur, mult context… si cu cat citesti si-ai mai citi, cu atat iti dai seama ca nu e posibil sa epuizezi nimic, sa zici “gata, am invatat”, ci doar sa dezvalui strat dupa strat si cu cat inaintezi sa ramai tot mai uimit si mai fermecat. Shakespeare cel prafuit din cartea supergroasa numai buna de tinut drept “picior” la fotoliu se poate citi cu nenumarati ochi, altii la fiecare varsta. Si fiecare ciob de informatie arunca alta lumina asupra operei lui, incat nu mai stiu ce e oglinda si ce e geam curat si gandul ma poarta numai la invatatii ai mari de la Oxford si Stanford care-si dedica cariera (sper ca nu si viata!) studierii unei parti a operei lui Billy: sonetele 1 la 17 o viata intreaga! Doctorat, conferinte, scrieri si rescrieri numai pe 17 sonete dintr-o opera – e drept – destul de mare si diversa.

De fiecare data cand invat, am acest defect si numai acum realizez, incerc sa epuizez fiecare tema de parc-as fi invatatul care si-a dedicat ultimii 40 de ani studiului conceptului de “marriage of true minds” in opera lui Shakespeare. Pierduta in fair youth si dark lady, cu greu mai ies sa ma arunc in Richard III, Hamlet si Romeo & Juliet. Fiecare e o lume in sine. Fiecare isi merita propriul invatat care nu mai iasa de acolo vreme de 40 de ani. Dar eu sunt una singura. Una care trebuie sa treaca de Shakespeare si sa galopeze si prin Neoclasicism, epoca Victoriana si – oroare – modernism si postmodernism. Oroare pentru ca aici totul se naruie in haos, inclusiv entuziasmul meu.

Nu, de morfo si sintaxa nici nu poate fi vorba. Ah, de ce n-am zece vieti, vorba poetului.

Si daca le-as avea, parca vad ca nu le-as dedica morfosintaxei. Nici lui Sexpir, for that matter.

Insa uneori, cand am de invatat la orice, innebunesc temporar realizand imensitatea cunoasterii. Dar ce folos are un om daca castiga lumea si isi pierde sufletul?

Sa luam din “oceanul cunoasterii” ceea ce ne e bun la un moment dat. Calitatea sta in conexiuni chiar mai mult decat in cunostinte. Si, daca ne tine vreodata sa si adaugam o picatura in ocean, e mai mult decat minunat. De fapt e cam tot ce putem face, “batrani dascali” cu barba alba de la Oxford, sau profe de engleza din Bucuresti.

Insight: A Renaissance reader would not have visualised wire as an industrial object.

Billy, in sonetul 130: If hairs be wires, black wires grow on her head.

Ce vedeti cand cititi versul asta? Eu vad un par ca o sarma de frecat cratitile, fiindca mi-e greu sa rup “wires” de sensul lui industrial si sa ma gandesc la el, de pilda, ca bijuterie. My point: ca sa poti citi ca un Renaissance reader, trebuie intai sa citesti ce trebuie sa uiti din ce stii acum.

Ahh, pentru mine examenele sunt o tortura, fiindca eu niciodata nu termin de invatat! 

Vacanta culinara

Ce-am gatit in vacanta: ciorbe nenumarate din toate legumele, mancare de cartofi, tocanita de ceapa cu pui si mamaliguta, varza calita, ardei umpluti, pilaf cu morcovi, orez cu lapte si scortisoara, cartofi la cuptor cu branza si carnati picanti de oaie, cartofi prajiti cu snitele, salata de toate felurile, burgeri la gratar dupa reteta lui Mazi, cartofi copti cu unt si mirodenii, piept de pui la gratar, ficatei la tigaie, salata de vinete cu ceapa si rosii, dovlecei si ciuperci la gratar cu usturoi, calamari la tigaie cu marinata de usturoi, bruschete cu calamari si, desigur, omleta “cu de toate”.

N-am facut mai nimic dulce (orezul, atat — in rest am avut ca desert fructe si biscuiti) si multe din cele de mai sus s-au adresat in principal unui public tinta format din trei mancaciosi de sexul masculin: tatal meu si doi baieti cu care a zugravit/ reparat/ daramat/ renovat pe aici, maica-mea fiind plecata nitel prin Germania. Asta explica si cantitatea uriasa de ciorbe, eu nefiind ciorbareasa de felul meu, ca si aplecarea catre bucataria traditionala romaneasca “ca sa se sature baietii, sa manance cu paine, sa umflam burtile”.

Am folosit cu drag si spor retetele de pe gustos.ro si le recomand, deoarece sunt clare si eficiente. Am spalat un numar record de oale, cratiti, farfurii & the like (a spalat si tata, trebuie sa-l laud in caz ca citeste mama! :)) plus aragazul, chiuveta, bla bla bla de o suta de mii de ori. Mi-a placut si chiar a iesit totul delicios, desi multe nu asa de sanatoase!

Acum lucrarile s-au terminat si urmeaza o binemeritata odihna :)

A, si taica-meu imi da oficial voie sa ma marit :))) Am trecut testul :D [silly me, habar n-aveam ca e un test, io ziceam ca-i fac lui un bine!!)

Mi-e dor de un somon la buongiorno si poate si de-un cheesecake. In urmatoarea vacanta culinara o sa fac dulciuri, para variar.

P.S. Ptiu, tre sa adaug categorie noua pentru postul asta. Hmm, hmm.

Un tap cinstit

Ma uit la serialul “Amy”, pe Hallmark. Azi a fost un episod in care Amy a adus acasa un tip pe care maica-sa il cunostea ca pe-un cal breaz. Cum tipul era psiholog de copii, mama lui Amy il interpeleaza:

- And how are you? Still making a buck on the back of innocent children?

traducere:

- Si tu desenezi in continuare tapi pe spinarea copiilor nevinovati?

Mai incolo, tipul ii spune lui Amy:

- Any good child psychologist knows that.

traducere:

- Asta o stie orice copil psiholog.

Vreau sa declar “making a buck” tradus cu “desenezi un tzap” drept cea mai creativa traducere a lunii august si sa va spun ca ma gandeam sa fac si eu un tap cinstit (make an honest buck) si sa ma apuc de traduceri la hallmark.

Jurnal de vacanta (2): Barcelona

Numai cand vad numele orasului, Barcelona, si mi se pare ca “e”-ul din mijloc e un smiley face, iar “l”-ul e un palmier care tine umbra acestui nume/oras de zambete, nisip, mare si arta. Daca aveam si nitel talent la desen, sa vezi ce logo inspirat cream si fara sa apelez la renumita frunza!

Barcelona, sau Barna, e orasul meu preferat, cel mai frumos oras din lume si, totodata, orasul perfect. La fel zic si despre Londra si abia astept s-o afirm si despre New York, Buenos Aires, Tokyo si Perth. Pentru ca e destul de arogant sa declari un loc ca fiind cel mai frumos “din lume” cand tu abia ai vazut o farama de Europa :) Dar Barcelona este! Si merita :)

Ce e de vazut?

Orasul are o parte veche (Barri Gotic, cartierul gotic e miezul acestei zone vechi, iar miezul miezului e Catedrala) care se intinde din Piata Catalunya catre mare. Aici incepe La Rambla, un trotuar de mozaic pe mijlocul strazii, lung de peste un kilometru si plin de pomi, de fantani si de turisti. La Font de Canaletes, fantana din catre e musai sa bei daca vrei sa mai revii la Barcelona, e chiar la inceput. Fiindca e o strada lunga, Rambla e impartita in cateva sectoare, de aceea i se mai zice si, plural, les rambles: rambla de les flors (plina de tarabe cu flori), rambla dels ocells (unde se vand pasari) etc.

Numele de Rambla vine din araba si inseamna, la origine, albia unui curs de apa. O albie prin care “curg” zilnic mii de turisti in sus si-n jos, unde se strang o multime de mimi care mai de care mai trazniti sa-si faca numarul, unde in anumite portiuni abia mai poti inainta de lume, de vanzatorii ambulanti de racoritoare etc. si unde ai cele mai mari sanse sa ti se fure tot din buzunare sau din geanta daca nu esti atent.

Rambla e pestrita si fermecatoare, dar nu trebuie sa uitam sa privim si-n jur, nu doar la magazinele (nenumarate!) de suveniruri kitschoase made in China, ci si spre cateva cladiri superbe: Palau de la Virreina, Gran Teatre del Liceu si intrarea in piata, la Mercat de la Boqueria (bine, piata in sine e alta poveste, una delicioasa si naucitoare pentru simturi) si, un pic mai la dreapta, pe strada Nou de la Rambla, Palatul Guell construit de Gaudi.

Bun. Rambla te duce la mare (se si continua, dealtfel, cu Rambla del Mar). De aici ai cateva optiuni:

- intri la shopping in Maremagnum

- te urci in statuia lui Columb si vezi orasul de sus

- o iei la stanga si te plimbi printre palmieri pana la plaja, in Barceloneta

- te asezi la o terasa pentru un fel de mancare care cuprinde, obligatoriu, fructe de mare :)

- dai fuga la Muzeul Maritim

- sau te intorci spre centru prin Raval (cartierul cu cea mai mare comunitate indiana din Barcelona, unde poti sa vezi El Gat de Botero, pisica uriasa) ori prin Barri Gotic (si vezi Catedrala, Palau de la Generalitat si o mie si una de cladiri frumoase, toate pe stradute inguste, pline de poezie si de magazine)

Barcelona e orasul lui Gaudi, dar si al motocicletelor, al vietii de noapte, al catalanilor (care nu vorbesc spaniola, nici dialect, ci o alta limba in its own right – de aici placutele bilingve din oras si numele strazilor) si al imigrantilor, al turistilor, al Manuelei din “Todo sobre mi madre” de Almodovar si al oricui ajunge acolo din curiozitate. Barcelona nu e pretentioasa, nu e sobra si austera, nu e fitoasa, nu are o harta complicata, are metroul e cel mai prietenos cu putinta (la fel ca si la Madridul), trenurile te duc pe toata coasta Marii Mediterane, are mancare si distractie pentru toate buzunarele si poate fi strabatuta fara grija la pas noaptea, cand cel mai mare pericol e sa te  asezi din greseala pe banca pe care un anume om al strazii o considera acasa si sa-ti iei din cauza asta un perdaf mormait in barba, cu damf de alcool.

In afara de zona veche, orasul s-a dezvoltat in Eixample (“largirea”), prin inspiratia arhitecului Ildefons Cerda, care a unit orasul vechi cu satele marginase printr-un plan foarte geometric si limpede. In Eixample sunt “casele lui Gaudi”, Pedrera (casa Mila, ce pare cioplita dintr-un singur bloc de piatra), Casa Batllo si catedrala Sagrada Familia, dar si o multime de alte cladiri construite de arhitecti vizionari sau doar talentati.

Vin la rand cartierele, fostele sate, care au si azi sarbatoarea lor (“festa major”), ca la tara, si arata cu totul altfel decat ce-am vazut pana acum: Sants, dar mai ales Gracia, au un aer deosebit de restul orasului si o liniste aparte.

Sa nu uit nici de Parcul Guell (pe deal se urca cu scarile rulante, super tare!), nici de fantana muzicala de la Montjuic, de muzeul satului, orasul olimpic, parcul Ciutadella si gradina zoologica (singura maimuta albinoasa din lume a murit, insa) si de micile restaurante de cartier, unde se mananca bine la sfert de pret fata de centru.

Rambla de continua dincolo de piata Catalunya cu Rambla de Catalunya, tot o zona cu magazine, dar si cu cafenele si “chocolaterias”.

Si cu asta am epuizat Barcelona si n-am spus nimic despre ea! Asa-mi trebuie daca ma apuc sa descriu ceea ce nu se poate pune in cuvinte…

Poze mult mai bune gasiti oriunde, dar iata cateva de-ale mele :)

Oh, but I love Lady Gaga

Nu m-am convins din cele cateva interviuri pe care le-am vazut pe iutub daca stie sa lege doua vorbe, am ras cand l-am vazut pe Christopher Walken citind cu intonatie versurile de la Poker Face, dar e tanara, e frumoasa, are ritm si melodii catchy si o aud asa de des incat a inceput sa-mi placa. Azi i-am vizitat si site-ul, i-am studiat biografia si m-am convins ca asemanarile cu Madonna incep chiar de la originea italiana. Stef, adica Lady Gaga, are  videoclipuri provocatoare si foarte multa imaginatie: apar in clipurile ei cei mai haiosi ochelari, cele mai ciudate costume, machiaje si coafuri bizare. E o aparitie aceasta “Lady” si se vede ca in spatele ei sta mult efort si o mare atentie la detaliu. Mi se pare ca Lady Gaga nu lasa nimic la voia intamplarii, poate de aceea e greu sa-ti dai seama daca stie sau nu sa lege doua vorbe. La fel ca Brian Hugh Warner, se confunda cu imaginea ei.  A! Si melodia mea preferata e “Paparazzi”.


Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 43 other followers

Blog Stats

  • 1,066,519 hits

Din vremi apuse

© Christina Anghelina



Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 43 other followers