De ajuns la piata Resita n-a fost greu, dar de intors de acolo… hmmmmm. Desi se zice ca Drumul Taberei e circular, eu am adaptat asta si la Berceni si-am inceput sa merg rabdatoare in cerc, sperand sa dau de piata sudului.
Inchipuiti-va scena: noapte, ploaie, blocuri si taxiuri si eu, dand ture in cautarea nicaieriului. Nu aveam nici pe cine sa intreb unde sunt. Citeam nume de strazi si de statii si nu auzisem de niciuna. Treceau autobuze si nu recunosteam niciun numar. In schimb era puzderie de benzinarii Lukoil. Not my favorite.
Am o istorie cu Berceniul; cand eram mica bunica-mea ingrijea de un unchi care locuia vizavi de spitalul 9. Cand eram in liceu, dadeam meditatii unei fete la piata sudului si banii ii lasam inevitabil in piata, la plecare. Am ajuns de cateva ori pe la Selgros, la Marinela si prin niste alei ciudate unde locuia Vlad (pe acolo am ajuns si in seara asta, nu stiu cum). Am dus-o pe Ana acasa, in Brancoveanu, mai an. Am condus si-am fost condusa prin Bereceni de multe ori pe ziua. M-am plimbat cu metroul la imgb (bine, asta nu e relevant, dar e misto!!). Deci nu era logic sa ma pierd.
Dar m-am pierdut.
O parte din mine a intrat nitel in panica, dar gandul ca hei, sunt in Bucuresti, sa fim seriosi, a invins. Moment in care m-a lovit si inspiratia salvatoare: ce-ar fi sa ma iau dupa placutele cu Ploiestiul ca sa ajung in nord?
Si uite-asa am iesit eu in seara asta din Berceni… pe la Pieptanari. Din pacate de Piata Sudului n-a fost chip sa mai dau ;))
Când am ajuns eu în Bucureşti n-aveam decât vreo zece ani şi parcă abia existasem şi-n satul unde fusesem la şcoală până atunci, crescut de bunici. Şi ghici unde am aterizat când am venit? Tocmai în Berceniul ăsta de care vorbeşti, tocmai pe lângă şi în spitalul 9 (mama lucrează acolo), tocmai la Piaţa Sudului şi prin împrejurimile de pe acolo. Acolo am avut şcoala generală (113) şi absolut întâmplător, liceul unde am intrat era tot în zona asta (CN Octav Onicescu). Am locuit şi-n Titan, iar acum sunt şi mai departe, dar Berceniul funcţionează pentru mine ca un atractor, e un “pământ sacru”, e centrul lumii mele bucureştene.
PS: 381 de la Piaţa Reşiţa te ducea la Piaţa Sudului :)
google maps :))
Puteai sa ajungi la Ploiesti si mi faceai o vizita. Eu ma pierd tot timpul, pur si simplu sinapsele responsabile cu orientarea in spatiu la mine nu se fac!Daca am de ales intre doua strazi, pe aia gresita o iau, inevitabil.
@ Liviu – ce frumos, stii locurile! Eu eram cu masina si mi-ar fi placut sa urmaresc un 381, dar nu trecea nimic :)) Pana la urma am urmarit un 116 de-am ajuns la City Mall. Dar nu ma intreba unde l-am gasit pe 116 ala :))
@ Bree – indeed. Sau indicatoarele de Ploiesti :))
@ Thelma – da’ chiar! trebuia sa tin drumul drept :)) Eu ma orientez bine in general, de aia ma supar si ma sperii cand ma mai pierd.
Stiu unde l-ai gasit, pe Brancoveanu ;))
Dar cum am ajuns acolo?! :)))))
Din exterior Bucureştiul pare un imens sens giratoriu. Noroc că s-a inventat GPS-ul, care mi-e uneori singurul prieten în trafic.
oh, da un imens sens giratoriu. imi place asta! chiar si cand nu ne ratacim, tot ne invartim in cerc.
mi-as dori un gps care sa imi arate drumul.
multumesc pentru comment :)
Dupa statul in trafic, pierdutul in Berceni era tot ce trebuia Multam de ajutor! >:D<
N-ai pentru ce! Cand vii pe la noi? ;))