Eu queria ser a pedra que não pensa

Cand se trezi proiectata afara din camera cu patrate de sah, Regina simti ca ceva s-a rupt. Era timpul sa se rupa, dar totusi o durea. Si-a dat seama intr-o strafulgerare ca tare-i mai placuse sa se simta speciala in suferinta ei, asa cum sedea ea in camera cu patrare si isi contempla singuratatea. Dupa o vreme si-a dat seama ca altceva nici nu mai putea sa faca.

Nu este bine ca Reginele sa fie singure, mai ales cand numai asta au facut ani de zile.

Deci era asa de simplu: tragi o linie cu varful botinei si hop! Te trezesti aruncata pe alt nivel.

Ei bine, aici sunt oameni multi si cam indiferenti la aparitia unei Regine medievale cu guler incretit. Daca vrei sa intri cu unul in vorba trebuie sa-l opresti din drum si sa-i adresezi cuvantul. Poti avea si surpriza sa-ti raspunda cald si prietenos. Lumea nu e asa ostila cum crede Regina mea. Lumea e cum este.

Pe nivelul asta, Regina nu mai este Regina, dar nu simte c-ar fi pierdut ceva, ba dimpotriva. Oamenii din jur s-au animat si nu ii mai par umbre sau fantome. Fiecare e o inima, fiecare e o persoana. Si fosta Regina e acum o inima noua si o persoana intreaga. Parca nici nu stie cand s-a schimbat. E atenta. E atenta la gesturi, la vorbe, la atitudini, la suferinta din spatele cuvintelor grele pe care si le arunca uneori oamenii, inevitabil. Nu e deloc usor, dar are o misiune. Asta inseamna intotdeauna mai mult decat o meserie.

Pentru fosta regina a inceput o noua viata. Si e fericita si recunoscatoare.