De cate ori urc in lift incep sa fredonez, automat, vivo en el numero siete/ calle melan-coliiiiia/ quiero mudarme hace annos/ al barrio de la alegriiiiiiiiia/ pero siempreee que lo intentoooo/ ha salido ya el tranvia/ y en la escalera me siento/ a silbar mi melodia. Si fredonez frumos, cu intonatie, ba ajung si pe la metrou inca soptind como quien viaja al lomo/ de una yegua sombria…
Zi de zi aceeasi poveste, pana cand intr-o seara, apasand eu butonul VII al liftului si intorcandu-ma spre oglinda – fiindca, fireste, recitalurile mele din Joaquin Sabina au nevoie de public, si ce public mai bun decat figura tunsa scurt din oglinda, cu care inca nu ma identific? – am facut legatura intre butonul de VII (adica sapte) pe care apas zilnic si el numero SIETE, calle Melancolia!
Asta mi-a lamurit multe lucruri, mai ales ca adesea cugetasem la obsesia pentru acest cantec care nici macar nu e printre preferatele mele.
0 Răspunsuri to “Calle Melancolia”