“It’s Friday, Friday
Gotta get down on Friday
Everybody’s lookin’ forward to the weekend, weekend”
Ina mi-a povestit azi de Rebecca Black de care nu auzisem. Este o pustoaica al carei cantec “Friday”, pe versuri ca cele de mai sus, are 160 de milioane de vizionari pe youtube. Nu doar cantecelul e stupid, ci si videoclipul in care ea se hlizeste prea mult, totul se misca repede, e prea colorat si lipsit de substanta.
Si-apoi tot Ina mi-a aratat acelasi cantec in varianta “Bob Dylan” – cu ghilimele pentru ca e doar o imitatie reusita a vocii lui Dylan – fara topaieli, fara imagini care se schimba rapid, pe un alt ritm si cu alte intelesuri:
Aceleasi versuri stupide din primul cantec par sa capete acum o greutate si-un inteles ascuns. Si tot ce s-a schimbat e contextul.
Azi am avut o zi interesanta, care m-a scos din bula mea de optimism si m-a lasat putin speriata. Mi-a placut sa reflectez la importanta contextului, la cat de relative sunt lucrurile si la perspectivele diferite asupra aceluiasi fapt. Mi-a placut si sa merg la teatrul lui Lorin, Lorgean Theatre, despre care am de gand sa scriu mai mult, maine. Piesa cu un singur actor mi-a placut si mi-a trezit admiratia pentru puterea extraordinara a vorbelor. Insa momentul cel mai frumos a fost discutia cu un elev de-al meu (13 ani) pe care-l urmaresc cum creste si ma rog sa ajunga departe, asa cum promite.
“Parintii te intreaba intotdeauna de ce ai facut cutare lucru, dar raspunsul e simplu,” mi-a zis el. “Raspunsul e ca n-ai stiut care vor fi consecintele – sau tocmai pentru ca stiai, ai vrut sa atragi atentia. Important e de ce vrei sa atragi atentia. Eu cred ca parintii in loc sa te intrebe de ce ar trebui sa te ajute sa te intelegi mai bine.”
P.S. In momentul asta am fix 1000 de postari pe blog.
1 Răspuns to “Context is all”