Faptul ca ma pregatesc sa ma bag in pat la doar 50m de agitatia de la street delivery e de natura sa-mi induca o stare de vacanta totala. Din strada se aude infundat o galagie pe care o asociez cu strazile Lisabonei – un murmur de voci, masini, pahare si sticle, povesti si muzica. A plouat ceva azi la street delivery, dar s-a cantat si-n ploaie, s-au udat canapelele, cada de baie a rezistat, la fel si usa casei din Matasari.
Spre deosebire de alti ani, mi se pare ca anul acesta strada Verona seamana cu Berlinul. Acum e momentul sa spun ca n-am fost niciodata la Berlin. Strada Verona seamana cu felul in care-mi inchipui eu Berlinul, iar cineva care-a fost acolo mi-a confirmat ca chiar asa si este. In parcul Icoanei s-a intins masa Palarierului nebun din Alice in Tara Minunilor. Din pomi atarna carti de joc, pe masa stralucesc servicii de ceai desperecheate si lingurite de argint. Poti manca si-o briosa, cu 6 lei.
Daca la Mad Hatter’s Tea Party, printre scaune desperecheate, rochii de epoca, palarii bizare, sfesnice stranii si trandafiri ofiliti, am avut impresia c-am pasit intr-un film, strada Verona, cu standurile ei, mi s-a parut mult mai comerciala decat in anii trecuti. Inca se mai sta pe saltele gonflabile si se danseaza in strada, inca se picteaza peretii, se sculpteaza si se scriu poeme pe bilete de metrou, dar totul aduce mai degraba a targ decat a adunare. Sau poate e doar impresia mea ca strada Verona devine o traditie tot mai normata si mai searbada.
Si totusi noaptea pare sa stearga norme si reguli. La o bere, la o tigara, la o limonada, lumea se intinde la vorba, targovetii se imprietenesc, lasa pe maine grijile standului si-ale vanzarii si pun impreuna tara la cale pana-n zori. De la mine se aude un murmur de voci si muzica, presarat cu urlete ocazionale de cheflii si-mi place sa-l ascult, pentru ca da o impresie ca orasul e viu, ca noaptea e locuita si calda.
Maine poate-mi cumpar poiuri.
si meli a fost convinsa ca tu ai fost la berlin :)))
Meli e zuza :P