La salon se facea sfestanie. Fata care-mi facea unghiile si-a lasat la jumatate propria pedichiura ca sa ma primeasca pe mine, eu ducandu-ma, ca de obicei, dintr-un capriciu si fara programare.
Parintele (de la Sf. Mina, pare-se) canta foarte frumos. Apoi a recitat un psalm pe care-l recita si mamaie seara, la culcare si pe care-l stiu pe dinafara. A trecut si ne-a stropit crestetele cu busuioc si ne-a atins cu crucea. Si era ciudat sa ai senzatia ca-ti faci manichiura in biserica.
Fata care-mi facea unghiile se numeste Elena si e nascuta in acelasi an cu mine, 1979.
Esti casatorita, m-a intrebat, iar eu am zis nu. Bravo, te felicit, mi-a zis. Eu am fost maritata 14 ani, dar acum m-am despartit. E mai bine asa. E a doua oara cand primesc acelasi sir de intrebari, in aceeasi ordine, si aceeasi reactie la final. Prima a fost tata Ioana – o femeie care a nascut patru copii acasa si pe unul sau doi chiar singura, barbatul fiind la camp cand au apucat-o durerile. E bine sa te mariti, sa ai copii, familie, mi-a zis ea, dar nu de tanara. Bucura-te, traieste-ti viata si o sa te asezi cand o veni timpul. M-am bucurat ca n-a avut reactia-cliseu: vai, cum, ce, de ce.
Pentru ca lucrurile nu mai sunt aceleasi si varstele si-au pierdut puterea de a jalona o viata de om. Azi e vorba despre cine esti si cat de bine te ai cu tine. Daca ai si un partener de drum, bravo, dar calatoria e a ta.
Si nu, n-am citat din Coelho :))
vreau compuneri despre “prima zi de scoala”
scrie-le :)
Ai dreptate in ce spui….dar ideal ar fi sa fie un drum al vietii comun…ca in romane!
sigur ca da :)