Când clopotul bate
cu glasul Prea-Dreptului,
turnul ne-nvatã:
Mergând în viatã
purtati-vã inima
la înãltimea
mândrã a pieptului.
Arhiva pentru octombrie, 2011
O lectie pe care nu o invat, indiferent de cate ori mi se preda, este nu-mi tin – vorba zicalei – toate ouale intr-un singur cos. Desi o tot primesc de patru ani, continui sa astept totul de la singurul cos, care mai mereu e gol, iar cand pica vreun ou in el, imediat se face omleta.
O alta lectie foarte dificila e sa invat sa primesc. Desi sustin ca principiul meu e “Cand am, dau si cand n-am, cer”, realitatea e ca mi-e foarte greu sa cer si cand primesc ma simt vinovata, de parca oricum n-as merita. Cu datul, insa, ajung in extrema cealalta, aia in care Jose imi zice (si ramane antologica vorba lui) “uite ce frumoasa e cana asta, sa nu te prind ca mi-o iei, nu o vreau!“
In afara de astea, sunt si lectii pe care le invat: de greaca, de exemplu. Si cum sa faci haz de necaz 4.0.
“Suverana stapana pe viata si moartea mea”
Publicat octombrie 22, 2011 my lovely life Leave a CommentBulevardul Ion Mihalache, intersecția cu strada Monetăriei. Pisica se ascunsese sub un logan roșu. Era ceață și aerul era umed și foarte plăcut de respirat. Când am ridicat ochii spre cer, am citit cu litere albastre MedLife.
Nu traduc. Din cand in cand imi amintesc de carte si ma sperii cat de putin am tradus, cat de putin timp mai am. Dar o sa-i dau de capat.
E dezordine in jurul meu; am bagat rufele la masina cu un servetel prin buzunarele pantalonilor si au iesit cu firimituri de hartie pe ele; cartile s-au imprastiat pe jos, inca nu mi-am desfacut bagajul si in general e un mini-haos in camera mea. Mini, pentru ca am o camera mica.
Saptamana trecuta am chiulit de la greaca. Se facea prima lectie, pe care eu o facusem si m-as fi plictisit.
Imi suna in cap Lhasa cu “El pajaro” si, in tot acest haos, mi-e bine.
Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te vad,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-ntuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
“Să fie lumină!”
O mare
şi-un vifor nebun de lumină
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume şi soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci – cine ştie?
Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te vad – minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.
(Lucian Blaga)
Au crescut copiii si au nevoie de noi in alt fel. Si e asa de greu sa scapi de ochelarii prin care-i vezi tot copii!
Au atitudine, talente, ochi dati peste cap, usi trantite si manifestari colerice. Nu mai au 10 ani, ci 14. Se intereseaza de sex, incearca sa traga dintr-o tigara, ori refuza cu totul sa coopereze cu orice adult.
Sunt adolescenti ca la carte, iscusiti in a negocia termenii si conditiile care le convin, santajisti, manipulatori, tristi fara motiv, neintelesi – sunt fiinte care-si cauta locul si rostul in fel si chip si sunt doisprezece.
Eu ii vad intre sase si opt ore pe zi, parintii lor ii au acasa in restul timpului si nu le e usor. Nici mie. In ultimele saptamani am avut multe zile in care m-am plimbat pe strazi, in speranta ca aerul racoros imi va limpezi capul si deciziile. Cat de cat, am reusit.
Ce va fi mai departe, vom vedea.
Eu tot ii iubesc :)
O persoana,
doua persoane,
aceeasi persoana,
alte persoane.
Nicio persoana.
Cine comenteaza?