Vacanta in vacanta

Prima data cand am plecat in vacanta in India am avut senzatia ca ma dezintegrez. De-abia ma asamblasem aici, de-abia stiam si eu cine sunt – profa aia de engleza care uneori uita sa mearga dreapta si alteori indreapta spinarea de mai are putin si cade pe spate  „I like the way you walk, Christina, so proud” – si deodata ma trezesc cu scoala inchisa si bilete la un tren indian, care avea sa ma poarte prin India vreme de sapte ore, catre undeva unde nu ma astepta nimeni. Brr!

Unde ma duc? Ce caut? Cum e posibil sa ai vacanta de la vacanta, fiindca toata povestea asta cu India inca imi parea o mare vacanta… cine sunt eu era acasa, plutea fantomatic pe Magheru si prin 1 Mai, se ducea la scoala in Pipera-Tunari si isi locuia trecutul.

Unde ma duc? Cine ma duc? Cand m-am trezit la 5 dimineata sa iau taxiul spre gara numita Majestic, pe care doar cu o seara inainte o localizasem pe harta si unde habar nu aveam sa ajung, depindeam total de bunatatea necunoscutilor – stiam ca trebuie sa tin bine de mine, ca sa nu strig „Gata, deajuns! Vreau acasa, la mama, unde e totul familiar si previzibil si unde nu umbla indieni pe strada!” M-am tinut, n-am strigat, m-am dus si m-am intors, iar la intoarcere Bangalore mi s-a parut cu adevarat casa mea; sora mea indianca mi-a trimis sms de bun venit si m-a asteptat cu cina si stiam perfect cine sunt si cu ce treburi ma aflu printre indieni. Cand soferul de ricsa mi-a cerut 350 de rupii ca sa ma duca in Hebbal i-am ras in nas si i-am zis, foarte sigura pe mine, cred ca glumesti; e un drum de 120 de rupii pe ceas, hai sa zicem ca e 10 seara si te iert de ceas, dar peste 200 nu pupi de la mine. Trei secunde mai tarziu clatina din cap aprobator (the Indian head bob or bobble, wobble, shake), iar eu ma aflam confortabil instalata pe canapeaua din spate, zburand prin traficul haotic catre… casa!

Apoi am plecat iar – Mumbai/ Bombay a fost destinatia, dar era un grup organizat, un workshop de la scoala, deci mult mai putin destabilizator, sau poate deja ma asamblasem bine de partea asta a lumii, cine stie?

Oricum, din Bombay n-am vazut mai nimic; seamana cu Bucurestiul la prafuiala si la aspectul caselor si blocurilor, dar e si imens, mizer si urat mirositor pe alocuri, in vreme ce e colonial si exotic pe alte locuri. Ca India.

Acum iar zace o valiza desfacuta pe patul meu, caci maine plec la Mussoorie, via New Delhi. North India ma asteapta, acolo e o alta lume, „noi” suntem South India, „ei” sunt altfel; noi vorbim engleza, ei vorbesc hindi, noi mancam iute si delicios, ei mananca iute si plictisitor, noi suntem primitori si toleranti, ei sunt inchisi si ingusti la mine… in fine, intelegeti ideea, e  momentul sa verific personal aceste spuse pe care le tot aud de sase luni incoace.

Oricum as da-o, nu sunt turist in India. Fiindca nu am venit aici cu mintea de turist, ci cu mintea de om care aici isi are casa pentru o vreme indelungata. M-am straduit cu voinicie sa trec peste toate socurile culturale cat mai repede, sa inteleg unde am ajuns, sa deslusesc istoria si geografia locului pe cat posibil si sa spun „Mujko malum nehi” in loc de „I don’t understand”.

Nu pretind ca am inteles, dar m-am adaptat. Si e remarcabil totusi cat de familiare mi-au devenit locurile, obiceiurile si povestile. Ma uit la temple cu alti ochi, aud muzica cu alte urechi, recunosc unele cantece din filme.

N-ar fi fost posibil, daca n-as fi primit o sora aici. O sora musulmana intr-o lume hindusa, care m-a inclus in povestile ei; o sora care mi-a deschis ochii si mintea.

N-ar fi fost posibil, daca n-as fi primit o prietena hindusa din casta de sus, a brahminilor, care mi-a impartasit istorii din Ramayana si mi-a deslusit geografia unui Bangalore care nu mai exista. Gratie ei ma misc prin prezent si trecut, asa cum te misti intr-un oras „al tau.”

N-ar fi fost posibil, daca n-as fi primit un Johnny Bravo atlet si ateu, care a venit aici din alta lume, ca si mine, si tot ca si mine a inceput prin a iubi ceea ce era departe de a intelege.

Acum ca plec iar in vacanta si e vacanta „aia grea”, cu anul nou, decizia reinnoita de a merge la sala si tot alaiul de vise de schimbare, trebuie sa le multumesc. Daca India mi se potriveste si sunt fericita, este si datorita lor.