Discutii cu indieni

Mi-amintesc precis cand l-am intrebat pe director(ul de atunci) la interviul desfasurat intr-o camera de hotel din Londra:

- Cat e de periculos Bangalore pentru o femeie singura?

Mi-a raspuns ca voi avea o gramada de oameni cu care sa socializez, ca exista cluburi si asociatii de nici n-o sa am timp de ele, ca singura n-o sa fiu decat daca vreau, dar nu mi-a raspuns la intrebare. Femeia care-l insotea, adjuncta lui de atunci, l-a asteptat sa termine, apoi a zis, scurt si concis:

- Poate nu e o idee buna sa iesi noaptea la plimbare, insa chiar daca iesi vei fi in siguranta. Bangalore e cel mai sigur oras din India.

A avut dreptate. Nu ies noaptea la plimbare, dar ma deplasez cu ricsa si cu taxiul (uneori si dupa inserat), ma avant in parcuri si pe strazi desfundate ori de cate ori am o zi libera si stau la taclale cu localnicii cu cea mai mare placere, in engleza aproximativa locala.

2013-02-03 16.26.32

Mantri Square Mall, un loc mereu aglomerat

Am trecut din faza in care nu intelegeam nimic, in faza in care ii inteleg prea bine, adica imi devin previzibili. Unii dintre ei.

- My good name Vijay, madam. You are foreigner?

Mic, indesat, cu pielea foarte inchisa la culoare, parul cret, ochii negri si mustata. Poarta o camasa alba si pantaloni kaki, jerpeliti. In picioare are flip-flopsi, iar unghia degetului mic de la mana stanga e neobisnuit de lunga.

Urmeaza sa-mi ofere o masina, daca sunt interesata, sau sa-mi spuna ca are o sora/ nevasta/ cumnata care cauta un post de menajera. Sau amandoua.

- Madam,  you have car?

- No.

- I know good car dealer, madam, good price and quality is there.

Pam-pam.

Din stradute laturalnice rasar copilasi cu cei mai mari ochi negri pe care i-am vazut vreodata. Se holbeaza pur si simplu la mine si-mi zambesc, fastacindu-se, cand le surad. Daca intra-n vorba, urmeaza sa-mi ceara bani.

- Madam, madam, which country? (as fi milionara daca as avea 10 dolari pentru fiecare data cand am auzit intrebarea asta).

- Romania.

- Madam, give me hundred rupees.

- No way.

- Madaaaaaam, hundred rupees [explicatii confuze in hindi, care includ cuvantul khana, mancare].

Si tot asa. Uneori nu le dau nimic, alteori le dau zece rupii. Uneori se aduna si altii de pe strada, animati de curajul primului. Cei mai multi sunt zdrentarosi, de multe ori desculti, nu inteleg engleza si traiesc cu adevarat in strada. Unul m-a dus sa-mi arate cortul incropit dintr-o foaie de plastic, unde locuia impreuna cu mama si foarte multi frati. Mama, o femeie pipernicita cu un par superb, impletit cu flori, ondulat si lung pana la mijloc, spala rufe lovindu-le de o piatra. M-a privit cu un aer obosit si mi-a facut semn ducandu-si mana cu degetele impreunate la gura, ca si cum ar fi mancat popcorn: mi-e foame, da-mi bani. I-am dat, dar nu am rezolvat problema saraciei in India.

2012-11-15 15.16.31

copii cu ochii mari

Pana la urma, asta e calitatea lor: sa fie extrem de transparenti si de previzibili. Asa impune norma sociala, pana la un anumit nivel. Cand se traieste in strada, intimitatea e ca si inexistenta. Un reporter care a vizitat o mahala din Mumbai a fost nu a fost uimit sa gaseasca femei care se prostituau, dar a fost stupefiat ca o faceau in aceeasi odaie cu barbatul, socrii si copiii. Solutia gasita fusese o perdea care, ca la spital, separa patul de restul camerei.

**

- Which country, madam?

- Romania.

- Madam, why you come in India?

Soferul de ricsa de aseara. Nu intelegeam mai nimic din ce spunea, asta si din cauza ca avea un defect de vorbire. M-a lasat sa trec in fata si sa tin de ghidon. Mi-a aratat cum sa accelerez si cum sa franez tricicleta motorizata care ne purta printr-un Bangalore pustiu (sunt zile de sarbatoare, Ziua Independentei si sarbatoarea zeitei Lakshmi) la o ora aproape de miezul noptii.

Ghidonul vibra puternic si simteam fiecare denivelare din asfalt. Cu ocazia asta mi-am dat seama ca nu exista niciun fel de marcaje pe sosea si doar un numar minim de semne de circulatie pe margine. In oglinda retrovizoare nu se vedea nimic. Mi-a zis ca n-o foloseste, ca, dupa 15 ani, “stie” cand si de unde urmeaza sa-l depaseasca un alt vehicul.

Cu Said, la final de traseu

Cu Said, la final de traseu. In spate, colega zapacita Joanna

Simteam fiecare denivelare si de fapt totul era denivelat. Urcam si coboram santuri si gropi si galme din alea de redus viteza, care aici sunt – ca si-n Bucuresti pe strazile cu manelisti miliardari- facute direct din asfalt. In timpul asta, soferul nostru vorbea necontenit in engleza si-n hindi si striga la colegele mele sa-l pozeze, sa-l pozeze, sa-l mai pozeze o data. Mi-a zis ca-l cheama Said si ne-a cerut tigari.

- Te vede Profetul ca fumezi, l-am certat.

- Alcool nu beau; de fumat nu-l intereseaza pe Profet. Si, oricum, sa stii ca alcool nu beau niciodata.

Pe hindusi zeii lor ii lasa sa bea alcool si sa fumeze, dar nu sa manance carne de vaca. Abia de curand am observat ca puiul si pestele sunt singurele feluri de carne disponibile in meniurile restaurantelor ne-vegetariene.

Cu colegii la un ceai cu lapte, garam chai

Cu colegii la un ceai cu lapte, garam chai

Doua personaje noi in poveste sunt paznicii de la complexul unde locuiesc acum.

Kabir arata cam de 19 ani, e mic de statura, plinut si are mereu un zambet cat toate zilele. Sta la masuta de la intrarea in blocul meu. Odata mi-a inmanat plin de importanta o factura de curent. De cate ori ma vede (chiar daca intru si ies din casa de mai multe ori intr-o zi), ma saluta si zambeste foarte multumit. Intr-o zi m-am dus sa-mi verific cutia postala (care se afla intr-un fel de casa a scarilor) si l-am gasit sezand acolo pe un ziar, cu un vas cu mancare. Servea pranzul. A sarit in picioare si si-a cerut scuze. I-am urat pofta buna.

In alta zi vorbea la telefon. Eu asteptam liftul, care nu mai venea de la etajul 14. El tot imi zambea. In cele din urma mi-a zis, mandru:

- It’s my father on the phone.

Aproape ca ma asteptam sa mi-l dea sa vorbesc cu el, dar probabil ca tata nu stia boaba de engleza. Altfel nu scapam.

Deep sau Pradeep e paznicul de la poarta principala. E de undeva din Nord-Est, deci are trasaturi mongoloide. E mereu in tura de noapte si mereu bine-dispus. Striga la noi de cand se vede ricsa la coltul strazii:

- Hallou, hallou, how are you tonight?

Si noi strigam:

- Deep, what’s up?

- I am guarding you, go sleep, you are safe, ne raspunde vesel.

- Deep, you are fantastic.

- Thaaaank you, raspunde, cu un a lung, foarte amuzant.

**

Cele trei surori au venit pe rand sa-mi spuna ca sunt foarte frumoasa cu fata mea asa de alba. Mie mi se pareau la fel de albe ca mine! Sarvat mi-a zis ca imi multumeste pentru compliment si mi-a daruit un sal. Eu le-am daruit la fiecare cate o pereche de cercei. Tarziu, cand se facuse vremea sa plece la autogara, sora mea Zeenat a venit la mine:

- Auzi, Sarvat vrea sa te roage sa faci o poza cu ele, dar ii e rusine…

Sper sa le mai vad, caci sunt verisoare bune cu sora mea.

Trei surori din nord

Trei surori din nord

About these ads

0 Răspunsuri to “Discutii cu indieni”



  1. Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 112 other followers

Blog Stats

  • 1,292,286 hits

Din vremi apuse

© Christina Anghelina



Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Liv Hambrett

Official Blog & Writing Portfolio

Ritasophie's Blog

Just keep swimming...

Şiraguri de gânduri

gânduri înşirate pe aţa vieţii...

De la rădăcină la rod

Sînt un copac care crește

Saudade

Saudade (pron. IPA [sɐu'ðað(ɨ)] is a Portuguese word for a feeling of longing for something that one is fond of, which is gone, but might return in a distant future.

nosia's provincial life at its best

nevoia de poveste e mult subestimata

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 112 other followers

%d bloggers like this: