In lumea ultramoderna totul e interconectat pe autostrada informationala. Cate clisee intr-o singura propozitie! Azi am invatat ca modurile predicative sunt tari si alea nepredicative sunt cam neputincioase ele asa si le trebuie o carja, aka verb auxiliar ca sa le iasa si lor de-un predicat. Sunt fan gramatica repovestita pe intelesul tuturor.

As vrea sa citesc continuarea de la “Amintirea pamantului” de Orson Scot Card, dar nu mai apare!

Azi am vazut ultimele 2 episoade din House, sezonul 5, pe care le aveam din mai. Doesn’t time just fly? In continuare nu-mi place de Anne Dudek si nu agreez relatia House-Cuddy. De cand ma uit in paralel la sezonul 1 pe TVR, o vreau pe Stacey inapoi! Oricum cu House la casa de nebuni (gotic asezamant i-au gasit!) sezonul 6 se anunta bizarissim.

Azi am facut empanada gallega de atun si a iesit exact ca la mama ei acasa, ceea ce m-a bucurat si m-a intristat, pentru ca e minunat ca o pot reproduce atat de bine asa departe, dar oarecum as fi preferat sa nu se poata. Mda.

British Council se inchide pe vacanta. Am imprumutat fix 11 materiale de la ei azi. Dintre care doua sunt seturi de trei carti. Adica 15 carti in total. Nu, nu eram cu masina. M-a dus o doamna cu taxi. Doamnei i s-a oprit motorul. Dar s-a bucurat si mi-a multumit pentru 1 leu bacsis. Criza ne reduce din pretentii.

E ora 3 si nu mi-e somn. Nu mai beau expresso seara! :)

In curand se face saptamana de cand am fost la Optimism 2009, un eveniment sponsorizat de pufuletii Gusto si organizat de Evensys (sau Eventive? n-am inteles diferenta) si de Cristi Manafu. Desi mi-a luat o ora sa gasesc un loc de parcare in P-ta Romana si-am parcat in cele din urma hat-hat, la catedrala Sf. Iosif (!), totusi m-am prezentat la intalnire cu optimismul intact si nici Bobby Voicu cu-al sau dramatic “toate proiectele sunt menite sa esueze” nu mi l-a putut zdruncina. Mai ales ca exista si o latura optimista a prezentarii lui: chiar daca proiectul nu-ti reuseste, e important sa inveti din pasii pe care i-ai facut si sa te bucuri de oamenii pe care i-ai cunoscut lucrand la el. Si, evident, sa mergi mai departe. Pana ce vei ajunge sa-ti atingi visul de a face inconjurul lumii… and beyond. Mi-a placut de Bobby Voicu.

Asa cum comenta si Sandra, a fost o intalnire la care oamenii au venit foarte bine pregatiti, cu prezentari la obiect, fara “umplutura” si speakeri la care sa motai asteptand sa treaca mai repede cele 15-20 de minute care le sunt alocate. Eu cred ca a fost o intalnire la care au venit numai cei care-au vrut sa vina si pentru ca au vrut si pentru ca i-a interesat subiectul si prezentarile au fost foarte reusite. Idei principale din fiecare prezentare au scos Gabitz si Miruna si multi altii… asta e dezavantajul cand scrii la aproape o saptamana dupa :)

Veneam de undeva si trebuia sa ma duc undeva seara, asa ca am mers cu masina. Gresit, pentru ca parcare ioc! De unde-am parcat pana la Howard Johnson puteam lejer sa iau autobuzul vreo 2 statii, dar, hey, nu zic toate revistele la moda ca tre sa lasi masina two blocks away ca sa faci miscare? Eu am observat (fara misto) ca de cand am masina imi place mult mai mult sa merg pe jos. Si merg asa ca o turista, cascand gura la casa si la pomi si la fluturi si la masini si la semnele de circulatie si la locuri de parcare in care-as putea incapea si la latimea strazii si la inaltimea bordurilor.

Eu dac-as fi facut prezentare la Optimism (ceea ce mi-a trecut prin cap, dar n-am infaptuit din lipsa de organizare) as fi vorbit despre energia pe care mi-o da faptul ca mi-am invins teama de condus! Si cat de mult am invatat de cand conduc si cate chestii observ carora inainte nu le dadeam atentie si ce chef am sa invat si alte lucruri de care mi-e frica. Si cum fiecare gand optimist conteaza :)

Nu se lasa descusuti nervii astia de vara. Doar stau pachet acolo, in capul stomacului, si incearca sa-mi spuna ceva, sau poate nu incearca. In ciuda oricarei evidente, ma anesteziez cu Afirmatia:

Am furat o leapsa despre carti de la Moonlightblues. Si-am mai furat de -acolo si niste titluri de filme si carti pentru lista de vacanta. Si-am sa revin :)

1) Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecã?

Jose Saramago, cu aproape tot ce a scris. Milan Kundera, idem. Desi, daca stau sa ma gandesc, poate cel mai des apare Georges Simenon si-al sau Maigret.

2) Din ce carte ai mai multe exemplare?

Saramago – Toate numele (am 2 exemplare in 2 limbi diferite). La fel am si Wuthering Heights, Razboi si pace (da, am “Война и мир” in rusa!), Lupul de stepa si inca cateva.

3) De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezată în secret?

De Heathcliff, enorm. De Rhett Butler. De Mirona (”Cartea Mironei”, de Cella Serghi). De domnisoara Smilla, de la care mi-am luat numele. De Victor din “Ciresarii”.

4) Ce carte ai citit cel mai des?

“Mizerabilii”, de Victor Hugo. Ii recitesc in fiecare an de cand eram prin clasa a VI-a. Am acelasi obicei cu “Ciresarii”, “Cartea Mironei” si “Sfarsit de capitol”, de Galsworthy. Si cu “Xenocidul” si “Vorbitor in numele mortilor”, de Orson Scott Card.

5) Care era cartea ta preferată la 10 ani?

“Steaua KET”, o carte cu povesti SF scrisa de un rus, A. M. Beleaev. Imi mai placea “Scorpionul”, tot de un rus scrisa, cu comunisti si spionaj, foarte palpitanta. Eram fana rusi. Mi-aduc aminte din aceeasi perioada de Maxim Gorki, de Arkadi Gaidar si de cele 1001 de nopti.

6) Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?

Vreuna de self-help de 2 bani. Nu-mi aduc aminte de vreun roman prost.

7) Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?

Fara indoiala “Moab is my Washpot”, al lui Stephen Fry. Dar mai sunt si altele – aici le-am incondeiat pe toate.

8 ) Dacă ar trebui să obligi pe cineva să citească o carte, care ar fi aceea?

Am obligat multi oameni sa citeasca “Ignoranta” lui Milan Kundera. O ador. Acum n-as mai obliga pe nimeni sa citeasca nimic. Dar fac mereu recomandari si ce se prinde, bine.

9) Cine crezi că ar trebui să câştige premiul Nobel pentru literatură?

Nu stiu dac-am citit vreun Nobel, in afara de Jose Saramago. Dar eu l-as premia pe Kundera.

10) Ce carte ti-ar plăcea să vezi ecranizată?

Cartea Mironei si Panza de paianjen.

11) Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar?

N-am, dar am un vis straniu de cand eram fana Cranberries. Am visat ca ieseam in curte pentru ca se auzea o muzica ciudata si, ce sa vezi, de la poarta venea spre mine Dolores O’Riordan cantand la o vioara… si era un cantec asa sfasietor, incat eram convinsa ca prevesteste ceva rau… era imbracata in negru, iar eu ma facusem toata mica, devenisem transparenta, aveam pielea de gaina la auzul acelei muzici si o priveam trecand pe langa mine, pana a disparut. A fost bizar, pentru ca efectiv am simtit ca ne aflam in doua planuri paralele.

12) Care e cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?

Ohoho, tone de self-helpuri de la Salome si Stephen Covey pana la cei mai de duzina adepti ai puterii subconstientului si tone de chick lit, de la Bridget Jones pana la Jodi Picoult. Si totusi inca imi place de Marian Keys.

Si mai citesc multa literatura politista – printre preferati Rodica Ojog-Brasoveanu, Agatha Christie, Georges Simenon, Maurice Leblanc (Arsene Lupin – iata alt erou de care am fost amorezata!), Conan Doyle (cine poate sa uite degetele lui Sherlock Holmes?).

13) Care e cartea cea mai dificilă pe care citit-o?

“Sotron”, de Cortazar (pe care nu l-am terminat). “Lupul de stepa” si “Jocul cu margelele de sticla”, pe care eu le numesc “cartile care ma refuza.” Orice de Rushdie, pe care n-am rabdare sa-l citesc. Iar din tinerete mi-aduc aminte ca m-am chinuit enorm cu “Moby Dick”, cu Dickens (pentru ca-l uram) si cu Borges (pentru ca mi-era greu sa-l patrund).

14) Preferi autorii francezi sau ruşi?

Dintre clasici adica? Prefer autorii buni.

15) Shakespeare, Milton, sau Chaucer?

Milton. Am adorat “Paradisul pierdut”.

16) Ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?

Faptul ca orice carte se termina si doar o data poti s-o citesti “prima oara” :-)

17) Care e romanul tău favorit?

Mizerabilii.

18) Joci ceva?

Fishdom :)

19) Povestiri scurte, schiţe?

Da, in special SF-uri. Sunt fan univers, stele si galaxii. Dar citesc cu mare placere povestirile lui Cortazar. Si pe Mircea Cartarescu.

20) Non-ficţiune?

Da! Stephen Hawking, multa psihologie, neurologie, cosmos si galaxii, cutting-edge science si religie. Si, uneori, un pic de arhitectura si vietile celebritatilor (Edith Piaf, Katharine Hepburn).

21) Scriitorul favorit?

O lista in crestere, care-i cuprinde pe Kundera, Saramago, Stephen Fry, Victor Hugo, Jennifer Johnston, Orson Scott Card, Theodore Sturgeon, Emily si Charlotte Bronte, Oliver Sacks si P.G. Wodehouse.

22) Ce scriitor crezi că este supraevaluat?

Hesse, dar spun asta de ciuda ca nu-l pot citi!

23) Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?

Trilogia lui Ender.

24) Şi…acum ce citeşti?

O carte senzationala despre stiinta si creationism de Edmond Constantinescu, “Dumnezeu nu joaca zaruri”, plus “Ghidul autostopistului galactic”.

Marele absent din raspunsurile mele e Terry Pratchett. Il rog sa ma ierte si-l asigur din nou de toata admiratia si dragostea mea.

Cine vrea sa preia leapsa?

Inmatriculari auto – cum sa-ti pastrezi simtul umorului

1. La informatii si la xerox

Cand doamna de la ghiseu incepe sa zbiere la tine, “V-ati intors? De ce n-ati intrebat tot de prima data? Pai cum ar fi sa vina toata lumea sa ma intrebe de 100 de ori?” iti vine sa o iei frumusel de zulufii de la ceafa, s-o ridici la nivelul ochilor tai [picioarele i se zbat in aer, subtirele si ridicole] si sa-i suieri: “Cucoana! Esti la serviciul de Informatii. Treaba ta e sa oferi informatii. Aceleasi sau altele. Acelorlasi oameni sau altora. O data sau de o suta de ori. Iti urasti jobul? Iesi-la-pen-si-e!” Dar bineinteles ca n-am facut asta. I-am zambit dulce si i-am zis: “Imi pare rau, e prima masina, sunt aici prima oara si, sincer, nu stiam ce sa intreb de la inceput.” Asta m-a ajutat pe mine sa raman calma si breezy, cand madam a urlat din nou: “Si inainte sa veniti la mine ati citit pe stalpi? Ca sunt toate informatiile afisate pe stalpi!” “Fiti draguta, i-am zis, transcrierea transmiterii proprietatii n-am gasit-o.” Se pregatea o noua izbucnire, dar a intervenit colega (cu care mai adineauri se certa): “Acolo, in dreapta, vedeti pe stalp, e modelul de cerere si toate actele.” “Va multumesc mult de tot!” i-am zis, de parca tocmai ma traversase in siguranta strada, printre masini pornite sa ma calce.

Nu pot sa va descriu uitatura jumate scarba-jumate dispret a doamnei de la informatii, care n-a mai apucat sa-si scuipe izbucnirea de furie si a canalizat-o toata in privirea de good-bye pe care mi-a aruncat-o.

Stalpul, prietenos, m-a informat ca am de platit trei taxe in trei locuri diferite (!) si ca-mi trebuie oarece xeroxuri dupa hartiile cu care venisem inarmata. Am iesit in soare, sa caut un xerox. Armata de tigani de la poarta atata astepta: “Inmatriculari auto? Acte, dactilografie, RCA, xerox, domnita?” “Xerox, multumesc,” am zis ca la serviciul clienti, cand trebuie sa apesi o tasta pentru fiecare optiune. “Xerox, traversati vizavi peste drum, la parter. RCA nu doriti, dactilografie, acte auto, contracte?” “Nu, multumesc.” Pornesc sa traversez si langa mine se infiinteaza un flacau inalt, in tricou galben: “La xerox mergeti? Permiteti-mi sa va insotesc!” “A, nu, stati linistit ca ma descurc; n-am decat de traversat. Dar va multumesc mult,” i-am zis cu acelasi ton sincer (si nu e doar tonul! chiar ii multumeam mult. Dar n-aveam chef sa-i dau zece mii doar ca sa ma traverseze, pentru ca asta astepta).

Vizavi peste drum era un fel de intreprindere de ceva. La receptie, o doamna inalta, carunta, cu mare prestanta. Glont la ea m-am dus, cu cea mai dragalasa mutrita, peste care bretonul adauga un plus de inocenta: “Buna ziua, la dvs. pot sa fac xerox?” Doamna a parut cam incurcata, m-a masurat o clipa, am trecut testul si mi-a zis: “Da, puteti si la mine, dati incoace.” Mi-a facut xeroxurile si intre timp mi-a explicat si unde sa platesc cele trei taxe: taxa de inmatriculare (52 de lei) la Posta (dar doamna nu stia unde ar fi o posta prin zona), certificatul de inmatriculare (vreo 30 de lei) la CEC-ul din cladirea Politiei si taxa de numere (20-80 lei) chiar la ghiseu cand depun actele. I-am multumit si-am pornit spre urmatorul nivel: CEC-ul.

2. La CEC si la Posta – bugetul local nu e ca bugetul de stat

La CEC erau doua ghisee si, fireste, doua cozi. Doua cozi romanesti, adica oameni stransi bine unul in spatele altuia, suflandu-si reciproc in ceafa. M-am asezat la coada din stanga, ca parea mai scurta. Eroare: era o singura coada, dupa cum ne-a informat printr-un strigat doamna care incasa banii. “Nu stati la doua cozi, e o singura coada! Cine urmeaza de la coada?”Imi venea sa le dau lectii de cum se face o singura coada: se trage o linie, la 1 metru de ghiseu. De acolo incepe coada. Singura coada.

Ei, pana la urma mi-a venit randul, am platit si mi s-a explicat si unde e o Posta. Departisor. Am luat masina, m-am rugat scurt sa nu-mi treaca randul (aveam bon 335) pana ma intorc si-am pornit spre Hotel Erbasu, aproape de podul Pipera, unde e Posta.

La Posta – surpriza! “Nu merge programul, doamna, nu puteti sa platiti nici o taxa! Nu merge programul de doua zile.” Bine, zic, atunci hai la alta Posta. Langa mine mai era un baiat, tot cu aceeasi problema. “Nu intelegeti doamna ca e pe internet programul??? Nu merge de la nici o posta!” “Asta e buna!” am exclamat intr-un glas cu baiatul. “Nu merge programul si noi nu ne putem inmatricula masina?? Cum e posibil?” Imi venea sa rad de cat de haioasa e Romania. Disperant de haioasa. Un program facut cu picioarele te pune pe drumuri de 2 ori. “Auziti, doamna, ia spuneti-mi mie cine a facut programul ala! Sau dati-mi voie sa ma uit eu. Ca imediat le dau un telefon sa-l repare; nu e posibil asa ceva,” am zis foarte hotarata, de parca eram cel putin Printesa online-ului romanesc, daca nu chiar Regina. “Pai e pe calculator, ” s-a pierdut doamna cu firea. “E facut de cei de la taxe si impozite.” Si, deodata, revelatia: “Aaaaaa, pai puteti sa platiti si fara program. Dar nu la noi: la administratia financiara unde apartineti, la trezorerie.” “La Dimitroooov??? Sa ma duc pana la Dimitrov?” Am multumit si-am iesit. Un nou nivel se prefigura in quest-ul dupa inmatricularea masinutei. “Eu imi bag picioarele, n-o cred pe-asta, e proasta, ma duc la alta posta!” s-a infuriat baiatul.

Eu, idealista, am crezut-o pe doamna si m-am dus la Administratia Financiara. 20 de minute de trafic aglomerat si caldura tropicala pe soseaua Stefan cel Mare.

Ghiseele erau pe modelul plecaciune in fata autoritatii. La ghiseu, o doamna pensionata demult.

- Cum adica sa platiti taxa de inmatriculare la noi? Pai noi ce treaba avem cu taxa de inmatriculare? Asta e taxa de buget local si noi incasam pentru bugetul de stat. Bugetul local incaseaza prin Posta Romana, nu prin noi. Eu nu pot sa va ajut cu nimic.

- Pai la Posta nu merge programul…

- Ia incercati aici, vizavi, la posta. Ca unele femei nici nu stiu ele sa umble cu programul ala…

- Va multumesc mult de tot!

La Posta, cu inima inghetata, am zis raspicat ca vreau sa platesc taxa de inmatriculare. 52 de lei. Nici pomeneala de probleme tehnice sau alte obiectii. Dati-mi banii, poftiti chitanta… ba am primit bonus si o foaie alba, ca mi-am dat seama ca n-am pe ce sa scriu cererea de transcriere a transmiterii [ce haios suna!] dreptului de proprietate.

3. Germania meets Romania. Numai in Pipera.

Inapoi la masina, Stefan cel Mare, Barbu Vacarescu, soseaua Pipera, inapoi la Politie. Imi trecuse numarul si erau acum pe la 460. Mi-am scos si eu alt bon: 533 si m-am asezat sa-mi inventariez “dosarul”:

• cerere model copiat de pe stalp – este!
• fisa de inmatriculare cu viza de Adm. Financiara – avem
• cartea masinii, copie si original – este
• talon pe care proprietarul a scris numele meu – da
• vizele de la ITP si ITP in termen – avem
• RCA pe numele meu – da
• contractul de cumparare in  copie si original – avem
• buletinul meu, copie si original – da
• chitanta de la CEC
• chitanta de la Posta
• certificatul de autenticitate de la RAR – da

Alles in Ordnung. Asteptam randul. Luminitele se sting si se aprind pe masura ce coada se scurteaza. In sfarsit, 533! Dosarul e in ordine. Totul e minunat. Reveniti in doua ore, ghiseul 42-43. Si sa nu circulati cu masina fara talon in astea 2 ore!

N-am circulat. City Grill de la Oracle a fost o gazda buna. Doar ca dupa doua ore nu era gata talonul. “Ati venit prea devreme. Pe la 5 e gata!” Eram la Politie de la ora 11.

Ora de la 4 la 5 a trecut cel mai greu. Mult a fost, putin a ramas. Si-am facut o plimbare pana la podul aberant din Pipera. Peisajul era bizar: pe stanga balarii si depou de autobuze. Pe dreapta: un fel de fost centru comercial de mare lux, acum in paragina. Ca un fel de Germania meets Romania si totul se termina intr-o fundatura neasfaltata si plina de balarii.

La ora 4 jumate revenisem din plimbare, mutasem si masina in fata, aparuse langa ea o surioara identica pe care am pozat-o (erau ca gemenele! doar ca surioara avea scaun de bebe), bausem litri de apa, cola si apa tonica, cumparasem chilotel de plastic pentru talon si vorbisem la telefon de o suta de ori. M-am riscat sa intreb daca nu cumva e gata mai devreme minunata hartiuta:

- Da, poftiti, semnati aici.

Si uite-asa am devenit proprietara :)

Si chiar nu mi-am facut nervi deloc in aceasta aventura, doar am fost recunoscatoare ca am vacanta, pentru ca altfel trebuia clar sa-mi iau o zi de concediu.

Multumiri speciale mamei, care a fost un copilot ideal si mi-a tinut companie in aceasta lunga aventura. :*

Stau bine cu simtul umorului, va spun de la inceput. De aceea aventura de azi a fost asa, un joc, un quest in urma caruia m-am ales cu un talon si-o carte a masinii pe numele meu. In limbaj de specialitate se numeste “Transcrierea transmiterii dreptului de proprietate” si locul faptei e sediul mare al politiei de pe soseaua Pipera.

Intr-o salbaticie presarata cu intreprinderi comuniste, firme capitaliste, ciulini si gherete de Dactilografie acte auto se inalta mandra cladirea Politiei Rutiere, sectia de permise, inmatriculari si examene auto – o cladire a carei destinatie initiala era de spital al manastirii Christiana si care ulterior a devenit un sanctuar al legii umane. Mare, spatioasa, cu aer conditionat, toalete curate, automate de sucuri si produse alimentare, cu parcare mare si un sistem de bonuri care functioneaza mai bine decat la agentia CFR, Politia Rutiera m-a impresionat cu calitatea serviciilor. Asta pana a inceput sa zbiere doamna de la relatii cu clientii si sa se certe cu colega, ca de ce aia nu da informatii si o lasa pe ea cu tot greul :))

-va urma-

Noile tehnologii ruleaza. Watching movies has come a long way, de la filmele alb-negru cu Raj Kapoor din copilaria mea pana la Ice Age 3D, unde genele veveritei par de matase si mamutii sunt atat de fluffy ca-ti vine sa-i mangai pe trompa :x

Am fost la Liberty Center – Rahova azi ca-n excursie. De cand sunt in vacanta urla totul in mine sa plec din Bucuresti (si n-au trecut decat doo zile de vacanta! Pur si simplu nu concep vacanta de stat acasa si mi-e dor de Spania in fiecare clipa… I am weird, o spune si Melissa). Mda. Deci ca-n excursie, ca prin zona aia nu ajung decat o data pe an si atunci doar in trecere. Foarte tari mi s-au parut scarile rulante: abrupte si inalte, cam ca la catedrala din Sibiu, doar ca nu asa de scary. Foarte tari restaurantele, am mancat azi de-am spart; enorm cheltui pe mancare… dar de maineeee… MOROCOVI, FRATE!

Meli zice ca e psihologic motivant sa-ti iei angajamente in fata unui grup de oameni. Pentru mine e fix frectie, pentru ca daca azi promit ca nu mai fumez si maine ma apuc la loc, asta e, oameni suntem. Deci sa zicem ca azi promit ca nu mai mananc decat lucruri sanatoase. Macar maine :-))

In fine, nu despre mancare era vorba, ci despre filmele 3D. Sunt fan 3D. La 6D recunosc ca mi-a fost frica si mi-am scos okelarii cand a venit spre mine un ditamai sarpele. Dar a fost tare ca se miscau scaunele si te stropea si sufla aer pe la picioare si tot felul de efecte. Insa 3D… superb! Peisajele, animalutele, turturii si lava, totul foarte frumos si foarte viu, asa, te implica mult mai mult decat un film 2D si e mult mai frumos. Si mi-a placut de Buck :X:X:X mi s-a parut asa un fel de Capitan Ahab, care nu stie sa existe fara Moby Dick-ul lui. Plus ca accentul britanic e cel mai sexy din univers.

Dap, filmul la cinema has come a long way. Prin cate gradini de vara nu m-a carat tata in copilarie, sa vad filme pe care nu le intelegeam, cu titluri bizare gen “Transamericaexpres”, la cate amfiteatre de la mare n-am fost sa vad aceiasi 7 Samurai si intoarcerea cocorilor… si acum asta! Cand am ajuns acasa mi s-a parut fad televizorul de atata 3D ce aveam in cap.Si nu, nu m-am uitat la inmormantarea lui Michael Jackson, nici la clipurile omagiale de pe toate canalele, nu mai vreau sa ascult Michael din toate radiourile si difuzoarele, imi pare rau ca a murit, dar imi repugna isteria si circul.

Faza nasoala la Liberty Mall – la casa de bilete era un pliant care glasuia cum ca Martea orice Film costa doar 15 lei. Ei bine, Ice age a costat 22 de lei, pentru ca acolo cu litere mici zicea ca directiunea isi rezerva dreptul sa aleaga filmele pe care le baga in promotia asta. Deci nu e chiar orice film, nu? :-S

CREAZA-TI PROPRIA PIZZA scria mare pe o firma din food court. Creaza cine-o vrea ca-mi creez eu pizza la ei, cand ei nu stiu sa scrie! Si ce-are una cu alta? Sunt buni la pizza, nu la gramatica. Doar ca eu sunt definitiv deformata profesional si am parerea asta ciudata ca ortografia spune ceva despre om.

Maine voi fi optimista si voi manca MORCOVI!

Rezultate ciudate la Bacul de anul asta, dupa cum vorbeam si cu mama. Elevi foarte buni la nici un punct diferenta de elevi pe care abia i-ai vazut la fata pe parcursul semestrului. O ierarhie cu totul inversa, altfel decat ceea ce ne asteptam. Oare sa fie pregatirea, sau pilele? Si cat de aberant e un prof de istorie care da 4.95 nota unei persoane care are nevoie de minim 5 ca sa treaca?! Mi se pare o rautate gratuita.

Oricum, pentru elevii nostri de la a 12-a care au dat bacul – BRAVO! Ati trecut de cel mai greu examen din viata :) Iar nota pe care ati luat-o nu e o eticheta, ci doar o nota data de niste oameni mai mult sau mai putin motivati sa fie acolo, pe baza unor bareme mai mult sau mai putin tembele. Nimeni, niciodata n-o sa va mai intrebe de nota asta, deci nu va faceti multe ganduri pentru ea. Multa bafta la examenele de admitere si sa auzim numai de bine!

O sa-mi fie dor de voi…

Plasturii de scos punctele negre de pe nas nu functioneaza.

Deodorantele de la Garnier mineral sunt geniale, dar se termina in doi timpi si trei miscari.

Cosmeticele de la Marea Moarta (-417 se cheama firma) care se vand in Unirea si Carrefour Orhideea sunt super misto. In acest moment am pe fata o masca de namol care-mi da senzatia ca mi-am atins visul si-s negresa, finally (cred ca-s inversul lui Michael Jackson, lol) si mainile imi miros a lotiune de corp cu mango si kiwi. Super misto, super hidratant!

Nimic altceva de adaugat decat ca-i multumesc Liviei… mult de tot! :x

Ma doare capul. Simt ca sta sa explodeze. La fiecare miscare a ochilor am senzatia ca vor sari din orbite, iar in ceafa ma apasa zeci de tone. Ma doare lumina alba a ecranului; mi se pare ca-mi trimite sageti direct in frunte.

E primul weekend din vacanta. O vacanta care a inceput deprimant, cu lacrimi si nervi, pentru ca jobul de vis e asa doar in imaginatia mea generoasa. Si totusi sunt recunoscatoare pentru oamenii pe care i-am cunoscut acolo.