Azi am fost la Muzeul de Istorie a Bucureştiului. Dacă vreţi să vedeţi ce-am văzut, aici aveţi un tur virtual. Ştiu, e mult spus. Dar sper că într-o zi o să arate aşa (sau aşa) şi site-ul muzeului nostru, iar muzeul însuşi o să fie mult mai atrăgător.
Eu astăzi pentru suma jenantă de 2.5 lei (da, ştiu, ar trebui sa fie gratis. Dar dacă nu e gratis, măcar sa scoată un ban, zic :D) am vazut aşa:
– o expozitie temporară de titluri de proprietate, acţiuni si obligaţiuni de pe teritoriul actualei Românii, din diverse epoci [colecţie particulară expusă la parter; cu un panou explicativ (din păcate doar in lb. română); cu proprietarul prezent şi el la o masă într-un colţ]
– o expoziţie temporară „Ţările Române la 1848”, unde erau expuse şi măştile mortuare ale lui Carol I şi Mihail Kogalniceanu şi cateva hărţi ale oraşelor de la ’48 şi nişte haine şi obiecte de epocă etc. Însă lipseau explicaţiile mai ample, fie panouri, fie un booklet sau ceva, iar supraveghetorul din sală (se cheamă curator?), în pantaloni portocalii şi cu ipodul in urechi era prea concentrat la cartea marca Cotidianul pe care o citea ca să-l mai deranjez.
– colecţiile muzeului însuşi: un hol şi 4 săli cu exponate mai drăguţe sau mai plictisitoare, dupa caz, a căror cronologie se opreşte înainte de WW1. Chiar dacă la plăcuţele cu nume de străzi trişează şi ne pun mai multe din anii ’90 decât plăcuţe de epocă. [paranteză: pe peretele cu plăcuţe de epocă există una care m-a mirat: arată o mână cu degetul întins şi scrie ŢINEŢI DREAPTA. Oare despre ce dreaptă e vorba?]
Podeaua scârţâia, mirosea a naftalină şi a pipi de pisică, iar Palatul Şuţu e mai tristuţ înăuntru decât m-aş fi aşteptat, sau poate a fost doar o impresie dată de faptul că multe dintre uşi erau încuiate şi în spatele unor panouri de la parter se zăreau cotloane întunecate şi prăfuite.
Încă nu e nimic acolo despre istoria recentă a Bucureştiului, nimic despre demolări, despre construcţia cartierelor noi, despre clădirile care s-au pastrat, despre sistematizarea operată de Pache Protopopescu (al carui bust, însă, e expus) şi alti primari. E o expoziţie incoerentă pe stil vechi (cucuteni, gumelnitza, 3 monezi şi 2 cercei din Dacia Traiana – obsesia istoriei antice!), cu curatoare plictisite care fac integrame şi-s mereu cu ochii după tine, ca bodyguarzii din magazinele de parfumuri.
Ce-am aflat şi m-a amuzat a fost povestea adoptării lui Sf. Dumitru ca patron al Bucureştilor şi povestea Stadionului Naţional, construit peste o cărămidarie abandonată de la (ceea ce era atunci) marginea oraşului.
All in all, am ieşit foarte dezamagită. Cred că aveam aşteptari prea mari.
În hol, dna de la bilete se uita la Antena 1 la o emisiune a lui Pepe.
Puzzle 