Catalonia is not Patagonia

Standard

Cand eram mica si speriata de bombe – sa tot fi avut vreo 19 anisori asa – am primit o bursa la Barcelona, pentru un curs de catalana de o luna, impreuna cu alte trei colege de facultate.

Era inainte de epoca internetului, Barcelona ne era familiara din posterele cu casa Batllo si Sagrada Familia pe care le aveam in salile de curs de la spaniola si nu mai calatorisem niciodata cu avionul.

A fost o bursa bizara, doar cu numele bursa, pentru ca drumul ni l-am platit noi (cu ce chinuri! ce rezonanta avea pentru ai mei aceasta suma de trei sute de dolari…), acolo am mai dat 90 de dolari ca sa acoperim nu stiu ce cheltuieli cu cazarea si banii de buzunar tot noi ni i-am adus de acasa.

Pana la urma bursa ne-a platit doar cursul si cele trei mese pe care le serveam pe zi la un restaurant din centrul orasului.

Inainte sa va entuziasmati si sa ma invidiati, trebuie sa va spun ca orasul nu era Barcelona!! Barcelona nu era nici macar provincia. Barcelona era… well… un soi de punct de reper.

Pentru un satuc de 6000 de suflete aflat la granita cu Andorra si din care faceai 3 ore jumate cu autobuzul printr-o campie pustie pana la multiubita Barna.

Asa am ajuns eu la Gironella. Aveam 19 ani, eram tunsa scurt si mi-era frica de toti oamenii care nu vorbeau romana sau engleza.

Pentru ca nici moarta n-as fi deschis gura sa spun ceva in spaniola sau, Doamne fereste in catalana. No way.  

Mi-ar placea sa va spun ca m-am mai dat pe brazda pe parcurs, dar n-a fost chiar asa. Am reusit in schimb sa ma cert cu doua dintre fetele cu care eram, pentru ca insistau sa vorbeasca doar in catalana. M-am indragostit nebuneste de prof si am devenit si mai salbatica, ca nu cumva sa se prinda. M-am ratacit de cateva ori in drum spre casa (dormeam la o familie draguta, care aveau casa sus pe un deal si urcam, nu gluma, pana acolo). In cele din urma am renuntat sa ma mai duc pe deal si dormeam cu una din fete la un camin din centru.

Mi-era ciuda ca nu m-au pus si pe mine la camin – acolo era viata, nene! La familie trebuia sa fim in pat la 11, sau cel putin sa nu mai zdranganim usi, ferestre. De fumat nici nu putea fi vorba: aveau un copil mic. Si vorbeau numai in catalana!!!

Din luna aia petrecuta la Gironella am ramas insa cu cateva chestii… mult mai multe si mult mai bune decat ati fi putut crede, vazandu-ma cat de bleaga si inadaptata eram.

A inceput sa-mi placa catalana „de Catalunya”, nu varianta de Mallorca pe care ne-o preda noua Joan [ce mai radeau profii de noi cand ne-auzeau cu mallorquinisme :))]. Am invatat niste reguli de baza ale limbii care m-au ajutat sa fac mari progrese dupa aceea. Si am aflat ca „Catalunya is not Spain!” Pe bune! Proful de la cursul de incepatori prefera sa ne vorbeasca in rusa sau engleza, decat in spaniola. Ne-a spus ca el vorbeste spaniola intr-un singur context: cu cumnatul lui andaluz. Si asta pentru ca tine la sora-sa. In rest catalana sau engleza.

La final de curs ne-au dat o lista groasa cu numele si adresele tuturor: cursanti, profesori, familii-gazda, organizatori, inclusiv adresa primarului Lluis Bertran i Bertran era acolo! Am cunoscut o multime de oameni simpatici, cu care mi-am scris ani de zile. Era inceputul e-mailului, se deschisese sala de calculatoare in Pitar Mos si ne petreceam zilele dand refresh la inbox, intr-un bizar preview al vietii corporatiste ce avea sa urmeze.

A fost ciudat, pentru ca mi-am scris pe urma pe mail mai mult decat vorbisem in persoana cu multi dintre colegii de la curs. Si chiar si azi, dupa atata vreme, pastrez legatura cu familia-gazda, care-mi trimit flori si semne de carte de Sant Jordi si carora le dau periodic updates la viata mea :)

In caz ca va intrebati ce s-a intamplat cu Barcelona, well, a ramas acolo la malul marii, frumoasa si tropaita in lung si-n lat de turisti. In ziua de excursie (pentru ca am avut, printre urcusuri in Pirinei si ore de bucatarie catalana – si un day trip la „capitala”) ne-a intampinat cu ploaie si mi-a facut praf si sandalele si talpa. Fiind foarte ude sandalele, m-am decis sa umblu desculta si m-am trezit cu un ciob in talpa chiar pe Rambla!

Dupa curs am mai ramas trei zile intr-un apartament de mallorquini de pe Avinguda Meridiana. Erau cinci si cu noi patru – noua! Nu stiu unde incapeam, dar n-o sa uit niciodata atmosfera din „pis”*-ul ala [era un „pis compartit”, normal, dar pe noi ne amuza sa repetam la nesfarsit „ai fost la pis?” „le-am lasat in pis”]. In acel pis am vazut pentru prima oara un CD player si CD-uri si am ascultat Raimon, Sopa de cabra, Radio futura, Quimi Portet, Companyia Electrica Dharma… si ne-am copiat pe furis cateva discuri cu Raimon pe casete „de 90” cumparate de la supermarketul din colt. Acolo am inceput sa citesc „Insuportabila usuratate a fiintei”, de care auzisem de la Andrei Gheorghe. La insoportable levedad del ser. Da, rusine mie, citeam in spaniola.

In pisul de malloquini locuia si un madrilen get-beget, Jorge, care se intelegea de minune cu ceilalti. Ei vorbeau doar in catalana, iar el doar in spaniola. Eram fascinata.

Cartea era a lui si n-a vrut sa mi-o imprumute, desi i-am promis ca i-o trimit din Romania cu posta. Nu era prea sigur unde vine Romania si cred ca-l cam stresam deja noi, les quatre romaneses care nu se mai dadeau plecate si se certau ca chioarele pe tigari [that would be Oana-Dog & me :”>].

Ne-am intors si am zacut aproape doua saptamani. A fost o boala fizica, cu trezit noaptea din somn in lacrimi, cu ascultat pana la obsesie Raimon si Sopa de cabra („Espero que et vagi tot bé, ja ens trobarem allà a l’infern i ens en riurem del que vam ser„), cu scris lungi istorii despre Barcelona, povestit si repovestit tot ce se putea povesti sau repovesti… cu lungi cautari pe net dupa Rambla, Montjuic, Barceloneta, Passeig de Gracia, cu lectii la catalana mai silitoare ca oricand. 

Apoi a trecut, sau s-a estompat. De la Christina aceea tunsa scurt si speriata de bombe mi-au ramas cateva poze (nu multe, totusi, pentru ca nu aveam nici aparat, nici bani sa le scoatem); mi-a ramas muzica, dragul de catalana si nostalgia dupa Barcelona. La care oricat m-as intoarce insa, n-am s-o mai gasesc.

Dolça Catalunya, pàtria del meu cor, qui de tu s’allunya, d’enyorança es mor…

V-am spus aceasta poveste lunga ca preludiu la o invitatie. Am gasit un site pe care se poate asculta Raimon – de fapt se pot asculta poemele lui Ausias March puse pe muzica de Raimon – si va invit sa va bucurati si voi.

Preferatul meu si cel care mi se invarte in cap de ieri este „Lo jorn ha por”.

_______

* in catalana pis inseamna apartament.

17 răspunsuri »

  1. Ce doruri neinchipuite mi-a trezit postul tau… si eu eram mica, pierduta si cu gura lipita cand am aterizat in Spania, si eu m-am indragostit de o anumita regiune (Navarra) passionately si, daca as mai fi ramas, m-as fi apucat de Euskera… ca prea suna interesant cand o vorbea una dintre colegele mele de apartament!



    vreau inapoi.

  2. Ceea ce ai spus la sfarsit ca oricat te-ai intoarce nu o sa o mai gasesti am trait si eu, am fost in primavara in Atena si totul era acolo Acropolis, Plaka tot acelasi miros aceleasi strazi care ma fascinau – doar eu ma schimbasesm si vedeam totul cu alti ochi – si sincer nu mi-a mai placut atat de mult :( cred ca aceea Atena pe care o caut eu mai exista doar in mintea sau de fapt cred ca in inima mea

  3. hihihi, anadi, da’ sa vezi dupa aia, cand m-am dus in Galicia si m-am indragostit si de ea, desi nu mai eram chiar asa de mica :)

    in Navarra n-am fost niciodata, dar cred ca pana la urma nici nu conteaza regiunea, ci atmosfera asta studenteasca multiculturala care e atat de misto! I sooooo miss that…

    Da, Marius, asta am vrut sa spun, ca locurile raman aceleasi, dar noi ne schimbam si le percepem diferit. Uneori e pacat…

  4. Chris, apropo de faza cu „el vorbeste spaniola intr-un singur context: cu cumnatul lui andaluz. Si asta pentru ca tine la sora-sa” – sa vezi ce frumoasa e o zi petrecuta intr-un birou cu 3 catalani(dintre care unul nationalist, separatist, Catalunya is not Spain etc), un mallorquin, un andaluz (:”>), un italian, un camerunez(!), un scotian, si seful lor, jumate neamt, jumate american. Acolo am intalnit fenomenul „eu vorbesc in catalana, tu in spaniola (mai mult, cu accent andaluz), Al-De-Sus cu mila cum ne-om intelege…”.Tot acolo m-am indragostit de catalana si mi-am zis ca dupa ce imi aduc spaniola la un nivel acceptabil, urmatoarea pe lista e catalana.

    Si unde mai pui ca toate astea se petreceau intr-o cladire frumoasa de pe langa Passeig de Gràcia…*sigh*

  5. Al-de-Sus cu mila, da’ e uimitor ce bine se inteleg!!

    A propos de catalana, acum poti sa faci cursuri si la Institutul Cervantes in Bucuresti. A evoluat mult catalana de pe vremea mea… acum se invata si ca limba 1/ limba a 2-a, nu doar limba a 3-a facultativ cum era cand eram eu studenta. Si tot Joan e prof, ajutat de cateva fete, dintre care o parte mi-au fost colege.

    Eu astept acum sa vina un lector basc, macar sa invat toate limbile Spaniei ;))

  6. Am fost declarata onorific catalana, pentru ca oamenii au fost surprinsi de cat de catalan suna „Lluis” pronuntat de mine si de faptul ca ii intelegeam in proportie de 70-80% (daca vorbeau mai rar :P)

  7. si eu am ramas cu mega nostalgii dupa Freiburg, inca n-am ajuns iar acolo, imi doresc, pe de alta parte n-as vrea sa fiu dezamagita, sa nu mai regasesc atmosfera care m-a incintat rau la vremea aia (’99, long long time ago…)

    foarte fain postul:)

  8. M-am intors anul trecut la Barcelona… prima data dupa 7 ani. E minunata, o iubesc, dar n-am mai suferit dupa ea… mi-am dat seama ca in cei 7 ani nu s-a schimbat prea mult, deci toate sansele sa ramana la fel si in continuare. Stiu ca e acolo, ca pot sa merg oricand am timp si chef si bani… si ca [din pacate sau nu] viata mea e in alta parte.

    Mi se pare ca am pierdut senzatia aia de la 19 ani ca toate, absolut toate caile imi sunt deschise :)

  9. Pingback: Mesmerize :-) « Cartea Smillei

  10. Pingback: Sfarsit de capitol « Cartea Smillei

  11. Pingback: Home, sweet home « Cartea Smillei

  12. Pingback: Jurnal de calatorie (intro) « Cartea Smillei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s