Plange un bebe. Nu stiu cine e si nici cum a ajuns plansul lui la urechile mele. Probabil vreun bebe plimbat in carucior de una din zecile de mamici/ bone/ bunici care impinga zilnic carucioare sau plimba copilasi de mana pe bulevardul Unirii. Mi-aduc aminte de frate-meu, care a plans foarte mult pana pe la vreo 2 ani; plans din ala suparat, de nu puteai sa dormi noaptea. Nu mai stiu daca plansul lui semana cu al acestui bebe; eu oricum ma topeam de mila lui cand il auzeam cum plange si i-as fi dat toate jucariile mele ca sa-l impac.
Dar nu despre bebe am intrat sa scriu, ci despre un articol din EvZ care trebuie pus bine, pentru ca vorbeste despre un implant care se monteaza direct pe nervul auditiv si care ar putea reda auzul (partial, probabil) chiar si unei persoane surde. E inca in teste, e inca nesigur, stimuleaza electric nervul dar uneori mai greseste frecventele (ups!), nu se aud bine sunetele joase… dar e o speranta si ma bucur ca am aflat de asta.
Ma fascineaza creierul… e atat de minunat, de perfect, de imposibil de surprins in toata complexitatea lui!
Ati citit „Omul care isi confunda sotia cu o palarie„?
Puzzle 
E minunat si imposibil de surprins, dar departe de perfectiune, din pacate :) Sau poate el este perfect, dar noi nu stim sa ne folosim…spiritul, mintea, sufletul, ce-o fi, ca sa-l ocupam si sa beneficiem de toate facilitatile lui. ;)
eu cred ca el e perfect, dar noi nu putem tine pasul :p
am citit, si m-a fascinat. cum ma fascineaza toate problemele de neurologie, neurochirurgie sau psihiatrie. cel mai mult mi-au placut povestile cu retardati.
apropo de lipsa simturilor, ai citit johhny si-a luat pusca?
N-am citit! Tell me more :-)
nu mai stiu cine a scris-o si nu o mai gasesc..am citit-o cu vreo 2 ani in urma, si era vorba despre un soldatcare isi pierduse aproape tot in razboi, auzul, vazul, membrele, si era intr-un salon de spital, incercand sa comunice cu colegii, desi nu i putea auzi sau vedea