Azi va spun povesti, pentru ca programul s-a terminat, calculatorul de acasa mi s-a stricat, mor de cald si o astept pe Livia sa mergem la o limonada :d
Povestile sunt din Romania, haioase, dar deprimante. M-am inspirat aici si aici. Si, desigur, pe strada :)
1. Intru la 9 dimineata intr-o alimentara si vad doua vanzatoare foaaarte ocupate: una manca un sanvis, a doua – cocotata pe o ladita – aranja ceva marfa pe raft cu spatele la mine. Cer o banana si un iaurt de la cea cu sanvisul, na, macar ea se uita vag in directia mea. Se intoarce cea de pe ladita:
– Spuneti-mi mie ce vreti, nu vedeti ca colega mea mananca?!
2. In Diverta caut o carte pentru o prietena. De raft se apropie un cuplu la vreo 40-45 de ani, imbracati lejer in pantaloni scurti si sandale si adresandu-se unul altuia cu „mami” si „tati”. Ochii le pica pe cartea Mihaelei Radulescu, probabil si datorita pozei imense de pe coperta (pentru ca Raduleasca, in fond, vinde imagine, nu?). Dialogul urmeaza:
– Ia uite, tati, a scos Raduleasca o carte.
– Hahaha, dar uite tu, draga, unde au pus-o! E pe raft langa Dostoievski! Haaaahaaaahaaaa!
– Haaaahaaaa, ii tine consoarta isonul, chiar langa Anna Karenina a lui Tolstoi!
– Haaaahaaahaaa [hahait din ce in ce mai zgomotos, lumea incepe sa se uite etc.], trebuie s-o pozez, sa vada si Nelu!
Si scoate telefonul si incepe sa pozeze raftul, cu tzac tzac la declansator, cum scrie la carte. Nevasta continua sa rada, ii aranjeaza cartea in pozitii mai bune, „langa Anna Karenina”, ca sa se vada „ce incultura promoveaza librariile din ziua de azi” si cum „adevaratele valori” s-au pierdut, domne. Ca pe vremea mea…
3. Tot in Diverta la casa un tanar incearca sa cumpere bilete la Rolling Stones. Dar el nu vorbeste decat engleza, iar vanzatoarea habar n-are aceasta limba. Dialogul e delicios:
– So, are you sure I’m going to see the stage from there?
– Aici sunt locurile, uitati – vanzatoarea scoate harta stadionului si-i incercuieste
– But are they well-placed?
– Aici, aici, cu rosu, domnu!
– Ahh, this is where they are… yeah, they seem fine. I’ll have two, please – si arata doua degete.
Urmeaza un proces lung in care vanzatoarea bate biletele pe casa, le scrie in caiet, schimba rola la casa, bate din nou, il masoara din ochi pe client si i le da:
– Poftiti.
– Thank you, is this ok? intreaba el aratand banii.
Vanzatoarea ia banii, bate pe casa si nu zice nimic. Se uita la clientul urmator.
– Is it ok, insista omul.
– Da, da, domnu, e bine, e bine! ciripeste ea.
Puzzle 
Prima este trista si frustranta, din pacate atit de des intilnita.. :|
A doua si a treia sint haioase :D
Linga Anna, mami si tati vazusera filmu-n tinerete si se dedeau culturali sa vada populatia plus Nelu, clar!
Da, Nelu pare a fi un reper cultural :-)
La situatia 1 mai sunt si exceptii, din fericire. :) De exemplu, ieri cautam o agentie de turism sau ceva de unde sa cumpar o asigurare medicala de calatorie si vad Allianz Tiriac Asigurari vis-a-vis de piata Vitan. Dau sa intru, dar prin usile cu geam vad ca inauntru nu e nimeni. Doar afara, langa usa, statea o domnisoara cu ecuson Allianz, la o tigara si cafea. Asa ca dau sa plec, nevrand sa-i intrerup pauza. Dar ma opreste spunand „Cu ce pot sa va ajut?”. Ii zic ce caut, si ca o sa revin mai tarziu, no worries. In secunda urmatoare isi stinge tigara, arunca paharelul cu cafea la cos si ma invita inauntru sa facem formele. :->
Hehehe, domnisoara ramasese cu ceva de la trainingul de Client Service! Bravo ei!
poate aia de la punctu doi au blog!
sau poate are nelu, eu asa cred:D
(misto povestile:D:D)
Nelu are sigur! Despre marea literatura rusa :))
As merge sa-i las un comment despre alaturarea cu Raduleasca.
prima e cam trista