4 luni, 3 saptamani si 2 zile (2007)

Standard

blog_img.jpg

Azi am vazut, in sfarsit, filmul ala cu nume greu de tinut minte despre care au tot scris ziarele si-au vuit televiziunile; stiti voi, ala cu Palme d’Or („ceva premiu de film”, pentru super-profanii ca mine) si cu avorturi, interzis de Vatican (sau infierat de ziarul Vaticanului, oricum) . Filmul ala despre care s-a auzit foarte mult inainte sa il putem vedea, ceea ce a fost oarecum aiurea pentru mine, fiindca-s absolut si 100% vizuala si pana nu-mi arati negru pe alb despre ce e vorba, premiile si alte festivitati nu ma impresioneaza.

Asa ca azi m-am dus sa vad filmul asta. La Studio. Sala destul de plina (cam de la randul 3 incolo era full si lume destula si la balcon), 8 lei biletul. Aer conditionat, scaune comode. Calitate relativ buna a imaginii, sonorizarea cam proasta.

Detalii, tot felul de detalii. Stiti ce importante sunt detaliile? Cristian Mungiu stie. Chiar daca mai scapa cate un Matiz prin cadru, un „uichend”, un „blug” (desi ala putea fi semn de stare sociala), un tramvai mai post-comunist… detaliile fac diferenta. Nu numai ca mi se pare teribil de greu sa reconstitui un decor comunist la 18 ani dupa, dar mi se pare ca a fost foarte indraznet cand a vrut sa reconstituie nu doar un cadru mai restrans, un apartament, o fabrica, un santier, ci un oras. Pretins de provincie, vizibil Bucuresti pentru bucuresteanul din mine :-) Dar impresionant.

Nu mi-ar ajunge 4 luni, 3 saptamani si 2 zile sa va povestesc de ce mi-a placut filmul asta. N-o sa incep cu radiografia societatii, nici cu probleme de etica, nici cu ororile sistemului comunist. O sa incep cu personajele: sunt vii! Sunt cu adevarat vii! Traiesc, se misca, vorbesc, isi trag nasul, ofteaza, privesc fix, au ticuri verbale, au puncte de vedere bine precizate, se rusineaza, le e sila, isi fac griji, uita sa aduca muraturile la masa, au „principii” si „reguli”, cumpara de la bisnitari, isi pierd buletinul, isi risca libertatea, pretuiesc rangul social inaintea persoanei, fumeaza, se sacrifica, iubesc, urasc. Au musama pe masa si apa la fiert pe resou. Sunt foarte autentice, foarte naturale, total credibile. Au accent! Macar o urma, acolo, cat sa nu sune a declamare retorica, ci a vorbire fireasca. Asta face cam 50% din film pentru mine: naturaletea. Dupa „Filantropica” si „Moartea domnului Lazarescu” e al treilea film romanesc recent care nu suna fals din ce-am vazut eu (mai am de vazut „A fost sau n-a fost” si „California Dreamin’ „).

E foarte, foarte reala lumea din film, pentru ca e surprinsa in cliseele ei cele mai marunte. Discutiile („small talk”) de la masa parintilor lui Adi si dialogul dintre fete si domnul Bebe in camera 206 sunt printre cele mai „adevarate” scene pe care le-am vazut vreodata. Otilia si Gabitza sunt cel mai perfect cuplu de victima si manipulator (la randul sau, tot o victima… sau doar o persoana care se victimizeaza pentru a scoate din foc taciunii cu mana altuia?), iar domnul Bebe este cel mai odios felcer: lipsit de orice constiinta si suflet, plin de el si, in fond, atat de marunt. Mie domnul Bebe mi s-a parut genul de roman „ce-i in gusa si-n capusa”, descurcaret si abil, care cade in picioare in orice situatie si „ar vinde-o si pe ma-sa”. Il vezi in 104, pe plaja, la terase, in hoteluri, in carciumi si pe holurile institutiilor publice. E vecinul de alaturi, gazda „agroturista” de prin vreun sat, care „s-a invartit” si „si-a tras” pensiune sau vreun mic local; barbatul care dispretuieste suveran femeile, „niste gaste”, cu singura posibila exceptie a maica-sii. Desi nu ezita nici pe ea s-o bruftuluiasca, daca e cazul.

Sincer, pe mine detaliile m-au impresionat mai mult decat tema in sine. Toata migala cu care s-a reconstruit cadrul saracacios comunist mi s-a parut admirabila. Cutia de Amigo, laptele Doina, vata medicinala in punga mare, strazile pustii si casele cenusii, autobuzele cu tuburi de gaz metan, sticla de lapte, banii… Cu coada la „Alimentara” a exagerat un pic, totusi :-) Dar m-a amuzat.

Apoi detaliile de limbaj, naturaletea (ma repet, dar e atat de rara in productiile romanesti incat emotioneaza), cliseele stupide pe care le repetam pana in ziua de azi: „copilul in fata parintilor e tot copil” „eu nici la 42 de ani nu fumam de fata cu tata” „mofturi! pai cand eram eu copil rasturna mama o mamaliga pe masa si cine apuca, ala manca. Nu era ca acum cu mofturi la masa…”; mama care povesteste mandra cum „Adi al ei, cand era mic” a facut asa si pe dincolo, in vreme ce Adi face fetze-fetze; Gabitza cea firava si moale care-i ofera violatorului „prajituri bune, de casa”… toate astea m-au facut sa zambesc tot filmul; sa-mi zic „uite un om care vede lucrurile ca mine”, un alt „chitzibushar” care e atent la chestiile astea, despre care uneori mi se pare ca-s singura care le observ. Sau ca le acord o importanta mai mare decat e nevoie.

Imi place si nu-mi place generatia asta a mea. Am avut norcul sa prindem din Epoca de Aur doar partea „aurita” de ochelarii roz ai copilariei. Comunismul pentru noi s-a terminat exact la timp ca sa ne bucuram de TopiTop, Bonibon si Jelibon si sa dansam Lambada avand totusi formata o cultura a lipsurilor, care era totodata si o cultura a lecturii, a scolii temeinice, a respectului pentru adulti… E haios si ciudat sa venim dintr-o lume unde am citit toti cam aceleasi carti, am mancat aceleasi banane coapte pe dulap si am stat la aceleasi cozi (sau ne-am bagat in fata, rosii de rusine, in ocarile celor care asteptau de la revarsatul zorilor). Ma bucur ca n-am apucat sa crestem in lumea aceea si, implicit, sa fim pusi in situatii de genul celor din film.

Dupa revolutie am invatat un cuvant: mutilati. Morti, raniti si mutilati. Imi suna a ceva cu roti, nu stiu de ce. Filmul asta e despre oameni mutilati, trupeste sau sufleteste, de ei insisi, de altii, de educatie, de „sistem”. Iar la sfarsit acel „Hai sa nu mai vorbim despre asta niciodata” cade ca o pecete peste o trauma care va inflori nestingherita, alimentata de permanente (si reprimate) aduceri-aminte si de sentimente de vinovatie, de rusine, de dispret.

„432” si probabil toata seria dedicata comunismului romanesc, pentru ca face parte dintr-o serie, o sa ne invete sa vedem ca solutia pentru problemele prezentului nu este si nu va putea niciodata sa fie in trecut, ci doar in viitor. Sper sa ne invete sa nu ne mai uitam inapoi, la „siguranta zilei de maine”, la „protectia din partea statului”, la „locul de munca asigurat [acelasi pana la pensie!]” si alte asemenea gogosi care ne blocheaza de ani de zile. Cand n-o sa mai aud „bine le mai facea Ceausescu ca…”, sau „n-aveai ce manca, da’ macar banul era ban”, atunci o sa cred ca am inceput sa gandim cu capul nostru si sa nu mai preluam idei putrede.

Cred ca mi-a placut filmul asta foarte mult. Merita sa-l vedeti, macar ca sa-l cunoasteti pe domnul Bebe si sa vedeti cu cata maiestrie „sterilizeaza” el sonda.

Anunțuri

43 de răspunsuri »

  1. Nu am vazut inca filmul shimmi doresc mult sa-l vad! mltumesc chris pentr acest „boost” sa ma duc la studio ;))

    In schimb, din „seria comunista” (adica din seria re/de-constructiei comunismului prin ochelarii zilelor noastre) am vazut „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii” si „Hartia va fi albastra”. Desigur, primul mi-a placut mai mult pentru candoarea personajelor, pentru ingenuitate si idealism, pentru frumusetea imaginilor. Al doilea e crud, cu iz de documentar facut „in strada, cu camera in mana, participativ”. Mesajul e mult mai clar, mai concis, mai la obiect: raspunsul la intrebarea „cine a tras in noi” este prea univoc: „pai cum cine? tot noi!”. poate ar fi ajutat putin mai multa nuanta.

    din ciclul „zilelor noastre post=comuniste” am vazut „Filantropica”, „Occident”, „Moartea domnului Lazarescu”, „Legaturi Bolnavicioase”, „California dreamin’…. ar fi prea mult sa spun parerea mea despre fiecare dintre ele, asa ca o sa le „comasez” intr-un brutal comentariu omogen: toate surprind cate ceva, cate o frantura de viata cotidiana tipic post-comunist-romaneasca, o realitate care-ti face cu ochiul si-ti da o bataie ironic prietenoasa pe umar spunand: „da dom’le, asa este! asa suntem! daca nu-ti place, emigreaza!”.

  2. „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii” nu mi-a placut deloc :”> Dar deloc! Iar „Legaturi Bolnavicioase” mi-a placut si mai putin decat cel inainte mentionat. Si nu neaparat din cauza ca in el juca Chirila, care imi e profund antipatic (nu stiu de ce). Dar totul era asa fals incat m-am cam plictisit pana la sfarsit. Pe bune ca cea mai naturala a fost Raduleasca, in alea cateva secvente in care a aparut.

    In schimb „Moartea domnului Lazarescu” rupe, exact cum a zis Chris despre „432”, totul in el a fost autentic, de la subiect pana la modul cum vorbeau – spre deosebire de majoritatea covarsitoare a filmelor romanesti in care toate personajele vorbesc de parca au un batz in fund. Daca si 432 e asa, cu siguranta o sa imi placa.

    Mi-a placut mult si „Filantropica”, evident, dar oricum el e mai de alta factura.

  3. @ Momonik – foarte adevarata treaba cu bataia pe umar care zice „astia suntem, take it or leave it”. Si eu am aceeasi senzatie cu filmele „de tranzitie”. Du-te neaparat la 432, o sa-ti placa.

    @Mihai – in 432 joaca Luminita Gheorghiu, asistenta de pe Salvare a d-lui Lazarescu. Are un rol mai scurt, dar la fel de grozav. Si nimeni, absolut nimeni, n-are un batz in fund. Si sa vezi personajele specifice epocii si nemuritoare: politistii, receptionerele, ospatarul… Doamne, cat sunt de reali! Doamne, cat sunt (inca) de prezenti!!

  4. Ar mai fi de vazut si „Examen” al lui Titus Muntean, „Occident”, de Mungiu si..tot de Mungiu, „Zapping”, „Curcanii nu zboara”, un fel de ciorne, dar, ma rog, si D-zeu a folosit o ciorna inainte de a crea femeia: barbatul:P

  5. Am vazut „Examen” – dragut, nu m-a impresionat f mult dar…si aici vine un mare „dar”.. cand s-a filmat astia au facut casting la noi in liceu, in Neculce siiii…l-au ales pe un colegul meu Andrei sa faca figuratie intr-o scena cu un picnic pe o pajiste plina de pionieri ;))
    „Occident” chiar mi-a placut la vremea respectiva. probabil si acum daca l-as revedea. a avut clar ceva de spus, plus ca umorul negru gen haz-de-necaz tipic romanului mi s-a parut magistral.

    @mosh: well, nu inteleg de ce nu ti-a placut „cum mi-am petrecut sfarsitul lumii” – idealismul acela nu ti s-a parut touching? ingenuitatea copilareasca kind of reminded me of..me…[pentru mine comunismul, cum zicea si chris, nu poate ramane in amintire decat legat de o perioada „roz” a existentei mele – acea perioada in care nu intelegeam nimic din „politica celor mari” si, sincera sa fiu, nici nu ma interesa ca era frig sau ca nu aveam banane sau papusi Barbie – imi faceam singura jucarii din carpe si eram fericita si asa!]

    uff– la „Legaturi bolnavicioase” sunt insa de acord total- o mare dezamagire avand in vedere ce asteptari am avut..o poveste complet dezlanata care nu mi-a spus nimic, care nu s-a inchegat deloc, fara forta si fara coerenta; am retinut din film doar cateva imagini frumoase si…cam atat. dar totusi trebuie sa recunoastem ca faza de la inceput cu mircea diaconu, tatal care-si aduce fata in bucuresti la facultate cu dacia plina dand rondul la unirii cu tot calabalacul, e destul de draguta :”>

  6. Dar trebuie neaparat ca totul intr-un film romanesc sa para foarte ‘real’ si sa trateze comunismul/postcomunismul ca filmul acela sa se poata numi ‘bun’? I wonder…Ce e in neregula cu un pic de…magical realism, ca sa folosesc niste termeni din literatura? In umila mea parere tocmai aceasta desprindere de trend-ul realismului crud, gri, ar reprezenta un semn al evolutiei cinematografiei romanesti si al inceputului ‘gandirii cu capul nostru’, in loc sa preluam idei putrede. :D

    „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii” este astfel un exponent excelent al acestei viziuni. La fel as spune si despre filmele lui Nemescu, pe care vi le recomand cu caldura :) – Marilena de la C7, California Dreamin’, Poveste la scara C, Mihai si Cristina…

  7. Pentru mine mai putin conteaza realismul cat autenticitatea. Vreau sa vad oameni credibili si naturali, nu actori falsi si teatrali. Cei din „Cum mi-am petrecut” sunt si ei ok, din punctul asta de vedere, dar pur si simplu din filmul ala n-am inteles nimic si nu mi-a spus nimic. A fost dezlanat, ca si „Legaturile bolnavicioase”.

    Nu inteleg de ce nu se fac filme de toate genurile, de ce nu se mai fac filme pentru copii, de ce nu avem comedii romantice si chestii vesele.

  8. asta-i cea mai tare chestie scrisa de tine pe care am citit-o eu. am fost sambata la film. este extraordinar. cea mai violenta scena mi s-a parut la masa la ai lui… este infricosator cat de multe lucruri sunt inca atat de actuale. excelent scris. bravo!

    P.S. speaking of details, ai remarcat ce hip era imbracata (geanta included) otilia in 1987 :)?

  9. runbaby, am remarcat si geanta si fularul, si cum si-l invartea dupa gat ;))

    multumesc pentru aprecieri :”> cred ca m-a inspirat acest film… postul e scris intre 2 si 4 dimineata. Pana la 2 m-am intrebat daca sa scriu si ce as putea spune. Pentru ca te lasa putin fara cuvinte.

  10. @Getitza:

    With all due respect, dar “Examen nu e un film dragutz sau finutz, blandutz si alte utz-uri. Filmu’ asta nu prea se pupa cu hipocoristicele si nici ele cu el :) Ca sa-l intelegi trebuie sa te teleportezi un pic (nu mult, atat, atatica, ho!) intr-o dimensiune.. epidermica : intr-o alta piele :) Adica sa-ti imaginezi cum ar fi sa mergi seara la culcare imbracat intr-o pijama de matase fina, soft, very soft (sau ma rog, finutza, na :) si sa te trezesti intr-un pulover de lana, de-ala pe gat (facut de bunica pe vremea cand nu comercializa ulei :), stramt, stramt, intrat la apa, care te intzeapa de mori si te sufoca pe bune.
    Despre asta e filmu’ ala, despre o trezire : un individ se trezeste intr-o dimineata si pentru prima oara in istoria trezirilor lui se intreaba : now what ? Si tot pentru prima oara ishi simte metastazele asha cum numai pe trezie le poti simti.
    Atata tam-tam cu trezia si ce relatare foggy, nu ? :)

    Subectu’ e simplu : the character, cristi sandulescu, face parnaie pe nedrept, printr-un mare abuz judiciar, asha cum se intampla in orice regim totalitar : n-ai spate, eshti halit, daca tovarashu’ a ordonat sa se gaseasca vinovatul si tu erai prin preajma. Continutul faradelegii : nerespectarea ordinii publice prin imprastirea neregulementara a unor bucati de cadavru uman prin parcurile din zona pta romana.
    Ha, heavy stuff !
    Doar ca: ‘nu sint ioooo !!!!!’ Si intr-adevar, nu era el. De fapt, nu mai era el cel de dinainte. Adica nu mai era el, taximetristul-excursionist pe strazile capitalei. Excursionist, indeed, pentru ca traia intr-o stare de vacanta perpetua (practicand turismul sexual avant la lettre :), sub un cer senin ce nu parea deloc susceptibil sa-i cada in cap. La o tandaleala cu tovarashii, sandulescu baga scurt, din poignet, definitia omului, de fapt a nevoilor omului : ‘pileala cat mai multa, o gagica sa i-o tragi dupa aia, niste filme cu cafteala’. Si printr-o ironie a sortii ushor previzibila, expozitiva, lui sandulescu ii cade in cap cerul sus mentionat : e saltat, bagat la zdup si, zbang, incepe sa doara. De-asta, nu stiu daca cerul i-a cazut in cap sau el a dat cu capu’ de sus, pentru ca a devenit dintr-o data tridimensional. Dupa cinci ani, e gasit vinovatul real si taximetristul iese din inkisoare. And now, what ? O trezire foarte lunga, dar sigura si mai ales insuportabila. Ce drek sa faci cu luciditatea dobandita in ‘regimu’asta putred’ ? – aceasta-i intrebarea ! Hm, parca am mai auzit asta :)
    De fapt, asta e doar intrebarea epidermica, dedesubtul ei e alta : de ce-mi dai sa traiesc o viata reala acum, cand io n-am ABC-ul?
    Durere ! ca sa zic asha :) Si dorinta de razbunare pe fostii tortzionari, care i-au ‘distrus viata’.
    Si alte kestii de-astea:)

  11. Totusi, in cazul „4,3,2” sunt niste faze strict tehnice, care sunt discutabile, si care mi-au pus cateva semne de intrebare:

    – Matizul; tramvaiele noi… puteau fi evitate
    – Cateva cercuri neinchise: cutitul furat din geanta domnului Bebe; buletinul domnului Bebe; vizita tatalui Gabitei (apropo, a aparut chiar la sfarsit pe generic „tatal Gabitei…”, dar eu nu l-am vazut in film… si n-am intarziat…)

    Ce credeti?

  12. Ai dreptate, Adrian! Exact despre astea vorbeam si noi cand am iesit de la film: ce s-a intamplat cu buletinul domnului Bebe? Dar cu buletinul Otiliei? Stii ca ei i-a cerut de la receptie buletinul, nu-l avea, apoi s-a dus sa-l ia din camera, a plecat cu geanta in care era fatul si de buletin nu s-a mai auzit nimic. Cutitul, de asemeni… poate a fost acolo doar ca sa creeze false asteptari [„daca apare un cutit, cineva va fi ucis cu el”… ei bine, tzeapa! :)]

    Oricum, noua ne-a parut rau si de geanta – plus ca ne-am intrebat daca aruncand geanta pe ghena nu risca sa fie recunoscuta sau gasita de militie?

    Cam multe cercuri neinchise intr-adevar… poate urmeaza un 432_2? :)

  13. Getitzo, sincer nu mai stiu cum era idealismul din „Cum mi-am petrecut…”, cert e ca m-a plictisit foarte mult. Poate din cauza ca stiam ca face parte dintr-un ciclu dedicat revolutiei si ma asteptam sa fie despre asta in intregime, nu doar la sfarsit cateva minute. Sau poate din cauza dezlanarii, cum zicea Chris.

    Oricum nu l-as mai revedea ca sa vad daca imi schimb parerea :-D

  14. biiiine Mush-dad. daca tu zici. mie mi-a placut „sfarsitul lumii”..estetic vorbind :) iata ca am gasit [inka] un punct in care likes/dislikes nu [mi] s-au transmis genetic – hihiihi

    @Valentina: well, in privinta „examenului”, am inteles subiectul filmului si nu am vrut sa minimizez gravitatea faptelor de acolo, portretul regimului totalitar unde TREBUIA sa existe un faptas sau drama personajului principal. slabut insa faptul ca filmul a fost prezentat ne-nuantat, unilateral, si s-a axat pe o singura idee trasata parca cu un marker negru. mie de obicei imi place ca un film sa aiba mai multe incursiuni, nu sa faca fixatie pe ceva prezentat dintr-un singur punct de vedere. dar this is just me.

    cand am zis ca e un film „dragut” sa zicem ca am folosit cuvantul intr-un sens..atipic. inteleg perfect comentariul tau si sunt de acord. nu ‘dragut’ trebuia sa zic. eu vroiam doar sa spun ca…a fost un film ok. facut bine. „dragut” as in undeva pe la jumatate-sus intre „super tare, filmul asta mi-a schimbat viata” si „execrabil, nu vreau sa-l mai vad vreodata”

    e mai bine acum? mea culpa [sau my bad, cum se zice acuma, ca sa revin in contemporaneitate]… :)

  15. @ shimmo alias shimmo:

    yes, much better:)

    dar…n-am apucat sa vorbesc despre finalul filmului care schimba perspectiva.parerea mea:P

    + “super tare, filmul asta mi-a schimbat viata” – hai, zi-ne si noua!:) zi-ne un film de-asta!

  16. @valentina:
    pai nu stii mai ca asa ceva nu iegzista? asa cum 10 perfect nu ieste, nu ieste nici „super tare, filmul asta mi-a schimbat viata”, exista doar filme care se apropie mai mult sau mai putin de perfectiune…si din astea sunt o gramada.. uite, de exemplu, cel mai recent film care mi-a placut mult mult mult si m-a atins foarte tare a fost „Yes” de Sally Potter (written and directed by her: http://www.yesthemovie.co.uk/). De asemenea, alt film bun vazut recent: „Gegen die Wand” al lui Fatih Akin (http://www.gegendiewand.de/flash.html)… cat despre altele, poate mai bien ar fi sa ne vedem la unc eai sa povestim! ca sunt multe :P
    sau sa deschizi tu blog despre ele ca sa avem ce comenta….

  17. @shimmo:

    „Gegen die wand” – vazut, placut:) Dar nu tzine la revizionare.

    Blog? Daca ma blogo-sloveshti tu, poate imi fac:) si-asha am ramas datoare cu finalul poveshtii despre „examen”.

    Ceai? Doar coffee, da’ sa fie in coffee-shop:P

  18. Daca nu ma insel, cand coboara cu avortonul in geanta, Otilia trece pe la receptie, si lasa buletinul; dar nu asta e in centrul atentiei in scena respectiva, probabil de asta trece neremarcata secventa :)

    Tatal Gabitei, intr-adevar, n-am inteles nici eu unde dispare inainte de a aparea :|
    Cat despre cutit.. poate Otilia il ia speriata fiind de ce ar putea simti Gabita daca ala e „instrumentul” ce urmeaza a fi folosit. Cel putin asta a fost prima mea impresie, ca il ia de acolo in speranta ca sunt si alte metode mai putin brutale prin care sa fie rezolvata problema (ea ii cere la un moment dat dlui Bebe sa ii explice cum se desfasoara avortul)

    In rest, da, superb film. Cum spunea cineva, iti lasa o stare de „nestare” :)) Ramai mut, incepi sa gandesti parca un pic altfel lumea, cel putin eu, caci n-am prins decat 3 ani de comunism, iar filmul asta m-a ingrozit si m-a trezit. Iar personajele sunt foarte foarte bine jucate.. pe Otilia am admirat-o si am suferit pentru cearta cu Adi; pe Gabita am judecat-o, apoi mi-am spus ca tot ce a facut a fost de teama si de groaza de a avea un copil cand ea e inca un copil, si-am iertat-o :) Iar domnul Bebe ramane cel mai dezgustator personaj pe care l-am vazut pana acum in filmele romanesti.
    Frumos film, da!

  19. Mi-a placut filmul, excelent!!!
    Cinci stele din cinci.

    Si mi-au placut si micile subtilitati, cercuri-neinchise cum le denumea cineva.
    Le banuiesc ca fiind intentionate si planuite de Mungiu ca pe niste mici „rasuflaturi”, motive sa lase imaginatia spectatorului sa intre in poveste si sa o continue dupa cum il „taie” capul si apropo de taiat, sincer am crezut, dupa scena cu briceagul subtilizat din valijoara, ca lucrurile or sa iasa atit de prost incit cele doua fete vor ajunge sa-l omoare pe domnu’Bebe.

    Mi s-a parut ca astfel Mungiu intra in contact direct cu mintea celui ce vizioneaza, comploteaza cu acesta, pina la un punct si instaleaza un suspans rafinat, lipsit de clisee.
    Si mai cred si ca acele „scapari” au fost strecurate in film ca un fel de detalii artistice care intriga, rascolesc imaginatia si rup ritmul firesc, daca stai si te gindesti filmul putea cu usurinta sa devina banal, previzibil, daca se inchideau acele cercuri.

  20. ‘Neata!
    In opinia mea filmul „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” este un mare cacat!
    „Scapari”? Care „scapari”?
    Un film, ca de altfel, toate filmele romanesti din ultima perioada – insipid, inodor, incolor!
    Actorii, practic, nu au avut nici un rol. O nemiscare continua in nemiscare.
    Subiectul a incitat la „premii” – pentru ca contribuie la imaginea „primitiva” a romanilor – care deja este completa in lume.
    Femei criminale si curve, barbati satisfacandu-si instinctele animalice in orice conditii, militieni betivi, functionari mizeri etc.
    Cadrele au fost mai proaste decat ale unui amator, lumini, sunete etc – nu mai vorbim, iar incremeneala aceea pe un cadru (doar, doar trece timpul si reuseste sa termine filmul) m-au enervat teribil.
    S-a terminat prosteste, dorind sa atinga si „interactivul”, insa a esuat lamentabil.

    Un film premiat pentru subiect, „genialitatea” exista doar in imaginatia romanilor ce cred ca asta e singura „oroare”, atrocitate intamplata in RO!
    Actori fara rol, imagini fara „lumina”, cadre trase de par pana in panzele albe, „amanunte” gen cutit, buletin etc atasate filmului doar pentru a salva NIMICUL.
    Imi repugna faptul ca si romanii vad in el „genialul”.
    Romani – priviti Morometiim (ion) etc – si veti face diferenta intre „figuranti” si actori; intre un film si un surogat.

    Repet – daca nu era subiectul, domnul Mungiu nu mai pupa nimic! Trecea neobservat cu cadrele lui de cacat neobservate de nimeni.

  21. Ce atata naturalete.De parca nu ne-ar fi de ajuns ca traim in Bucuresti.Realitatea e cenusie ca in filmele romanesti.Da, redau bine realitatea.Dar deja personajele din film nu m interpreteaza un rol, prin multe scene din film trecem fiecare din viata de zi cu zi. Moama ce spectaculos e filmu= reda viata anului 87; cand de fapt e la fel ca in ziua de azi.Studentii inca traiesc prin camine, cu resou, si se spala la dusuri ca acelea, ambulanta ajunge greu si mor oameni ca domnul lazarescu…, se fac avorturi si panica exista.Ca nu se m fac pe ascuns e altceva.. ca ti-e frica de politie.Intr-adevar.
    Mie nu mi se pare ceva spectaculos. E bine facut. Dar Bucurestiul e cenusiu, zi de zi merg cu metroul- oamenii sunt tristi- oamenii sunt cruzi, exista mizerie, aurolaci, si oameni care au musama si mananca muraturi.
    Ce atata spectacol.E o chestie magnifica pt cei din afara ca a putut reda asa de bine viata anilor 80, cand noi de fapt romanii stim ca de fapt asa e si in ziua de azi.Dar lucrul asta nu il stiu cei de afara. Hehe

    In loc sa facem filme romantice, muzicale, ceva ce sa ne puna in valoare frumosul, noi stim sa filmam grotescul, injuraturile, cenusiul bucurestiul cu daciile lui fabuloase, avorturile interzise, etc.

    Realitatea o stie toata lumea. Chiar trebuie sa evidentiem mereu uratul din tara noastra? Si stirile fac acelasi lucru si ziarele si m nou si filmele care iau premii.

    Daca nu as fi trait in romania mi-ar fi placut la nebunie filmul pt ca e vibrant, parca traiesti atmosfera.
    Pt faptul k sunr romanca, filmul ma dezgusta.Un film cam dur, dar m-am saturat sa vad numai lucruri urate si sa fiu singura din metrou care din cand in cand mai zambeste.

  22. Daca vreti sa vedeti imagini frumoase emigrati! Asta este Romania. Poate ca doar asa, vazand imagini socante vom reusi sa schimbam ceva. Poate trebuie sa ni se toarne pe gat asemenea scene ca sa zicem:Doamne, ce urata e tara in care traim, si sa schimbam aceasta stare de lucruri. Daca nimeni nu trage un semnal de alarma, aceste aspecte intra in obisnuit, in cotidian, si nu se mai observa de catre fiecare dintre noi. Pe mine m-a impresionat filmul, nu doar pentru ca am stat in camin si unele faze sunt dureros de actuale; nu pentru ca multe din mamele noastre au trecut prin asemenea momente, unele chiar pierzandu-si viata in acest fel. Auzeam undeva expresia viata bate filmul. Ei, in acest caz, am vazut in film VIATA! O viata urata, plina de probleme, dar viata adevarata. Si cred ca nu trebuie sa fii strain de Romania pentru a vedea asta. Sunt niste scene atat de dureroase, e un film atat de vibrant ca isi merita tote premiile. Si nu cred ca nu ar fi fost la fel de apreciat daca, in loc sa scrie la inceputul filmului „Romania ’87”, ar fi scris orice tara din blocul comunist, inainte de ’90. So think about it! E un film grozav…

  23. De acord cu Sabiutza. Pentru mine 432 n-a fost film, a fost documentar. Mi-a fost greata, dar greata, de cand a inceput sa intre prin hoteluri si pana la ultimul cadru. Mi-era drag de mine ca uitasem, ca supravietuisem epocii – „nu mai voiam sa vorbesc despre asta, niciodata”. Filmul m-a rascolit, crud ca o chiureta. Nu, nu mi-a placut – nici atunci, nici acum. Atunci, nu stiam spera c-o sa se termine, acum n-am putut sa apas pe butonul „turn off” pana nu s-a terminat (fascinatia groazei?). M-am bucurat c-am vazut doar atat, ca n-a adus vorba de mai multe – Doamne, cate au mai fost! Iar amanuntele gen matizul, geanta, buletinul, cutitul… fericiti cei care au avut constiinta atat de senina (a se citi stomacul atat de bun) incat le-au putut observa! Tocmai de-asta o sa tot auziti de la cei care au trait din astea, pe atunci, „voi nu intelegeti, n-aveti cum”. Nu trebuie sa va ofticati, nu perspicacitatea voastra e pusa la indoiala, ci pur si simplu pana nu iti moare cineva drag, nu poti intelege cum e sa-ti moara cineva drag. Nu-i un repros, nu-i o vina. Probabil fimul e pentru voi, nu pentru „noi”. Si in categoria „voi” il arunc si pe Mungiu, care n-a gasit altceva de spus decat ca l-a facut cu bani putini si fara actori mari – s-a vrut un bobarnac, tipic romanesc. Repet: filmul nu e bun, slab sau oribil – E! Nu stiu daca merita vreun premiu pentru creatie. Poate pentru alta categorie. Oricum, eu nu vreau sa-l mai vad, niciodata.

  24. Cred ca am vazut filmul si cred ca mi s-a parut fortat si fals. Si mai cred ca toate amanuntetele de decor au fost facute nu pentru noi, cei care am trait in comunism, ci pentru cei care nu l-au trait.
    Replica cu: nechezol sau ness mi s-a parut atat de fortata incat l-as fi lasat corigent pe domnul scenarist (acelasi cu regizorul). E de o stridenta ce zgarie si cel mai gros timpan, cred eu. Adica sunt luate lucruri foarte stiute, cele mai stiute, cele mai popularizate: avortul, cozile la magazin, faza cu „si membrii de partid se mai intalneau la biserica”, intamplarea asta exista in toate orasele, toti povesteau ca lor li s-a intamplat. Arhistiutul pachet de Kent. Pai astea nu sunt amanunte, ci deja lucruri clasice. Daca nu le punea nu mai era imaginea comunismului (cel putin in imaginatia lui Mungiu.
    Atmosfera de atunci (mie mi se pare ca n-a prins-o deloc), a comunismului fara sa apara tatuca? sau mamuca? Au fost bagati militienii aia, parac erau niste paiate. Niste figuranti, nu speriau pe nimeni, pareau erau o gasca de petrecareti.
    Dialogul dintre medici e subtire rau de tot, previzibil si telefonat. Caraghios chiar. Detaliile despre retete culinare de-a dreptul penibile. Singurul personaj care pare cat de cat credibil e Bebe. Dar si el cade in cateva replici fals.
    Parerea mea e ca actorii (in multe din filmele romanesti) atunci cand joaca intr-un film, vorbesc de parca, spunea cineva, au inghitit o lingura. Ma refer la filmele de dupa 89.
    Poate am eu o parere deformata.

  25. in aceasta seara am vazut filmul 432. dupa ce am avut o discutie prealabila cu o cunostinta care mi-a povestit putin despre el. stiam ca joaca Laura Vasiliu, actrita pe care am vazut-o de cateva ori la teatru, in rolul unei studente insarcinata, ce doreste sa faca un avort. atat.
    pentru mine a fost cutremurator… e tot ce pot spune.
    citind comentariile rautacioase de mai sus, imi vine in minte o replica auzita: „doar un barbat misogin nu ar putea fi miscat de ceea ce se intampla in film” (comentarii sunt facute si de femei, dar, aceasta replica nu mi-o pot scoate din cap). dpdv-il meu emotiile au fost transmise foarte bine de actori. filmul este excelent.. mici greseli?!… ne uitam pe moviemistake si vedem ca exista si in productiile „mari” cu un subiect „mai bun”. fiecare alege ce vrea din acest film, ce simte sau ce a trait… am de gand sa-l recomand la cat mai multe persoane!

  26. @ Imi permit sa fiu ” off topic” daca-mi dai permisia caci, nu am vizionat acest „film ” din pricina ca am trait ” live” acea perioada si mi-au trebuit ani sa ” move on”! Dar m-au fascinat comentariile voastre foarte pertinente pentru varsta voastra ( si a copiilor mei, de aceeasi varsta cu a voastra)

    Cred ca e bine sa stiti „chiar din filme” cum a fost si sa nu se uite acea ciuma care a distrus Ro. Un fel de a nu uita” holocastul” caci, generatia mea il stie tot din filme si carti.
    Cred ca Mungiu a capatat premiul bine meritat in Eu. S-au facut insa „valuri ” ca n-a fost apreciat peste ocean… no wonder, over sea nu poate sa fie „inteles” apreciat” si „premiat” nici macar din pcdv artistic caci, nu e inteles iar „prolife”ii s-ar zgaii cu uimire la el si ar fi o alta „palma” data Romaniei care e vazuta ca o ciuma estica ! , uitindu-se ca fiind mult mai aproape de east , aici communismul a fost mai feroce decat in celelalte ‘ margele din latul” lui.
    Ce ma doare cel mai mult este ca observ acel „dl.bebe” INCA exista , ca acel ” bat in fund” cand se vb la tv EXISTA, professionalism O ( zero) ca acel „dance ” la showbitz e FALS fara pic de talent coregrafic…si ma tot intreb si ma tot mir..CAT sa treaca pana sa se invete ceva??!! cand brucan a spus ” stupid peoples” …”10 ani or sa treaca” toti au sarit de fund in sus..curand vor fi 20…si???tot nu vad lumina la capatul tunelului; asa cum n-am vazut-o nici cand satula sa-mi pierd cei mai frumosi ani am impachetat in 3 (trei) valize viata a4 (patru)oameni si-am plecat in „bejanie”. Asta DOARE cel mai tare.
    Astept inca ( speranta moare ultima) sa vad ceva BUN..sa vina de la generatia voastra…pe care noi , parintii vostri am acceptat-o in virtutea spiritului balcan-mioritic ” RESEMNARE” :( si v-am protejat cat am putut ..pana la momentul ’89 chiar daca la unii ” mamaliga a explodat”
    Mungiu a ales o tema usoara, gasita la toate colturile acelei vremi, iar generatia mea…nu vrea sa mai vada si filmul, cand a fost realitate. De aceea cred ca e bine sa-l vedeti doar Voi !
    Scuse de off topic…m-am ambalat ! promit sa nu mai fac! Imi place mult cum gandesc unii dintre voi…foarte matur ( dumneata @, in special) :) dar inca sunt multi ‘ dusi cu sorcova”…(no offences)
    Astept sa-l vad pe Mungiu cu ceva…POSITIV…nu doar ororile trecute !
    j.

  27. nu mai adaug nimic despre 4,3,2. S-a spus… totul :) foarte bine.

    voiam sa va intreb daca stiti „Poveste la scara C” (Nemescu, de gasit pe youtube) si „Marilena de la P7” (acelasi Nemescu).
    Remarcabile pentru mine, amandoua – apropos de lumea romaneasca, care unora le repugna, altii vad in ea ceea ce vad si eu: acea poezie autentica, care nu inseamna frumusete calduta si comoda.

    N-am reusit sa citesc tot fluviul de mai sus – dar cine a vazut:

    – Hartia va fi albastra (Eu am simtit teribil la filmul asta, mi-a readus in minte prea viu tot ceea ce am patit si eu atunci)

    – California Dreamin’ ?

    as fi curios…

  28. Horia, eu n-am vazut nici „Hartia…” si nici filmele lui Nemescu, dar ma documentez si revin :)

    California Dreamin’ il am pe DVD, doar ca niciodata n-am apucat sa-l si vad. E senzatia aia ca nu pleaca nicaieri de acolo, deci ce atata graba.

    Si, sincer, nu mai vreau „procesul comunismului”… macar o perioada. M-am saturat :d

    Dar stii ce film frumos am vazut eu de curand? Tot de un regizor roman, dar e cu actori germani (si nemti si de origine romana) si e vorbit in limba germana: „Cocosul decapitat”, de Radu Gabrea.

    E un film despre sasii din Transilvania, actiunea are loc in timpul celui de-al doilea razboi mondial si, sincer, mi-a placut foarte mult.

  29. aaaa, pai trebuie sa fie dupa Eginald Schlattner, care a scris cateva carti foarte interesante despre lumea lui saseasca. Una din ele se cheama asa: der geköpfte Hahn.
    Pe Schlattner l-am ascultat odata in Viena, la Literarischer Herbst, in 2004, cred.

    Scenariul e (si) de Razvan Radulescu – vad acum – cel care a scris, din cate stiu, si la Hartia va fi albastra.

    Mai exista un film romanesc, vorbit in alte limbi, se cheama Offset.
    Cu Ana Maria Lara, tatal ei, Valentin Platareanu, si Razvan Vasilescu.
    Interesant.

  30. Exact, e facut dupa cartea lui Schlattner. Si e foarte frumos – oricum eu am o slabiciune pentru limba germana (pe care nu cred c-o s-o invat vreodata :(()…

    Alexandra Maria Lara imi place! O sa caut Offset, sa-l vad. Merci :)

  31. revin la acest indelung sir de comentarii pe care chiar eu l-am deschis acum multe luni [am remarcat acum cu placuta surpriza].
    intre timp nu doar ca am vazut 432 [si nu doar o singura data] dar am cumparat si dvd-ul si l-am si dus la university of essex si l-am aratat si altora, multor altora, de multe alte natii. filmul a fost primit excelent de oameni extrem de diversi, din medii culturale foarte diferite. si din cate stiu el a facut mare valva si la cinematografele englezesti, avand chiar un site propriu in lumea virtuala co.uk [si cred ca asta spune multe despre un film.. cel putin in terms of audience out-reach]

    nu am de gand sa reiterez ce s-a spus. filmul chiar este excelent si tehnica cinematografica, quite gripping si immersive, ma fascineaza de fiecare data cand il vad (cum ar fi concentrarea pe trairea interioara, pe personaj de exemplu-scena care mi s-a parut mie magistrala in acest sens fiind cea in care dupa ce pleaca dl. bebe otilia o intreaba pe gabitza de ce a mintit-o iar camera de filmat ramane nemiscata pe otilia, contrar tehnicilor cinematografice standard care de obicei urmaresc dialogul, semn ca raspunsurile gabitzei nici nu mai contau, ca otilia aproape ca are un fel de monolog, ca gabitza continua sa NU inteleaga NIMIC din ce se intampla, si continua sa fie incapabila de a deveni un PARTENER REAL de dialog al otiliei…)

    @horia: da, am vazut si ‘hartia va fi albastra’ si ‘marilena de la p7’ care mi-a placut mult, mult mai mult decat primul. am recunoscut cateva din ‘obsesiile’ lui nemescu (sau poate mai degraba ale scenaristului tudor voican) care se repeta si in california dreamin’: de exemplu faza cu lasatul numarului de telefon pe mana (smiley-ul in locul numarului de telefon ca semn al unui ‘stiu-eu-mai-bine’ extrem de matur asumat). clar un must-see.

    acum, cu riscul de a suna super cliseizat (dar sunt influentata de un recent maraton de filme romanesti de scurt metraj vazute la NexT), mie mi se pare ca filmele romanesti portretizeaza toate un fel de aspect ‘mioritic’ al existentei noastre: o asumare ne-protestatara a realitatii cotidiene de multe ori tragice [sau cel putin dramatice], de cele mai multe ori ‘trecute-peste’ cu un pic de haz de necaz, cu ironie sau auto-ironie, sau – si mai frecvent – cu o remarca atat de ancorata in realitate, atat de frusta si de imposibil de ignorat incat te loveste drept in sira spinarii reamintindu-ti ca esti facut din carne si oase, biologie pura si nimic altceva. in acest context insa, filmele romanesti iti arata si cealalta fateta: aspectul uman, uneori diluat in tragediile vietii cotidiene pe care ni le caram dupa noi, asumat ce-i drept, ca pe un sac de cartofi, dar atat de real si sincer incat ultimul lucru de care poate fi acuzat este lipsa de sensibilitate.

    si p.s.: mi-a placut mult comentariul off-topic al lui windwhisperer [care s-a semnat apoi cu j.]. as fi curioasa sa intreb unde a plecat si cum are acces la filmele romanesti de acolo de unde e, daca are acces at all!… multumesc in avans pentru raspuns!

  32. eu am vazutul filmul ceva mai tarzior -cand a aparut pe DVD.

    Chrismilla -ai dreptate in ceea ce priveste detaliile -pe mine m-au transportat in atmosfera de dinainte de ’89. Mungiu explica intr-un iterviu aparitia inoportuna a unui camion in scena intalnirii dintre Otilia si domnul Bebe – trebuia sa ascunda un panou publicitar.
    Pentru una care isi aminteste destul de bine epoca de aur , detaliile nu mi s-au parut deloc fortate sau artificiale. In Bucuresti blugii se gaseau la negru, toti colegii mei de scoala aveau cel putin o pereche.

    Peste ocean nu se astepta nimeni sa fie premiat filmul, in US premille se dau si dintr-o perspectiva comerciala pe care 4,3,2 o sfideaza – desi multi cinefili de aici au apreciat filmul. De fapt am auzit cateva voci invidioase: ” noi americanii nu vom face niciodata un film care trateaza atat de direct (dar uman) chestiunea avortului” . Acesta este, din perspectiva mea, un compliment nepretuit.

  33. Pingback: Despre lucrurile importante « Cartea Smillei

  34. L-am vazut! Da, pe undeva pe-afara, la adapost de locuri mult prea asemanatoare celor din film. In timpul ce mi-a venit sa plang – uitasem cum era – mi-a cam tremurat barbia de cateva ori… Raul a-nceput abia la sfarsit, ca n-am avut atata energie sa plec pana ce n-am sprijinit zidul cinematografului si-am varsat tot, bardon de imaginea muuuult prea realista: si cadrele filmate din economie, hmmm, „cu bani putini”, si pe Bebe, si pe fatucele cele aburite, si avortonul, si soarta tuturor femeilor din Romania comunista, ba chiar si mult prea meritatul premiu de la Cannes. Si mi-am spus ca da, romanul e nascut cu dorinta de-a-si zgandari zgaibele, de-a stoarce puroiul, de a-l arata lumii intregi, ca parca n-are lumea actuala infectiile ei…

  35. Leea, >:D< inseamna ca te-a rascolit bine filmul… Si eu cred ca romanilor le place "sa-si studieze buricul" si sa-si tot racaie coaja de pe zgaibe, nelasandu-le sa se vindece odata. Uneori ma gandesc ca suntem o natie pesimista si auto-compatimitoare pana la Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s