*buenas mañanas

Dimineata toata lumea se misca in reluare, pentru ca asa stie creierul meu sa ii proceseze. Ei vin spre mine inceeet, sau, dimpotriva, ma trezesc brusc cu batai pe umar de „buna dimineata!” care ma fac sa sar din papuci. 

– Nu, nu, nu, sa-ti fie clar. Eu a doua oara nu mai trec prin asta! striga la telefon o fata frumoasa, bruneta, cu un nasture mare, negru. Si se vede ca-i e frica, ca i-e groaza sa mai treaca o data „prin asta”. Tremura de furie. Ii trimit repede niste energie pozitiva, cata pot sa incropesc asa, adormita. Si trec mai departe gandindu-ma ce-o insemna „asta”. Eu prin ce n-as mai vrea sa trec din nou? Nu-mi vine nimic in cap. 

O doamna in halat alb matura scarile in fata unei gradinite. Face un praf mai ceva ca o furtuna in desert. Nu se opreste nici cand trec eu, deci inchid ochii, strang din nas si din dinti si o iau pe strada. Trotuarul de vizavi e ocupat de masini.

Adevarul e ca am incercat si eu sa merg la munca pe jos, ca doar e cald, dar mi-am dat seama ca trebuie sa merg pe strada, iar strada nu e dintre cele mai necirculate. Deocamdata perseverez, caut cai alternative, ma prafuiesc, ma feresc de camioane, ma strecor printre jeep-uri si reusesc. Noroc ca nu port tocurile. Strazile astea au obiceiul sa se desfunde cand nici nu te-astepti.

In RATB imi plac calatorii care se rezema delicat de tine ca sa-ti dea de inteles ca vor sa coboare. Te impung, asa, nitelus cu umarul, ca din intamplare, impingandu-te inainte. Adica „da-te sau coboara”. E un cod secret pe care abia azi l-am descifrat.

Se intampla lucruri amestecate, trifoi cu patru foi si pisica neagra-tuci, iarba si noroi. Iar la domnul pe care l-am vazut si care mergea pe o strada desfundata si in curba cu 60 la ora, gusa era direct proportionala cu marimea jeepului. Si cu norul de praf.

Dimineata mi se pare ca toata lumea vorbeste prea tare.