Masura timpului

Standard

In baie la hotelul din Atena mi-am uitat ceasul.

Impropriu spus „uitat” – de fapt l-am lasat (semi)constient, atarnat de o teava de apa. Ma vad si acum scotandu-l tacticos de la mana, leganandu-l frumos in aer si atarnandu-l de teava. Ca sa nu cada, i-am inchis frumos incheietoarea in forma de gaica si nasturas. M-am gandit o secunda ca e posibil sa-l uit acolo, dar a fost doar o sclipire care n-a apucat sa devina gand plin.

Si am plecat.

Intai in hol, pazind bagajele, apoi in taxi, un ultim ramas-bun de la sosele si case. In aeroport, Olympic Airlines imbarca toate cursele la aceleasi ghisee: aglomeratie, cozi, din cand in cand strigate („toti pasagerii pentru Creta sa se prezinte acum la check-in! Ultimul apel, Creta!!”), o doamna cu un catel intr-o cusca de plastic („e o rasa mai deosebita, se numeste Spitz”), apoi scannerul, controlul de pasapoarte si explozia de lumina si culori a magazinelor duty free. Aici un ulei de masline, acolo o ciocolatica, mai merge si un paharel de Bailey’s cu menta de la baiatul cu standul de degustari… Ultimii marunti se duc pe prostii: o sticla de apa, un suc, bombonele. Abia la standul Swatch mi-am dat seama ca nu am ceasul. Trecusera cateva ore bune de cand il lasasem atarnat cu grija de teava de apa din baia hotelului.

Colegele mele au fost aproape la fel de suparate ca mine, cand le-am spus. „Ceasul ala frumos, cu nasture! Si chiar azi la pranz ti l-am admirat, dar n-am zis nimic…”. Eu mi-l aduceam aminte – asa cum se intampla mereu – in cele mai mici detalii: cadranul galben cu litere japoneze pe care Livia nu reusise sa le descifreze, cureaua maro din piele tare, cu niste hieroglife desenate pe ea (una putin stearsa de cand mi-a sarit apa pe ceas cand ma spalam pe maini), inchizatoarea cu nasturas maro, cu bucla putin larguta si cam rigida… Ma vedeam la pranz, la masa, ajustand bucla aia. Apoi revedeam cu incetinitorul scena neverosimila in care eu, fara nici un fel de motiv logic, imi scoteam linistita ceasul de la mana si-l atarnam de o teava de apa in baia hotelului.

„Ce sa mai, mi-am zis, din Grecia l-am luat, in Grecia a ramas”. L-am luat din Salonic si-a ramas la Atena. Ce tare.

Si-apoi a venit momentul sa ne indreptam spre poarta de imbarcare, m-am dus la bagaje sa-mi iau geanta si pe geanta era un plic pe care scria Dubai sau United Arab Emirates sau amandoua, iar fetele aveau mutre misterioase: „A venit un plic pentru tine”.” „In aeroport?” „Desfa-l”.

Era ceasul. Una dintre ele il gasise in baie si de cateva ore astepta ca eu sa ma prind – finally!!! – ca l-am pierdut! Aproape ca se gandea ca s-o fi inselat cand a crezut ca e al meu.

Era ceasul, asa cum il stiam, cu cadranul galben cu litere japoneze, cu cureaua maro cu nasturas, acolo, pe fundul plicului, la mine in mana, cand eu il credeam pierdut in baia unui hotel din Atena.  Cand l-am scos din plic si mi l-am pus la mana am inceput sa plang in hohote.

3 răspunsuri »

  1. „M-am gandit o secunda ca e posibil sa-l uit acolo, dar a fost doar o sclipire care n-a apucat sa devina gand plin.

    Si am plecat.”

    Ce mi-a placut fragmentul asta!

  2. Pingback: 5.02.2011 « Puzzle

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s