Comunismul locuieste la oficiul postal 1

Standard

Exista tot felul de Bucurestiuri, stiti deja. Bucurestiul – unul – „cel mare”, in care locuim toti. Urat, murdar, aglomerat, vai de steaua lui. Bucurestiul de fitze din Herastrau-Soseaua Nordului-Baneasa. Bucurestiul industrial din Pipera. Bucurestiul elegant de la Ateneu si Hilton. Bucurestiul stalinist din Floreasca. Bucurestiul interbelic din spatele Halei Traian si Mosilor. Bucurestiul mahalalelor din Colentina si Muncii. Bucurestiul mizer din Ferentari. Bucurestiul spoit din Rahova. Bucurestiul blocurilor, al antenelor, al cablurilor care spanzura oriunde si oricum, al tramvaielor cu liniile scoase, al autobuzelor care te informeaza cat mai ai pana la destinatie prin GPS.

Traiesc in toate aceste Bucurestiuri. Nu degeaba odinioara orasului i se spunea la plural Bucurestii. Ma bucur si eu cu el cand e vreme buna si am timp sa-l strabat la pas, cu ochii dupa case si gradini. „Bucurestiul arata cu totul altfel cand e soare!”, a remarcat azi o doamna care nu l-a mai vazut pana acum decat pe ploaie.

Trimit o scrisoare (prima dupa multi ani) si m-am oprit la oficiul 1 sa iau timbre. Doua ghisee inchise, la al treilea o doamna cu parul gras, rujata cu siclam. Oficiul e o amestecatura caraghioasa de mobila de pe vremuri (inclusiv o impresionanta pendula cu PTT pe care demult as fi vazut-o la vreun muzeu) si computere cu modemuri moderne. Doamna rujata cu siclam e, dealtfel, foarte indatoritoare. E in stare sa stea si jumate de ora cu un client, ceea ce si face, profitand de faptul ca are monopolul. Intr-un tarziu se deschide si al doilea ghiseu, dar nu inainte ca eu sa fi studiat fiecare amanunt: masa care are sub geam mostre de carti postale si tipizate completate cu eternul Ion Popescu, imprimanta cu ace, telefonul cu fax, panoul magnetic pe care sunt prinse vederi cu flori decolorate. „Burlanul” care acopera lacatul de la usa, probabil incercand sa-l faca inaccesibil spargatorilor. Lipsesc doar adanciturile pentru pus tocul si calimara, cum aveam si noi la pupitrele de la scoala. Pe vremuri si la mine la posta erau mese asa si in gaurile alea imi uitam mereu pixul cand scoteam sa completez carnetele de alocatii.

Ciudat sentiment am avut la acest oficiu postal. Mi se parea ca s-a oprit timpul in loc. (Ciudat sentiment am si acum cand scriu si realizez in ce uriasa, impresionanta masura m-a influentat Josep Pla. Bine ca l-am terminat si ma pot intoarce la mine!)

Cand am iesit de la posta, cu ochii dupa case, am vazut un balcon haios cu multe prostioare agatate sau infipte prin ghivecele de flori: clopotei, piticuti, o babuta si un mosneag din ghips etc. Si el mi s-a parut din alte timpuri.

Vanzatoarea de la posta purta cercei „tortita” din aur. N-am mai vazut de 20 de ani cercei ca ai ei. Mi-a rascolit atatea amintiri, incat m-am gandit, uimita: unde traieste femeia asta? In aceeasi lume ca si mine? Unde se duce acasa? Ce vede la televizor?

Si daca ea vede congresul 16 (sau la cat s-o fi ajuns), iar eu o vad pe Andreea Esca? Si daca ea se scoala in zori sa stea la coada la lapte, iar eu ca sa ma duc la scoala? Si daca pentru ea inca mai deschid magazinele de „Stofe si matasuri”, „Auto-moto-velo-sport”, „Ferometal”, si daca pentru ea inca se mai remaiaza ciorapi, intinsi pe bec, la lumina unei lampi chioare? Si daca nu traim in acelasi Bucuresti? Si daca undeva Bucurestiurile noastre se intersecteaza, pentru ca apoi sa-si continue fiecare drumul separat? Asta ar explica de ce uneori in cale iti ies locuri si oameni care par rupti din alta vreme. Nu sunt „rupti” din alta vreme, doar se intampla sa treaca prin raza vremii tale.

Si daca domnii si doamnele vremilor de aur inca mai ies in cupeu la Sosea doar ca noi nu-i vedem? N-ar fi frumos ca maine, in locul doamnei cu buze siclam, sa-mi iasa in cale o chivuta si drumul spre obor sa treaca prin Targul Mosilor?

Si daca nici o casa n-a fost vreodata daramata? Si daca totul e posibil si simultan, ca intr-o fictiune a lui Borges?

Time is the substance I am made of. Time is a river which sweeps me along, but I am the river; it is a tiger which destroys me, but I am the tiger; it is a fire which consumes me, but I am the fire. The world, unfortunately, is real; I, unfortunately, am Borges. (Wikiquote)

5 responses »

  1. Timpul constituie dimensiunea pe care o observam direct cel mai greu, si e doar a patra dimensiune. Daca exista 11, sau chiar 26 de dimensiuni spatiu-timp, dupa cum deriva din string theory, si noi nu percepem bine nici macar 4, atunci totul e posibil, intr-adevar. :) Universuri paralele sau universuri intersectate intr-un singur punct, spatial sau temporal, oriunde, oricum… :->

  2. mă smillo, aşe mi-o plăcut postul ista al tău, de nu pot pentru ca să spun. deci, e foarte frumos, mai ales pliat pe atracţia mea pentru vremurile de mult apuse, ca să mă exprim ca într-o compunere de la şcoală.

  3. @Alex B & Dina – ma bucur ca v-a placut; ma fascineaza timpul si curgerea lui (inainte sau inapoi, linear sau paralel… nu stiu!). Inca nu inteleg prea bine conceptul de spatiu-timp, insa.

    @ Octavian – da, mai, erai in Spam! Te-am scos la lumina si am citit si postul despre posta (bine, am citit aproape tot blogul Mariei Coman, uitasem de el si-mi place mult de tot cum scrie!) Gracias :)

    Si-ti raspund si la un comentariu mai vechi, ca n-am apucat: nu merg la Madrid chiar asa des cum mergi tu la Barna, dar incerc sa ajung macar o data pe an… altfel mi se face prea dor :) >:D<

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s