Procrastination + Chris = Love :xx

Standard

Cititi, pe scurt, povestea vietii mele:

Procrastination is putting off or avoiding doing something that must be done. It is natural to procrastinate occasionally. However, excessive procrastination can result in guilt feelings about not doing a task when it should be done. It can also cause anxiety since the task still needs to be done. sursa.

E destul de greu sa-ti dai seama c-o faci. Sa mai afli si de ce, e deja o aventura. Eu mi-am dat seama ca aman lucruri pana in ultimissimul moment cand eram in facultate. In afara de „God, give me patience but make it quick”, al doilea motto care-mi guverna viata era „Daca n-ar fi ultimul moment nu s-ar face niciodata nimic”. In cazul meu era suuuper adevarat.

Sa zicem, de exemplu, ca aveam de invatat la morfologie. Nu pot sa spun ca m-am dat in vant dupa morfologie, dar pe langa sintaxa odioasa, morfologia era chiar draguta. Imi placeau cursurile cu Mrs. Baciu si seminariile (nu mai stiu cu cine). Imi doream sa invat foarte bine pentru examen, sa iau 10 si – mai ales – sa fac o lucrare super geniala cu care s-o impresionez pe Mrs. Baciu. Evident, data examenului era fixata demult, dar cam cu o saptamana inainte incepeam sa ma „organizez”. Ma frecam intai, ganditoare, in barba: „Hmmmm, peste o saptamana e examenul, ia sa-mi recuperez eu cursurile pe unde le-am imprumutat”. Recuperam si asezam frumos stiva de hartii, cronologic. Ma mai uitam putin peste ele – „hmmm, aici pare cam neclar, ma luase somnul, ce naiba am notat, ia sa copiez cursul asta de la cineva”. Mergeam cu Dana si Oana la xerox si copiam cursul lor. Frunzarind prin notitele lor, observam ca sunt diferite de ce aveam eu. Ca sa fiu sigura, xeroxam nu doar cursul ala, ci toate cursurile. Ca tot eram acolo. Sa fie. Niciodata nu stii cum iti trebuie la licenta, sau mai stiu si eu. Oricum, in Grozavesti era ieftin xeroxul. Ce conta ca-mi lua aproape o zi, cu drumul si cozile si toate cele. Ma si vedeam invatand suplimentar si facand la examen o lucrare de doctorat!

Buun, acum am cursul. Mrs. Baciu a zis insa sa citim si bibliografia. Normal ca la biblioteca nu mai era de gasit nici o carte. Ma imprieteneam urgent cu colege din an care imprumutasera pretioasele resurse. Fugeam iarasi la xerox. Seara aranjam cu grija teancul mereu crescand de foi pe masa: cursurile mele, xeroxuri (hmmm, sa nu le intercalez mai bine printre cursurile mele, adica gen acelasi lucru din doua perspective… ma mai gandesc), seminarii, copii dupa capitolele din carte, alte carti pe care (uneori) mi le cumparam de la anticariat.

Prin a patra zi incepea sa ma incerce un sentiment neplacut ca n-am facut nimic, ca poate ar trebui sa ma apuc de invatat??? O sunam pe Oana, care invata deja de cel putin o luna. „Sunt la cursul 6, dar nu mi-e clar cu alomorfele astea,” zicea ea. Panica! Ce-s alea alomorfe???? Poate ar trebui sa ma apuc de invatat, am tot ce-mi trebuie, promit, jur, in seara asta citesc macar capitolele alea xeroxate din carte. Cum naiba Oana invata de nustiucand si e la cursul 6, inseamna ca e greu, pisicii!!

In seara aia adormeam cu capitolele la cap (dar citeam altceva, fireste).

In ziua urmatoare observam ca in camera e prea mizerie ca sa ma apuc de invatat si faceam curat. Apoi adormeam cu cursurile la cap si visam noaptea morfeme si alomorfe si examenul si pe Mrs. Baciu.

De invatat, fireste, invatam in ultima noapte inainte de examen. Cand – evident – nu-mi mai pasa de xeroxurile dupa cursurile altora (abia aveam timp sa trec prin notitele mele), de xeroxurile dupa carte (pe care le citeam pe deasupra, sa nu simt ca am dat banii degeaba) si de subtilitati. Invatam cat sa iau examenul si, de obicei, luam 9 sau 10.

Naspa nota, pentru ca-mi intarea sentimentul ca se pot face lucruri geniale in ultimul moment.

Cand lucram la Ipsos si aveam de scris vreo chestie sau de facut ceva important, eram in stare sa fac un milion de alte lucruri ca sa nu ma apuc de treaba respectiva. Uneori trecea deadline-ul si eu inca nu ma apucasem. Nu va mai descriu sentimentele care ma incercau: groaza, rusine, panica, furie, dezamagire, frica, neincredere in mine, panica, panica, panica.

Nu numai ca nu m-au dat afara, dar chiar imi faceam treaba bine si eram apreciata.

Adaugati aici sentimenul de „I’m a fraud” pe care-l are un „procrastinator” care-si vede apreciata munca pe care-a facut-o in cateva ore, sub imperiul groazei.

Intr-o vreme imi asumasem faptul ca „soy del ultimo momento” si asa si eram.

Pentru vacanta asta mi-am propus un milion de chestii, din care tot ce-am reusit a fost sa fac curat (luna!) in biblioteca. Ca sa am cartile la indemana pentru cand voi dori sa ma apuc de treaba. Am mai cautat pe google niste site-uri utile. Si, ieri, mi-am luat un top de hartie, ca poate am nevoie sa printez.

See the pattern?

Aseara nu am mai rabdat. Tot ca o forma de a evita ce aveam de facut (va dati seama acum de ce am scris asa de mult pe blog zilele astea? De ce scriu acum pe blog? :)))), am cautat pe google ca prostu’: „aman lucruri” „aman chestii” „aman mereu”. Pana am gasit cuvantul asta: PROCRASTINATION. Si un site: Structured Procrastination. De unde am citit toate articolele si-am aflat ca autorul a facut site-ul in vreme ce evita sa se apuce de alte chestii presante. Iar eu l-am citit cand evitam sa fac, la randul meu, chestii pentru scoala. Buna treaba.

Pe urma am aflat ca amanarea asta nesuferita poate fi o problema de a) perfectionism b) bad time management c) addictive escapism. Si altele, dar nu m-am recunoscut in ele.

E foarte frumos cand ma apuc de o chestie, pentru ca petrec primele ore ascutind creionul, ascutind ascutitoarea, ducand gunoiul ca-s prea multe resturi de creion acolo si asezand in diverse feluri lucrurile cu care trebuie sa ma confrunt. Pregatirea la mine dureaza mai mult decat treaba in sine, care poate fi orice, de la un articol de scris pana la o traducere sau lucrari de corectat.

Ce conteaza? mi se spune. Important e ca le faci bine si (in majoritatea cazurilor) la timp! Ce se intampla acolo, in culise, de cate ori ascuti creionul si cum iti asezi masa de lucru n-are importanta.

Ei bine, pentru mine are. Toate aceste lupte cu amanarea (in care de obicei cedez), ma streseaza groaznic. Zilele traite cu sentimentul lui „am ceva de facut, dar evit, asa ca fac miliarde de alte chestii” sunt urmate de zile cand sentimentul devine „nu pot sa cred ca fac asta din nou”, apoi „daca ma apucam mai din timp, sigur faceam ceva super misto”. In tot acest interval: rusine, furie, dezamagire, frica, groaza.

Aici sunt si azi. Scriu blog pentru ca evit sa fac alte lucruri. Cand eram mica tata sau mama imi rupeau foaia la fiecare greseala. Azi copiii sterg cu picul orice, dar atunci n-aveam voie pic [care venea ca un praf de se dizolva din pliculete in apa, apoi cu el umpleai un stilou de rezerva], iar radiera facea gaura in foaie. Aseara ma gandeam ca poate m-am invatat sa fac totul in ultimissimul moment pentru ca tata sa nu mai aiba timp sa-mi rupa foaia daca gresesc.

Probabil ca sunt si perfectionista.

Si addictive escapism-ul mi-e prieten vechi. S-a ascuns intai in carti, apoi in jocuri gen puzzle bobble, in blog, mail, twitter, mai nou in facebook.

As putea sa planific zile in sir si sa prioritizez si sa fac liste de taskuri. Ador listele. Ador plannerele. Am 4 agende pentru 2009; n-am scris pe niciuna.

Mi-am propus sa scriu blog pana la 8 jumate.

Apoi pana la 9 fix.

E 20:59.

Dau publish cu iluzia ca macar de data asta nu m-am pacalit singura.

Mal de muchos, consuelo de tontos, zice Jose (care si el e un procrastinator cu state vechi). Dar, totusi, daca va recunoasteti in descrierea mea, dati-mi un semn!

Poate punem de-un Procrastinators Anonymous si avem motiv fie sa muncim ca sa evitam sa venim la intalniri, fie sa venim la intalniri, ca sa evitam alte chestii mai presante. Dupa prioritatile fiecaruia :))

e 21:01, fireste.

Anunțuri

20 de răspunsuri »

  1. imi place john perry asta :) mersi de link, m-a facut sa rad in seara asta.
    …. in timp ce de doua zile imi tot promit ca o sa ma apuc de tema la italiana, de care chiar am chef si care vreau sa iasa foarte bine :d

  2. Cred ca multi ne regasim in postura asta si cred ca in cele mai multe cazuri e legata de ‘addictive escapism’. Eu atunci cand chiar imi place/ma pasioneaza ceva, nu aman nimic – ma arunc cu capul inainte in activitatea cu pricina, oricare ar fi ea. Si pot sa nu ma gandesc la nimic altceva sau sa nu fac nimic altceva pentru perioade foarte lungi, in care sunt complet acaparat de chestia cu pricina.

    Pe de alta parte, atunci cand ‘trebuie’ sa fac ceva, cand exista un element de constrangere, de orice fel ar fi aceasta constrangere -> the end. Incep sa aman…la infinit, so to speak. :D Asta se intampla chiar daca activitatea pe care ‘trebuie’ s-o fac imi placea inainte sa intervina constrangerea, sau mi-ar placea foarte mult otherwise (adica in absenta factorului de constrangere;)). Such are the ways of the mind…

  3. Eu intru in club cu titlul de Regina Neincoronata a Procrastinarii. Nobody does it better than me, desi acest post lung si interesant te pune undeva in frunte :) Acum lasand ironia la o parte, apuca-te de treaba! (asta era mesaj si pentru mine, cea care iti citesc blogul in loc sa termin lectura despre CSR pentru lucrarea de disertatie – care trebuie predata in 2 saptamani, by the way!)

  4. La mine a devenit un mod de viata amanarea, numai ca mie imi face si probleme la serviciu. Nu reusesc sub nici o forma sa respect deadline-urile. Si reusesc sa ma autoconving ca lucrurile pe care le fac in locul celor de care chiar ar trebui sa ma ocup imi sunt folositoare. Adica in loc sa invat ma uit la filme, dar si filmele sunt folositoare. Sau in loc sa-mi fac treaba la serviciu stau pe net, dar aflu o graoza de lucruri etc.

  5. vai eu sunt mai rau decat tine(deocamdata inca la facultate,sa vedem cum o sa fie la slujba).In mare fac la fel,zic ca ma apuc,incerc sa ma organizez iar apoi imi gasesc fel de fel de scuze(mai mult sau mai putin constient)sa aman.Asa am facut si la Bac,asa am facut tot liceul,toata scoala si asa fac si acum.Eu si dimineata aman scularea pana in ultimul moment,aman absolut orice si apoi ma macina sentimentul de vinovatie.

  6. Vaaai. Tocmai citesc postul tau despre cum scrii pe blog pentru a amana sa faci ceva pentru scoala, in timp ce aman cu gratie sa-mi rezolv task-urile de dimineata la serviciu citind blogul tau. E grav. E foarte grav. Cred ca merg sa-mi fac un cappucino sa-mi regasesc chi-ul. :)) (Si din pacate nu glumesc.)

  7. Boon, acu’ ca ne-am adunat procrastinatorii, sa va spun bomba: vin azi la scoala cu morcovul vinovatiei (n-am corectat lucrari, etc) si ma intalnesc cu o colega, cu care impart clasa la care n-am corectat. Discutii, cum a fost in vacanta etc., ii spun ca n-am corectat nimic si zice: „Nu vrei sa te ajut?” Am corectat la doua maini si a mers MULT mai repede, plus ca am avut un second opinion :)

    Eu nu cred ca e rau deloc – ba chiar incep sa cred ca un al saselea simt ne sopteste ca-n reclama Tide: „amanarea este buna!”

    Happy procrastinating!

  8. Pingback: Traim ca sa se spuna povesti « Cartea Smillei

  9. pe 2 februarie am examen de licenta, pe care am amanat-o ca sa pot sta si semestrul 2 al anului 4 in Polonia ca Erasmus. Logic, nu am invatat nimic. M-am trezit la 8,30. E 12,22, citesc bloguri…sa continui? :D

  10. ahh , si tocmai am postat pe blogul meu cum am amanat verificarea biletului si am realizat way late ca am pierdut avionul. Asta fiind cazul nefericit in care lasarea lucrurilor pe ultimul moment iti demonstreaza ca nu exista acel ultim moment in care poti rezolva totul. Dar hack, it worked till this! :p

  11. Mih, m-ai prins! :p

    Adina, bafta la licenta!! Ca orice procrastinator, sigur ai senzatia aia care te anunta ca „ultimul moment” tocmai a inceput deci e cazul sa panic & get things going :)) Sau poate de luni…

  12. Pingback: Typical « jane’s attic

    • Yay! In sfarsit ma intelege cineva! :)) Si eu am probleme din astea cu amanatul lucrurilor cum ar fi licenta la care am lucrat de dimineata dar apoi am facut o pauza sa mananc si sa-mi verific mailul si celalalt mail si facebook-ul si niste bloguri si sa caut niste harti pe net. Momentan sunt inca la bloguri si au trecut hmm…4 ore. Are rost sa ma gandesc ca scriam 10 pagini in timpul asta? Nu cred. Gata. Ma duc sa caut harti. :))

  13. Raluca, welcome to the club! ;))Aici toata lumea te intelege, pentru ca si noi facem la fel :)

    Totusi eu am observat ca, la mine cel putin, amanarea nu-mi afecteaza productivitatea. O lalai eu cat se poate, dar la final ceea ce iese, iese bine. Doar ca pierd mult timp.

    Bafta multa la licenta!

  14. Pingback: Movie weeks, pierderi de vremuri « Cartea Smillei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s