Wanting to be someone else is a waste of the person you are

Standard

Enorm de mult mi-a placut blogul Ioanei Ursache, pe care l-am descoperit azi. Sper ca nu se supara daca copiez aici un fragment cu care rezonez perfect:

At 15:30 I met with another 1st year group (the last one of the week, my 6th time around). [Ioana preda engleza la Fac. de Medicina din Iasi] That was one of the most challenging and exhausting experiences I’ve ever had as a teacher. I managed to do only a small fraction of what had worked so well for the other 1st year students, and my brilliant lesson plan flew out the window. Important things were said about your boredom, superficiality, laziness and lack of care, and about your blinding obsession for the final grade. One of you said it would take more than a seminar to change such deeply-rooted behavior and attitude towards education. Yes, I know that, I’m ready for that, but from where I stood, it sure looked like you were wearing your self-victimizing ignorance like it was some kind of medal which made you special and proud. You know what? THAT doesn’t make you special at all… it just makes you… old, bitter and uninteresting.

Why am I making this public on the blog? Because I believe this is not who you are and certainly not who you could be, if only you could begin to see your education as the practice of your freedom. Freedom from ignorance, routine and preconceived ideas, including your own, and from all the everyday noise that interferes with the truly good music.

Ioana (de)scrie mai bine decat as fi putut-o face eu vreodata atitudinea anumitor copii pe care-i intalnesc si eu – tot in 1st year, doar ca ai mei sunt la clasa a 9-a. Poate e ceva cu primul an dintr-un ciclu, nu stiu. Dar ai mei de-a 9-a sunt clasa cu care comunic cel mai greu, clasa cea mai indisciplinata, cei mai lenesi, cei mai obraznici-„dati-mi-4-ca-nu-ma-intereseaza-oricum-am-4-la-toate-materiile” elevi din scoala. E atat de frustrant sa nu gasesti nici o cale de comunicare, nici un limbaj comun. Si la asta se adauga faptul ca ei sunt fostii „ai mei”, clasa la care am renuntat pentru ca cred ca le e mai bine asa, dar pe care continui sa-i vad ca ai mei, de care ma simt responsabila, la care tin intr-un fel anume si care ma dor altfel decat celelate clase, pentru ca mi se par esecul meu.

Cateva ganduri pe care le-am cules in interactiunile cu ei: viata e nedreapta, adultii have so much fun si eu tre sa invat, vreau sa cresc mai repede ca sa fiu liber, profii care dau teme sunt niste retarzi, la ce foloseste scoala?? tre sa ma joc WOW acuma, ca pe urma incepe viata reala si n-o sa mai am timp.

Oare asa eram si noi? e intrebarea care revine obsesiv. Raspunsul e „nu”. Suntem din filme diferite, noi venim din ala cu fosile, iar ei din filmul secolului XXI, unde totul se face repede, fragmentar, lipsit de continuitate, orientat spre profit imediat. Prima intrebare care le rasare in minte, indiferent daca in lectia de zi avem Shakespeare, verbele neregulate sau collocations este „Si la ce ne foloseste asta?” Cand rog pe cineva sa citeasca, sau sa participe in vreun fel (din proprie initiativa, mai rar), aud: „Da’ imi puneti nota?” La o ora dupa ce am dat teza ma pandeau pe hol: „Cat am luat la teza?” Incep greu si dezarmeaza repede. „N-am inteles nimic din exercitiul asta; conditionalele sunt de kkt!” „Cui ii trebe word formation? E stupid!” Aveti rabdare, le zic, desi acolo si eu mai am de lucrat. Aveti rabdare. O colega ne povestea de fetita ei de 9 luni, care se chinuie sa mearga. Desi se ridica de 100 de ori si tot de 100 de ori cade, nu vrea sa fie pusa in patut decat in picioare si tipa sa o tina cineva sa mearga ea, pe piciorutele ei. Asta mi se pare ca facem noi la scoala: ne ridicam si cadem, pana invatam sa mergem. Mersul pe bicicleta, role si patine vine pe urma. Din pacate, vad parinti care le iau patine scumpe unor copii care nu stiu inca sa mearga. Iar ei protesteaza la mine: „Nu vreau sa merg! Mersul e stupid! Vreau sa pa-ti-nez!!!” Si continua sa stea gramada, cazuti pe gheata, cu patinele in picioare.

Daca ma citeste vreun licean, mi-ar placea sa aflu cum se vad lucrurile din banca. :-)

Anunțuri

3 răspunsuri »

  1. (cred ca am postat aiurea prima data si parca nici nu a mers. Mai incerc o data)

    Salut, mesajul tau pe blogul meu m-a adus aici. Trebuie sa ma uit mai atent, dar prima impresie este ca avem despre ce vorbi…

    pentru inceput, iti recomand (in caz ca nu ai vazut) filmul Freedom Writers. Daca nu il gasesti in retea, vezi ca un student de-al meu l-a pus la un moment dat aici – http://fbx.ro/icjr1pp6z3trbkko (and subtitles in romanian from here http://fbx.ro/db7wwphd59gybaiu), poate inca mai este disponibil.

    dupa ce il vezi, gandeste-te daca ar merge vazut cu elevii tai. Mai sunt astfel de filme, stiu, dar acesta e cvasi documentar, fiind bazat pe o poveste reala. Am si cartea care apare la finalul filmului (adica Freedom Writers Diary), iti pot face o copie daca te intereseaza. La fel cu the Diary of a Young Girl. Site-ul persoanelor reale portretizate in film este http://www.freedomwritersfoundation.org.

    am vizionat filmul cu studentii mei si au fost teribil de impresionati. Cred ca merge si mai bine la liceu.

    astept impresii…

  2. Chris, sunt multe de discutat pe tema asta, si eu duc aceleasi batalii, cu morile de vant.
    Ioana, multumesc si eu pentru recomandare, am auzit de film si chiar ma gandeam la un film pe care sa-l discut cu elevii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s