Primul lucru pe care l-am stiut despre el a fost ca e alergic. La tot felul de lucruri, dar ultima oara ii aparuse ceva alergie pe gat de la carat o scandura (?!?) si ne povestea asta cu multa verva, incat ne tineam de burta de-atata ras. Pe urma a venit vorba si de alergiile la polen si de „barna” (aka „nasul”) care ii curge mereu primavara si se umfla din cauza unor chestii din aer de care eu, una, nici nu-mi dau seama ca exista. Vorbea mult si alambicat, sarea de la una la alta, povestea si se povestea cu atata dezinvoltura, incat mi-a fost drag inca de-atunci, din prima zi, cand mi se parea prea slab, cu capul prea chel si gura prea mica.
Simpatic de tot mi-a devenit insa cand am mers intr-o zi la Jolie Ville, iar in zona cu frigidere eu m-am umplut de bube pe maini.
– Ioai, ce alergie misto ai! a exclamat cu o sinceritate care m-a dat gata. In multe feluri fusese descrisa alergia mea (unii isi intorceau capul, scarbiti, cand ma vedeau plina de bube – si nu-i condamn; altora le-a smuls tipete), dar „misto” nu-mi mai zisese nimeni ca este. Normal ca era misto pentru un alergic sa intalneasca un tovaras de suferinta [da’ las’ ca mergem noi la terapie:))], iar pentru mine a fost super tare sa primesc asa o reactie deschisa si pozitiva la bubele cu care de bine de rau ma resemnasem.
A trecut de-atunci un semestru, acu’, iaca, incheiem medii, scriem carnete si deja primavara ne bate la geam cu muguri de copaci, matisori si fluturasi in stomacelele unora ;)) Colegul care in prima zi vorbea prea mult, povestea enorm, de nu-l puteam urmari (mai ales ca nu prea stiam personajele: tata, fratele, iubita, dar si niste amici din Iasi, altii din Cluj, colegi de la scoala si cine mai stie?) si ma striga „cea mai simpatica colega!” (probabil fiindca nu-mi invatase inca numele :p) este, el insusi, cel mai simpatic si, pe deasupra, foarte minunat. Pleonastic spus. Logoreea lui proverbiala a gasit o noua forma de expresie – blogul -, iar intre timp am descoperit ca mai exista cineva pe lume care are ceva haios de povestit pana si cand vine de la baie!
De la el am invatat si despre plante si despre pasari si despre PH-ul solului care schimba culoarea la flori; stie o tona de chestii si – mai ales – stie sa priveasca norii, sa rada si sa se faca iubit de copii. Mai mult de-atat nici ca se poate.
Iar cand il apuca artagul, sa te tii! O fi ketotifenul, n-o fi (:)))), cert e ca odata te trezesti ca se ambaleaza si vorbeste, si se ambaleaza, si vorbeste, si se ambaleaza si atunci din doua una: ori ii trece, pentru ca-si da seama ca viata e prea frumoasa ca sa-ti faci sange rau din lucruri pe care nu le poti controla, ori – cine stie cum – altceva ii distrage atentia si uita de suparare. Ca un cer pe care se plimba norii, cand albi si pufosi, cand negri si amenintatori – asa e dispozitia lui. Iar in spatele acestui peisaj schimbator e mereu „cer albastru”, o „mansarda” extrem de bine mobilata, mult suflet si generozitate si un simt al umorului remarcabil.
Pur si simplu – el. Vior(el). Zis si „colegu’ Vio”, „sono io, Vio”, „domnu’ domnu’ „, „profu de geogra”, sau Vio, pur si simplu.
Colegul fara de care lumea ar fi mai tacuta si si-ar pierde mult din farmec, ciorile s-ar aduna pe copac fara sa fie nimeni sa le fotografieze, norii s-ar imprastia si-ar face forme indescifrabile pe cerul Piperei (fiindca numai el stie sa ni le desluseasca, de l-ai asculta o vesnicie povestind), iar noi n-am mai afla niciodata de originala localitate Bucile Curului, sau de ispravile papagalului Miticutza Arsinel, care tine cu sufletul la gura pasagerii din spatele bus-ului lui Nae.
Draga colegu’, iata ca m-ai molipsit cu descrierile tale de personaje si fiindca prea ne-ai incondeiat pe toti, nu se putea sa ramai tocmai tu nepovestit. :p Sper sa mai vorbesti maine cu mine si sa nu ma judeci prea aspru, pentru ca – vezi bine – n-am talentul tau la descrieri de persoane!
Cu drag,
Chris („cea mai simpatica”)
Puzzle 
Excelenta „fotografie” ai facut tu Christina „cea mai simpatica”! Si cum omul sfinteste locul si Vio al nostru sfinteste scena comediilor noastre -„bus-ul lui Nae”- cu multa culoare, buna-dispozitie si umor. Doar cand te uiti la mutra lui te apuca rasul, dar cand mai deschide gura…te doare burta de ras :)). Eu l-am iubit din prima clipa in care l-am cunoscut si ma bucur din plin pentru locul privilegiat pe care il am langa el. Acum stau si ma intreb oare cum arat eu, psiholog serios, intre un „camp electromagnetic” si un „aerian care face poze la curci pe garduri”…tot ce pot sa spun e ca viata e minunata alaturi de voi toti si „dependenta” noastra ma face fericita!
Va pup si va imbratisez cu multa dragoste, dragi colegi si prieteni buni!
Meli „cea minunata” :))
multam fain pentru fotografia scrisa de colega chris si de dulcele si minunatul comentariu al tau, meli! e adevarat ca sunt sucit ca aerul si e adevarat ca sunt o aschie de om si eu ma intreb unde dracu incape atata energie, veselie si vorbarie…vorbarie si iar vorbarie! cert este ca si anturajul ma incurajeaza si-mi canta in struna! si eu sunt fericit ca in rahatu de la marcu am niste colegi cu care as merge si pe luna indiferent la cat de vreu ne-ar fi! sinceri, devotati, cu sufletul foarte deschis si cald, sensibili si frumosi, dusi si haiosi, plecati cu sorcova si parinti responsabili unii, altii ciudati si totusi dragi, unii isterici si neintelesi….etc etc.! oricum, eu vreau sa multumesc Celui de Sus ca mi v-a scos in cale, colege dulci…Chris si Meli ..si Il rog sa va dea zile frumoase si senine ca cerul de vara, ganduri curate ca florile de primavara si sanatate la fel de multa cate boabe de nisip sunt pe o plaja! eu, vio, vior(el)!
… si sa nu uitam – zise Vio – ca uneori i se mai spune (mai ales pe la clasa a 5-a, obisnuiti cu o prezenta preponderent feminina): „doamna, doamna…aaaa… domnu’!” :))
nu ca nu i-ar sta bine in rol de „doamna, doamna” :p
P.S. Vio, nu uita sa-mi trimiti poza cu curcile pe garduri!
Subscriu in totalitate cu descrierea Smillei. Se vede ca il cunoaste foarte bine :) …Oricum, esti foarte talentata, Chris!
Insa, si daca nu-l cunosti pe Vio si stai putin in preajma lui nu ai cum sa nu te bine-dispui instantaneu.
Deoarece locul de langa el e ocupat de prietenele lui, ma agit si eu sa prind un loc vecin cu al lui in deja cunoscutul „bus al lui Nae”. Nu vreau sa ratez franturi de povesti istorisite cu atata dibacie de Vio.
Si atunci cand nu reusesc sa prind un loc aproape, tot stau cu urechile palnie sa nu ratez vreo remarca de-a lui Vio:)
Pupici, Chris, tie si prietenilor tai si distractie placuta in Elvetia!
hahaha, Dana, acu’ inteleg de ce tu si cu Ramonica imi ocupati locul, cand nu sunt atenta :p Pupici si vacanta placuta! :*
Pingback: Minuni si mizerii. Parada Gemenilor « Cartea Smillei