Το Παράπονο

Standard

M-am trezit de  dimineata. Like, really early. Vreo 7 jumate sa fi fost. Neobisnuit pentru o zi de uichend. Neobisnuit pentru Christina pe care o cunosteam. M-am chinuit sa adorm la loc, ceea ce a provocat niste vise bizare, cu scoala, teste la engleza (doar ca dadeam la tot liceul si ocupau un amfiteatru intreg), Cristiana care imi cerea s-o duc la Bucuresti cu masina si eu care raspundeam ca numai daca conduce ea, pentru ca numai ideea de a ma sui la volan in vis imi produce groaza. Cele mai dese cosmare pe care le am (in afara de lifturi) implica condus masina pe care n-o pot controla.

M-am trezit in cap cu Meno ektos, care-mi aduce aminte de Marsilia, ca intotdeauna. Cred ca il ascultasem prima data cu vreo doua zile inainte sa plec si-l aveam adanc infipt in creier. Cu o noapte inainte de plecare cautasem versurile pe net si descifrasem – impreuna cu Mihai – literele grecesti, ca sa pot „canta cu cuvinte”. De aceea pe aeroportul din Milano, in vreme ce Ciprian isi petrecea orele de asteptare la internet cafe, eu priveam pista si avioanele, iar in cap imi rasuna: Τα βράδια μου τα εργένικα τραγούδια λέω αρμένικα
Θέλω να μιλήσω, μα είν’ ο τόπος μου σβηστός
Ceea ce si in ziua de azi imi aduce in minte de-a valma aeroportul din Milano, avionasul cu elice cu care am mers spre Marseille, portul, ploaia, arabii, zoaiele de pe strazi, hotelul si tapetul de pe pereti, panelistii, rue de Rome, Matrix 3, stadionul OM, biserica Notre Dame de la Garde, insula lui Monte Cristo, lavanda, magazinele, telefonul de unde-l sunam pe Jose, oboseala, dorul de casa, pardesiul gri, biserica de pe rue Cannebiere, obloanele, dame-jeanne-gnouf, franceza cu accent arab si franceza corsicanilor, „sentez-vous” in loc de „asseyez-vous” si la „bombille” in loc de „ampoule”, „j’ai besoin d’un chair… ermm… d’une chaise” si alte prostii care-mi ieseau pe gura, prin contaminare cu spaniola si engleza. Nu-i de mirare ca intrebarea care mi se punea cel mai des era „Vous êtes espagnole?”

Era 2003; au trecut de-atunci 6 ani. Azi mi se cere sa scriu o carte si experienta marseilleza va avea si ea loc acolo.

Όσο κι αν κανείς προσέχει
όσο κι αν το κυνηγά,
πάντα πάντα θα ‘ναι αργά
δεύτερη ζωή δεν έχει.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s