[ti]niebla[s]

Standard

De dimineata m-am trezit ca Iacov dupa lupta cu ingerul: eram obosita moarta, patul se vedea ravasit, cu perna pe la picioare, patura pe jos, eu dardaind intr-un cearsaf care cine mai stie de unde aparuse… In cap aveam ecourile unei lupte crancene, in minte imi rasuna o intrebare: „Cand o sa inceapa viata mea adevarata?”

In bezna aia a mintii mai mult decat a camerei (caci era trecut de 12 ziua, muncitorii bocaneau afara strangand schelele de la casa in constructie, iar prin perdeaua trasa se filtra o lumina galbena care lasa sa se inteleaga ca e soare afara), simteam ca sunt facuta din asteptare si lasitate; ca tot ce sunt aici si acum nu e nici pe departe ceea ce imi doresc sa fie, ca mi-e frica sa fiu altceva si ca lupta asta permanenta care se duce in mine intre vreau / mi-e frica e chinuitoare si contraproductiva.

Daca asta nu e viata adevarata, atunci ce e? striga o voce in capul meu, iar eu, buimaca, nestiind nici macar unde ma aflu, de ce totul arata ca dupa un cutremur si de ce am un sentiment asa coplesitor de gol, de inutilitate, incercam sa ma dezmeticesc, sa-mi dau seama daca mai e cineva acasa, cat e ora, de ce ma doare atat de tare spatele, unde e perna, ce mananc de dimineata si de unde pana unde am o criza a sensului vietii sambata, inainte de micul dejun.

De citit: Cu ingerul de piepti (bookblog): […]lumea lui Iacov-Israel, şi a fiecăruia dintre noi, îşi are obârşia Dincolo, în vreme ce ceea ce ni se pare a fi locul nostru de zi cu zi e fundul larg şi înşelător al unui puţ din care se iese numai cu îngerul de piepţi…

La  modul strict declarativ, pe ziua si eventual inconjurata de alti oameni – care-mi scot la lumina natura histrionica – as putea sa spun fie ca nu ma deranjeaza sa fiu Iacov (lipsa de ambitie ascunde tot o lasitate), fie ca sunt gata sa trec prin orice lupta si sa devin Israel (masca de stie-tot, poate-tot, nimic-n-o-ia-prin-surprindere pe care o port din adolescenta ascunde o mare nesiguranta).

In noaptea de vineri spre sambata insa, in bezna luptei cu patul, pernele si ingerul invizbil, am avut sentimentul ca ingerul e mult prea puternic, strivitor, ca un zid de otel peste care mi-e cu neputinta sa trec si ca tot ce pot sa fac e sa raman – mica si singura – la picioarele acestui zid pe care-l urasc si care ma inspaimanta, plangand: „Oare cand va incepe viata mea adevarata?”

Dupa doi ani, sunt inca regina captiva in camera cu patrate albe si negre – whatever that means.

Anunțuri

6 răspunsuri »

  1. Hey Christina,
    O „felie” cam prea mare de viaţă brută pentru sâmbătă seara …
    Nu ştiu dacă asta te încălzeşte cu ceva dar, personal cred că orice om cu „simţire” trece prin astfel de momente de nesiguranţă, momente în care te întrebi dacă asta e viaţa ta, doar atât sau mai urmează?
    Acum câteva zile m-am trezit cu nişte puşti de-a cincea sus la bibliotecă – deja îi cunosc, deşi nu sunt elevii mei, de obicei vin după cărţi de engleză :)
    „- Pentru cât timp iei cartea?”, l-am întrebat pe unul.
    „- Pentru 45 de secunde”, a răspuns.
    „- Cum măi? Poate 45 de minute, că atât durează ora.”
    „- Da, dar par secunde …”
    Well, eu zic că un asemenea dialog îţi oferă şi ţie un început de răspuns :)
    So, ţine ochii larg deschişi, căci, după câte bag eu de seamă, viaţa ta cea adevărată chiar a început!

  2. :) Ah, Smilla (ca io asa-ti zic)! Slava Domnului ca scrii tu, ca pe mine m-au parasit toate cuvintele si ma-ndrept incet, dar sigur, catre un autism linistitor, resemnant, khallas, asta e! Seen ANGELS IN AMERICA? Nice! Toate cele bune! And keep writing!

  3. Pingback: Geografia lui 2010 « Cartea Smillei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s