Lumea vazuta de sus

Am crescut la casa si mi-am dorit intotdeauna sa locuiesc la bloc. Visam la o casa cu balcon si lift. Nu stiu de ce balconul mi s-a parut intotdeauna mai misto decat curtea cu verdeata si flori in care ne jucam noi acasa. Cand era de mers intr-o vizita la bloc, abia asteptam momentul sa ma strecor in balcon. Intr-o zi, la tanti Vali, la etajul 8, am descoperit ca pot sa ma cocot pe grilajul balconului si sa ajung pana la margine, peste care se vedea strada. Cand eram mica adoram sa stau spanzurata cu capul in jos pe gard, pe sarma, in copaci sau oriunde. Cu atat mai mult peste balcon, de unde oamenii se vedeau ca niste liliputani si masinile ca niste jucarii. Formidabil sentiment! Nu stiu insa cum s-o fi vazut din usa balconului o ploada de 4-5 ani aplecata pe burta peste balustrada de la etajul opt, jumate in strada, cert e ca odata am auzit strigate, a aparut tanti Vali cu mama, amandoua tremurau ca varga, iar restul e istorie.

Foarte tare a fost ca, dupa ani de zile in care am fost maimutica din copaci, „ba in banca, ba sub banca”, sus pe gard cand ma cautai si fascinata de inaltimi, am avut prin facultate o perioada cand mi-era frica rau de lifturi. Dar rau de tot. Mergeam la meditatii si urcam mereu pe jos; nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa iau liftul singura, desi ma mai urcam daca mergea cineva cu mine. Pe urma mi-a trecut treaba cu lifturile si m-a cuprins o frica de-aia rea de inaltime. Ma ingrasasem si ma simteam eu mai masiva, mai greoaie si mereu in pericol sa cada ceva cu mine. Apogeul aici a fost cand m-am urcat in roata mare de la balci din Landshut (Mihai stie! :))). Groaznic, groaznic a fost. Eram terorizata. Eram la 10 metri inaltime intr-o farfurie rotunda, impreuna cu niste oameni nebuni care insistau sa invarteasca farfuria aia in jurul stalpului de care era prinsa. Vedeam apa-turla bisericii-lumea din balci-apa-turla-lumea-turla-apa… Doamneeeeee, nu se mai termina. Ma vedeam doar cazuta jos, farfuria desprinsa din tatani… si totul pentru ca eram o balena uriasa care nu avea sa caute acolo!! Era un fel de pedeapsa pentru ca m-am ingrasat. A fost horror. Anul urmator in turla bisericii Sf. Stefan din Budapesta a fost la fel de nasol, chiar daca usor atenuat de faptul ca stateam pe un loc fix si tonele alea de piatra imi dadeau o anumita siguranta. Peste doi ani, la Sibiu, in turnul catedralei (observati ca perseveram, in ciuda fricii, hranita de amintirea vremurilor in care inaltimile erau ale mele) m-am pomenit dinaintea unor scari suspendate in gol. Am vrut sa ma intorc, dar Jose m-a convins sa continui. Cu ochii tinta pe ceafa lui am urcat scarile, fara sa ma uit stanga-dreapta si-am ajuns sus. 

Nu stiu daca am mai slabit de-atunci, dar intr-o zi mi-a trecut frica.In Santiago nu m-as mai fi dat jos din roata care ma ingrozise in Landshut. Abia astept sa urc in turnul Eiffel. Si-mi amintesc un moment cu liftul de la Ipsos, din Unirii, absolut genial. Veneam de la chinezi, din Mall, cu mancare pentru Mih. Orez cu curry. Galben. Fierbinte. Am luat liftul, am pornit si pe la etajul 5 cabina s-a zgaltait deodata rau de tot, s-a stins lumina si m-am oprit intre etaje. Sigur ca n-a fost nimica, am apasat butonul de alarma, s-au auzit niste voci si totul a pornit la loc, dar imi amintesc extrem de precis cum in secundele alea in care mi-am dat seama ca ceva nu e in regula nu ma puteam gandi decat la cat de ridicol as arata cand m-ar gasi echipele de salvare prabusita pe podea, plina de orez galben.  :)