Din nou despre toamna si ceaiul-spectacol

Standard

Azi am baut un ceai-spectacol. Venea sub forma unei bilute verzi (legata cu fire verzi, ca o tumoare :)) pe care o aruncai in ceainicul transparent, plin cu apa fierbinte. Biluta incepea incet-incet sa se desfaca intr-o minunata floare, care ocupa la finalul serii tot fundul ceainicului. Like, wow!

Ieri cand conduceam Tico spre Drumul Taberei am vazut toamna. Era in Cotroceni – lunga, slaba si zaluda, invartejind frunzele de pe jos. Am urmarit-o pana la Academia Militara, apoi a disparut, sau a ramas in urma si n-am mai regasit-o decat azi, cand imprastia frunze uscate, galbene si rosii, pe Nicolae Caranfil.

– Ia te uita, am exclamat, a venit toamna, iar Pisicutza a incuviintat. Ii scartaie franele de la o vreme, ca unei batranici genunchii si mi-e mila si sunt recunoscatoare ca exista in viata mea.

Maine as vrea sa merg sa caut toamna la munte, dar muntele e departe si Mahomed singur nu se poate duce acolo. As mai vrea sa ma duc la castelul lui Hasdeu de la Campina (si poate ma voi duce, candva). Printre amintirile mele de toamna, se numara o excursie pe care a facut-o Iulius in clasa a 5-a cu diriginta si cu clasa lui de la scoala 71. Am mers la Targoviste – eu intr-a noua si fiica dirigintei cu un an mai mica – fete mari intre puriceii de-a 5-a care umpleau autocarul. I-am urmarit alergand printre ruinele curtii domnesti si era un cer plumburiu strapuns rareori de cate o raza de soare, iar toamna era roscata si calda, la fel ca parul celei mai frumoase dintre fetitele de la a 5-a – o pustoaica creatza si pistruiata in pulover verde de la care cu greu imi mai puteam lua ochii. Pluteau in aer frunze, iar eu visam la aventurile Ciresarilor.

Intr-o alta viata fusesem si eu la randul meu puricel de autocar si mersesem cu doamna invatatoare in excursie la Targoviste, iar doamna (inca Tovarasa la vreme aceea) ne povestise despre turnul chindiei si mircea cel batran.

Orice s-ar spune, e ceva in noi care rezoneaza profund cu caderea frunzelor. Poate povestea aia din abecedar: s-a desfacut din mugur intr-o dimineata calda a inceputului de primavara. Cea dintai raza de soare s-a impletit pe dansa ca o sarma de aur, facand-o sa tremure de fericirea unei asemenea atingeri… In mine toamna si scoala nu vor sa se separe. Nici toamna si bancile, manualele, doamna Tudoran, cojile tepoase de castane, doamna Sofian si „cacata” ei de rusa, tabla liniata si halatul de la chimie.

Prin aceste randuri vreau sa iau tot acest trecut in brate, sa-i spun ca-l iubesc si ca nu e din alta viata, ci chiar din viata mea, mi-l asum si sunt fericita ca mi-a ramas invalatucit in circumvolutiuni si ca din cand in cand ma mai viziteaza. Am citit la Octavian ca narațiunea continuă a existenței e o minciună. E o iluzie fara de care am fi ciopartiti, amputati, incompleti. Sa luam, asadar trecutul cu noi, lasandu-l totusi unde-i este locul: in trecut.

Viitorul ne aduce/ ne duce tot (la) Targoviste: maine, in cautarea noilor toamne :)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s