Jobul de vis

Standard

Cand am aflat, in decembrie 2007, ca echipa de PR „Milky Way” in care lucram era pe cale sa se destrame, am avut un soc. In buna mea traditie naiva si cu proiectii generoase de goodness asupra tuturor, eram incapabila sa vad ceea ce tuturor le era clar: ca in curand urma sa pornim fiecare pe alt drum, iar cei care raman eventual sting lumina.

Mi-amintesc de atunci lungi conferinte cu Vlad „Harciogul” pe deja celebra canapea din biroul nostru, in care ne evaluam sansele si optiunile. Lui ii era clar ce vrea sa faca, mie nu. Dar mi se parea un moment bun sa iau o decizie pe care o amanam de mai multa vreme.

Desi nu citisem acest articol (probabil fiindca nu fusese inca scris!), am urmat aproape intocmai pasii descrisi acolo. Si cel mai simplu mi-a fost sa-mi dau seama ce vreau sa fac. Nu ce trebuie sa fac, nu ce stiu sa fac, nu ce-as putea sa fac cu experienta acumulata pana in acel moment. Ci ce vreau cu adevarat si ce imi place mai mult decat orice pe lume sa fac. Raspunsul mi s-a aprins in cap ca o reclama luminoasa: vreau inapoi la scoala!

Si acum cred ca a fost suficient sa ma hotarasc, pentru ca lucrurile s-au inlantuit dupa aceea intr-un fel pe care nu l-as fi putut prevedea si, in nici un caz, controla in vreun fel spre a ma duce acolo unde sunt azi.

Decizia am luat-o in preajma Craciunului 2007. Am stiut ca e raspunsul corect, pentru ca imediat ce mi s-a aprins in cap reclama de inaltimea literelor de la Hollywood pe fata mi s-a intins un zambet imens si toate spaimele mele legate de un nou job s-au risipit. Angoasa provenea in mare parte din faptul ca trebuia sa dau un raspuns unei doamne care ma acceptase ca PR Manager, dar fata de care aveam second thoughts. Ramasese sa-i dau raspunsul dupa sarbatori. Pentru toata lumea era clar ca trebuie sa fie da, mai putin pentru mine. Gandul care ma rodea era bizar: nu ti se potriveste. Acolo nu ai fi tu. Cauta-ti un job unde sa nu te pierzi pe tine…

Fixata cum eram in patratica mea, pe care mi-o cunosteam la perfectie si din care nu mai iesisem de ani de zile [multinationala, comunicare, online], mi-a fost foarte greu chiar si sa incep sa iau in considerare alte alternative. Sa ma gandesc, spre exemplu, la un job intr-un ONG. Sau la un post la stat. Sa ma gandesc sa fac o schimbare dramatica de job si sa ma bag casierita la Mega Image. Intotdeauna mi-a placut sa fac bip bip la produse. Sau sa ma duc cusatoreasa la firma unde lucreaza frate-meu. Numai asa, ca exercitiu de imaginatie si ca sa inteleaga creierul anesteziat ca pe lume nu sunt doar multinationale si joburi de tip sezand-in-fata-calculatorului.

Incet-incet, fantezia a prins aripi. Ce-ar fi daca as lucra la o casa de copii? La o asociatie caritabila? Ce-ar fi daca as sta acasa sa scriu o carte? Daca as tine conferinte? Sau traininguri? Ce-ar fi daca m-as intoarce la scoala?

Ce-mi place mie cel mai mult sa fac? Sa spun povesti! Sa vorbesc si sa fiu ascultata. Sa ajut. Sa influentez pe altii in bine. Sa fiu o sursa de optimism si inspiratie. Sa predau!

Decizia a fost luata. Cum aveam s-o pun in aplicare nu mi-era clar, dar stiam ce vreau sa fac. Imediat au inceput sa curga confirmarile ca luasem decizia buna: prietenilor li se parea genial, fosta mea sefa m-a sustinut imediat, iar directoarea de Training din companie mi-a oferit pe loc un job in departamentul ei. Wow! De ce a durat atat de mult sa ma hotarasc?

N-am putut sa raman trainer in firma, dar dupa atatea semne bune, deja nu-mi mai faceam probleme. Lucram activ la networking, pentru a mari sansele de a-mi gasi ceva potrivit. In perioada aceea am cunoscut-o pe Sandra si a fost primul om care mi-a dat feedback in urma unei intalniri in care-am discutat despre un posibil job la firma unde lucra ea atunci, dar si despre training, vise si energia de a ni le implini. Sandra a fost si este o sursa de inspiratie si de energie pentru mine si un model de curaj si indrazneala.

Depuneam CV-uri peste CV-uri si cred ca am mers, in perioada decembrie 2007- martie 2008, la vreo 20-30 de interviuri si intalniri mai mult sau mai putin formale care s-ar fi putut finaliza cu o oferta de job. Prea putine insa erau pentru teaching si din cele pentru training era greu sa se finalizeze ceva, dar fiind inceputul de criza care incepea sa-si arate coltii si reticenta firmelor de a angaja un trainer fara experienta.

Pana in iunie 2008 vazusem intre 10 si 15 hasheritze plictisite (2/3 nu-mi raspunsesera nici ca da, nici ca ba, fireste) si 2 directori generali umflati in pene si plini de ifose. Auzisem placa cu „Va sunam noi” si „din pacate noi cautam oameni cu ceva mai putina experienta” de cateva ori. Dadusem teste si examene scrise; redactasem comunicate de presa si vorbisem in engleza cu doamne care se balbaiau si spuneau „eu o sa va intreb in romana, dar dvs. continuati sa-mi raspundeti in engleza, da?” cand ma auzeau (si nu glumesc! mi s-a intamplat de doua ori, iar a doua oara cu greu m-am abtinut sa nu izbucnesc in hohote de ras!).

Ma detasasem de jobul de vis. Nici macar nu stiu daca mai visam la el. Lucrurile intrasera pe un fagas stramb la birou, iar eu ma obisnuisem cu strambatatea.

Atunci a venit telefonul pe care nu-l voi uita niciodata!

 

 

Anunțuri

21 de răspunsuri »

  1. Hmmm. Avand in vedere ca sunt la o rascruce de drumuri, ti-am devorat postul cu setea omului care a mers prin desert.
    De cel putin 10 ori pe zi ma uit la CV-ul meu si vad ca ceea ce stiu sa fac si ceea ce as putea sa fac, nu numai ca nu-mi mai place, dar nici nu se mai cauta.
    De 10 ori pe zi ma intreb ce mi-ar placea sa fac, dar nimic din experienta mea nu ma recomanda pentru a lucra intr-un magazin de … parfumuri de exemplu. :(
    Toata lumea ma sfatuieste sa merg in vanzari, ca acolo se castiga, dar eu simt ca nu mi se potriveste asta de nici o culoare … Si in plus n-am vandut nimic in viata mea. Nici macar un creion.
    Si eu astept telefonul ala care sa-mi schimbe viata. *sight*

    PS Vezi ca in blogroll ma ai in versiunea veche :)

  2. Citindu-ti articolasul, o regasesc pe Dana mea care se afla la o mare rascruce in cariera ei. Si cred cu tarie ca aceste multinationale ori te tampesc, ori te indobitocesc! Devii un robot insuportabil si parca fara noima in viata asta. Te strica si te deformeaza, anulandu-ti tot ceea ce este uman si sensibil in tine, strica relatiile interumane si te lasa gol pe interior, fara suflet si parca si fara gandire. Este si mai greu cand acest sistem dobitoc nu functioneaza deloc iar daca tu esti o persoana calculata si echilibrata o iei razna! Da, cred ca nu as fi in stare sa fac altceva decat ceea ce fac acum (sau poate asa seara intr-un bar sa mai zic o prostie, doua sau sa cant pentru mine sau meseni, cine stie?), insa sunt foarte bucuros ca am un job atat de incitant si nou mereu, ca ma provoaca la a descoperi multe lucruri si oameni noi, la a citi si a ma informa intr-un ritm constant si incitant pentru creieras!!! Sunt bucuros ca am parte de un colectiv superb din multe puncte de vedere: o mica societate romaneasca in adevaratul sens al cuvantului cu bufoni, puturosi, destepti, parveniti, sclifositi, sensibili, muncitori, indiferenti, interiorizati, exuberanti….si lista poate continua. Sunt bucuros ca pot face ceea ce deja reusesc sa fac de 4 ani, insa ma intreb pana cand tine si aici in locul asta?! Ramane de vazut!!!

    • Draga Vio, o invit si pe Dana sa faca exercitiul de „iesire din patratica” si sa ne zica la ce gand simte raspunsul ala al corpului care zice „da, da, da, asta imi doresc sa fac!” si zambetul ala cat literele de la Hollywood! Doar atat, pentru inceput.

      Iar tu esti un norocos caruia i se potriveste foarte bine ceea ce face si cand vei dori sunt sigura ca vei reusi sa fii si sa faci mult mai mult de atat!

      >:d<

  3. draga smilla, chestia cu jobul perfect (pt mine) e o sursa de frustrare aproape continua de vreo 2 anisori incoace. inghit in sec, mai aplic pe ici, pe colo, fara f mare tragere de inima (pt ca in ultimele 2 luni am aplicat la 3, max 4 joburi, dintre care doar unul parea croit pe gustul meu).
    ma bucur ca tu ti-ai descoperit drumul. si mai stiu cateva exemple fericite. si-mi astept si caut si eu menirea.

    • Buna Smilla, ies si eu din cochilie si ma bucur ca mai citesc din cand in cand blogul tau, ca aveam nevoie sa citesc asa ceva! Inca ma lupt cu timiditatea si mi-e rusine sa comentez chiar si cu prietenii frustrarile legate de faptul ca nu am de lucru momentan, mai ales ca in urma cu vreo luna eram foarte entuziasta de faptul ca am pornit-o pe cont propriu si convinsa ca vor veni spre mine multe oportunitati. Au venit intr-adevar la inceput, apoi s-au diminuat si iata-ma intrebandu-ma daca am pornit-o pe drumul cel bun. Ma mai linisteste gandul ca nu sunt singura in cautarea asta (nu a unei slujbe, ci a unei vieti implinite pana la urma), ma bucur ca pentru tine visul s-a transformat in viata si… mai vorbim.

      • Dana, bafta multa! Pe drumul pe care ai pornit-o tu e musai sa-ti creezi un brand personal puternic. Acum ca esti mai libera lucreaza la asta. Ai putea sa incepi cu un blog :)

        Pup! :*

    • Draga Jane, cred ca faci foarte bine aplicand rar si doar la ce-ti place si ti se potriveste. Mie mi se pare ca tu oricum faci multe lucruri care-ti plac si care, in timp, s-ar putea transforma intr-o profesie. Te vad un freelancer de succes pe tine, ma insel?

      :*

  4. un freelancer mai special :P ar trb sa fie ceva ce-mi place nespus sa fac, pt ca altfel, fara ore clare si deplasat la un birou, e destul de greu sa ma urnesc si sa nu las amanarea sa puna stapanire pe mine :P
    *hugs*

  5. Buna Smilla,

    Felicitari! Mi-am dorit foarte tare sa mi se alature persoane care au reusit, care pot spune DA,SE POATE. DA, POTI SA ITI GASESTI JOBUL PE CARE TI-L DORESTI! Astfel cei care citesc articolul de pe empower vor fi impulsionati sa iasa din zona de confort si sa vada viata in alta perspectiva.

    Te felicit din toata inima.

    Multe ganduri bune,

    Delia

  6. Hello Smilla. Ai ingtradevar un blog foarte dragut, esti printre primele persoane de care am auzit ca sunt la jobul lor ca in casa proprie. Eu inca mai astept minunea aia sau telefonul magic, dar nu vrea sa apara nici cum…sau poate mi-l aduce mos craciun :P
    Felicitari, tine tare de el :P pup

  7. Multumesc, Delia. Articolul tau a fost o sursa de inspiratie. Eu spun din toata inima: DA, SE POATE!

    Draga Ella, multumesc pentru comentariu. Sa-ti aduca Mos Craciun exact ce-ti doresti si ai nevoie! :* Despre telefonul magic o sa mai scriu ;)

  8. Pingback: Jobul de vis (2): telefonul de marti dimineata « Cartea Smillei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s