Recuperat: B-21-2006

Standard

Recuperez posturi de pe yahoo 360, care s-a inchis.

Bucuresti. Caldura mare, monser. Aer conditionat, apa plata si cirese.

Si amintiri.

Poeziile pe care ma puneau sa le invat in copilarie, Mama lui Stefan cel Mare si Visul Maicii Domnului. Repetabila povara si Mistretul cu colti de argint. Si poeziile lui tata, despre care multa vreme am crezut ca-s scrise de Adrian Paunescu!! Azi am in cap:

„pe o mare de-ntuneric cu sclipiri de ani-lumina
navighez in spatiul cosmic pe-o corabie de tina
navighez sub steagul mortii pe cel mai inalt catarg
vreau sa depasesc lumina si al lumii vechi standard

… si pe velele de tina scrisa e cu ape lucii
o inscriptie senina despre vise si iluzii

„visam sa ating o stea cu o lume fara moarte
fara vis si-nchinaciune
fara zi
si fara noapte
Dar priviti nemarginirea de lumina si de moarte!
Cate vieti trebui-mi-vor pan’ la steaua fara moarte?”

Moartea vazuta la 5-6 ani pe peretii caselor din Cetate de Dolj, satul natal al lui mamaie si tata. Ce mult ma speriau fundele negre (cu sau fara poza raposatului alaturi) care se pun pe case in Oltenia in semn de doliu! Unele raman acolo si cate 20 -30 de ani, cum e cazul fundei lui Mirel, varul lui tata care s-a inecat la 18 ani. Mamaie nu mi-a dat voie niciodata sa ma uit in fantana; „n-ai voie”, zicea, „cine e nascut in februarie n-are voie sa se uite in fantana!”. Nu m-am intrebat decat foarte tarziu cum de tata, nascut si el in februarie, nu avea nici o problema sa se uite sau sa scoata apa.

Acest Mirel care a murit cu multi ani inainte sa ma nasc mi-a bantuit multa vreme imaginatia. Poza lui de pe casa era prea sus ca s-o pot vedea bine cand eram mica si prea stearsa ca sa se mai poata distinge bine chipul atunci cand am mai crescut. Funda devenise gri, decolorata de soare si de ploi.

Mamaie a avut o sora: maica Lena, pe care mi-o amintesc vag ca pe o batrana mititica pe care o auzeam uneori strigandu-ma printre ulucile gardului ca sa-mi dea smochine. Maica Lena a avut multi copii, poate 10, poate 12, unii morti de timpuriu, altii inca in viata, certandu-se neincetat pentru casa parinteasca sau vreun hectar de pamant la marginea satului. Georgea lu’ Brânzan era fiica ei la care trageam cu mamaie cand mergeam in vizita. Fitzu e mama lui Mirel. Vastela e icoana familiei, pentru ca era cea mai frumoasa dintre fete si a murit foarte tanara. Dintre baieti nu mi-l amintesc decat pe Nelus, pe care il stiu din povestile cu cearta pentru pamant.

E o lume cu care am avut contact tangential, in copilarie si spre adolescenta, cand inca mai puteam fi obligata sa merg la tara. E o lume despre care mamaie nu obosea sa povesteasca, iar eu, colega ei de camera vreme de 10-12 ani, i-am fost de multe ori singurul ascultator.

Cand a murit mi-a parut rau ca n-am notat uneori franturi din ceea ce-mi zicea, ca n-am fost mai atenta, ca n-am ascultat cu amandoua urechile in loc sa dau frau liber plictiselii, pentru ca mi s-a parut – brusc – ca o data cu ea am pierdut legatura cu aceasta lume total. N-am tinut in mod deosebit la oamenii astia, pe multi prea putin am apucat sa-i cunosc, casele cu funde negre ma ingrozeau, iar satul mi se parea mereu murdar si intepenit intr-o viata trista si rudimentara. Dar au fost parte din imaginatia mea de copil si poate au contribuit intr-un fel insesizabil la ceea ce sunt azi.

Intr-o seara cand mamaie avea chef de vorba iar eu voiam sa fiu lasata in pace sa-mi scriu „memoriile”, am notat la spatele caietului cateva nume: Florea (strabunicul), Stefana (strabunica moarta la scurt timp dupa ce s-a nascut mamaie), Nastasia (stra-strabunica oarba pronuntata Nastasâia), Minodora/ Minadora („mama de-al doilea” care a crescut-o pe mamaie cu o mare asprime maritand-o la 16 ani). Urmau apoi chestii care mi se parusera haioase, cum ar fi o familie despre care se stia ca „sunt ai de arsera pisica-n cuptor” si orbi fiind amandoi nu si-au dat seama decat prea tarziu, cand casa s-a umplut de un miros insuportabil.

4 responses »

  1. Da! ce aroma si cate amintiri mi-au trezit randurile tale! Mi-amintesc cat de mult timp am petrecut in copilaria mea pe la tara, tot in Oltenia, minunata si inspaimantatoarea Oltenie, patrie a strigoilor cum o numesc eu! De acolo am ramas traumatizat pe viata, cred, de strigoii si moroii care ies noaptea prin curtile oamenilor si cauta copii si sange dulce, de acolo am ramas cu mirosul dulce si scartaitul branzei proaspat scoasa din sadila, de acolo am ramas cu multele reactii adverse la alimente si pureci (de unele nici acum nu scap, Vio!!), de acolo mi se trag cele mai frumoase amintiri din copilarie, de acolo am invatat sa respect natura si sa iubesc viata! Da, sunt amintiri care iti raman intiparite in capusorul de copil, sunt amintiri care te ajuta sa trece peste greutatile vietii! Verisoarele mele, nebunele de Cati, Nuti si Iuliana, ne-au primit mereu cu bratele deschise si gata oricand de patanii si prostii! Acum ele toate sunt casatorite (unele de timpuriu rau, de la 16 ani…ca atunci e fata pregatita cica!!!) si …nu cred ca mai stiu eu ceva de ele. Stiu doar ca favorita mea si cea cu care eu m-am inteles perfect, Cati, lucreaza prin Spania, capsunara ca romanii toti aproape, si stiu ca are fete mari, gata de facultate! Mie mi se pare ca timpul se misca si doar eu sunt la fel (ciudat, multi spun taman invers!!). Mi-e dor de ei toti, mi-e dor de mirosul de borhot si de primele paharele de tuica gata scoase din cazanul care fierbe, mi-e dor de mirosul din batatura, de caisele coapte si de merele fainoase de vara…mi-e dor de mirosul cocenilor arsi si de tastul in care se facea painea aceea rotunda si subtirica….si de ostropel nu mai vorbesc. Mi-e frica inca de strigoi si moroi, de lumea care descanta si deoache, de obiceiurile pe care nu le inteleg si de firea unor oameni ciudati si rai. Mi-e scarba de sobolanii si soarecii din patul si de interminabilii purici care ma invadeaza uneori si vara prin capitala! Frumoase si ciudate amintiri mai am si eu!!!

  2. Purici si coabitare cu puricii ca la Oltenia n-am vazut in alta parte :)) Mi-aduc aminte cand ne-a culcat maica Georgea in bucatarie si ne-au napadit puricii din prima clipa cand ne-am bagat in pat!! Ce ne-am mai speriat! Nici mamaie, care crescuse acolo si ai fi zis ca e obisnuita cu conditiile, nu se simtea mai confortabil. A certat-o pe Georgea ca nu ne-a culcat in casa mare [ce obicei oltenesc si asta cu casa „buna” nelocuita] si ne-am scarpinat toata noaptea. La Cetate nu cred ca erau soareci, pentru ca tin minte ca ne-ascundeam in patul patulului printre coceni si mirosea frumos. Si Georgea mereu trebuia sa vina sa lege cainele si sa tina gansacul cand aveam nevoie sa folosim WC ul din fundul curtii, unde te stergeai cu frunza sau cu foi de ziar umede.

    Tata Burta, sotul maicii Georgea, ne facuse leagan in nuc si aveau si car, pe oistea caruia ne dadeam utza, iar dincolo de gard erau smochini (la Anina aveam aluni) si struguri…

    N-o sa uit senzatia zilei, televizorul cu telecomanda al unui vecin, primul din sat care-si luase asa ceva.
    – Fa, Georgeoooooooo, striga vecina la poarta, iesi fa afara sa vezi pe-alde Nicusor cum aprinde televizoru din ulitza!

    Intotdeauna mi s-a parut la Oltenia ca-n Morometii.

  3. Pingback: Optispe februarie « Cartea Smillei

  4. Pingback: Jurnal de calatorie (intro) « Cartea Smillei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s