Invatatoarea mea a fost doamna Tudoran Alexandrina, careia i-am spus patru ani „tovarasa” si pe urma – cu oarece eforturi de adaptare la noua realitate care aducea cu sine un nou vocabular – „doamna”.
Doamna Tudoran ne-a invatat sa scriem, sa cititm, sa socotim, ne-a dat primele notiuni de istorie si geografie si ne-a supravegheat intr-a opta la simularea examenului de admitere la romana, unde ne-a suflat locutiuni substantivale in care aparea cuvantul „inima” :)
Mi-aduc aminte din prima zi de scoala faptul ca am vomitat chiar inainte sa ajung in curtea mare unde se facea „careul” de inceput de an, apoi am stat cuminte in careu, cu mama alaturi, pe urma am intrat in clasa si mama n-a venit cu mine, pentru ca trebuia sa mearga la scoala. Era imbracata intr-o haina verde. In clasa era lume multa, erau prea multe flori, doamna Tudoran parea rea si eu stateam in banca cu inca doua fetite. „Ce sa le fac, doamna? Sunt 42 in clasa, n-am atatea banci”, spunea doamna Tudoran. Peste tot erau insirate cartoane cu literele alfabetului si mici poezii cu fiecare litera. Scria pe undeva si Bine ati venit, la usa se inghesuiau mamici in haine de blana sau pardesiu (dar a mea nu, pentru ca plecase la scoala), pe tabla erau trase linii de dictando si de matematica si nu mi se parea nimic nou, pentru ca oricum crescusem la scoala la Cernica si eram obisnuita cu bancile si cu tabla si cu pixurile si cu caietele si cu catalogul. Stiam deja sa citesc, asa ca nici asta nu era o noutate si nu asteptam nimic de la doamna Tudoran, nici de la cei 12 ani de scoala care aveau sa urmeze, ma gandeam doar „Oare o sa ma imprietenesc cu vreuna din fetitele astea? Care mi-ar placea sa fie prietena mea?”
Din clasele 1-4 imi amintesc serbarea abecedarului, unde am fost litera X in alfabet am locul fix, si toate serbarile unde trebuia sa cantam si sa spunem poezii si sa jucam teatru si unde eu nu aveam niciodata rolul principal pe care mi l-as fi dorit (mi se pare haios ca pe atunci inca nu stiam ca sunt raraita!) si pe domnisoara Catalina, invatatoarea de la A, bufleie si rujata cu rosu aprins. Orele mele preferate erau cele de „Dezvoltarea vorbirii”, cand doamna Tudoran ne citea povesti dintr-o carte care mi se parea magica si pe care am gasit-o si eu mai tarziu la biblioteca si-am devorat-o din scoarta in scoarta.
Aici suntem in clasa a II-a, 1986. Nu e chiar ziua cand ne-a facut pionieri, mie-mi cam iese camasa din pantaloni si cu greu nimerisem sa-mi prind centura aia la fusta, dar e o poza cu toti colegii mei si cu doamna Tudoran :)
Puzzle 
Nu-mi dau seama care esti, erai si atunci mana dreapta a sefului?
da, fix langa sefa mare! ;) (stanga, in fata doamnei directoare – dna Tudoran e cea din dreapta)
Din pacate eu nu-mi amintesc chiar numai lucruri bune despre Doamna Tudoran. E si ea om si facea si ea greseli… probabil omenesti. Intr-adevar am ramas cu multe din invataturile dumneaei… dar si cu un gust amar lasat de prima lectie dura de viata pe care mi-a dat-o! Oricum, daca va citi vreo data asta… ii multumesc! Aveam de atunci sa privesc viata cu mai mult realism :)…!
Ai dreptate, Rontzi. Din generala eu imi amintesc cu mare mare drag de doamna Mainescu, zisa si „mate”. De la dna Tudoran mi-am luat multe batai nepedagogice in cei 4 ani, ca sa nu mai zic ca nici azi nu pot sa deschid gura sa cant, de cand mi-a pus dumneaei mana in cap sa tac =)) Dar m-am bucurat cand am gasit aceasta poza, pentru ca mi-am amintit de voi… si acum suntem pe cale sa ne si vedem, macar cativa!! Asta mi se pare minunat :)
Asa este – si eu ma bucur mult sa aflu una-alta despre „aia mici” din poza :)… Cat despre chestiunile mai putin placute… cu timpul se estompeaza… ca orice necaz/intamplare neplacuta.
Te rog raspnde-mi, unde este fotografia asta luata, la ce scoala in ce oras?
Ma intereseaza foarte mult unde ai avut-o pe Dna Tudoran ca invatatoare. Te rog raspunde-mi.
scoala 52, Bucuresti.