Batman, Batman

Standard

Plimbare. Vinerea e de plimbare, dupa scoala. Cafele, povesti, stradute frumoase, toamna tarzie si calda, masini, frunze galbene, ganduri, zambete. Si, deodata, pleosc!

Acum vreo 7-8 ani cineva mi-a varsat de la un balcon o galeata cu apa fix in cap, pe Pantelimon. Noroc ca era vara, apa nu parea prea jegoasa si m-am uscat relativ repede. In alta zi mergeam cu Vio pe strada si ne-a cazut in fata, tot de la un balcon, o punga cu un rahatel. Suuuper! Sa ne mearga bine, probabil. Semn de noroc si de bani :)) Tot asa, am primit „din cer” (sau din senin, ca broasca testoasa), un faras de praf, oase de pui si multe alte mizerii, ca sa nu mai zic de chistoace de tigara. Asa ca ma veti intelege cand va zic ca nu mai intorc capul la zgomote ca acel pleosc! – ma bucur doar ca nu mi-au picat in fata, ci in spate.

Dar Octavia s-a intors si a strigat:

– Nu pot sa cred! Un liliac!

Dap. Era un liliac mort. Un sobolan cu aripi. Un animal care doarme ziua si umbla noaptea. Tata si mama lui Batman. Un liliac picase din cer pe trotuar in spatele nostru, pe strada General Berthelot, la doi pasi de liceul Sf. Sava.

Primul sentiment a fost de mila, dar vazand trupusorul prabusit pe caldaram am simtit o oarecare repulsie. N-am putut sa ma apropii de el, desi eram curioasa sa-l studiez de aproape (am mai vazut lilieci doar in zbor si niciodata in Bucuresti). Ridicand ochii spre „cerul” din care cazuse acest mic mesager sinucigas (sau poate impins!!), am bagat pentru prima oara de seama ca pasarile de la streasina casei erau lilieci, iar ciripitul prelung era de fapt un soi de chitcait. Brr! Si acum simt fiorul acela de teama si repulsie cand ma gandesc. Simt ghearele, il simt periculos, rece, umed, alunecos si asta fara sa fi pus vreodata mana pe un liliac.

Si,, in acelasi timp, incerc sa gandesc empatic chiar si despre aceasta creatura pentru mine misterioasa, sa „be the bat” si sa-l inteleg dinauntru, asa cum as intelege un caine care ma ataca, sau o pasare nebuna si nu pot. Nu mi-e destul de familiar ca sa gandesc empatic despre el. Liliacul e varelse.

[Orson Scott Card:] „Demosthenes’ History of Wutan in Trondheim: The Nordic language recognizes four orders of foreignness. The first is the otherlander, or utlanning, the stranger that we recognize as being a human of our world, but of another city or country. The second is the framling… This is the stranger that we recognize as human, but of another world. The third is the raman, the stranger that we recognize as human, but of another species. The fourth is the true alien, the varelse, which includes all the animals, for with them no conversation is possible. They live, but we cannot guess what purposes or causes make them act. They might be intelligent, they might be self-aware, but we cannot know it. ”

Imi place acest citat din Speaker for the dead:

“Since we are not yet fully comfortable with the idea that people from the next village are as human as ourselves, it is presumptuous in the extreme to suppose we could ever look at sociable, tool-making creatures who arose from other evolutionary paths and see not beasts but brothers, not rivals but fellow pilgrims journeying to the shrine of intelligence. Yet that is what I see, or yearn to see. The difference between raman and varelse is not in the creature judged, but in the creature judging. When we declare an alien species to be raman, it does not mean that they have passed a threshold of moral maturity. It means that we have.”

Mi se pare asa de frumos, incat nu mai pot sa spun nimic. Just bow to the mind that came up with that. I so want to write a book someday that’ll make people feel happy and smart when they read it! All this polyphony going on in my head has to lead to something :-)

Cred ca ma intorc la Saramago. Am citit azi in Dilemateca un articol frumos despre „Ensayo sobre la lucidez” [eseu despre luciditate, s-a tradus]. Saramago s-a apucat de scris la 54 de ani.

Am descoperit Dorobantiul si in special strada Putul lui Zamfir, care mi se pare ca are un aer de Bucuresti meets Paris meets Zurich care ma incanta.

Anunțuri

2 răspunsuri »

  1. hahaha:)) si eu cand eram in sava si ma duceam spre casa gaseam lilieci morti pe trotuar:)) acelasi fior, aceiasi senzatie ca iti prinde cineva parul cu niste gheare imeense:))

  2. Ynes, chiar la tine m-am gandit si voiam sa te intreb daca erau lilieci cand erai tu in sava, brrr!!! aveam senzatia ca daca ma uit mai atent la animalutul ala mort o sa invieze si o sa desfaca niste aripi uriase, sa ma atace. Foarte bizara senzatie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s