Colinde. De ce nu mai stau pe mess.

Standard

Colindele sunt leapsa furata de la Sabina. De ce nu mai stau pe mess m-a intrebat Ana (careia imi place sa-i zic Anna, i se potriveste!) si e o intrebare buna.

Cu ce sa incep?

„A Christmas Memory”, de Truman Capote. O citeste Jose si imi scrie: Si puedes, léelo, salvo que ya lo hayas leído. En este caso lo puedes leer otra vez. N-am citit-o; asa ca m-am apucat de ea.

E ora opt, ascult La Oreja de Van Gogh, sunt racita, mi-e dor de Santiago, de Malu si de Papa Levante – o porcarie de trupa de andaluze lalaite, care nu se gaseste pe nicaieri si care era la mare moda in 2001 [aunque parezca mentira, me pongo colorada cuando me miras si no esta de moda prac-ti-car se-xo :)) si no hay razon para el corazon; dar preferata mea era para que me quisieras, o mega-lalaiala].

Nu mai stau pe mess pentru ca nu am cand, iar asta dureaza de asa de multa vreme incat daca cumva se intampla sa am o zi cand pot sa stau pe mess ma dau invisible, fiindca altfel sare pe mine o gramada de lume sa ma intrebe acelasi lucru: ce mai faci, ce mai e nou, te-ai maritat si alte informatii pe care foarte usor le pot afla de pe blog :)) Sau de pe facebook, unde pierd multa vreme; mai nou joc si icy tower, dar nu prea stiu inca sa sar si tot cad. Recordul e etajul 65, ceea ce nu inseamna mare lucru.

Despre colinde imi place mai mult sa vorbesc [ca tot radeam mai inainte de un status pe twitter care zicea ce face Hrusca din ianuarie pana in noiembrie? LOL], pentru ca am tot feluri de amintiri frumoase cu colinde… din copilarie, cand mama imi canta O, Tannenbaum si doamna de franceza ne canta Mon beau sapin si eu nu intelegeam de ce se canta la fel! Probabil ca primul colind pe care l-am invatat a fost „otanebau, otanebau, vitroizidaine pleeter”, din care eu intelegeam, nu stiu de ce, ca e ceva cu prajituri. Probabil pentru ca se canta cam in acelasi sezon in care mama si omama si, probabil, si Ana-omama (strabunica) la vremea ei, faceau munti de prajituri si biscuiti in toate formele si culorile. Mama le face si astazi; eu inca rezist acestei traditii.

Colinde. Multa vreme colindul meu preferat a fost Dom Dom sa-naltam, pentru ca se canta pe voci si tot ce se canta pe mai multe voci ma fascineaza. In afara de asta, imi placea ca au vanat un iepuras si ca n-au omorat caprioarele. Ca orice copil crescut cu Nicolae Labis, am oroare de moartea caprioarelor.

In anul 1 de facultate, Octavia mi-a cantat „La Viflaim colo-n jos”, mirata ca nu-l stiam, si m-am indragostit pe loc. De atunci a devenit colindul meu preferat, number one si-l ador.

„Colindita” iarasi imi place de cand eram mica si pana si eu reusesc s-o cant, ceea ce ii sporeste farmecul.

Din facultate imi plac:

Los peces en el río

El niño del tambor

Ya viene la vieja

Joy to the World

si my number one, pe care-l pot asculta pe repeat din ianuarie pana in noiembrie:

God rest ye, merry gentlemen

Bonus, ondiñas veñen e van (a Rianxeira) si éche un andar miudiño…porque boitamos de menos Galicia :)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s